Categorie: Uncategorized

După ce Iuda Iscarioteanul a căzut din cinstea de Apostol, la care l-a chemat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ceilalţi Sfinţi Apostoli au cugetat că este potrivit să fie ales altul în această vrednicie, şi Dumnezeu a hotărât, prin mijlocirea sorţilor, ca acesta să fie Sfântul Matia (Fapte 1, 23-26). Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Matia, încât el a fost numărat în rândul celor doisprezece Sfinţi Apostoli. A propovăduit Evanghelia Împărăţiei în Etiopia, Macedonia şi printre evrei.

Arhiereu era, în vremea aceea, Anan, ,,urâtor şi hulitor al numelui lui Iisus Hristos şi prigonitor al credincioşilor, cu a cărui poruncă şi Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului şi a fost ucis’’. În faţa acestuia a fost adus Sfântul Apostol Matia, acuzat de multe ,,vini’’, care toate alcătuiau binele pe care acesta l-a semănat în mijlocul evreilor. Căci spune cartea bisericească: ,,Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioşilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească’’. Împreună-lucrarea oamenilor cu diavolul a adus în lume cele mai mari nenorociri. Ceea ce a vorbit Anan despre Mântuitorul nostru, este o mostră de cutezanţă diavolească, şi reproduc în parte cuvintele lui, cu tristeţe, căci ele ne oferă cheia în care trebuie înţelese toate blasfemiile ce le proferează evreii vremurilor noastre. Aşadar: ..Dar mai mare începător de eresuri decât toţi S-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-Se pe Sine că este Dumnezeu, şi Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale şi cu minunile Sale făcute cu farmece, şi inimile lor le-a tras în urma Sa, defăimând păzirea legii; dar a luat judecată după Legea pe care o hulea… Şi-a găsit sfârşit vrednic, luându-Şi plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, şi de ar fi murit învăţătura Lui odată cu El, ca să nu mai fie nimeni să o învie!’’

Aceasta este marea durere dintotdeauna a evreilor: n-au putut nimici Dumnezeiasca Învăţătură propovăduită lumii de Domnul nostru Iisus Hristos! Sfântul Apostol Matia a mărturisit cu tărie pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, în faţa celor mai vajnici vrăjmaşi ai Săi, de aceea a şi hotărât Anan: ,,Acest Ucenic al lui Hristos ce stă în faţa noastră este vrednic de moarte’’. Au adus asupra lui învinuiri nedrepte, că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea, el iubitorul de Dumnezeu şi rob al Său! L-au pus în mijlocul lor şi au început să arunce cu pietre până când Sfântul Apostol Matia şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu Atotputernicul (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 104-109).

Presbiter Ioviţa Vasile

De praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, bunii credincioşi din Parohia Schit-Orăşeni şi-au sărbătorit hramul bisericii. În jurul Sfintei Mese s-a adunat un sobor de preoţi nepomenitori alcătuit din Părinţii Ioan Ungureanu, Ieromonah Petroniu, Cosmin Tripon, Claudiu Buză, şi Vasile Ioviţa şi Pr.Mihai care au săvârşit Taina Sfântului Maslu, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului. În faţa altarului de vară, credincioşii locului şi cei veniţi din alte părţi ale ţării au trăit momentele liturgice într-o atmosferă de rugăciune, şi mare parte din ei, copii şi adulţi, s-au împărtăşit cu nemuritoarele Taine.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Părintele Cosmin Tripon. Sfinţia sa a vorbit despre marea sărbătoare a Schimbării la Faţă pe Muntele Taborului, ca eveniment Dumnezeiesc al istoriei de mântuire a neamului omenesc. În partea a doua a cuvântului a relevat, cu argumente convingătoare, nedreptatăţile ierarhilor împotriva preoţilor nepomenitori pentru ,,vina’’ acestora de a se fi ridicat întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Citând dintr-o carte teologică, Părintele Cosmin a accentuat faptul că în aceste vremuri grele, când erezia ecumenistă a pătruns în Biserica Ortodoxă, datoria noastră de căpetenie e aceea de a rămâne fii statornici ai Bisericii, nu de a o părăsi, bine ştiind că Mama noastră este în suferinţă şi are nevoie de strădaniile noastre pentru îndepărtarea ereziilor pierzătoare de suflete.

A urmat agapa frăţească, bun prilej pentru ca Părinţii nepomenitori să-şi împărtăşească bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi neîmplinirile, să facă schimb de informaţii utile şi să constate că luptei antiecumeniste s-au alăturat şi alţi credincioşi  mireni şi din cinul călugăresc.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această întâlnire şi vrem să transmitem un mesaj ierarhilor noştri: nu vă suntem vrăjmaşi, nu vă dorim răul, nu vă urâm. Vă aşteptăm să vă împliniţi înalta misiune ce v-a fost încredinţată de Hristos Domnul, aceea de a călăuzi sufletele spre Împărăţia cea veşnică.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururrea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc. Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit.

Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde. Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12).

Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului. ,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.

Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’(Psalmul 76, 13). Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială. Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.

Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune.

Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).

Presbiter Ioviţa Vasile

Ascultarea de duhovnicii noştri înseamnă ascultare faţă de Dumnezeu, căci a spus Mântuitorul: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’(Luca 10, 16).

Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.

După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire. Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism.

De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele vostre, avand sa dea seama de ele”  (Evrei 13, 17).

