În data de 29 iunie a fiecărui an îi sărbătorim cu mare cinste pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru contribuția pe care au avut-o nu doar în răspândirea Evangheliei, ci și în organizarea creștinismului primelor secole, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sâmpetrului – cum este numit în popor – are o durată variabilă în fiecare an, deoarece începutul lui este legat de data Sfintelor Paști.[…]
Pescarul din Betsaida și persecutorul creștinilor
Se cuvine să reținem, întâi de toate, câteva informații-cheie despre cei doi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfântul Apostol Petru era pescar din zona Betsaidei, aproape de Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Hristos. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea și urmarea Dreptei Credinţe. Când și-a început activitatea misionară, Petru era deja căsătorit și locuia în Capernaum, împreună cu soacra sa. Prin predica pe care a ținut-o în ziua Cincizecimii, a convertit 3000 de oameni la adevărata Credință, aceștia primind imediat Sfântul Botez. A propovăduit Evanghelia în Ierusalim, Samaria, Asia Mică și Babilon, iar spre sfârșitul vieții la Roma.
Sfântul Apostol Pavel a fost la început fariseu şi rabin evreu, ucenic al lui Gamaliel, (membru de frunte al Sinedriului la începutul secolului I d.Hr.) şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai legii evreiești din vremea sa. Se numea Saul înainte de a se converti la dreapta credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. În zelul său față de religia părinților și a stăbunilor săi, Saul devenise un aprig persecutor al creștinilor, pe care îi considera adevărați dușmani ai credinței iudaice. Într-o zi, în drumul său spre Damasc, unde Saul se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la judecată în Ierusalim, Mântuitorul i Se arată într-o lumină orbitoare, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. În urma acestei vedenii minunate, Saul se convertește și primește Sfântul Botez.
Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
După tradiția Bisericii noastre, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună, în ziua de 29 iunie, pentru că amândoi au trecut la Domnul în aceeaşi zi. Astfel, reținem că Sfântul Apostol Petru a ajuns la Roma în jurul anului 57, unde l-a reîntâlnit pe Sfântul Apostol Pavel. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de către împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., Sfântul Petru a fost arestat împreună cu Sfântul Pavel. Se spune că o bună bucată de timp ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, aflată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera era alcătuită din două celule dispuse una deasupra celeilalte: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 „Tullianum”). Sfântul Apostul Petru a fost condamnat la moarte și executat prin răstignire cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul în care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în jurul anului 67, lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei. Ca o curiozitate, pentru cei care poate nu știu, pe 16 ianuarie, Biserica noastră a rânduit să cinstim lanțurile în care a fost încătușat Sfântul Apostol Petru, descoperite la începutul secolului al II-lea, de către temnicerul roman Quirinus de Neus. Acestea s-au păstrat generații în generații de către creștini, iar apoi au ajuns la Patriarhul Iuvenilei, care, la rândul său, le-a dăruit împărătesei Evdochia Augusta (401-460), soția împăratului Teodosie al II-lea (401-450). Se spune că lanțurile tămăduiau neputințele și alungau duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de aceste lanțuri se sfințea.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, care era cetăţean roman, el nu putea primi moartea prin răstignire, considerată ca fiind una profund umilitoare, iar execuţiile nu aveau loc în oraş. De aceea, a fost dus în afara cetăţii, într-un loc numit „Ape Dulci” (Aquae Salviae), pentru a fi decapitat. Se spune că, atunci când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat, iar din rană a izvorât, prin minune, lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. Câţiva creştini mai curajoși au îngropat Moaştele Sfântului Apostol într-un loc aflat la aproximativ 4, 8 km de locul muceniciei, la ferma unei femei romane, Lucina. Ulterior, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a aşezat trupul Sfântului Apostol Pavel într-un sicriu de metal şi, așa cum procedase și cu trupul Sfântului Petru, a pus deasupra lui o Cruce grea din aur, cântărind 67,5 kg. Apoi, a construit o Biserică deasupra mormântului, numită „San Paolo fuori le Mura” – „Sfântul Pavel din afara zidurilor”.
