Am văzut undeva o mișcătoare icoană a acestei milostiviri Dumnezeiești. O casă în mijloc de câmpie și drumul care trece prin fața ei pierzându-se la nesfârșit. Sus, pe terasa casei, un bătrân cu barba albă, sprijinit în toiag, se apleacă înainte, cu mâna streașină la ochi, uitându-se în zare. Ce a vrut să spună pictorul cu acest tablou? Zice pilda evanghelică despre fiul risipitor care se întorcea acasă: „Încă departe fiind, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă, și alergând a căzut pe grumajii lui și l-a sărutat” (Luca 15, 20).
Dar cum a aflat tatăl de întoarcerea fiului? Aici este tâlcul bătrânului care se uită în zare. Așa de mult își iubea el fiul, că nu-și putea închipui să-l piardă pentru totdeauna. De aceea, mereu îl aștepta, mereu se uita în zare, mereu cu mâna streașină la ochi: „Oare, nu cumva vine?”. De aceea l-a și văzut de departe.
Așa-i mila cea nesfârșită a lui Dumnezeu. Nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă: „Nu se poate să nu vină! Am făcut atâta pentru dânsul, Mi-am dat însăși viața pentru el, trebuie să se întoarcă!”. Nu este păcat care să biruiască milostivirea lui Dumnezeu. De aceea, oricât de grozavă ar fi păcătoșenia în care ne aflăm, să nu deznădăjduim. Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești.
Și nu numai că ne îmbrățișează – semnul iertării, ci ne îmbracă cu haina cea dintâi, cu haina curăției; ne pune inel în deget – semnul eliberării de păcat și al înfierii; ne pune încălțăminte în picioare, adică ne întărește pe calea virtuții, ca să nu ne mai înțepăm de ghimpii păcatului, și tăind vițelul cel hrănit – adică jertfind pe Fiul Său Euharistic –, se face bucurie mare: se bucură Puterile Cerești și Însuși Tatăl Ceresc pentru păcătosul care se pocăiește (Luca 15, 10).
(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile Pocăinței, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 19-20).
Selecţie şi editare: Dr Gabriela Naghi
MĂRTURII DESPRE TAINA MĂRTURISIRII
a) Hristos nu acceptă jertfa săvârşită de clericii nespovediţi
În cartea fericitului părinte Paisie, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, citim următoarea istorisire: „Cândva, în peştera Sfântului Atanasie Athonitul, se nevoia un bătrân, împreună cu doi ucenici. Unul era ieromonah, iar celălalt ierodiacon. Preotul însă îl invidia de moarte pe diacon, pentru că era inteligent şi dăruit cu multe calităţi – cânta frumos, citea cu claritate etc. Pe de altă parte, nici diaconul nu ajuta deloc la aplanarea situaţiei, fiind lipsit de smerenie şi plin de egoism. Problema se adâncea cu fiecare zi, deoarece nu exista o mărturisire curată a păcatelor şi a gândurilor ascunse.
Într-o dimineaţă, bătrânul i-a trimis să slujească la un paraclis din apropiere. Pregătirea lor înainte de slujbă a fost formală, fără spovedanie, fără iertare, fără pocăinţă. Astfel, fără frică de Dumnezeu, au plecat să săvârşească Sfânta Liturghie. Când preotul a început proscomidia, s-a auzit deodată un zgomot puternic, iar Sfântul Disc a dispărut din proscomidiar. Preotul şi diaconul erau îngroziţi. N-au mai putut săvârşi Sfânta Liturghie şi s-au întors ruşinaţi şi plini de pocăinţă la duhovnicul lor.”
b) „Tu, însă, pocăieşte-te…!”
În cartea părintelui Ştefan Anagnostopoulos, Cunoaşterea şi trăirea credinţei ortodoxe, am găsit următoarea întâmplare referitoare la pocăinţă şi mărturisirea păcatelor. S-a dus odată într-un spital unde era internat un preot, ca să-l spovedească. Bolnavul îl rugase să vină urgent, deoarece cu o seară înainte avusese o viziune minunată, dar înfricoşătoare. A apărut lângă patul lui un tânăr îmbrăcat în haine strălucitoare şi i-a spus, arătându-i spre cer: „Pregăteşte-te să intri în Jertfelnicul cel ceresc, unde slujesc doar cei mai vrednici dintre episcopi şi preoţi, care L-au slăvit pe Dumnezeul cel în Treime pe pământ, dăruindu-şi întreaga lor viaţă… dar tu, pocăieşte-te!