Presbiter Ioviţa Vasile

Celebrul chirurg estetician Adina Alberts (50 de ani) a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, scrisoare în care spune că cele două fete dispărute din Caracal ar fi de fapt în viaţă şi ar fi fost scoase din ţară pentru a se prostitua. Sunt intru totul de acord cu cele spuse de doamna chirurg. Iată ce scrie Adina Alberts în postarea sa de pe Facebook care a devenit deja virală, având sute de distribuiri:

,,Stimată doamnă, cu respect pentru funcţia pe care o ocupaţi în stat, daţi-mi voie să va spun că dvs sunteţi, în toată povestea asta, foarte departe de adevăr! Dvs cu referendumul despre care vorbiţi public…Fetele astea nu sunt moarte! Doamna, mai pierdeţi mult vremea!?!? Sesizaţi, pentru Dumnezeu, Interpolul! Daţi-le în urmărire generală. Există organisme internaţionale care se lupta din greu cu acest fenomen. Ştiţi că România ocupă locul întâi în Europa la traficul de minori pentru sex şi organe? Deplasaţi-va personal la Caracal, “înghesuiţi-l” pe procurorul care a întârziat acţiunea poliţiştilor şi aflaţi adevărul! Luaţi-o la întrebări şi pe doamna procuror care a ieşit public alaltăieri seară, la 21:30, ora de maximă audienţă, şi cu lacrimi în glas ne-a anunţat că “în cenuşă din cazan s-au găsit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum şi fragmente de oase şi dinţi ce par a fi umani”, declaraţie publică ce a avut o singură menire, aceea de a ne face pe noi toţi să credem că fetele sunt moarte şi să ne obişnuim cu ideea”. FETELE ASTEA NU AU FOST RĂPITE CA SĂ FIE OMORÂTE, CI CA SĂ “PRODUCĂ” Iată nişte indicii care mă fac să cred cu tărie că aceste fete sunt în viaţă şi probabil sunt deja scoase din ţară:

1. Simplu fapt că pe lângă situaţia Alexandrei, se încearcă “o rezolvare” şi a celuilalt caz cu notorietate publică, acela al Luizei… care necesită, nu-i aşa, şi acesta o soluţie gen “praf în ochi”!

2. Cazanul în care cică a incinerat-o pe fată… cum să incinerezi un corp într-un cazan!? Corpul uman conţine 70% apă. Că să incinerezi un corp îţi trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poţi obţine decât într-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucureşţi, când se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniu. Cum puteţi crede că Alexandra a fost incinerată în cazan, în aer liber?!

3. Ieşirea publică a dnei procuror, seară, la 21:30, total neobişnuită, oferind detalii menite să ne “facă praf” pe noi telespectatorii, şi să ne şteargă orice urmă de îndoială asupra morţii acesteia!

4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un număr necunoscut şi o voce bărbătească i-a spus:”Mama soacră, eu şi fata ta, am plecat în Anglia că să facem bani!”

t 5. “Criminalul” declara că a surprins-o pe fată la telefon apelând 112. Păi oricine ştie că, după un apel la 112, ar fi trebuit că poliţia să ajungă urgent. “Criminalul” asta, în schimb, nu s-a sinchisit, şi “a omorât-o, a tranşat-o, a incinerat-o” parcă ştiind că nimeni şi nimic nu-l va deranja din treaba!

6. Faptul că mama Luizei, după o prima tentativă nereuşită pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci când am sunat-o din nou după două zile, mi-a zis că e greşeală şi că ea n-are nicio fată, deşi vocea era aceeaşi! Probabil a fost ameninţată!

7. Dacă fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista această reticenţă din partea poliţiei, procuraturii, această lentoare incredibilă în a acţiona…

8. Şi nu în ultimul rând, simplu fapt că aşa zisul criminal avea bluza galbenă a copilei aruncată lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toată această dorinţa de manipulare a maselor! Doamnă, ce fac specialiştii de pe lângă dvs? Doamnă, fetele astea valorează greutatea lor în diamante! Fetele astea nu au fost răpite că să fie omorâte, ci ca să “producă”! Uitaţi-va la tinereţea şi la frumuseţea lor!!! Ştiţi câţi bani “produce” o fată de calibrul acesta, pe zi? 50 000 de euro pe zi! Şţiţi câţi clienţi sunt obligate să aibă într-o singură zi?!  Mai puteţi respira, doamna? Mai puteţi dormi noaptea? Pentru că eu, nu pot! Pentru dumneavoastră, doamna, ar trebui să fie foarte uşor să accesaţi nişte informaţii clasificate. Ar trebui să fie foarte simplu să va informaţi corect, aveţi pârghii, aveţi instituţii, aveţi puterea! De ce n-o faceţi? Căutaţi şi la Brăila! Va implor… din nou!”

Dr. Adina Alberts

Iubiţi cititori,

De mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp potrivit spre a ne îndrepta paşii spre duhovnic pentru Sfânta Spovedanie. De multe ori avem sentimentul că am uitat să mărturisim anumite păcate, deşi ne-am pregătit şi ne-am spovedit cu toată sinceritatea. Am primit aceasta ,,Mărturisire’’ de la un Părinte mai tânăr, fiind amândoi de acord că e un auxiliar potrivit pentru o Spovedanie cât mai temeinică, adică una completă, sinceră şi curată. Citind-o cu atenţie, vom constata că fiecare din noi ne regăsim în acele păcate. Ea poate fi citită de cel care se spovedeşte după ce, în prealabil, a mărturisit păcatele de care se simte împovărat. Cereţi îngăduinţa Părintelui duhovnic şi aşa citiţi-o cu zdrobire de inimă. Doamne ajută.

Mărturisesc Domnului Dumnezeului meu Atotţiitorul, Celui în Sfânta Treime slăvit şi închinat, Părintelui şi Fiului şi Sfântului Duh şi Stăpânei mele, Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi sfinţiei tale, cinstite părinte.

Toate păcatele mele câte le-am făcut din copilărie până astăzi şi de la mărturisirea mea cea mai de pe urmă, cu umilinţă le mărturisesc, că multe răutăţi am făcut, greşind fără număr. Căci în păcate m-am zămislit şi în păcate, până în ziua şi ceasul de acum, am vieţuit. Că voia lui Dumnezeu şi sfintele Porunci niciodată nu le-am păzit; nici frica şi dragostea Lui, mai înainte de toate, n-am cinstit. Căci în noroiul poftelor, dulceţilor trupeşti şi în grijile vieţii fiind cufundat, cu totul m-am întunecat la minte, ticălosul, şi nebuneşte întru cunoştinţă am păcătuit, de unde şi rob şi locaş patimilor m-am făcut şi din răul obicei în răutăţi şi în toate voile mele, din tinereţe, am urmat. Şi aşa, cu lenevire şi cu multă nesimţire acum petrec, făcându-mă cu totul bucurie dracilor.

