Cum se alege un episcop. Numai Biserica îşi alege slujitorii, orice intruziune lumească (politică sau ocultă), fiind oprită şi aspru pedepsită

Canonul 30 Apostolic: ,,Dacă vreun episcop, folosind stăpânitori (dregători) lumeşti, s-ar face prin ei stăpân peste vreo Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, de asemenea şi părtaşii (complicii) lui’’

Canonul 3 al Sinodului VII Ecumenic: Orice alegere de presbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumeşti, să rămână fără tărie, după Canonul care zice: ,,Dacă vreun episcop, folosind dregători lumeşti, şi prin aceasta s-ar face stăpâni peste o Biserică, să se caterisească şi să se afurisească, şi toţi părtaşii lui’’ Căci se cuvine ca acela care vrea să fie înaintat la episcopie, să se aleagă de către episcopi, după cum s-a orânduit de către Sfinţii Părinţi, cei de la Niceeea’’

Sfântul Ciprian s-a născut în cetatea Cartagina, în nordul Africii, într-o familie de păgâni. Multă ştiinţă de carte a primit el de la învăţaţii vremii, dar darul cel mai de preţ, comoara Sfintei Credinţe, a primit-o de la un preot. Fiind căsătorit, s-a botezat împreună cu casa lui şi pentru a sluji cu mai multă osârdie lui Hristos, s-a învoit cu Soţia sa să petreacă în curăţie. Pentru a se uşura de povara grijilor celor multe, şi-a vândut averile, împărţind săracilor, astfel că el însuşi era sărac. Văzând viaţa lui bineplăcută lui Hristos, Biserica l-a chemat la slujirea preoţească, apoi, fără voia lui, l-a înălţat în treapta arhieriei. Spun cărţile bisericeşti că nu se simţea vrednic de aşa înaltă slujire, însă poporul lui Dumnezeu s-a adunat la uşa casei lui şi n-a plecat până când Sfântul a primit să le fie episcop. Alegerea lui s-a făcut de Biserică, deoarece toţi îl iubeau.

Ca păstor al poporului binecredincios din Cartagina, a scris mai multe cărţi împotriva ereticilor, a închinătorilor la idoli şi a iudeilor. În vremea prigoanelor au fost creştini care, de frica morţii, s-au lepădat formal de Hristos, de aceea a scris şi pentru aceştia, învăţându-i să se pocăiască, pentru a putea fi primiţi iarăşi în Biserică. S-a întâmplat în cetate o epidemie de ciumă, din care pricină mulţi au plecat de-acolo. Sfântul Episcop a rămas lângă credincioşii săi şi fiindcă erau mulţi morţi neîngropaţi, el însuşi îi îngropa, fie că erau credincioşi, fie că erau închinători la idoli.

Diavolul şi slujitorii săi păgâni nu puteau răbda viaţa curată a fiilor Sfintei Biserici, de aceea împăraţii Romei voiau cu tot dinadinsul să piară învăţătura cea Dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. Au dat legi aspre, astfel încât Biserica nu avea voie să-şi ţină soboarele şi să săvârşească Sfintele Slujbe. Un anume Partenie a venit în Cartagina ca ighemon, pentru a sili pe creştini să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la păgânătate. A chemat pe Sfântul Ciprian şi i-a cerut numele tuturor preoţilor din cetate. ,,Nu voi pârî pe fraţii mei’’, a fost răspunsul de neclintit al păstorului celui bun. A fost trimis în surghiun, însă nu s-a tulburat, ci îşi spunea: ,,Unde este Dumnezeu, acolo este şi patria adevăratului rob al lui Dumnezeu; iar străinătatea lui este acolo unde nu s-ar fi aflat Dumnezeu’’.

A fost condamnat la moarte. Şi-a plecat singur capul sub sabie, intrând în Biserica cerească, unde este rugător pentru binele lumii (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.421-426).

Presbiter Iovita Vasile

11 comentarii la „Cum se alege un episcop. Numai Biserica îşi alege slujitorii, orice intruziune lumească (politică sau ocultă), fiind oprită şi aspru pedepsită

  1. Gabriela Naghi spune:

    Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
    Oamenii îndepărtaţi de Dumnezeu sunt mereu nemângâiaţi şi de două ori chinuiţi. Cel ce nu crede în Dumnezeu şi în viaţa viitoare, pe lângă faptul că rămâne nemângâiat, îşi osândeşte şi sufletul său veşnic.