Iată Tronul Stăpânului Hristos, unde vei fi judecat cu milă dar şi cu dreptate de Domnul!… Dar tu, pocăieşte-te!
Iată Ierusalimul cel de Sus, unde este lăcaşul a milioane de sfinţi, care se bucură de vederea slavei Dumnezeului Treimic!… Tu, însă, pocăieşte-te cu sinceritate şi zdrobire de inimă! Iată, aici este Împărăţia Lui, unde locuieşte Domnul Slavei, înconjurat de toate puterile îngereşti, care neîncetat Îi cântă «Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin e cerul şi pământul de mărirea Sa!»…Tu, însă, pocăieşte-te!
Uită-te de-a dreapta ta şi vei vedea miile de suflete care s-au mântuit cu ajutorul rugăciunilor şi a slujirii tale timp de cincizeci de ani. Ei toţi se roagă acum pentru sufletul tău… Tu, însă, pocăieşte-te!
Priveşte de-a stânga şi vezi întunericul şi strigătele disperate ale celor condamnaţi la iad… Tu, însă, pocăieşte-te!”
„- De aceea, te-am chemat, părinte, a spus preotul cel evlavios, ca să mă spovedesc sincer şi curat, începând de la vârsta copilăriei şi până în ziua de astăzi.”
[..]
e) Mărturisirea tuturor păcatelor aduce iertarea deplină a celui spovedit
În Pateric întâlnim următoarea istorisire, din care învăţăm că în faţa duhovnicului, prin intermediul căruia lucrează harul preoţiei lui Hristos, suntem datori să ne mărturisim cu sinceritate toate păcatele.
Cândva, o femeie s-a dus la duhovnicul ei, pentru a se mărturisi. Acesta era călugăr şi avea sub ascultarea sa un ucenic care stătea la intrarea în biserică şi îi conducea la duhovnic pe cei ce doreau să se mărturisească. Femeia s-a mărturisit şi, după ce duhovnicul i-a citit rugăciunea de dezlegare a păcatelor, s-a întors acasă. După aceasta, ucenicul a venit aproape de duhovnic şi i-a spus: „Părinte, femeia aceea cred că avea mari probleme. În timp ce o spovedeaţi, am văzut de la depărtare că din gura ei ieşeau mai mulţi şerpi micuţi. La un moment dat se chinuia să iasă şi unul mai mare, dar nu reuşea. Scotea mereu capul hidos, dar apoi intra înapoi”. Atunci duhovnicul i-a spus: „Aleargă repede şi cheam-o înapoi, că sigur are un păcat mare de mărturisit, dar pe care i-a fost ruşine să-l spună, fiind ţinută de satana”. Când ucenicul a ajuns la casa femeii, a aflat cu stupoare că aceea tocmai murise. Trebuie să luăm aminte, aşadar, că pentru un singur păcat mare, nemărturisit la timp, ne putem pierde sufletul şi ajungem în iad!
(Extras din: Minunile, mărturie a dreptei credințe; Autor: Părintele Damaschin Grigoriatul, Editura Areopag, Bucureşti, 2012.)