În viaţa mea, faptă bună şi pocăinţă adevărată cu lacrimi de umilinţă niciodată nu am arătat, şi în tot ceasul a greşi nu încetez. Căci ce fel de păcate nu am făcut? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit? Cu covârşire şi cu sârguinţă, întru arătare şi întru ascuns, cu voie sau fără de voie, întru ştiinţă şi întru neştiinţă, cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu mintea şi cu toate simţirile mele cele sufleteşti şi trupeşti. Ştiinţa despre Dumnezeu şi despre sfinţia ta, duhovnicescul meu părinte, şi despre aproapele, niciodată nu o am păzit curată.. Şi când stau la rugăciune şi la canon, mă cuprind de lenevire şi nu mă rog cu trezvie şi cu evlavie adevărată, ci în gânduri necuviincioase şi în griji lumeşti şi deşarte mă răspândesc. Pravila şi canonul cel rânduit nu le împlinesc cum se cuvine, nici în timpul rânduit nu le săvârşesc. Sărbătorile nu le-am cinstit cum se cade. La biserică nu urmez regulat şi, în biserică fiind, nu stau cu frica lui Dumnezeu şi cu luare aminte la pravilă sau la rugăciunea în minte, ci mă răspândesc cu gândul şi dormitez întru nepăsare şi fără mustrare de conştiinţă. Sunt stăpânit de iubirea de sine-mi şi de tot felul de dulceţi: de odihnă şi de voia trupului, de nebuna împătimire şi de tot felul de iscodiri şi necurăţii, păcate multe şi nelegiuiri cu neoprire săvârşesc: cu lăcomia pântecelui, cu neînfrânarea, în toate zilele nesăţios şi cu prea saţiu mâncând şi bând, fără de vreme şi fără de rânduială, la arătare şi într-ascuns, şi în beţii petrecând.

Cu multă trândăvie şi somn peste măsură, cu necurate năluciri şi întinăciuni în somn, cu multă întunecare drăcească petrec, în gânduri necurate şi în tot felul de curvii şi înverşunări şi toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti mi le-am împuţit cu reaua mea voinţă. Mă laud în mine şi cu gura, mândrindu-mă sufleteşte şi trupeşte, îndulcindu-mă cu slava deşartă şi mâniind pe Dumnezeu cu părerea de sine-mi că sunt ceva, cu înalta cugetare şi cu îngâmfarea; cu iubirea de argint şi cu toată agoniseala de prisos, de îmbrăcăminte şi de alte lucruri nefolositoare, cu scumpetea, cu silnicia, cu răpirea, cu nemilostivirea şi cu neînfrânarea, cu neîndurarea şi când făgăduiesc a da şi a face bine, nu împlinesc. Cu făţărnicia şi cu vicleşugul am amăgit pe alţii, cu nedreptatea, cu pâra şi cu minciuna, cu mânia şi cu iuţimea, cu clevetirea, cu pizma, cu urâciunea, cu silnicia şi cu răsplătirea cu rău, cu defăimarea, cu cârtirea, cu nerăbdarea, cu vorbe deşarte, cu glume şi cu râs, cu limbuţia, cu furtişagul şi cu îndoiala în suflet şi în gând, cu hulă şi cu necredinţă sunt, cu nemulţumire pentru facerea de bine către Dumnezeu şi către oameni. Am osândit, am ocărât, am pârât, am blestemat, am urât, am zavistuit, am ţinut minte răul, am minţit, am fost martor mincinos, am jurat strâmb şi am pus pe alţii să jure. Sunt urâtor de fraţi, ocărăsc fără de ruşine, ţin minte răul şi caut să mă răzbun. Am împietrire de inimă, m-am aprins de mânie şi de ură şi de toată răutatea sufletească şi trupească, certându-mă cu alţii, cu vină şi fără de vină. Am ocărât, am îmbrâncit, am bătut, am lovit şi sângerare am făcut, şi apoi n-am căutat să fac pace şi să cer iertare, ci plin de urâciune şi cu împietrire de inimă petrec neiertat. Am spus cuvinte de ruşine şi spurcate şi am pricinuit sminteli şi poticniri. Mi-am spurcat ochii cu privirea feţelor de sminteală şi a părţilor celor ascunse, privind şi pipăind fără ruşine. Am curvit cu mintea, cu inima şi cu sufletul şi m-am spurcat cu poftele şi cu voirea. M-am înfrumuseţat şi m-am împodobit ca să fac ochilor străini plăcere spre sminteală. M-am făţărnicit şi m-am lăudat, ca să fiu numit şi cinstit între oameni. Am înşelat, camătă am luat, pe săraci nu i-am miluit, pe bolnavi nu i-am căutat şi cu vicleşug m-am purtat, pe cei scârbiţi nu i-am mângâiat, nici i-am împăcat. M-am arătat nemulţumitor către făcătorii mei de bine. N-am inimă dreaptă către fraţi şi către cei mai mari. Am făcut răutate şi vicleşug. De câte ori am mărturisit sfinţiei tale păcatele şi neputinţele mele, nu le-am mărturisit curat, cu frica lui Dumnezeu şi cu zdrobire sufletească, am ocolit pricinile păcatului, ca să nu ştii toate ale mele cum le-am făcut.