Așadar, cu siguranță ne cutremurăm doar gândindu-ne la suferințele cumplite prin care au trecut acești Apostoli și Mărturisitori ai Domnului. E greu de spus câți dintre noi am mai avea astăzi curajul și credința de care au dat ei dovadă. Cum i-am putea răsplăti, totuși? Cum să-i cinstim noi, cei de astăzi, pe Sfinții Apostoli? Urmându-le zelul misionar, curajul lor în apărarea Credinței și chemându-i mereu în rugăciunile noastre. Plecându-ne genunchii seara, înaintea Icoanei lor, să îi rugăm să fie mijlocitori pentru noi înaintea Mântuitorului, dăruindu-ne sănătate, bucurii și toate cele de folos.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
Text îngrijit și editat de Dr. Gabriela Naghi
Preotul de la B.O.R, impostor și eretic ecumenist Vasile Ioana, neaga in public crezul crestin-ortodox , afirmând mincinos că ortodoxia nu este singura credința adevărată in Dumnezeu (Biserica cea Una Sfânta, sobornicească și apostolească ), și că ar mai fi pe lângă biserica creștin-ortodoxa și alte biserici „crestine” mântuitoare (grupările de eretici) , pe lângă asta a îndrăznit cu nerușinare drăcească să afirme subtil și că religia creștină nu ar reprezenta „defapt” singura cale de mântuire , ar fi mântuitoare și celelalte religii …
https://youtu.be/nWgaYBd4jVI
Acestor indivizi le-a întunecat diavplul mintile si scot niste tâmpenii, convinsi că sunt în adevăr. Necazul e că sunt foarte mediatizați, lumea aude și unii se iau după ei. Doamne, păzeste-ne de aceste lepre.
Putem câștiga războiul cu gândurile numai dacă Îl chemăm pe Hristos în ajutor
Nici un începător nu poate alunga vreodată vreun gând, dacă nu-l alungă Dumnezeu. Căci numai cei puternici pot război şi alunga gândurile. Dar şi aceştia nu de la ei alungă gândurile, ci împreună cu Dumnezeu poartă războiul împotriva lor, ca unii ce au îmbrăcat toate armele Lui.
Iar tu, venind gândurile, cheamă pe Domnul Iisus des şi cu stăruinţă, şi vor fugi. Căci nerăbdând căldura inimii izvorâtă din rugăciune, gândurile fug ca arse de foc. „Bate pe cei ce te războiesc, cu numele lui Iisus”, zice Scărarul, fiindcă Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toată răutatea (Deuteronom 4, 24). Domnul Cel grabnic la ajutor „va face îndată dreptate celor ce strigă din tot sufletul către El, ziua şi noaptea” (Luca 8, 7).
Sfântul Grigorie Sinaitul, Despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciuni, în Filocalia VII, Bucureşti, 1977
Omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu
Sfantul Cuvios Iosif Isishastul
Este viu Domnul Dumnezeu!
Eşti foarte bine, dragul meu copil; de aceea te-a îndrăgit Hristos. Semn că te iubeşte este dumnezeiescul har care te cercetează încă de când erai copil şi te povăţuieşte.
Ai grijă de tine, ca nu cumva prin puţinul plăcerii celei amare să amărăşti atât pe Bunul Dumnezeu. Este pizma satanei, care urăşte pe cel căruia Hristos îi deschide ochii sufletului.
Trezeşte-te deci, dragul meu copil, şi ai grijă de tine.
Acela vede ceea ce tu nu vezi. Hristos, Cel Multmilostiv, încearcă sa-ţi deschidă ochii sufletului.
O, cât de bun este!
Iar cel viclean, care vede aceasta, încearcă sa-ţi închidă ochii prin plăcerea cea amară.
Nu înceta să strigi numele lui Hristos. La fiecare răsuflare a ta rosteşte dumnezeiescul nume, chiar dacă mintea iţi umblă aiurea. Nu te nelinişti.
Această permanentă grijă şi dorinţă neîncetată de a-L căuta, Îl vor atrage şi va veni singur ca să te vadă şi va izvorî în inima ta un izvor de apă rece care va striga neîncetat : „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ma”! Atunci te vei bucura fără întrerupere de vocea şi dulceaţa Stăpânului Hristos.
Ai grijă numai şi teme-te, fugi de păcat; păcatul cade ca mana şi topeşte totul.
