Hristos a inviat
În veștile neașteptate despre somnul iubitului nostru Părinte Nikolaos Manolis am fost cu toții încercaţi și experimentăm pedagogia Domnului nostru, fiecare după priceperea sa. Vine însă o mărturie simplă de unde nimeni nu se aşteaptă şi răspândeşte cu prisosinţă lumina Învierii în inimile tuturor. După douăzeci şi patru de ore, Părintele Nikolaos, în grija sa părintească, nu ne-a lăsat în neştiinţă.
În aceasta dimineaţă, fratele nostru duhovnicesc H.G a fost la biroul funerar LV, pentru a se îngriji de ultimele pregătiri în vederea înmormântării Părintelui nepomenitor Nikolaos. Omul de la birou a relatat faptul minunat petrecut în prezenţa a opt martori: În timp ce îl pregăteau pe Părintele Nikolaos, îmbrăcându-l în veşmintele preoţeşti, acesta a început să cânte Psalmi. Imediat au fost chemaţi ceilalţi colegi, care au trăit şi ei acele momente minunate şi le-au confirmat pentru cei dornici să cunoască felul cum Dumnezeu l-a proslăvit pe alesul Său.
Fratele nostru duhovnicesc l-a rugat pe şeful biroului să facă public acest eveniment. Spre slava lui Dumnezeu şi pentru înştiinţarea celor care-L iubesc, acesta a spus: ,,După ce am fost părtaşi la această bucurie, nu vom ascunde adevărul şi vom spune că Părintele Nikolaos a cântat, în vreme ce noi îl pregăteam, pentru înmormântare’’. Să se scrie acestea pentru cei care cugetă drept, pentru că nu fiii săi duhovniceşti mărturisesc această minune, ci aceia de la Birou spun despre faptul minunat, spre slava lui Dumnezeu.
Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui!
Părintele Nikolaos Manolis va rămâne întru veşnică pomenire. Să dea Bunul Dumnezeu ca toţi să ne întâlnim în locaşurile veşnice.
Sursa: Katanixi.gr/Orthodoxia
Precizări necesare: Părintele Nikolaos a fost între primii slujitori care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Era în strânsă legătură cu Părintele Theodoros Zisis, care a şi slujit la înmormântare, rostind şi un cuvânt de învăţătură.
Faptele minunate ne sunt date, deopotrivă, tuturor. Sinceritatea şi corectitudinea nu sunt niciodată de lepădat. Cine nu le are, să le caute şi să şi le aproprie.
Presbiter Ioviţa Vasile
A republicat asta pe Mucenicul's Blog.
HRISTOS A ÎNVIAT!
AtotBunul Dumnezeu sa-l odihnească cu sfinții Săi, pe vrednicul de cinstire Părintele Nikolaos Manolis!
O minune extraordinară, nemaiauzită!
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, ca acelora este Împărăția Cerurilor!”
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
„În predica de pe munte Mântuitorul ne-a indicat două căi de viaţă: una largă şi alta îngustă.
Calea largă – „poarta cea largă” – duce la pieire şi mulţi sunt cei care o urmează, iar calea îngustă duce la viaţă, adică ne dăruieşte mântuirea. Calea îngustă, sau-„poarta îngustă”, ne obligă la nevoinţă, la o luptă permanentă împotriva păcatului şi a tuturor obstacolelor care apar pe parcursul ei. Cel care ne împiedică să urmăm această cale este trupul nostru, firea noastră coruptă prin păcatul strămoşesc, grija trupului fiind de-a dreptul exagerată. Împotriva noastră se ridică şi duşmanul neamului omenesc, care nu se bucură de grija pe care şi-o fac oamenii pentru mântuirea lor. împotriva noastră se ridică şi oamenii care ne înconjoară, cărora li se pare că viaţa bună a oamenilor credincioşi le vădeşte viaţa lor păcătoasă, fiind ca o mustrare la adresa lor.
Toată această răzvrătire, mai ales cea care vine din partea oamenilor porniţi cu răutate împotriva credincioşilor, este îndreptată împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. Răi fiind, oamenii răzvrătiţi i-au urât dintotdeauna şi i-au prigonit pe cei drepţi, şi îi vor urî şi îi vor prigoni în continuare. [..]
Iudeii şi-au prigonit şi şi-au bătut prorocii care le-au vădit viaţa nelegiuită şi, în final, L-au prigonit şi L-au ucis pe cel mai mare Drept, pe Plinitorul Legii şi al Prorocilor, pe Soarele Dreptăţii – Domnul nostru Iisus Hristos.