Canonul ce mi l-aţi dat nu l-am împlinit cum se cuvine şi porunca sfinţiei tale nu o am păzit. Făgăduinţele Sfântului Botez nu le-am păzit curate. Greşesc în toate zilele şi în tot momentul, noaptea şi ziua, pe faţă şi într-ascuns, smintindu-mă şi smintind pe alţii cu vederea cu auzirea, cu mirosirea, cu gustul şi cu pipăirea, cu neînfrânarea ochilor şi a limbii şi cu toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti, şi fac intrigă între fraţi. Şi fiindcă în toate fărădelegile am petrecut, şi câte slăbiciunea omului poate greşi, am greşit înaintea lui Dumnezeu, şi sunt vinovat întru toate păcatele fără de număr care le-am mărturisit şi câte le-am uitat, pentru toate acestea mă pocăiesc şi-mi pare rău şi cu sfărâmarea inimii mă rog Preasfintei, Preabinecuvântatei şi Slăvitei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, cinstite părinte, să-mi fiţi martori în ziua Judecăţii împotriva vrăjmaşilor mei, diavolii, că toate acestea le-am mărturisit şi canon pentru ele am primit. Şi te roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea şi îndreptarea mea, că mă făgăduiesc să pun început bun.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a descris în Cartea Apocalipsei, capitolul 12, în forme metaforice şi simbolice, strâmtorarea prin care va trece Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai istoriei, în vremea domniei lui antihrist. Aici Biserica este înfăţişată sub chipul unei femei ,,înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’.Desluşim din această descriere că Soarele este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, numit de Proorocul Maleahi (3, 20) ,,Soarele Dreptăţii’’. Metafora este deosebit de potrivită şi sugestivă, deoarece lumina cunoştinţei ne vine de la Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cele douăsprezece stele ne trimit cu gândul neapărat la cei doisprezece Sfinţi Apostoli, prin care a lucrat Dumnezeu pentru întemeierea Bisericii, dar şi la cei doisprezece Patriarhi din vechime.

            A scris apoi Sfântul Ioan că Femeia ,,era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască’’. Cu adevărat Biserica naşte fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, iar atunci naşterea acestora din apă şi din Duh, va fi deosebit de grea, datorită modului sălbatic în care va fi persecutată de slujitorii satanei. Diavolul, adică balaurul, cu toate cohortele sale de demoni şi oameni, îşi va îndrepta toată răutatea împotriva slujitorilor şi credincioşilor, încât aceştia vor fi nevoiţi să se retragă în locuri pustii şi acolo să vieţuiască şi să slujească Mirelui Hristos, căci în bisericile sfinţite se va aşeza urâciunea pustiirii (Matei 24, 15) şi se va oficia cultul satanic al spurcatului antihrist, adorat de mulţimile oarbe, ca un dumnezeu. ,,Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, unde e hrănită acolo vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’.Aici se arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică. Hrana va fi alcătuită din adevărurile mântuitoare, unite cu făgăduinţa vieţii veşnice, dar şi din cele necesare vieţii trupeşti. Această făgăduinţă ne este dătătoare de mari nădejdi şi ne întăreşte, de pe-acum, în mărturisirea lui Hristos până la moarte, ,,Vreme’’ înseamnă un an; ,,vremuri’’ înseamnă ,,doi ani’’; ,,jumătate de vreme’’înseamnă ,,o jumătate de an’’.Aşadar, aceste perioade însumate dau trei ani şi jumătate,cât va dura tirania lui antihrist. Spun Părinţii Bisericii că atunci ziua va fi ca ora, săptămâna ca ziua, luna ca săptămâna, iar anul ca luna, într-atât va scurta Dumnezeu vremea, ca să se mântuiască cei aleşi (Matei 24, 22). ,,Iar când se vor întâmpla acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’(Luca 21, 28).

Presbiter Ioviţa Vasile

Un subofițer din cadrul Ministerului de Interne a publicat astăzi pe Facebook o poezie referitoare la cazul criminalului în serie din Caracal!

La Domnul și la voi, cer îndurare:

Pe criminal vă rog, nu-l pedepsiți!

Dreptate nu se face-n închisoare,

Închideți ochii! Dați-l la părinți!

Să fie judecat numai de mame!

Să fie rupt și mestecat în dinți!

Nu-l condamnați, nu-l împușcați cu arme,

Creați o lege: Dați-l la părinți!

Nu condamnați părinții să-l plătească,

Cum toți plătim atîția deținuți!

Dați „peste noapte”-o lege românească,

Iar criminalul, dați-l la părinți!

Plîngem și noi, plîng îngerii și sfinții.

Și așteptăm. Decizia-i la voi.

Lăsați-l doar o noapte cu părinții

Și dreptul s-apeleze 112!

Frumoasă această poezie venită de unde nu te aşteptai. E scrisă fără ură, fără patimă sau dorinţă de răzbunare, în duh ortodox, întocmai cum ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mulţi nu vor împărtăşi acest punct de vedere, acum când indignarea s-a întins peste România ca o pâclă grea. Nimic nu justifică ura şi încrâncenarea. Răzbunarea este a lui Dumnezeu.

Pentru slujirea stăpânului lor, diavolul, şi pentru a face rău semenilor, vrăjitorii se folosesc de diferite lucruri şi obiecte, unele de-a dreptul scabroase, cum sunt organe de animale sau necurăţii, căci necurat este şi cel rău. De multe ori sustrag un accesoriu, o agrafă sau o şuviţă de păr de la o anume persoană, şi prin aceasta atrag puterea şi lucrarea demonilor, putându-se ajunge până la demonizarea celui în cauză. Alteori ascund sub pragul casei sau în aşternutul patului un obiect malefic, aducător de rele şi neputinţe. Prin înlăturarea aceluia, lucrătura diavolească încetează. În viaţa scrisă a Cuvioasei Irina, pe care o pomenim astăzi, ni se spune că, fiind stareţa unei mănăstiri, a primit în viaţa de obşte o femeie frumoasă şi de neam bun. Aceasta a avut o înţelegere cu un bărbat în vederea căsătoriei, dar şi-a schimbat voia şi a ales viaţa călugărească. Bărbatul a ţinut cu tot dinadinsul s-o aibă de soţie, dar fiindcă a rămas neclintită în hotărârea ei, acesta s-a dus la un vrăjitor din Capadocia şi i-a cerut ajutorul. După o vreme, călugăriţa şi-a ieşit din minţi, înconjura mănăstirea răcnind numele logodnicului şi ameninţând că se va sugruma, dacă nu i se îngăduie să se întâlnească cu el. Faptul a produs multă tulburare în mănăstire, de aceea Cuvioasa Irina a adunat obştea şi le-a cerut să postească o săptămână întreagă, cu rugăciuni şi metanii, pentru îndepărtarea demonilor. A treia zi, la miezul nopţii, Cuvioasei Irina i s-a arătat Sfântul Vasile cel Mare şi a îndrumat-o spre cele ce avea de făcut.

