Părintele Claudiu e la vârsta și la statura morală a slujirii preoțești la care cuvintele de apreciere nu-l pot impinge spre păcatul mândriei, după cum nici hulele venite de aiurea nu-l pot tulbura. Sfinția Sa face ceea ce e firesc și necesar pentru Biserica noastră, în aceste vremuri de cumplită rătăcire. Cu oarecare timp în urmă, l-am rugat să ne scrie un articol prilejuit de împlinirea a șapte de la mare trădare din Creta. Ce a rezultat, vedeți citind cele mai jos scrise. Recomand cu toată căldura scrierea Părintelui, o adevărată radiografie a stării de lucruri cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Rămână, aflată sub necruțătoarea dictatură și prigoană a haitelor ecumeniste.
Sărut mâna, Părinte Claudiu.
Au trecut șapte ani de la Sinodul din Creta. Șapte ani de așteptări, îngrădire și mărturisire. Am așteptat cu bună nădejde, în tot acest timp, ca preocuparea celor care conduc ierarhic BOR să fie mai mare pentru unitatea Bisericii, decât pentru unirea „bisericilor”. Însă acest lucru se lasă încă așteptat. Mai mult decât atât, Patriarhia sărbătorește zilele acestea șapte ani de la întrunirea „Sfântului și Marelui Sinod” din Creta! Înțelegem de aici că acest sinod nu a fost o simplă sinaxă sau o întâlnire a Întâistătătorilor, cum le place lor, pseudo-ierarhilor, să spună (să mintă), ci a fost „Sfânt și Mare” Sinod, cu hotărâri eretice legiferate sinodal.
Ca urmare a celor hotărâte și legiferate, poporul drept credincios nu poate fi luminat de cei care au pierdut lumina Credinței, fiindcă episcopul devenit minciuno-episcop nu poate lumina treptele inferioare ale ierarhiei bisericești și nici Poporul Ortodox!
,,Căci precum curățește Dumnezeu pe toți, prin faptul că e pricina a toată curăția, ba mai mult, ca să mă folosesc de o pildă apropiată, precum se spune de ierarhul dintre noi care curățește sau luminează prin slujitorii lui liturgici (diaconii) sau prin preoți, că el însuși curățește și luminează, lucrările sfinte ale treptelor sfințite (hirotonite) de el atribuindu-se lui, așa și îngerul care săvârșește curățirea proorocului pune știința și puterea curățitoare a lui pe seama lui Dumnezeu ca Cel ce e cauza ei, iar pe seama Serafimului, ca ierarh întâi lucrător. Aceasta îndreptățește pe cel din ierarhia noastră să spună că învață pe cel curățit de el, cu evlavie îngerească” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească).
Acest text patristic are o importanță deosebită pentru înțelegerea corectă a lucrării ierarhiei în Biserică. După cum Serafimul trimite proorocului Isaia, de la Dumnezeu, focul curățitor și cunoștința prin treptele îngerești inferioare, așa și episcopul, de la Dumnezeu comunică învățătura și lumina Harului, prin preot și diacon, poporului drept-credincios. Dacă învățătura este străină de adevărul dumnezeiesc, episcopul este numit minciuno-episcop și nu poate lumina Poporul Ortodox!
Mă cutremur să exprim un gând în legătură cu cei care urmează pseudo-episcopilor, spunând că la Kolymbari, Creta (2016), nu s-a întâmplat nimic, iar „ecumenismul lucid” este plăcut Domnului!!! După cum aceia cad din lumina dumnezeiască, așa și cei ce le urmează în cădere se întunecă! Vedem această realitate în căderea îngerilor. Lui Lucifer i-au urmat toți cei care și-au însușit trufia de a fi dumnezei, fără împărtășirea de Harul lui Dumnezeu! Cel ce nu este în Lumină, nu poate fi decât în întuneric!
Efectul ecumenismului legiferat la Creta – am văzut pe parcursul celor șapte ani – este unul cât se poate de nociv pentru întreaga Biserică: rugăciunile în comun cu ereticii, învățământul teologic aflat într-o adevărată „robie babiloniană” a ecumenismului, apariția schismei ucrainene, plandemonia mondială care a adus restricții nefirești și a închis biserici, dictatura digitală și obediența ierarhiei față de autoritățile globaliste, sunt numai câteva dintre consecințele apostaziei, după minciunosinodul din Creta.