După înălţarea Mântuitorului la cer a început o perioadă îndelungată de prigoane înfricoşătoare îndreptate împotriva urmaşilor lui Iisus Hristos. Toate aceste prigoane au fost şi sunt iniţiate, aşa cum arată însuşi Domnul, împotriva dreptăţii. Nu a unei dreptăţi pământeşti însă, a dreptăţii ce nu ni se dă la serviciu, de pildă, sau a dreptăţii sociale, ci contra dreptăţii fiinţiale pentru om – contra dreptăţii lui Hristos. Doar această dreptate corespunde cerinţelor fundamentale ale duhului omenesc şi doar ea ne ajută cu adevărat să soluţionăm în mod real toate celelalte cerinţe ale vieţii omeneşti: legate de grijile vieţii de familie, de serviciu şi de responsabilităţile sociale. Prigoana îndreptată împotriva dreptăţii se manifestă în diverse forme. Incepând cu cele mai grozave chinuri, la care erau supuşi mucenicii creştini pentru mărturisirea lui Hristos în primele veacuri ale creştinismului, până la batjocuri, condamnări, injurii şi dispreţ – totul îndreptat împotriva credincioşilor, ca şi cum ar fi oameni înapoiaţi, periculoşi pentru societate. La baza acestei vrăjmăşii stă o antipatie mare faţă de oameni, şi nu numai faţă de oameni, ci şi, aşa cum am mai spus deja, şi faţă de dreptatea lui Dumnezeu.
[..]
Se spune că toți ne naștem egali. Sincer nu cred că există oameni care se nasc răi și alții care se nasc buni.
[..]
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: „dacă jignirea slugilor împăratului pământesc, care îi împlinesc voia, atrage după sine o pedeapsă mare asupra celor care le-au jignit, atunci cărei pedepse se expun acei creştini care nu numai că nu respectă, ci îi şi jignesc pe slujitorii împăratului Ceresc?”
Să reţineţi: acolo unde nu există respect faţă de preoţie, acolo nu există nici respect faţă de credinţă. Oamenii amorali din toate timpurile nu aveau altă grijă decât să slăbească respectul faţă de preoţie prin clevetiri şi prin vorbire de rău. Iată cui îi ajutăm atunci când judecăm şi îi vorbim de rău pe slujitorii Bisericii lui Hristos! Şi încă ne mai şi imaginăm că luptăm pentru adevăr!
Doamne, iartă-ne orbirea şi nepriceperea cea fără de măsură!
[..]
„Vrei să te mântuieşti – spune Sfântul Ioan Gură de Aur -, rămâi în Biserică, şi ea nu te va trăda. Biserica este ca o îngrădire. Dacă eşti înăuntrul acestei îngrădiri, fii sigur că lupul nu se va atinge de tine, iar dacă vei ieşi afară, vei fi răpit de fiară. Nu lipsi de la biserică! Nu există nimic în lume mai puternic decât ea. Ea să fie nădejdea ta, în ea se află fericirea ta!”
[..]
Doamne, iartă-ne, că nu ştim să ne punem încrederea întru Tine!
Trebuie să reţinem faptul că răul niciodată nu se biruie prin rău. Apostolul Pavel ne învaţă aşa:
„Nu răsplătiţi nimănui răul cu râu. Purtaţi grija de cele bune înaintea tuturor oamenilor ”(Rom. 12,17). Mai bine ar fi să suferim noi boli şi umilinţe, decât să provocăm necazuri celor ce ne prigonesc şi ne supără.
Nu trebuie să intrăm în conflicte şi în discuţii aprinse despre credinţă, nici să dorim să fie loviţi de fulger cei ce ne prigonesc şi ne asupresc, ateii înverşunaţi, batjocoritori, care ne provoacă o mare durere batjocorindu-ne credinţa, ci trebuie să ne rugăm pentru ei şi să-i compătimim, pentru că aceştia sunt cei mai nefericiţi oameni de pe pământ, viaţa pământească fiind foarte scurtă, iar cea veşnică fiind fără de sfârşit. Acum ei luptă cu putere contra adevărului, iar unii îl resping în mod deschis. Atunci însă când se vor închide ochii trupeşti şi se vor deschide ochii cei duhovniceşti, înfricoşătoare le va fi deschiderea vederii lor! Nu vă este milă de aceşti oameni? Va putea oare o inimă de creştin să-i dorească cuiva moartea cea veşnică şi iadul? Dacă cineva este în stare să dorească cuiva un astfel de rău, să se pocăiască!
Iartă-ne, Doamne, atitudinea deloc creştină faţă de cei necredincioşi care suferă de o astfel de boală înfricoşătoare cum este necredinţa!