În vreme ce se săvârşeau Sfintele Slujbe în biserică, s-a arătat iarăşi Sfântul Vasile cel Mare şi Marea Muceniţă Anastasia, aducând o legătură. Când a desfăcut-o, Cuvioasa Irina a găsit în ea ,,fel de fel de farmece şi lucruri rele, aţă, păr, plumb, noduri şi nume diavoleşti scrise. Şi erau mai ales doi idoli mici de plumb, unul în asemănarea bărbatului, iar celălalt în al monahiei, şi erau lipiţi unul de altul, ca şi cum păcătuiau… După Sfânta Liturghie a miruit pe bolnavă cu untdelemn din candelă, apoi a pus farmecele pe jăratec, şi acelea arzând, s-au dezlegat şi nevăzutele legături ale monahiei, şi aşa şi-a venit în minte, slăvind pe Dumnezeu, Care a izbăvit-o. Iar când idolii s-au topit desăvârşit, ieşeau nişte glasuri mari de pe jeratic, precum răcnesc porcii când îi înjunghie’’(După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005).

Iubite cititorule! Dacă vreodată vei găsi la casa ta asemenea lucruri blestemate ale celui rău, aşa să faci şi tu: aruncă-le imediat în foc. Şi să nu uiţi că prin dreaptă vieţuire, ascultând de Biserică, zădărnicim orice lucrare vrăjitorească şi alungăm demonii făcători ai răului.

Presbiter Ioviţa Vasile

  Am înţeles că Părintele Răducă a îndemnat o credincioasă să se roage pentru ca fata ei, care trăieşte în curvie cu un musulman, să se despartă de el şi să-şi găsească un român ortodox cu care să se căsătorească după legile nestrămutate ale Bisericii. Este sfatul pe care l-aş fi dat şi eu fără nicio ezitare. Asta a fost crima. Imediat puterile întunericului s-au pus în mişcare, indignate de cutezanţa unui preot de a da bun sfat unei credincioase. Scandalul a fost provocat şi întreţinut la intensităţi maxime până când părintele a părăsit cu lehamite funcţia de prodecan al Facultăţii de Teologie şi apoi a anunţat că se pensionează. Se vede dar cu limpezime că ni se interzice un drept şi o datorie pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Biserica spune răspicat că nu va oficia Sfânta Taină a Cununiei niciunei persoane care şi-a căutat partener(ă) în afara spaţiului Ortodox, deoarece există o incompatibilitate de neînlăturat. Căsătoria poate avea loc doar dacă eterodoxul trece cu sinceritate, de bună voie la Credinţa Ortodoxă şi e primit în Biserică prin Sfânta Taină a Botezului. Aşa spun Sfintele Canoane, aşa trebuie să procedăm.

1.I-aş întreba pe vajnicii apărători ai musulmanilor: vi se pare firesc ca un musulman să aibă dreptul să trăiască cu patru soţii în acelaşi timp, cum prevede legea islamică? Cum rămâne atunci cu articolul 376 cod penal, care incriminează şi pedepseşte bigamia? Sau interzicem bigamia, dar acceptăm poligamia? Pe doamne le-aş întreba: aţi fi mulţumite să fiţi una din cele patru soţii ale unui musulman? Dacă fiica dumneavoastră ar fi în această situaţie, aţi avea împăcare sufletească? Mă-ndoiesc.

2. Ştiţi ce spune legea islamică? ,,Sunt 11 lucruri spurcate – urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia ne-musulmani şi treimea… Cine crede în treime este spurcat precum urina şi fecalele’’. Deci, dragi români, descoperţi acum că sunteţi spurcaţi, în viziunea mahomedanilor. Credeţi-mă că nu mă simt înjosit de faptul că musulmanii mă socotesc spurcat. Dumnezeu să le dea sănătate. Gravitatea afirmaţiei este aceea că Îl socotesc pe Dumnezeul meu, Preasfânta Treime, în rândul lucrurilor spurcate! Asta întrece orice măsură şi o batjocură mai mare nici nu se poate imagina. Islamicii au voie să spună orice despre Dumnezeul Adevărului, ne pot jigni şi leza în cel mai josnic mod, dar noi şi părintele Vasile Răducă n-avem voie să dăm un sfat bun unui suflet aflat în suferinţă. Aşa a stabilit ministerul adevărului. Şi mai vin ecumeniştii români, episcopi şi preoţi, să ne spună cât de bine e să ne unim cu mahomedanii şi câte valori morale au ei în doctrină. Nimeni nu va tăia capul unui musulman pentru asemenea blasfemii, pentru că le lăsăm toate în seama lui Dumnezeu. Şi ca să vedeţi cât de toleranţi sunt ei, mergeţi într-o ţară musulmană şi rostiţi un cuvânt împotriva lui Mahomed. În momentul următor se vor năpusti asupra dumneavoastră şi vă vor ucide fără judecată. În România, numele preasfânt al lui Iisus Hristos poate fi terfelit, se pot rosti cele mai teribile blasfemii şi nimeni nu va păţi nimic, că aşa suntem noi, toleranţi. Un preot ortodox a îndrăznit să iasă pe stradă în Istambul îmbrăcat în reverendă. A fost bătut crunt de islamişti şi poliţia i-a mai aplicat şi o amendă, ca să se înveţe minte. Asta-i toleranţa islamică.

3.Trăim dureros sub ameninţarea fanatismului islamic şi vedem cu câtă cruzime comit atacuri teroriste, pentru că legea islamică cere musulmanilor să ucidă, în numele credinţei, bineînţeles. Noi românii am avut secole de-a rândul parte de suferinţe imense din partea turcilor islamici. Chiar dacă istoria se mai rescrie, din când în când, faptele rămân fapte şi nimic nu poate acoperi un trecut întunecat de excesele musulmanilor. Nici măcar ministerul adevărului.