    De la stăpânul la care lucrezi, de la acela vei lua şi plată. Dacă lucrezi la stăpânul cel negru, îţi face viaţa neagră încă de aici. Dacă lucrezi pentru păcat, vei fi plătit de diavolul. Dacă lucrezi pentru virtute, vei fi plătit de Hristos. Şi cu cât vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atât vei străluci mai mult şi te vei veseli.

    Dar noi spunem: „Suntem proşti să lucrăm pentru Hristos?” Însă aceasta este înfricoşător! Să nu recunoaştem jertfa lui Hristos pentru om! Hristos S-a răstignit ca să ne elibereze de păcat, ca să curăţească tot neamul omenesc. Ce a făcut Hristos pentru noi? Şi ce facem noi pentru Hristos?

    Lumea vrea să păcătuiască, dar Îl vrea şi pe Dumnezeu să fie bun. El să ne ierte, iar noi să păcătuim. Noi adică să facem orice vrem, iar Acela să ne ierte. Să ne ierte mereu, iar noi să ne vedem de treaba noastră. Oamenii nu cred, de aceea dau năvală la păcat. Tot răul de acolo începe, de la necredinţă. Nu cred în cealaltă viaţă şi de aceea nu iau în considerare nimic. Nedreptăţesc, îşi părăsesc copiii… Se fac lucruri… păcate grele. Nici Sfinţii Părinţi n-au prevăzut în Sfintele Canoane astfel de păcate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma şi Gomora: Nu cred să se facă astfel de păcate; să merg să văd!

    Dacă oamenii nu se vor pocăi, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu, îşi vor pierde viaţa cea veşnică. Omul trebuie ajutat să priceapă sensul cel mai profund al vieţii, să-şi revină, ca să simtă mângâierea dumnezeiască. Scopul omului este şi să urce duhovniceşte, nu numai să nu păcătuiască.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Volumul 1, Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București

  2. Gabriela Naghi spune:

    Răsuceşte capul fiecărei zile aşa încât să slujească sufletului tău
    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea? Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”. Fericitul Teofan Zăvorâtul spune: „A întoarce vremea în propriul folos spre propriile scopuri veşnice”. Cuvintele apostolului lui Dumnezeu au un înţeles asemănător cu cel al cuvintelor lui Dumnezeu: „neguţătoriţi până Mă voi întoarce”. Iar când Se va întoarce El, altfel spus, când va veni din nou Hristos să judece lumea, ne va întreba cum am neguţătorit cu talanţii daţi nouă; cum am întrebuinţat vremea vieţii noastre; dacă am dat ieftin pentru scump, ca Iacov, sau scump pentru ieftin, ca Esau; dacă ne-am plecat smintelilor acestui veac trecător şi ne-am vândut sufletul pentru dulcea amărăciune pământească sau am dat totul pentru sufletul nostru.
    Drept aceea, să împlineşti poruncile lui Hristos în fiecare zi precum o cer împrejurările. Prin asta vei plăti zilele dăruite ţie de Dumnezeu – fiindcă în fapt, a răscumpăra înseamnă a plăti. Plăteşte puţin, ca să câştigi mult. Slujeşte puţin, ca să împărăţeşti veşnic.
    Fiindcă Ziditorul nostru ne-a făgăduit că vom împărăţi veşnic în viaţa veşnică. De-ar fi cineva înlănţuit în temniţă, să nu se lenevească şi să nu zică: „Eu nu sunt în stare să fac nimic!”, ci să se pocăiască şi să se roage lui Dumnezeu de dimineaţă până noaptea în întunericul temniţei. Şi Dumnezeu îi va socoti aceasta ca şi cum din bogăţia sa ar zidi biserici.
    Ziditorul nostru vede împrejurările în care se află fiecare şi caută de la fiecare om ca acesta să facă ceea ce poate în împrejurările date.
    Răsuceşte capul fiecărei zile aşa încât să slujească sufletului tău. Umple-o cu suflarea Duhului Dumnezeiesc din tine, Care povăţuieşte la tot binele. De nu vei face asta, te va mototoli ca pe o cârpă şi te va da ea cu capul în prăpastie, asemenea unui torent năvalnic, pe care neştiutorii nu se pricep să îl întoarcă spre moara lor, ci coboară pe el – în hău. Aşa e vremea vieţii noastre pe pământ. Pe înţelepţi îi mântuieşte şi îi ridică pe aripi, iar pe nebuni îi doboară şi îi rostogoleşte în prăpastie. Unora le slujeşte, pe alţii îi stăpâneşte.
    Vremea e pentru unii şa, iar pentru alţii călăreţi. Lumina lui Hristos să te lumineze!

    Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 256-258

  3. Gabriela Naghi spune:

    Nu poţi umbri lumea cu mândria ta!
    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Nu poţi râde mai mult decât trebuie, nici să plângi mai mult decât trebuie. Cu surâsul însă poţi lumina atât faţa ta, ca şi pe a vecinilor tăi, cât doreşti.
    Nu poţi huli împotriva lumii şi împotriva lui Dumnezeu cât doreşti tu, cu toate că ţie îţi pare astfel, ci numai până când se umple măsura.
    Iar când se umple măsura, te vei întâlni cu răzbunătorul, trimis de soartă, nici tu nu ştii cum, dar nici el nu ştie pentru ce. Nu poţi umbri lumea cu mândria ta, atât cât doreşti tu – deşi crezi că se poate ci numai până când se umple măsura. Pârâul sălbatic de munte nu poate umple văile cu apă şi nămol cât vrea el; ci numai atât cât îi vine apă din munte, însă din clipa în care muntele nu-i mai trimite apă, el este silit să se retragă ca un hoţ în peşteră, şi, în neputinţa sa, dă naştere unui belşug de buruieni, răsărite din nămolul său propriu.
    Ceea ce este permis îţi este îngăduit să faci; acest lucru trebuie să-l ştii.
    Ceea ce nu este permis nu-ţi este îngăduit să faci; acest lucru trebuie să-l cunoşti şi mai bine. Să n-o păţeşti ca pârâul care, din cauza umflării sale, nu se vede decât el, iar mai pe urmă nu se văd decât noroiul şi buruienile sale.

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 44-45

  4. Gabriela Naghi spune:

    Mai demult lumea era mai bună?
    Sfantul Cuvios Paisie Aghioritul

    – Nu, cum să fi fost mai bună? Numai că oamenii de atunci aveau simplitate şi gândul cel bun. Astăzi, oamenii toate le văd cu viclenie, pentru că le măsoară pe toate numai cu mintea. Duhul european a făcut un mare rău. El i-a secătuit pe oameni. Astăzi, oamenii ar fi fost într-o stare duhovnicească foarte bună, fiindcă cei mai mulţi sunt culţi într-o măsură mai mare sau mai mică, şi te-ai fi putut înţelege cu ei. Dar au fost învăţaţi ateismul, toate cele satanice, şi astfel s-au netrebnicit şi nu te poţi înţelege cu ei. Mai demult nu te puteai înţelege cu unul care nu avea evlavie şi nici educaţie. Îmi aduc aminte cum un călugăr, odată, a auzit la Liturghia darurilor mai înainte-sfinţite că este pomenit Grigorie (Sfântul Grigorie cel Mare (Dialogul), Papă al Romei (540- 604), a cărui pomenire se săvârşeşte pe 12 martie. Tradiţia ortodoxă pune pe seama acestui mare sfânt alcătuirea rânduielii Liturghiei darurilor mai înainte-sfinţite, care se săvârșește în Postul Mare), Papa al Romei, a crezut ca este pomenit Papa de la Roma, şi s-a smintit. „La aceasta nu m-am aşteptat, a spus. V-aţi făcut papistaşi?”, şi a plecat din biserică. Iată, vezi ce face neştiinţa?!
    Neştiinţa este un lucru înfricoşător. Cel mal mare rău îl fac aceia care au evlavia unită cu vătămarea de minte. Până să cerceteze cum stau lucrurile, creează probleme.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 215-216

    1. Mihai spune:

      Numai că acum in zilele noastre episcopii și patriarhii sunt aleși prin implicarea politicului și masoneriei, de exemplu masonul Sorin Frunză Verde, a fost direct implicat în alegerea lui Ciubotea Daniel in funcția de patriarh al B.O.R

  5. Gabriela Naghi spune:

    Din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică
    Sfântul Tihon din Zadonsk

