Scriind despre Cuvioşia Sa, nu pot fi decât părtinitor. Imparţialitatea înseamnă echidistanţă or, între bine şi rău nu poţi fi echidistant, cum bine spunea Octavian Paler. Între Hristos şi diavolul, aşa zisa echidistanţă înseamnă partizanat în favoarea celui rău; între Părintele Arsenie şi detractorii săi, mă situez de partea Cuviosului din simplu motiv că a fost, aci pe pământ, slujitor al lui Hristos şi al Bisericii Sale. Fac aceste precizări ca să se ştie exact de unde pornesc în această scriere. Şi mai spun un lucru: nu este al meu a stabili dacă Părintele Arsenie a fost Sfânt sau nu. Misiunea aceasta cade în sarcina Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe, în vremuri normale. În prezentul pe care-l trăim, Sinodul este inexistent, deoarece episcopii români, în frunte cu Patriarhul sunt căzuţi în erezie şi sunt foarte aproape de schismă, aşa încât orice-ar întreprinde în acest sens, este irelevant şi lipsit de valoare canonică. Dumnezeu are însă mijloacele Sale tainice de a-i proslăvi pe Sfinţii Săi. Eu, ca nevrednic slujitor pot, cel mult, să mă încadrez în evlavia poporului drepcredincios, ceea ce am şi făcut prin cele 5-6 pelerinaje la Prislop.
La un moment dat s-a anunţat că ierarhii români au însărcinat comisia de canonizare pentru a cerceta viaţa, credinţa şi scrierile Părintelui Arsenie, în vederea unei prezumtive canonizări. Comisia este condusă de domnul Liviu Laurenţiu Streza de la Sibiu. Aceasta înseamnă că nu vom avea niciodată o finalitate a acestei cercetări, din motive pe care le voi expune în continuare.
1.Există un consemn dat de vrăjmaşii Bisericii care interzice canonizarea celor care au ajuns la măsura sfinţeniei în perioada comunismului antihristic. Faptul e de înţeles, deoarece călăii din acea vreme şi urmaşii lor întru fărădelege vor să şteargă orice urmă a crimelor pe care le-au comis împotriva Poporului Ortodox în anii aceia întunecaţi. Acest fapt, socotesc ei, nu se poate împlini canonizând Sfinţi, deoarece unde apare numele unui Sfânt Mucenic, obligatoriu se pomeneşte şi numele călăilor. Din acest considerent, noi nu avem nici un Sfânt Mucenic canonizat, din vremea comunismului, cu toate că aceştia ar fi de ordinul zecilor, dacă nu a sutelor. Pentru comparaţie, Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2700 de Sfinţi care au pătimit în prigoana sălbatică declanşată în 1917. La noi nu se poate, din motivul expus mai sus. Chiar şi Părintelui Ilie Lăcătuşu i se refuză canonizarea, în pofida evidenţelor date de existenţa Sfintelor Moaşte şi de evlavia Poporului Dreptcredincios.
2.Este limpede pentru orice om cu bun simţ că împotriva Părintelui Arsenie se duce de mai multă vreme o campanie de denigrare concertată, pusă în operă de vrăjmaşii Bisericii noastre. Din păcate, acestei campanii s-au alăturat, cu bună ştiinţă, şi o seamă de preoţi care şi-au pus condeiul în slujba necredincioşilor sau a celor rău-credincioşi, secondaţi îndeaproape de credincioşi naivi sau neinformaţi. Ca să-şi acopere această mârşăvie, îi acuză pe preoţii care au evlavie pentru Părintele Arsenie de… ecumenism. Îi informez că toţi cei îngrădiţi de erezie, pe care-i cunosc, sunt de partea Cuviosului. Cât despre acuzaţia de apartenenţă la ecumenism, ce să mai vorbim. Să ne dea dumnealor un semn de îngrădire de erezie, ca să fie credibili. N-au făcut-o până acum, nu o vor face nici de-acum înainte.
3. Credeţi că vrăjamşii văzuţi ai lui Hristos văd cu ochi buni extraordinara afluenţă a credincioşilor noştri la Prislop? Pelerinajele organizate din toată ţara le stau ca nişte spini în ochi, şi chiar au avut câteva încercări nereusite de a le interzice, până s-a declanşat nebunia coronavirusului.
4.Revenind la Cuviosul Părinte Arsenie, punem în discuţie pictura de la Drăgănescu şi câteva texte tălmăcite şi răstălmăcite. Sunt greşeli explicabile prin lipsa de informaţie. Ştim bine că tot ce nu convenea regimului communist-antihristic era ţinut dincolo de cortina de fier. Cărţile se tipăreau doar cu aprobarea Departamentului securist al Cultelor, condus o perioada de evreul Sorin Iulian. După 1989 s-au deschis graniţele, informaţia a circulat cu uşurinţă, cărţile folositoare s-au tipărit neîngrădit şi atunci ne-am dat seama de dimensiunile ignoranţei în care am fost ţinuţi. Dau un exemplu: la ITU Sibiu aveam cursuri de ecumenism care, datorită Părintelui Ioan Mihălţan, viitorul episcop al Oradiei, nu ni le-am însuşit, deoarece, cât se putea, le-a ocolit, punând în loc cunoştinţe folositoare pastoraţiei. Am absolvit Institutul Teologic fără să ştim ce este, în realitate, ecumenismul. Abia mai târziu, acesta şi-a arătat faţa hidoasă pe care o vedem şi acum.
Presbiter Ioviţa Vasile