Presbiter Ioviţa Vasile

O decizie luata de Facebook de a bana (interzice) un citat pasnic si iubitor de-al Sfantului Augustin de Hippona, un teolog catolic (impropriu utilizat termenul de „catolic” referindu-se la adunarea papistasa, Sf. Augustin fiind un sfant apartinand Sfintei Ortodoxii – nota traducatorului) si filosof din secolul al V-lea, l-a facut pe un scriitor catolic (papistas – nota traducatorului) sa se scarpine in cap. Observand ca doi prieteni preoti au fost cenzurati de catre gigantul social media pentru postarea sfatului pastoral al Sfantului, sustinatorul pro-viata al Massachusetts-ului, Dominic Bettinelli, a postat aceleasi cuvinte in cronologia sa de pe Facebook in ziua de vineri. Dupa aceea si el a primit un avertisment cum ca postarea incalca „Standardele comunitatii in privinta discursurilor instigatoare la ura”. Citatul pe care Facebook l-a considerat atat de ofensiv este urmatorul: „Sa nu presupunem vreodata ca daca traim o viata buna vom fi fara de pacat; vietile noastre merita a fi laudate doar atunci cand continuam sa cersim pentru iertare. Dar oamenii sunt creaturi fara de speranta si cu cat se concentreaza mai putin asupra propriilor pacate, cu atat mai mult se intereseaza de pacatele celorlalti. Ei cauta sa critice, nu sa indrepte. Neputand sa se scuze pe ei insisi, ei sunt gata sa ii acuze pe altii.” Citatul, a explicat Bettinelli intr-o postare inflamata in legatura cu acuzatia de „discurs instigator la ura”, face parte dintr-o omilie a Sfântului Augustin. „Discurs instigator la ura?” – a intrebat Bettinelli. „Este opusul unui discurs instigator la ura. Indeamna oamenii sa se opreasca din a se concentra pe pacatele altora si a se concentra pe propriile lor pacate. Augustin doar reformuleaza cuvintele lui Iisus din Evanghelie: ,,De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Matei 7:3).” Autorul a crezut ca postarea a fost respinsa de catre un algoritm al computerului. Cu toate acestea, cand i s-a oferit optiunea unei revizuiri facuta de un om, Bettinelli a citit-o si a descoperit ca inclusiv un supervizor uman al Facebook-ului a considerat ca citatul incalca „Standardele Comunitatii”. Facebook l-a lasat pe Bettinelli sa raspunda respingerii apelului sau. El a scris urmatoarele: „Inca nu inteleg de ce asta este discurs instigator la ura. Este un citat dintr-un Sfant catolic (adica Ortodox – nota traducatorului) care exprima opusul unui discurs instigator la ura. El pur si simplu reafirma cuvintele lui Iisus Hristos din Evanghelii care spun sa te opresti din a te interesa de ce face sau ce nu face celalalt si sa te ingrijorezi de propriile tale greseli. Deci Facebook zice ca Evanghelia este discurs instigator la ura? Dar ce este si mai rau este ca nu am o intelegere mai buna ce reprezinta o incalcare a standardelor comunitatii voastre decat aveam inainte. In viata mea nu o sa pot sa imi dau seama de ce ati categorisit asta drept discurs instigator la ura.” Bettinelli este ingrijorat acum ca utilizatorii o sa ajunga in „Inchisoarea Facebook”, adica nu vor mai putea posta pe Facebook doar pentru ca au citat din Biblie sau pentru ca au distribuit „un cuvant de incurajare de-al unui sfant.” Bettinelli a declarat pentru LifeSiteNews ca s-ar putea sa fi gasit radacina problemei. ,,Un prieten a postat doar „oamenii sunt creaturi fara de speranta” si a fost banat, deci se pare ca aceea este partea relevanta care este considerata discurs instigator la ura.” a spus el. Intre timp, Bettinelli nu este dispus sa ii lase pe cei de la Facebook sa scape cu basma curata cu calomnia la adresa Sfantului Augustin. „Daca Facebook sa o postez, atunci voi scrie pe blog despre asta, iar dupa aceea o sa fac un podcast despre asta si o sa fac gura despre asta pana cand cineva cu putere va face Facebook-ul sa admita ca citatele din Sfintii Parinti timpurii ai Bisericii nu sunt (sic!) discursuri instigatoare la ura.” – a scris el pe Facebook. Facebook a mai fost implicat in cenzurarea opiniilor conservatoare si Crestine. Recent, CEO-ul Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a blocat intentionat anunturi pro-viata in cursul derularii referendumului din Irlanda pentru a inlatura dreptul la viata al copilului nenascut din constitutia sa. Facebook a fost de asemenea gasit vinovat de violarea intimitatii si se confrunta cu o amenda de cinci miliarde de dolari. CALIFORNIA, Iulie 15, 2019 (LifeSiteNews)

 �

Sursa traducerii:

http://www.lifesitenews.com/news/facebook-bans-saint-augustine-quote-as-hate-speech

Biserica posedă puterea de alungare a demonilor. Pentru aceasta, au fost rânduite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, unite cu cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina Sfântului Maslu întregeşte mijloacele de vindecare a demonizaţilor şi, dacă este cu putinţă, ea trebuie precedată de Taina Sfintei Spovedanii. Aceste rânduieli bisericeşti le pot săvârşi episcopii sau preoţii, atunci când se ivesc asemenea împrejurări nedorite.