Cuviosul Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie): Să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime
Drept aceea să ne dăm pe noi înşine Domnului în întregime, ca să-L primim pe El întreg. Să ne facem dumnezei pentru El. Căci pentru aceasta s-a făcut om, fiind Dumnezeu şi Stăpân prin fire. Să ascultăm de El şi va birui fără greutate asupra vrăjmaşilor noştri. «Dacă poporul Meu ar fi ascultat de Mine, zice, dacă Israil ar fi umblat în căile Mele, aş fi umilit până la nimicire pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus mâna Mea pe cei ce-i necăjesc pe ei».[1] Să ne punem toată nădejdea noastră numai în El şi să aruncăm toată grija noastră numai asupra Lui, şi ne va mântui pe noi de tot necazul şi toată viaţa ne va hrăni El însuşi. Să iubim pe tot omul din suflet; dar să nu ne punem nădejdea în niciunul dintre oameni. Căci câtă vreme ne susţine Domnul, ne înconjoară toţi prietenii şi toţi vrăjmaşii noştri sunt fără putere. Când însă ne părăseşte Domnul, atunci ne părăsesc şi prietenii cu toţii şi toţi vrăjmaşii dobândesc putere împotriva noastră. Dar şi cel ce îndrăzneşte bizuindu-se pe sine va cădea cu cădere jalnică. Cel ce se teme însă de Domnul se va înălţa. De aceea a zis David: «Nu voi nădăjdui în arcul meu şi sabia mea nu mă va mântui. Că Tu ne-ai mântuit pe noi de cei ce necăjesc şi ai făcut de ruşine pe cei ce ne urăsc.”[2]
Cuviosul Maxim Mărturisitorul– Cuvânt Ascetic, extras din Filocalia– Pr. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Institutul de Arte Grafice “Dacia Traiană” S.A., Sibiu, 1947
[1] Psalmi 80, 12-13
[2] Psalmi 43, 9
Moment inedit Duminica ,27 feb.2022 la manastirea Cosula Botosani.Un motan s-a asezat la picioarele IPS Teofan mitropolitul Moldovei.Cand vorbea la predica in mod obisnuit tacea iar cand vorbea de unirea „Bisericilor „ca toti sa fie una mieuna atat de tare incat mitropolitul nu putea sa-si tina cuvantarea de galagia motanului.Cand revenea la predica normala tacea si motanul.
Vezi imaginea la:”https://images.app.goo.gl/16QvSmcPRLL4voxs8
Ce sunt rachetele?”Sageti aprinse trase de Cel Puternic”.
Crestinatatea sa tina post negru de Luni incolo fiecare cat poate.Toata lumea sa indemne georgienii sa paraseasca rapid aceasta tara.Rugam Prefericirea Sa Ilia sa paraseasca rapid Georgia si sa se stabileasca in Tesalonic cu toate sf.moaste si icoanele facatoare de minuni ca sa nu fie profanate de tatari.Razboiul acesta va fi ne-anuntat.
Nu deznădăjduiţi, nici chiar în situaţii disperate
Sfântul Sofronie Saharov din Essex
Lumea cunoaşte, de la începutul secolului al XX-lea, o perioadă de războaie neîntrerupte, mari şi mici. Pretutindeni, ziua de mâine este nesigură. Se ştie că frigul năprasnic ucide orice formă de viaţă, la fel de sigur ca focul. Iar războaiele au luat această îndoită caracteristică. Pentru a declanşa războiul, oamenii se luptă cu focul – când este cu putinţă.
Când este ceva mai grav, se folosesc de frig. Însă e aceeaşi ură sporită, care a răcit iubirea. Rostul meu este să mă rog pentru pace, pentru pacea întregii lumi. Ştiu că puterea rugăciunii îi poate opri pe cei fără de ruşine, deşi nu până la capăt. Însă dacă și rugăciunea iubirii încetează, atunci nicio cultură, nicio ştiinţă nu pot împiedica izbucnirea.
Nu se cade unui creştin să cadă în pesimism. Dar şi optimismul devine deplasat. Războiul duhului cu moartea continuă. Acesta este rostul nostru în viaţă. Ştiţi din experienţă că realizarea celui mai neînsemnat sălaş vital cere mult eroism duhovnicesc şi străduinţă. Iar dacă nu deznădăjduim, biruinţa ne aparţine. Aveţi această armă, „arma nebiruită a păcii”. Fie ca Dumnezeu să vă dea puterea duhovnicească de a săvârşi cu vrednicie acest act de eroism, act care este un privilegiu atât de rar la ora actuală, în toate situațiile: mai importante sau mai puțin importante, familiale sau la scară mondială. Nu ne este întotdeauna cu putinţă să vedem rezultatele scontate în limitele pământeşti, însă există rezultate. Tocmai de aceea reușim să ne luăm inepuizabila energie pentru rugăciune, rugăciunea minţii, dacă trupul slăbeşte.
Sfatul meu frăţesc este să nu deznădăjduiţi, nici chiar în situaţii disperate! Durerea sufletească este insuportabilă, însă tocmai din această durere se naşte puterea rugăciunii. Suspinele venite din adânc vor atinge înălţimile veşniciei. Învierea este o realitate existenţială. Cel mai preţios lucru în lume este personalitatea umană. Dacă un atom de hidrogen trăieşte veşnic, cum oare, persoana – această minune, această splendoare – ar putea pieri?