Ecumenismul nu este doar o erezie eclesiologică, ci este manifestarea apostaziei (lepădării de credință) și a sincretismului religios, pregătitor venirii „fiului pierzării”. Sub cele două forme în care se propovăduiește ecumenismul actual – inter-creștin și inter-religios -, acesta nu se aseamănă nicidecum cu ereziile condamnate de Biserică, de-a lungul veacurilor. Este mult mai cumplit și pierzător!
Ecumenismul resuscitează toate ereziile condamnate (prin „minimalismul dogmatic”), introduce un mod de existență eretic care înstrăinează de Adevăr (prin „unitatea în diversitate”) și pregătește calea ,,potrivnicului, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu”.
Așadar, prin ecumenism se lucrează apostazia (în strânsă legătură cu globalismul luciferic, Noua Ordine Mondială și „Marea resetare”) și se pregătește înscăunarea antihristului de către artizanii întunericului, pătrunși chiar în Biserică.
,,Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (II Tes. 2, 3-4).
Administratorii vremelnici ai BOR spun, pe bună dreptate, că în Ortodoxie nu s-au schimbat Dogme și Canoane! Însă, prin unitatea în diversitate, fiecare ,,confesiune creștină” păstrând specificul dogmatic neschimbat, toate Dogmele și Canoanele sunt călcate în picioare, Duhul Sfânt hulit și Sfinții Părinți batjocoriți! Ce poate fi mai rău de atât?!
„Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt, de exemplu, tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accentul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei” (Porto Alegre, 2006).
Acesta este dezideratul panereziei ecumenismului pe care l-au avut în vedere dușmanii Adevărului cu mult înainte de sinodul tâlhăresc din Creta.
Dezbinarea Bisericii de către cei care ar fi trebuit să apere unitatea Ei, reprezintă triumful păcatului și al nereușitei acestora în planul globalist de luptă împotriva Adevărului. Se uită că unitatea Trupului Bisericii este unitate de viață, viață întru adevărul lui Hristos. Doar într-un singur Trup și în Adevăr pot ființa, printr-o strădanie comună, mădularele Bisericii, doar în această unitate de credință poate fi posibilă tămăduirea omului.
Însă, acestă stare nefirească, nou creată în Biserică, afectează întreaga structură ierarhică a Bisericii, întreaga pliromă, de la patriarh până la mirean! Și acest lucru se întâmplă, nu pentru că nu ar mai fi Har în Biserică sau pentru că Sfintele Taine nu ar mai fi valabile după legiferarea ecumenismului la Creta, ci pentru că raportarea noastră la toate acestea poartă, în mare parte, pecetea vinovăției și a indolenței. Este o complicitate, o părtășie la erezie, într-o formă conștientă sau mai puțin conștientă. Se întâmplă ceva asemănător cu reacția din organismul uman: dacă apare o infecție, tot trupul suferă, nu doar mădularul bolnav. Oare cineva care se îmbolnăvește trupește, nu caută cu orice preț să se vindece? De ce nu și în cazul bolilor sufletești și duhovnicești?! Ecumenismul este o boală cumplită care nu se vindecă de la sine, și care vătămă întregul organism. Dacă cei care sunt cei mai îndreptățiți să oprească infecția (ierarhi, preoți, teologi, monahi) nu iau atitudine, atunci, în tratatele de „medicină” ale Bisericii (Pidalion – Cârma Bisericii, Dogmatică, Liturgică etc), există o terapeutică valabilă pentru întreaga pliromă. Adică, dacă „medicul” nu vrea să vindece, motivând din lipsă de „profesionalism” că nu e nimic care să îmbolnăvească, atunci există mijloace de prevenție, intervenție și recuperare care pot face organismul sănătos, accesibile tuturor „pacienților” Bisericii – Spital duhovnicesc. Important este să punem diagnosticul corect și să folosim remediile potrivite bolii (mărturisirea publică, îngrădirea de erezie, apostolat, cateheză, predică, rugăciune, spovedanie, canonisirea potrivită bolii și împărtășirea cu Sfintele Taine în stare de vrednicie, nu de părtășie la erezie!). Fără toate acestea, boala se întinde, și chiar cei cu „știință medicală”, adică cei cu cugetare ortodoxă, sănătoasă și cu lucrare în Biserică se pot îmbolnăvi!
Din păcate, în urma celor prezentate, nu putem să nu spunem, că doar un Sinod panortodox poate anula deciziile sinodului tâlhăresc din Creta! Bineînțeles, acest lucru va fi posibil dacă va îngădui Dumnezeu și va exista lucrare de pocăință și îndreptare pentru Poporul Drept-credincios.