Dumnezeu a dat unora dintre Sfinţii Săi puterea de a alunga demonii, chiar dacă nu aveau harul preoţiei. Astăzi pomenim pe Cuvioasa Fecioară Eupraxia. În mănăstirea în care vieţuia, era o călugăriţă în care intrase un demon deosebit de puternic. Avea manifestări atât de violente, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. O ţineau legată de un stâlp şi cu un băţ mai lung îi întindeau mâncarea şi apa. Acolo vieţuia şi o anume Ghermana, care s-a semeţit, şi a vrut să arate ostentativ că şi ea poate sluji celei demonizate. Odată, când i-a dus hrana, ,,cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt, niciuna nu îndrăznea să se apropie de dânsa’’. Abia când a venit Cuvioasa Eupraxia, demonul a încetat a o mai chinui, căci aceasta s-a apropiat cu smerenie şi cu puterea de care a învrednicit-o Dumnezeu. Faptul ne aminteşte de episodul cu fiii arhiereului iudeu Scheva, relatat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor 19, 13-16.

Cuvioasa Fecioară Eupraxia s-a dus în sfânta biserică. A căzut cu faţa la pământ în faţa icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi I-a cerut ajutorul. S-a apropiat apoi de cea îndrăcită, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, care te-a zidit, te vindecă pe tine!’’Imediat diavolul a aruncat vorbele sale hulitoare: ,,O, ce spurcată şi mincinoasă este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească’’. ,,Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, căruia m-am făcut mireasă!’’, a fost răspunsul Sfintei Eupraxia. Diavolul n-a încetat: ,,O, necurato, nu voi ieşi din această femeie’’. Smerenia Sfintei s-a arătat şi aici: ,,Eu sunt necurată şi plină de toată spurcăciunea, precum tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta’’. Aşa s-a izbăvit monahia cu puterea lui Hristos, prin smerenia Cuvioasei Eupraxia (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p,494-517).

Presbiter Ioviţa Vasile

La Conferinţa inter-ortodoxă din Tesalonic, 2004, s-a afirmat: „În orice caz, cineva nu poate presupune că va mărturisi şi va propovădui Credinţa Ortodoxă începând cu o trădare a Credinţei. Însăşi participarea la “Conciliul Mondial al Bisericilor” şi dialogurile teologice cu papiştii, protestanţii şi monofiziţii eretici constituie o negare a unicităţii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică în rând cu ereziile şi schismele. După cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologică din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfinţitul Irineu, exprimând poziţia ortodoxă a multor ierarhi, a pus întrebarea: ,,Cum se poate ca ierarhi ortodocşi să ia parte la o organizaţie bisericească în care Sfânta Treime este lepădată, participanţii cred că Biserica lui Hristos a fost spulberată în bucăţele, că fiecare erezie este parte a unui întreg, şi că Biserica Ortodoxă din Răsărit este asemenea doar una dintre bucăţi? Cu adevărat, nu este nici măcar unul dintre Sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Bisericii, a căror învăţătură, viaţă sau lucrare să poată fi folosită drept pildă care să îndreptăţească participarea şi rămânerea noastră în adunarea nelegiuită a ereticilor, cum este ,,Conciliul Mondial (zis) al Bisericilor,” şi alte asemenea concilii şi adunări.”

Crescut şi adăpat la izvoarele ecumenismului, îndoctrinat cu învăţăturile satanistului organ CMB, făcând pact pe ascuns cu ereticii şi masonii donatori ctitori ai Catedralei Mantuirii Neamului, supuşi întunecaţilor stăpâni ai ocultei mondiale illuminati, de sorginte luciferică, pseudo-patriarhul BOR, a devenit omul ,,potrivit’’ pentru scaunul pe care îl va ocupa până la sfârşitul vieiţi sale pământeşti.

Astazi erezia cea mai influentă la nivel mondial este erezia iudaică a talmudismului luciferic, a sionismului mistic satanist. Propaganda prozelită a acestor erezii cuprinde întreaga lume, atacul este unul la nivelul minţii oamenilor, a mentalităţilor, în încercarea lor de a realiza o iudaizare talmudică a lumii. Toate aceste structuri ale răului, toţi aceşti slujitori ai satanei, cu toate eforturile, logistica, infrastructura, resursele materiale imense, cu toate puterile lor oculte, diavoleşti, sunt jocuri de umbre pe pereţi, fum şi iluzie în faţa Puterii Dumnezeieşti, pe care Hristos o dă celor ce nu se dezlipesc de El. Ştim ca biruinţa nu este din această lume, ci din Cealaltă, din Biserica Biruitoare care biruieşte veşnic prin Hristos, iar noi cei umili, chiar neputincioşi, şchiopi, puţini, săraci şi bâlbâiţi ce suntem, rămânem uniţi în Biserica Luptătoare , în jurul preoţilor care drept învaţă cuvântul Adevarului, „căci cu noi este Dumnezeu’’.�

Dr. Gabriela Naghi

1.Sinodul I tâlhăresc de la Efes, anul 449

Între acest sinod şi sinodul II tâlhăresc din Creta, 2016 găsim numeroase similitudini. Asfel, în Efes s-a luat dreptul de vot episcopilor care se pronunţaseră cu un an înainte împotriva ereticului Eutihie, eretic monofizit înrăit. Mulţi dintre episcopii bănuiţi că ar fi împotriva lui Eutihie au fost împiedicaţi să participe, deci s-a făcut o selecţie discriminatorie, asemenea celei din Kolimbari (Creta). Au fost aduşi călugări parabolani înarmaţi cu ciomege, pentru a-i intimida pe sinodali şi a le impune o anume conduită, favorabilă ereticului Eutihie. Patriarh al Constantinopolului era Flavian, oponent înverşunat al lui Eutihie. Lucrările au degenerat într-un conflict deschis împotriva celor care apărau Dreapta Credinţă a Bisericii, privitoare la cele două firi ale Mântuitorului Hristos. Bunul Patriarh Flavian a căzut victima acestor acte de violenţă şi după trei zile a murit. Biserica îl numără în rândul Sfinţilor. Adepţii lui Eutihie beneficiau de sprijinul imperial, încât au impus cu forţa hotărârile lor eretice. Sinodul acesta a intrat în istorie sub acea nefericită numire, sinod tâlhăresc.

