Renunţând la Sfanta Ortodoxie, Sofronie Drincec, cel cândva Arhiereu al lui Hristos, a renunţat la Sfânta Cruce, la Dumnezeu Cel Răstignit. Chiar dacă nimeni din Sinodul BOR nu a luat atitudine împotriva acestei apostazii, chiar daca Preoţii şi monahii tac, umiliţi de aceasta îndrazneală, dovedesc o data în plus că au devenit cu toţii vrednici de plâns, fiind de comun acord cu aceasta infamie.Faptele comise de cel cândva episcop cinstit al BOR, devenit nu de astazi, ci de multa vreme, trădător al Sfintei si Neprihanitei Ortodoxii, cel care a continuat mulţi ani să se desăvârşească în mârşăvia ecumenistă, dovedesc unde duce cumplita boala a perfidului ecumenism:către apostazie si schismă, către sfâşierea cămăşii lui Hristos, către prăpastia întunecată a iadului, departe pentru vecie de dulcea mângâiere a Harului.
Toţi, cler şi popor, pe măsura trecerii timpului, au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, şi se pare ca lor li se se adresează Împaratul David când spune: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul” (Psalmi 13:3). Ne cuprinde tristeţea si amărăciunea. gândindu-ne la drept-credincioşii rămaşi fără Păstor, care încă nu-şi dau seama de pericolul de moarte în care se află sufletele lor. În teribile haite, acum, vor năvăli legiunile demonilor, asupra acestei biete ţări şi asupra acestui Neam necăjit si mult-pătimitor.
Spunea Fericitul Cuvios, Parintele Justin Parvu: „Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinarea de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.”
Există încă un Sinod, care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Dar ca şi in 2008, asistăm cutremuraţi la lipsa de pocăinţă a acestui fost ierarh, la lipsa de reactie al înaltului cler.Dacă nimeni din cei în drept, nu manifestă nici cea mai mică reacţie de condamnare a atitudinii anticanonice, sfidătoare şi insolente a fostului ierarh Sofronie, ne aflăm in situaţia de a constata că nu mai avem sinod. Într-atât li s-a pervertit conştiinţa, li s-a întunecat mintea şi învârtoşat inima, încât niciunul din mădularele trupului lor nu mai simt, nu mai gândesc şi nu respiră ortodox? Se ştie că fiecare păcat, care constituie o întunecare a minții, este o repetare a păcatului lui Adam și o cădere de la viața adevărată. Atunci omul nu mai este un membru viu al Bisericii lui Hristos, căci spune Sfântul Maxim : „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”. Atunci când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură. Şi astfel, deşi creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul se face „ucigaş de oameni”, asemănându-se ucigaşului de oameni, diavolul. Şi, aşa cum scrie Sfântul Grigorie, aceasta se datorează unei singure pricini: faptului că mintea omului s-a abătut de la frica şi pomenirea lui Dumnezeu, deschizând calea împreună-lucrării cu începătorul răutăţii. Despărţirea minţii de Dumnezeu îl face pe om fie un diavol, fie o fiară.”
Nu mai putem vorbi de necunoaştere, nepăsare şi nici de laşitate, ci de complicitate la crima impotriva propriei plerome.
Citind discursul rostit la instalarea sa ca episcop, în 25 februarie 2007, am fost uluită de elogiile aduse în cel mai clar stil ecumenist, ereticilor : „Bisericile pe care le reprezentăm, tradiţiile pe care le încarnăm sunt tot atât de antice ca şi viaţa Bisericii înseşi. Biserica lui Hristos din Orient şi Biserica Romei au o moştenire comună, de sorginte apostolică. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea vorbea de respiraţia cu doi plămâni: Orientul şi Occidentul. Nu avem dreptul să neglijăm ceea ce ne apropie, privilegiind ceea ce ne separă. Nu mai este timp pentru aşa ceva. Pacificatorii, Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Noii Rome, Atenagora, ne-au lăsat un testament pe care avem obligaţia sfântă de a-l împlini: Tomos Agapis. Din acest document esenţial învăţăm ce avem şi noi de făcut: „adevăratul dialog al dragostei trebuie să susţină şi să inspire toate raporturile între persoane şi între Biserici însele… trebuie să fie înrădăcinat într`o fidelitate totală faţă de unicul Domn Iisus Hristos şi într`un respect mutual al propriilor lor tradiţii”10.(Tomos Agapis, 195). Şi cum am putea gândi şi lucra altfel, când ne simţim responsabili pentru sfâşierea cămăşii lui Hristos? Dar suntem însufleţiţi de nădejde şi încurajaţi de eforturile inspirate şi susţinute de Providenţă, cum s`a întâmplat de curând la Constantinopol, de serbarea, din anul scurs, a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul Bizanţului şi al Romaniei Orientale – România, când Papa Benedict al XVI-lea, aflat în vizită la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a semnat, împreună cu acesta, în Fanar, o Declaraţie comună, unde cei doi Întâistătători mărturisesc: „Duhul Sfânt ne va ajuta să pregătim ziua cea mare a restabilirii unităţii depline, când şi cum Dumnezeu o va voi. Atunci vom putea să ne bucurăm şi să ne veselim cu adevărat”.
Şi: ,,Preasfinţite Părinte Episcop Virgil, Preaiubit Frate, Cu sinceritate şi respect reciproc, sub auspiciile generoase ale Sfântului Duh, cu înţelepciune şi răbdare, totul se va săvârşi potrivit rânduielii dumnezeieşti, care ţine seama, înainte de orice, de moştenirea noastră comună, de faptul că suntem cu toţii mlădiţele aceleiaşi Viţe. Numai că săracii nu pot suferi amânare. Pe ei va trebui să-i slujim împreună, inventând şi adaptând neîncetat, noi metode, noi căi de apropiere între Bisericile noastre.”
Să ne rugăm in fata Sfintei Cruci, noi nevrednicii, dar iubitori ai ostenelii pentru Hristos, cunoscând că în lumea aceasta, venetici şi trecători suntem, praf şi cenuşă şi robi prea plecaţi Domnului, pentru izbăvirea a toată lumea de lucrarea dracească a ecumenismului.
Dr. Gabriela Naghi