Viaţa este puternică pe treapta de jos a creaţiei – şi cu atât mai mult este puternică pe treptele superioare.
Arhimandritului Sofronie, Scrisori către prieteni apropiaţi
Adevărul este pururea veșnic!
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.
Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul, făcătorul și începătorul acestuia. Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul și făcătorul acesteia. Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, unicul izvor și făcător. Omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă a mormântului. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, el, cu tot sufletul lui, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos.
(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 28-29)
Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu, nu ai dragoste nu e Dumnezeu cu tine
Cuviosul Părinte Dionisie Ignat
Ascultă! Când cineva se învinovăţeşte pe sine de toate, să ştii că atunci e aproape de Dumnezeu, iar când se îndreptăţeşte pe sine, atunci diavolul este cu el. Dumnezeu dragoste este.
Ai dragoste, eşti cu Dumnezeu; nu ai dragoste faţă de aproapele, nu e Dumnezeu cu tine.
Trebuie răbdare! Mântuirea nu este un lucru greu, dar este delicat. Dacă am merge după cuvântul Scripturii şi învăţăturile Bisericii, ar fi foarte uşor. Degeaba stăm în pustie, batem metanii, post, priveghere, rugăciune etc., dacă nu este cu noi dragostea şi smerita cugetare. Dacă nu sunt acestea, toate celelalte rămân aici, nu merg cu noi în lumea cealaltă.
Cât trebuie să fie căderea omului din starea în care se afla în Rai, dacă acum, după cădere, animalele şi plantele au tot ce le trebuie, şi haine, şi îmbrăcăminte!… Dar în ce stare se va fi aflat atunci omul, care este cununa creaţiei?
Stareţul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 289-290
Rugăciunea cu Psaltirea
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Astăzi este trebuinţă de multă rugăciune. Singura rezolvare este rugăciunea; altfel nu se poate. În tot cazul, Psaltirea ajută foarte mult. Pentru diavol, Psaltirea este precum trăsnetul. Câtă mângâiere aflu în citirea Psaltirii! Am împărţit-o în trei părţi[1]. În fiecare zi citesc câte o parte. În trei zile o termin, după care o iau iarăși de la început. Mai întâi citesc situaţia pentru care se rostește Psalmul și fac Rugăciunea inimii pentru această situaţie și pentru toţi cei care suferă trupește și sufletește. Apoi citesc Psalmul.
La sfârșitul fiecărui Psalm spun: „Dumnezeule, odihnește pe adormiţii robii Tăi”. Eu socotesc că acest timp, de un ceas și jumătate, în care citesc Psaltirea este cel mai eficient ajutor acordat lumii. Iarna trecută, când am suferit mult din pricina herniei, am citit-o în picioare. Din ochi îmi curgeau lacrimi din pricina durerilor nesuferite. Cu o mână îmi ţineam hernia, iar cu cealaltă ţineam Psaltirea. Îl loveam pe diavolul cu tunul. Ziua îl loveam cu Psaltirea, iar noaptea cu Rugăciunea. A turbat diavolul. Acest chin cu hernia a fost o lovitură demonică. Dar și Dumnezeu a îngăduit-o, ca să vadă ce voi face.
– Gheronda, îmi este greu să citesc Psaltirea în picioare, fără să mă sprijin de ceva.
– Pentru „biserica Sfântului Duh”[2] a fiecăreia voi face „sprijinitori”; vă voi face și rezemătoare. În capătul unui lemn prind în cuie o scândură orizontală în formă de T. Eu mă sprijin pe el și astfel citesc Psaltirea. Am o rezemătoare în chilie și una afară.
– Gheronda, uneori, atunci când sunt obosită și citesc Psaltirea, deși din pricina oboselii nu înţeleg nimic, totuși mă silesc să stau în picioare, lucru care simt că mă ajută. Însă gândul îmi spune că această rugăciune nu are valoare.
– Poate că nu înţelegi ce citești, dar cu toate acestea să știi că are valoare, pentru că, deși ești obosită, te silești pe tine și stai în picioare înaintea lui Hristos. Să nu uiţi că și osteneala este cuprinsă în rugăciune.
[1] Prima parte de la Psalmul 1 până la Psalmul 54. Partea a Doua de la Psalmul 55 până la Psalmul 100. Iar partea a treia de la Psalmul 101 până la Psalmul 150.