Cele despre care îmi scrii sunt semne că te cercetează Dumnezeu. Este prima cercetare a lui Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăieşte, care se întoarce la Dumnezeu. Îngrijeşte-te să te curăţeşti cu spovedanie curată. Nu lăsa înlăuntrul tău nici un fel de necurăţie a păcatului, pentru ca să nu mai aibă vrajmaşul motiv să te biruie.
Omul, fiul meu, nu poate să facă nimic singur; nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată puterea să săvârşească ceva bun fără să fie umbrit cu putere de sus de Dumnezeu.
Orice gând bun, orice mişcare bună a cugetului este lucrare a harului lui Dumnezeu. Dacă ai putea lucra ceva fără trupul tău, atunci ar însemna că acela este lucrul tău, dar dacă săvârşeşti cu trupul, trupul este creat de Dumnezeu. Dacă poti gândi ceva fără minte, este al tău gândul, dar dacă o faci cu mintea, mintea este creată de Dumnezeu.
Prin urmare, omul nu are nimic; toate încep de la Dumnezeu şi sfârşesc la Dumnezeu.
Gheron Iosif Isihastul – Mărturii din viaţa monahală
Dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului
Despre faptul că trebuie să ne petrecem întreaga noastră viață în nevoință
Frați și părinți, fiindcă am fost învredniciți, cu harul lui Hristos, să săvârșim Sfintele Paști, iarăși ne întoarcem la lucrările noastre, când muncind, când amintindu-ne de Patimile cele de viață făcătoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dar că Paștele a trecut nu înseamnă că a trecut de la noi și amintirea lui, ci noi să avem pururea sub priviri mântuitoarele Patimi, răstignirea, îngroparea, învierea, pentru ca, prin ocuparea cu acestea, să nu fim cheltuiți de patimi. Iar dacă vreodată, din nebăgare de seamă, suntem prinși, repede să privim din nou la Răstignitul Iisus, Domnul slavei, și îndată va răsări tămăduire sufletelor noastre. Fiindcă și odinioară Israel, când era mușcat de șerpi, privind la șarpele de aramă, se tămăduia. Căci știți că gândurile rele mușcă precum niște șerpi, vărsând venin în suflet, pe care trebuie să îl scoatem afară cu toată sârguința, atunci când se întâmplă, pentru ca nu cumva amânarea să facă mai cumplită rana. Vedeți că primăvara este producătoare/ ațâțătoare de sânge: Trupul poftește împotriva duhului, și duhul împotriva trupului, și sporirea unuia devine pierzania celuilalt. Să privim cu măsură, așadar, la hrană, la băutură, la somn sau la orice altceva, dar nu ca să asuprim sufletul, ci să purtăm biruința asupra trupului. Căci cel ce aleargă în stadion nu este proclamat biruitor dacă aleargă o cursă sau două, ci dacă săvârșește cele două îndoite curse. Și noi, așadar, să nu ne mulțumim că ne-am nevoit în Postul Mare sau la Cincizecime, ci dacă nu vom avea întreaga noastră viață în luptă, nu vom scăpa de cursele diavolului, nu vom lua cununa biruinței.
Prin urmare, o, fraților, să luptăm încă lupta cea bună, să asudăm și mai mult pentru virtute, și mai mult să ne omorâm trupul, și mai mult să ne supunem trupul, încă și mai mult să alungăm patimile, purtând totdeauna în trup omorârea Domnului Iisus (II Corinteni 4, 10), având totdeauna în noi înșine osânda morții. Căci și noi vom muri negreșit, precum și părinții și frații noștri, și ne vom muta de la cele de aici și ne vom duce în locuri străine și vom vedea vederi pe care niciodată nu le-am mai văzut. Și înfricoșător este ceea ce se spune și plin de uimire și de spaimă pentru cel ce are minte. Așadar, să fim pururea cutremurați și înfricoșați, păzindu-ne simțurile noastre, de la auzirea deșartă, de la vederea vătămătoare, de la parfumuri femeiești, de la orice îndeletnicire rea, cu totul să ne aducem prinos lui Dumnezeu, pentru ca, bineplăcându-I Lui, să devenim moștenitori ai bunătăților veșnice, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 1, Editura Doxologia, Iași, 2018, p. 37