Pentru ca un sinod tâlhăresc să nu aibă autoritate și deciziile luate să nu aibă aplicabilitate în Biserică trebuie ca atât „Sinodul” cât și hotărârile luate să fie condamnate de un viitor Sinod Ortodox. Așa a fost mereu în istoria Bisericii. Altfel, hotărârile unui minciunosinod devin izvor de drept bisericesc pentru Bisericile Locale care îl acceptă. Deci, să nu ne amăgim că la Kolymbari a fost doar o întâlnire între Întâistătători, ci a fost un „Sinod” cu pretenția de a fi „Mare și Sfânt”, cu efecte legislative reale în viața bisericească. Singura putere legislativ-bisericească în măsură să anuleze deciziile minciuno-sinodului din Creta, pentru a nu rămâne în vigoare hotărârile eretice luate în 2016, este un Sinod Panortodox! Până la un posibil Sinod care să condamne ecumenismul la nivel panortodox, ne rămâne tuturor să mărturisim public împotriva panereziei sau să ne îngrădim prin nepomenirea pseudo-episcopilor, refuzând receptarea hotărârilor neortodoxe de întreaga pliromă a Bisericii. Acesta este „protestul lecuitor” al Bisericii la vreme de erezie!
În finalul acestei prezentări, amintim cuvântul protopresbiterului Theodoros Zisis, rostit împotriva ecumeniștilor care susțin că întreruperea pomenirii pseudo-episcopilor provoacă schismă în Biserică.
,,Patriarhul de astăzi Bartolomeu a întrecut pe Atenagora în devieri și fapte eretice fără o reacție pe potrivă datorată din partea episcopatului și preoțimii. A acordat valoare sinodală panereziei ecumenismului la pseudo-sinodul din Creta (2016) prin recunoașterea ereziilor drept biserici, prin încuviințarea participării Bisericii la așa-numitul «Consiliu Mondial al Bisericilor», adică al ereziilor, și prin acceptarea lăudată a textelor eretice pe care le-au produs Dialogurile Teologice cu ereticii eterodocși.
Ecumenismul, înainte de pseudo-sinod era susținut de persoane izolate, era rătăcire și erezie a unor persoane, pe care o respingeau și o condamnau majoritatea clericilor, teologilor și credincioșilor. Totuși acum se îngâmfă și-și înalță capul pentru că dispune de acceptare sinodală, pe care se silește să o impună pliromei Bisericii. Cei care au luat parte la pseudo-sinod sau au susținut deciziile s-au făcut vinovați și responsabili, pasibili de cele prevăzute în canoanele Bisericii pentru eretici și propovăduitorii de erezii noi.
Acesta a fost motivul întreruperii pomenirii numelor episcopilor lor de către destui clerici și monahi. Ecumeniștii au reacționat, au proferat persecuții, au forjat cleveteli și au ținut procese. Unii s-au înfricoșat să mărturisească, alții au tăcut cu pudoare, recunoscând pe tăcute sau chiar lăudând îndrăzneala, totuși alții au găsit pretexte din păcate și mai ales teologice ca să îndreptățească înfricoșarea și lipsa lor de îndrăzneală și de pregătire să facă față la izolarea lumească, la inconveniențe și suferințe. Au susținut că întreruperea pomenirii episcopilor, adică îngrădirea, provoacă schismă, te pune în afara Bisericii, ca și cum ar fi atât de neînvățați și neteologi, încât să creadă că atâția Sfinți și episcopi contemporani și Părinți care au întrerupt pomenirea ereticilor și celor ce propovăduiesc o erezie sigur nu au fost schismatici, nici nu s-au găsit în afara Bisericii.
Deci au fost schismatici Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Marcu Eugenicul, toți Părinții celebri care s-au luptat împotriva ereziilor și nu au avut nici o comuniune cu ereticii, Marele Atanasie, Marele Vasile, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul și toți Sfinții mărturisitori? A fost posibil vreodată ca un Sinod recunoscut și validat, ca cel I-II din vremea Sf. Fotie, de care am pomenit, din 861, să sfătuiască la întreruperea pomenirii, adică la îngrădire, și să te facă schismatic și în afara Bisericii?” (Protopresbiter Theodoros Zisis, Îngrădirea de erezie nu este schismă).
Preot Claudiu Buză
19 iunie 2023