Catolicismul şi protestantismul
Istoria scrisă nu a cuprins în integralitatea lui răul pe care reformatorul Martin Luther l-a făcut Bisericii şi omenirii, în general. Numai Bunul Dumnezeu ştie câte suflete a dus în rătăcire acest om vanitos, care s-a ridicat cu vehemenţă mărturisită împotriva catolicismului, dar a născocit erezii îmbrăţişate de o bună parte a omenirii, care a părăsit Biserica lui Hristos şi s-a constituit într-o puzderie de secte şi biserici mincinoase
În cele ce urmează, voi reproduce câteva fragmente din ,,Scrisoarea despre tălmăcire’’, cuprinsă în volumul II intitulat ,,Literatura umanismului şi renaşterii’’, alcătuit de Cornelia Comorovski şi publicat de Editura Albatros, Bucureşti, 1972, p. 64-67: ,,Ştiu foarte bine, şi papistaşii o ştiu mai puţin decât dobitocul morarului, de cât meşteşug, de câtă sârguinţă, înţelepciune şi minte e nevoie ca să tălmăceşti bine; căci ei nici n-au încercat. Proverbul spune: cine clădeşte la marginea drumului, găseşte mulţi sfătuitori… Şi ca să mă întorc la subiect, dacă papistaşul vostru vrea să pălăvrăgească de pomană, spuneţi-i pe scurt aşa: Doctorul Martin Luther vrea să fie aşa şi spune: Sic volo, sic jubeo, sit pro ratione voluntas! (,,Aşa vreau, aşa poruncesc, voinţa să înlocuiască raţiunea’’, n. trad.) Căci nu vrem să fim nici elevii, nici discipolii papistaşilor, ci stăpânii şi judecătorii lor, vrem să ne grozăvim şi noi o dată; şi după cum Pavel se laudă faţă de sfinţii lui turbaţi, vreau şi eu să mă laud faţă de aceştia. Sunt ei doctori? Eu de asemenea. Sunt învăţaţi? Şi eu. Sunt predicatori? Şi eu. Sunt disputatores? Şi eu. Sunt filozofi? Şi eu. Sînt dialecticieni? Şi eu. Scriu cărţi? Şi eu. Şi am să mă laud mai departe. Eu pot să interpretez psalmii şi profeţii. Ei nu pot. Eu pot tălmăci, ei nu pot. Pot citi Biblia, ei asta nu pot; eu pot să mă rog, ei nu pot… Acesta e răspunsul la prima voastră întrebare, şi vă rog să nu răspundeţi, ferească Dumnezeu, la plângerile zadarnice ale acestor măgari decât atât: aşa vrea Luther, şi el zice că e un doctor, mai presus decât toţi doctores din toate locurile unde stăpâneşte papa. Şi aşa să rămână. De-acum înainte am să-i dispreţuiesc cum i-am dispreţuit, atâta vreme cât se vor purta cum se poartă… Am aflat eu acum cît meşteşug, cîtă osteneală şi trudă cere tălmăcirea, de aceea nu rabd drept judecător şi dojenitor vreun măgar sau vreun catîr papistaş care n-au încercat să tălmăcească nicicând’’.
Urmaşii de astăzi ai ,,măgarilor sau catârilor papistaşi’’ sunt intens preocupaţi de a reconsidera personalitatea lui Luther, desigur pentru a câştiga bunăvoinţa lumii protestante pe care ar dori-o adusă, cu toate ereziile sale, sub tiara papală. O personalitate de prim rang a catolicilor, cardinalul Wilebrands, preşedintele Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor de pe lângă Vatican, a participat în anul 1970 la o adunare a protestanţilor la Evian, rostind cuvinte de laudă la adresa lui Luther. Faptul a stârnit oarecari reacţii în lumea catolică, Wilebrands a fost acuzat de erezie, însă aceasta nu schimbă cu nimic orientarea papei spre oricine i-ar putea deveni supus.
Sfânta Biserică Ortodoxă s-a pronunţat fără echivoc asupra personalităţii lui Martin Luther şi această poziţie nu poate fi schimbată de nici un ,,binevoitor’’ care ar încerca, în numele ecumenismului eretic, să adopte altă atitudine în privinţa ereticului care a murit fără să se pocăiască.
Cititorul onest nu poate decât să constate cu consternare monumentala aroganţă care l-a animat pe Luther în demersurile sale demenţiale, aroganţă care nu se poate nicicum armoniza cu învăţăturile Sfintei Scripturi, chiar în forma jalnică pe care acesta a dat-o în limba germană.
Presbiter Iovița Vasile