[2] Stareţul se referă la trup, care este „biserică a Sfântului Duh” (Vezi I Corinteni 6, 19).
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.
Dumnezeu pe toți îi vrea mântuiți
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
Și cei mântuiți Îl văd pe Hristos, dar într-o culoare aurie, dar și cei osândiți Îl văd și ei pe Hristos, de la depărtare, însă lumina lui Hristos o văd roșie, pentru că, pentru unii, lumina este slava lui Dumnezeu, iar pentru ceilalți, este focul veșnic, „întunericul cel mai dinafară” și „focul cel mistuitor”. Prin urmare, din această perspectivă, noi, ortodocșii, suntem pe aceeași linie cu oamenii cei mai liberali din lume. Nu există mesaj mai liberal decât al Părinților Bisericii, care nu doar că susțin că: „Fiule, toți ne vom duce în același loc”, așa cum îmi spunea mie o bătrână, dar mai susțin și că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, și pe osândiți, și pe mântuiți, și pe îndumnezeiți, și pe sfinți, și pe îngeri, și pe diavoli, și pe buni, și pe răi, și pe curve, și pe fecioare.
Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii fără osebire. Așadar, din perspectiva lui Dumnezeu, Dumnezeu pe toți oamenii îi mântuiește, vrea mântuirea tuturor oamenilor, și Dumnezeu pe toți oamenii i-a predestinat la mântuire. Și de unde știm noi lucrul acesta? Pentru că până și Iadul este mântuire (ființa umană nu piere), și Iadul este un mod de desăvârșire − dar este Iad, nu Rai. Pentru că însuși cel osândit nu e deschis înaintării, el însuși nu se deschide înaintării în desăvârșire. De ce? Pentru că suferă de-o împietrire a conștiinței, adică inima i s-a împietrit, și a rămas așa de egoist și de egocentric, încât personalitatea lui nu mai poate să evolueze de la egoism la jertfelnicie. Din moment ce nu mai poate să evolueze, înseamnă că se desăvârșește doar în egoismul său. Dar și Iadul e rău pentru el, cu toate că, din perspectiva lui Dumnezeu, nu este o pedeapsă, ci doar din perspectivă omenească este o pedeapsă.
IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 336-337
Omilie despre a doua venire a lui Hristos
Aşadar, „când va veni Fiul Omului întru slava Lui, şi toţi sfinţii îngeri cu El”, spune Scriptura, „atunci va şedea pe tronul slavei Sale”. Căci şi proorocul Daniel a văzut mai dinainte şi a grăit demult: „Am privit — zice el — până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile… mii de mii Îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui!… Şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului, şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia; şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui…” [Daniel 7:9-10; 13-14]. Potrivit cu aceasta, şi Sfânta Evanghelie spune: „Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre” [Matei 25:32]. Domnul numeşte „oi” pe cei drepţi, ca pe unii ce sunt blânzi şi cuvioşi şi-L urmează pe El pe calea cea dreaptă, calea virtuţilor, întru asemănarea Lui; întrucât şi El a fost numit „Miel” de către Înaintemergătorul şi Botezătorul, care a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” [Ioan 1:29]. Şi El numeşte „capre” pe cei păcătoşi, pentru că sunt peste măsură de cutezători şi fără rânduială şi rătăcitori pe ţărmurile abrupte ale păcatului. Şi pe cei dintâi, spune El, îi va aşeza de-a dreapta Sa, ca pe unii ce sunt lucrători de fapte bune, iar pe cei care nu sunt astfel îi va aşeza de-a stânga. „Atunci va spune împăratul…”, zice Scriptura; şi nu desluşeşte ce împărat şi al cui este, întrucât nu este altul decât El; căci chiar dacă acolo mulţi sunt domni şi regi, totuşi unul singur este cu adevărat Domn, unul împărat, unul Stăpân peste toate. Aşadar, va spune atunci, către cei de la dreapta Sa, Cel ce singur este împărat: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, să moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” [Matei 25:34].
Sfântul Grigorie Palama, „Omilii”, volumul I, traducere din limba greacă de Dr. Constantin Daniel, revăzută de Laura Pătraşcu şi stilizată de Răzvan Condrescu, Editura Anastasia, Bucureşti, 2000, pp. 47-65.
ÎPS Antonie a îndemnat preoții să țină bisericile deschise zi și noapte
Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovarî a apelat la preoți să facă din lăcașurile Bisericii Ucrainene adăpost pentru un număr maxim de victime ale războiului.
Mitropolitul Antonie de Boryspil și Brovarî, coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a făcut apel la clerici să țină bisericile deschise non-stop pentru a oferi adăpost și asistență duhovnicească unui număr maxim de refugiați și victime ale războiului, raportează Departamentul Sinodal pentru Informare și Educație al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Mitropolitul Antonie a spus că multe lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene acum primesc oameni în timpul bombardărilor, unde pot avea un sentiment de siguranță, iar preoții le oferă asistență duhovnicească. „Pentru Biserică, pentru comunitate, pentru preoți acum este timpul posibilităților – să facem din biserica lui Dumnezeu un adăpost pentru un număr maxim de oameni, să-i ocrotim, să-i mângâiem, să le ștergem lacrimile, să-i îmbărbătăm, să le oferim hrană, adăpost și bineînțeles, să ne rugăm împreună cu ei”, a spus coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Vlădica Antonie a făcut apel la preoții și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene să-și intensifice rugăciunea și totodată să ajute cu fapte refugiații și victimele războiului.
„Sfințiți părinți și frați, vă îndemn să țineți deschise ușile bisericilor voastre! Cei care vor să se ascundă de bombardament, lăsaţi-i să aştepte, cei cărora le este frică şi cer să fie primiți să înnopteze în biserică, lăsaţi-i să stea peste noapte, pe cei care nu au alimente, vom încerca să le oferim hrană. Poate cineva care are rezerve (de alimente) o să aducă la biserică și o să le împartă cu alții. Acolo unde am slujit doar în sărbători mai mari, ne vom ruga mai des, vom fi acum alături de oameni”, a spus coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
UJO a informat mai devreme despre apelul coordonatorului administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene către credincioși să se roage lui Dumnezeu pentru pace.
Mitropolitul Luca: Nu urma diavolului, nu mai semăna confuzie
Mitropolitul Luca al Zaporijiei și al Melitopolului i-a îndemnat pe clerici să nu semene discordie și confuzie în turmă.
Mitropolitul Luca de Zaporizhzia și Melitopol a reamintit clerului că sarcina lor cheie este să se roage pentru încheierea rapidă a războiului. Vlădica a scris despre asta pe canalul său Telegram.
„Acum, când trebuie să ne rugăm cu toții împreună pentru instaurarea rapidă a păcii în îndelung încercata noastră Tară Mamă, unii clerici, cedând emoțiilor și patimii mândriei, seamănă dezbinare. Este azi oare momentul potrivit pentru a începe discuții pe rețelele de socializare despre un lucru și altul?
Este oare aceasta prima noastră preocupare într-o perioadă atât de groaznică?” a scris Mitropolitul Luca.
Potrivit lui Vlădica, orice război este opera diavolului.
„Pentru mine, nu doar ca mitropolit, ci doar ca ortodox, cel mai groaznic lucru este că oamenii care provin din același izvor, ale căror mame se roagă în aceeași Biserică, care poartă aceleași cruci la piept, se ucid unul pe altul. Amândoi citesc aceleași rugăciuni înainte de luptă și se întorc la același Dumnezeu.
Inima Maicii Domnului se rupe când vede toată această nebunie a copiilor ei! Sun și îi rog pe Preotul eparhiei Zaporizhia – să nu mai răspândească confuzie în turma noastră, să nu mai urmeze diavolului.
Amintește-ți că va trebui să răspunzi pentru fiecare cuvânt înaintea lui Dumnezeu!” a adresat IPS Sa aceste cuvinte, clerului.
„Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să-ți trăiești chemarea – să arăți chipul lui Hristos în această lume: să ai îndurare față de toată lumea, să ai milă de toată lumea, să arăți dragoste jertfelnică, mai degrabă decât să te implici în jocurile politice. ”, a rezumat Mitropolitul Luca.
Anterior, UJO a raportat că Episcopul Silvestru de Bilohorodka consideră că încercările unora de a semăna ura și neîncrederea în rândul oamenilor în timpul războiului, sunt o nebunie.
https://spzh.news/en/news/86778-mitropolit-luka-ne-idite-na-povodu-u-diavola-prekratite-sejaty-smutu