Poporul nostru Dreptcredincios are niște obiceiuri extraordinare, pe care sunt sigur că nu le găsim la alte popoare. Așa, bunăoară, el tranformă salutul obișnuit în rugăciune. Ce este, de fapt, acest minunat Doamne, ajută? O rugăciune. Când doi creștini se întâlnesc la înmormântarea unui cunoscut, se salută tot cu o rugăciune: Dumnezeu să-l ierte. Țin minte că în urmă cu vreo 50 de ani, când trecea cineva pe lângă consătenii care stăteau pe banca de la poartă: Deie Dumnezeu bine! Salautul acesta s-a pierdut, se păstrează în mințile noastre, ale celor mai bătrâni, ca o amintire frumoasă a vremurilor care au trecut. Alduiască-te Dumnezeu, alt salut-rugăciune. Ce frumoase vremuri erau!
Demonii nu pot suporta aceste frumuseți din rostirea credincioșilor. Cine altcineva l-a împins pe Bănescu să se ridice împotriva lui Doamne, ajută? Individul acesta e de neoprit. Are un spate puternic, își permite toate dobitociile din lume, că doar de aceea i s-a dat putere să se autointituleze purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române și să vorbească în numele nostru, să formuleze ,,poziția’’ oficială a acesteia în orice problemă care se ivește, peste capetele plecate ale pseudo-ierarhilor români.
Să fim bine înțeleși: Pe Bănescu nu l-a pus în această funcție Daniel Ciobotea, ca atare nu el este cel care l-ar putea schimba, cu un șut în posterior. Nu! Au venit oculții, au pus pe masa lui Daniel numirea, și acesta a semnat-o frumușel. De-atunci nu mai scăpăm de această lepră obraznică, nesimțită, fără pic de rușine, până când Dumnezeu îl va înlătura, și-atunci se va vedea că nici legiunile de demoni, nici oculții nu-l mai pot ajuta. Că de pocăit, nu se va pocăi.
Doamne ajută.
Îngăduiți, vă rog, câteva epigrame:
Daniel Ciobotea, frate,
Pe hârtie-i patriarh.
Însă, în realitate,
V. Bănescu e monarh.
…………………………………….
Prea fericit nu-i Daniel,
Ci e un trist executant.
Prea fericirea e la el,
La V. Bănescu cel pedant.
……………………………………..
V. Bănescu e superb.
Ca purtător de cuvinte,
Substantivul lui e verb:
Ia gândiți-vă ce-nseamnă MINTE.
Presbiter Iovița Vasile