2.Sinodul din anul 754

S-a reunit în plină persecuţie iconoclastă. A fost prezidat de arhiepiscopul Teodosie al Efesului, care a impus silnic hotărâri eretice, urmând a deveni obligatorii pentru toată lumea. Cei 338 de episcopi au cedat în faţa presiunilor imperiale şi au hotărât: ,,ca orice icoană să fie înlăturată din biserici. Cine îndrăznea pe viitor să facă o icoană sau s-o cinstească, s-o aşeze în biserică sau casă particular, în cazul că era episcop sau preot ori deacon, urma să fie depus, iar dacă era călugăr sau laic să fie anatemizat şi predate autorităţilor civile spre a fi judecat, ca unul care s-a declarat duşman al Tatălui ceresc şi al dogmelor sfinte. Împăratul a mai dispus ca şi moaştele Sfinţilor să fie profanate şi arse’’(Rămureanu, Şesan, Bodogae, IBU, EIBMO, Bucureşti, 1975, pag. 310). A fost vremea când bunii călugări de-atunci s-au ridicat împotriva acestor hotărâri eretice şi silnice. Lor li s-au adăugat femeile evlavioase şi mulţimea credincioşilor, care n-au suferit o fărădelege ca aceasta. A fost reacţia Poporului lui Dumnezeu faţă de servilismul şi lipsa de demnitate ale episcopilor vremii. Încă odată s-a dovedit că pliroma Bisericii are cuvântul decisiv în problemele teologice şi are menirea de a interveni atunci episcopii abdică de la datoriile lor sfinte. Eretic şi silnic, sinodul din 754 a fost respins de Biserică şi a intrat în istorie ca unul în care se consemnează inconsecvenţa ierarhilor în anumite împrejurări grele.

3.Sinodul II tâlhăresc, Kolimbari, 2016

A fost pregătit decenii la rând, dar de la început observatorii atenţi au remarcat gravele abateri teologice şi canonice intervenite în pregătirea lui, încât nu aveau mari aşteptări în această privinţă. Fiindu-ne contemporan, putem lesne constata că pseudo-sinodul e o mostră de amestec al puterilor străine în Biserică, cele care au dictat dinainte, prin interpuşi, hotărârile sale. Lucrările propriu-zise n-au fost decât un simulacru de dezbateri, admiţându-se mici schimbări, spre a-i da o aparenţă de veridicitate şi credibilitate.

Călugării parabolani prezenţi la Efes în 449 au fost înlocuiţi cu serviciile secrete americane. Spun surse prezente la Kolimbari că episcopii au fost umiliţi, acceptând să fie poercheziţionaţi ca nişte pungaşi de rând, la intrarea în sala lucrărilor. Drept de vot au avut numai pseudo-patriarhii, adică întâi stătătorii Bisericilor ,,reprezentate’’. Unde s-a mai văzut asta în istorie? N-au lipsit nici presiunile şi intimidările, şi cu toate acestea 33 dintre cei prezenţi au refuzat să semneze toate documentele în întregul lor, conştienţi fiind că acestea sunt eretice şi n-au ce căuta în viaţa Bisericii.

Pseudo-sinodul oficializat, prin documentele sale, introducerea ecumenismului, colecţia tuturor ereziilor lumii, în Biserică. Faptul e de o gravitate capitală. Ecumenismul a existat şi până acum în Biserică, ştim bine că toţi episcopii români sunt, de multe decenii, ecumenişti. Acesta a fost criteriul esenţial de alegere şi întronizare a lor. Acum ecumenismul capătă ,,legitimitate’’, în opinia ierarhilor. Au fost recunoscute sectele şi celelalte comunităţi eretice ca fiind ,,biserici’’. Graniţele dintre Dreapta Credinţă şi erezii s-a încercat a fi şterse. Sfintele Canoane sunt încălcate sistematic. Căsătoriile mixte au fost aprobate, chipurile din grijă pentru cei care şi-au căutat însoţiri în spaţiul eretic extra-ortodox.

În momentul de faţă pseudo-ierarhii români, intraţi într-o crasă criză de legitimitate, caută să se dezvinovăţească şi să se justifice. Zadarnic, se pare că pentru ei nu mai există drum de întoarcere. Schisma bate la uşă şi nu există nicio îndoială că vor face şi acest ultim pas în căderea lor, recunoscând schismaticii ucraineni.

Mulţi au reproşat celor prezenţi în Creta că nu a confirmat hotărârile Sfintelor Sinoade anterioare. Nici n-aveau cum şi oricum decizia n-ar fi avut nicio greutate. Filiaţia pseudo-sinodului din Creta este clar în linie directă cu cele două sinoade eretice despre care-am scris mai sus.

Poporul binecredincios a avut o reacţie imediată: a respins pseudo-sinodul şi a cerut pseudo-ierarhilor condamnarea lui şi retragerea imediată a lor din CMB. Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie unică în istorie când toţi episcopii unei ţări sunt căzuţi în erezie, ca atare, instrumentul sinodal de condamnare a ereticilor nu mai există. Să aşteptăm ca pseudo-ierarhii noştri să se condamne între ei? Soluţia există în înţelepciunea Dumnezeiască şi ea se va arăta la vremea cuvenită.

Se caută a se minimaliza opoziţia preoţilor nepomenitori, puţini la număr, urmaţi de miile de credincioşi care şi-au afirmat, prin diferite modalităţi, împotrivirea faţă de introducerea ereziilor în Biserică. Să nu uite domniile lor, şezătorii pe scaunele episcopale, că adevărurile lui Dumnezeu se pot exprima chiar şi printr-un singur glas. Sfântul Maxim Mărturisitorul stă mărturie peste veacuri. Oricum, pseudo-sinodul cretan s-a nascut mort, a fost respins şi condamnat de Biserică, la noi şi în Grecia şi în alte părţi ale lumii ortodoxe. Şi să nu uităm că Bisericile care au refuzat să participe s-au pronunţat împotriva sinodului pretins mare şi sfânt. Strădaniile de-acum ale ierarhilor noştri de a ,,implementa’’ hotărârile pseudo-sinodului cretan seamănă, din ce în ce mai mult, cu încercarea de a resuscita un cadavru intrat în descompunere, la trei ani de la deces.

Presbiter Ioviţa Vasile