    Din patimile lui Hristos, ca din izvorul mântuirii, a venit toată buna noastră aşezare. Moartea Lui este pricina vieţii noastre. Patimile Lui sunt pricina bucuriei noastre. Prin judecarea şi osândirea Lui, noi am fost izbăviţi de judecata şi osânda veşnică. Cu rănile Lui noi ne-am vindecat. Cu lanţurile cu care a fost legat, ne-a dezlegat pe noi din legăturile păcatelor, pentru care îi cântăm împreună cu Proorocul: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă” (Psalm 115: 7-8).Din tristeţea, din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică. Cu lacrimile Lui milostive a şters lacrimile ochilor noştri şi noi am dobândit îndrăzneală înaintea Tatălui Ceresc.
    Prin dezgolirea trupului Lui dumnezeiesc ne-a ţesut nouă veşmântul mântuirii şi haina veseliei. Prin smerenia şi umilirea Lui, noi ne-am ridicat. Prin osândirea şi necinstirea Lui, noi am dobândit cinstea şi slava veşnică.
    Într-un cuvânt, toată fericirea duhovnicească ne-a venit de la acest Izvor mântuitor.
    Lui, Începătorului vieţii noastre, împreună şi Tatălui, şi Duhului Sfânt, îi aducem mulţumire veşnică.
    Aminteşte-ţi totdeauna, creştine, acele momente în care se înfăptuia fericirea noastră: când Dumnezeu, în chip de om şi de rob, a venit pe pământ pentru noi, a trăit printre păcătoşi, a mâncat, a băut şi a cuvântat cu păcătoşii; când a răbdat hulă şi prigoană de la robii Lui cei răi, când pentru păcatele noastre a plâns, S-a întristat, S-a înfricoşat şi a asudat sânge; când a fost vândut, predat de ucenicii linguşitori şi nerecunoscători şi părăsit de ceilalţi ucenici; când a fost legat, dus la judecată, judecat şi osândit la moarte, înjurat, scuipat şi defăimat; când au răcnit împotriva Lui: „ia-L, ia-L, răstigneşte-L” (Ioan 19: 6); când a fost socotit dimpreună cu nelegiuiţii şi, pentru mântuirea noastră, a murit pe Cruce. Străduieşte-te să-L urmezi cu credinţă, cu dragoste, cu smerenie, cu blândeţe şi răbdare, şi să aduci mulţumire Răscumpărătorului tău, ca să împărăţeşti împreună cu El în veci.

    Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 36

  6. Ioan spune:

    Parinte Vasile am luat legatura cu reporterul Stefanos Damianidis-Radiofocus Fm Tesalonic incercand sa-l rog sa-i transmita pr.Elpidie nelinistea noastra a crestinilor ortodocsi romani cu privire la cuvantul Preacuviosiei Sale cum ca ingraditii sunt in afara Bisericii.Stefanos mi-a spus asa cum putea ca nu cunoaste bine engleza ca sa inteleaga corect intrebarea drept pt care mi-a dat acest e-mai al parintelui Elpidie precizandu-mi ca parintele are la el un traducator din greaca in engleza.Iata e-mailul:
    ieliaagetidesagapis@hotmail.com
    I-am spus lui Stefanos ca din cauze tehnice nu pot sa-i trimit vreun mail vreodata pt ca la ei in Grecia sistemul de logare e foarte complicat ,nu e asa simplu ca si cel de la noi.Prin urmare Va rog pe Sfintia Voastra ori pe vreun crestin cu posibilitati tehnice adecvate sa-i scrie pr.Elpidie toate nelinistile noastre in nadejdea ca vom fi la curent cu toate conversatiile(intrebari si raspunsuri) strict pe aceasta tema.Rugamintea este:chiar daca va incepe razboiul trebuie puse parintelui aceste intrebari pt ca aici e o chestiune care poate sa-i piarda pe multi si sa-arunce in desaga sistemului.Multumesc.

    1. Hristos a inviat
      Frate Ioane, din pacate, nu ma ajuta nici engleza, nici deprinderile tehnice. Poate Distinsa Doamna Gabriela Naghi… Sau incearca fratia ta.

      1. Ioan spune:

        Daca poate cineva sa ajute pt.a se putea lua legatura cu pr.Elpidie.Parintele Cosmin Tripon vrea?Sau Domnul Mihai Silviu Chirila.Nu am cum.Daca aveam numarul de telefon al parintelui insistam eu,faceam posibilul sa port o conversatie.Pe e-mail nu pot si ma necajesc ca nu pot.

  7. Gabriela Naghi spune:

    💥💥💥 CĂDEREA CABALEI!
    În Rusia, în regiunea Kaluga, a fost arsă o replică a Turnului Babel.
    Potrivit tradiției biblice, Turnul Babel este prima încercare a umanității de a construi un imperiu mondial care să unească toate popoarele și națiunile care au locuit pământul.
    Este prima încercare a umanității de a-L sfida pe Dumnezeu și de a-I lua locul.
    Însuși Dumnezeu a fost cel care a distrus turnul.
    Faptul că Rusia tocmai a decis să ardă o replică a Turnului Babel are o semnificație simbolică clară.
    Rusia le spune lorzilor Cabalei că „visul” lor de a construi un guvern mondial s-a epuizat, în sfârșit.
    Rusia anunță întreaga lume că Noua Ordine Mondială este învinsă‼️

    https://www.facebook.com/anays.crina/videos/544923653538575

    1. Mihai spune:

      Din păcate filmul a fost șters, evident cenzurat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *