Decretele pseudo-isidoriene

După cum am putut constata, pentru întărirea autorităţii lor, pontifii romani au recurs, nu de puţine ori, la falsuri ticluite, pe care le-au prezentat ca fiind documente autentice. În şirul acestora stau şi aşa zisele Decrete pseudo-isidoriene. Cine va fi fost autorul acestor compilaţii nici nu mai prezintă mare interes. Este regretabil şi inacceptabil pentru orice om de bună credinţă ca nişte documente contrafăcute să stea la baza unui cod canonic, cum sunt aceste decrete. Ce conţin acestea?

Partea întâia este constituită din 60 de epistole şi decrete atribuite episcopilor romani, începând cu Anaclet (76-88), până la Miltiade (311-214).
Partea a doua conţine pretinse hotărâri ale Sinoadelor Ecumenice şi a unor sinoade particulare din Răsărit şi Apus, completate după bunul plac al falsificatorilor.
Partea a treia este alcătuită din decrete autentice ale episcopilor romani, la care s-au adăugat 45 de decretale false.

Toată această colecţie de falsuri a avut un scop precis, acela de a scoate episcopii de sub autoritatea mitropoliţilor şi a-i subordona nemijlocit papei. Cum s-a dovedit ulterior, decretele pseudo-isidoriene au contribuit substanţial la creşterea puterii papale, şi în cele din urmă au dus la formularea ,,dogmei’’ primatului papal. Neavând argumente pentru susţinerea primatului, pontifii romani au dispus fabricarea acestor falsuri, cu alte cuvinte întregul edificiu primaţial se bazează pe fals, răstălmăciri şi minciună. Decretele pseudo-isidoriene au fost criticate dintru început, chiar în Apus, însă au fost adoptate de papii ce au urmat, şi stau până în ziua de astăzi la temelia dreptului canonic catolic.

Papa Nicolae I (858-867) a fost cel dintâi care le-a primit. În concepţia sa, Biserica Răsăritului urma să fie în deplină ascultare de episcopul Romei, ignorându-se cu desăvârşire principiul sinodalităţii în păstorirea Bisericii. Papa era decretat ca singurul în măsură a hotărî în materie de drept canonic sau în dispute de ordin dogmatic. Niciun episcop nu putea fi hirotonit fără aprobarea sa şi niciun sinod nu putea fi convocat fără consimţământul său. Biserica Răsăritului nu a recunoscut niciodată decretele acestea ca fiind autentice şi a continuat să rămână în Tradiţia apostolică a sinodalităţii, fapt pentru care papa Nicolae I l-a ameninţat cu depunerea pe Patriarhul de Constantinopol, Fotie.

Presbiter Iovița Vasile