Deschide-le încă din această viaţă ochii sufletului ca să înţeleagă pe Cine îl prigonesc şi a cui voie rea o împlinesc!
Ei nu ştiu ce fac! Doamne, iartă-i şi pe ei, iartă-ne şi pe noi, căci generaţia de astăzi e formată din copiii şi nepoţii noştri, pe care nu i-am educat în credinţă şi în dragoste faţă de Tine!”
ARHIMANDRITUL IOAN KRESTIANKIN-CUM SĂ NE SPOVEDIM, EDITURA DE SUFLET
NU OMUL ESTE RĂU, Ci ACELA CARE ÎL CONTROLEAZĂ
„Se spune că toți ne naștem egali. Sincer nu cred că există oameni care se nasc răi și alții care se nasc buni.
Dar cred că viața, experiențele prin care trece un om îl pot modela într-un fel sau altul. Am discutat în mod repetat răutatea oamenilor cu Avva și, prin urmare, am înțeles că răutatea aparține oamenilor și nu celor care îi influențează într-o măsură mai mare sau mai mică.
– Părinte, dacă te jignește cineva, ce faci?
„Nu fac nimic.”
=Dar dacă continuă și te blestemă? Cred că ar trebui să ai o reacție.
„Nu am nici una.”
-Este uimitor, dar dacă te împinge sau folosește alte forme de violență fizică?
„Nu voi răspunde.”
-Este imposibil, există reacții umane naturale de autoapărare, de respingere. Bărbatul acela te-a rănit și nu poți să stai liniștit.
„Fiul meu, vreau să înțelegi un lucru simplu: nu omul este inamicul meu, ci demonul care îl controlează. Dacă răspund, nu rezolv nimic și diavolul se bucură. Dacă îl rănesc pe om, el suferă și nu diavolul. Dimpotrivă, îi pot oferi o mare bucurie care m-ar întrista.”
– Deci, cum rezolvi o astfel de situație?
„Soluția este simplă. Umilința pe care o manifestă cineva într-o ceartă îl face pe demon să dispară. Diavolul nu suportă smerenia. Care este consecința? După ce diavolul a dispărut și și-a luat toate ispitele cu el, oamenii vor fi împăcați.
Acesta este adevărul. Smerenia este un cuvânt atât de simplu, dar pentru orice om este foarte greu să o aplice.”
„Nu este dificil atâta timp cât asociezi smerenia cu dragostea. Și dacă considerăm că persoana din fața ta este creația lui Dumnezeu la fel ca și tine, dacă îl considerăm ca pe fratele meu, îl putem ierta. Nu neapărat în cuvinte, ci în inimă. Odată ce îl iertăm și suntem împăcați cu noi înșine și ne dăm seama că nu el este autorul acestui eveniment nevrednic, ci forțele întunericului, ni se schimbă automat dispoziția față de acesta. Îi acordăm circumstanțe atenuante. Și în sufletul nostru cresc sentimente precum mila, poate chiar compasiunea.”
– Deci, ce ar trebui să fac în continuare?
„Nu ai de ales decât să te rogi ca sufletul acestui om să fie mântuit și să fie iertat pentru răul pe care l-a făcut. Dacă dorești, poți menționa numele acestuia în acatistul tău.. Cunoști porunca Domnului nostru Iisus Hristos de a ne ierta dușmanii și [recomandarea Lui] „Iubiți-vă unii pe alții așa precum Eu v-am iubit pe voi.”
Este destul de clar, nu-i așa? Violența verbală sau fizică este exclusă. Nu oferă nicio soluție. Sper că ai înțeles.
-Sper și eu, deși îmi va fi greu să aplic ceea ce am învățat.
„Dar nu imposibil”, a spus Părintele zâmbind.”
https://orthodoxologie.blogspot.com/2021/05/ce-nest-pas-lhomme-qui-est-mauvais-mais.html
SFÂNTUL PĂRINTE JUSTIN PÂRVU: Hristos a înviat! Smerenia este învierea noastră sufletească.
[..]„Și în tradiția aceasta frumoasă a vieții de copilărie, am crescut în toată bogăția aceasta sufletească a grijii unei mame pentru copiii ei. De aceea, și până astăzi numele acesta, de mamă, este într-adevăr sfânt, pentru că din ea se nasc toți ierarhii noștri, se nasc mucenicii, se nasc savanții, se nasc geniile, eroii și martirii neamului. De aceea și familia, de altfel, până și la ora aceasta, suferă un rău mare și o persecuție puternică ce se dă împotriva Creștinismului ortodox, astfel încât să distrugă familia.
Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului şi suferinţele şi persecuţiile neamului nostru să ne ofere tăria să înfruntăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne aşa cum ne-am născut în Tradiţia noastră ortodoxă şi să nu ne rătăcească nimeni cu învăţături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, aşa cum au mărturisit Piteştiul, Gherla, Aiudul, toţi martirii neamului nostru. Vedeţi totuşi, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învăţat smerenia, să fim creştini, să ne dăruim. Ne-a învăţat smerenia, şcoala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufletească. Prin mândria satanică a comuniştilor, noi de fapt am câştigat daruri duhovniceşti de la Hristos.
Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre…
Acum, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat!
Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-o face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drepţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele momente… până la Săvârşitu-s-a… Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos…
Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste.
Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru!
Hristos a înviat!”
Ne vorbeşte Părintele Justin, vol. I
Să împlinim Porunca iubirii căci Hristos a Înviat
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Sfintele Paşti 2003
„În această zi a bucuriei supreme – Ziua Învierii – când Hristos S-a ridicat din mormânt ca un Atotputernic, zdrobind puterile iadului şi slobozind pe cei legaţi acolo din veac, moartea a fost doborâtă, viaţa a fost propovăduită şi mântuirea noastră s-a împlinit. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?
Urăm tuturor celor la care acest mesaj ajunge, familiilor lor, prietenilor şi duşmanilor, să se bucure împreună cu noi de Învierea Domnului, un Paşte duhovnicesc, un Paşte fericit, o sporire a credinţei, a iubirii şi a păcii, în această lume a conflictelor neîntrerupte şi a morţii năpraznice a atâtor oameni nevinovaţi.
Să ne iubim unii pe alţii acum când ura invadează pământul! Să spunem „Frate” tuturor celor care ne înconjoara, în aceasta vreme în care fraţii se urăsc şi familiile se destramă! Să aducem pacea lui Dumnezeu între oamenii care se războiesc între ei, iar omul este lup pentru om! Să respectam viaţa, acum când mamele îşi ucid pruncii în culcuşul cald al pântecului roditor, iar fătul nici măcar nu poate striga: «Mamă, mă doare»!
Să aducem dreptate într-o lume strâmbată de vicii şi cinstea într-o lume în care a fi cinstit este aproape ceva ruşinos! Aceasta este misiunea şi tragicul destin al creştinului în lume: Să fie urmaşul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat.
Hristos a Înviat, fraţii noştri!
Să răsune strigătul nostru peste lumea întreagă, în cer şi pe pământ.”
În noaptea Învierii Lui Iisus
Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Sfintele Paşti 2002
În noaptea aceasta Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, întru totul asemenea Lui, învie din mormânt biruind moartea. Prăznuirea Învierii Domnului nu este o rememorare, nu este un simbol al nici unei legende păgâne. Ea este simplu şi real, Învierea. Iisus învie mereu. El se naşte mereu, propovăduieşte printre oameni, suferă pătimirile morţii şi Învie. MEREU. În plan mistic, în plan divin, nu există timp, nici succesiune, nici aniversări, ci numai realităţi eterne.
Hristos a Înviat, fiind pârga învierii noastre!
O legendă veche creştină, născută în cercurile de evrei convertiţi, spune că, dincolo de Caiafa, arhiereul anului morţii lui Iisus, stătea Anna, socrul marelui arhiereu; dar dincolo de ei amândoi stătea un mare rabin, cunoscător al legii, care-l ura pe Iisus de moarte şi care a determinat arestarea, judecarea şi moartea Domnului. Acesta era Rabbi Tarfon. Rabbi Tarfon biruise. Marele impostor – Iisus, Cel care se chema pe Sineşi Fiul lui Dumnezeu – fusese dat morţii ca ultimul dintre tâlhari. Minciuna lui fusese dovedită. În noaptea Învierii Sale, Iisus, spune istorioara pioasă, s-a aratat lui Rabbi Tarfon. Acesta descifra nişte manuscrise vechi, despre venirea lui Mesia. Iisus a intrat prin uşile încuiate şi a stat înaintea lui şi i-a vorbit: „Rabbi, de acum şi până la sfârşitul veacurilor, noaptea aceasta va fi prăznuită ca o noapte a biruinţei vieţii asupra morţii. Ridică-te, Rabbi, spune lumii că ai văzut pe Cel Înviat! Propovaduieşte Învierea!” Rabbi Tarfon s-a ridicat. Era obişnuit cu tot felul de arătări, duhurile nu-l puteau înspăimânta. S-a apropiat de Iisus şi a ridicat mâna să-l lovească peste obraz. Şi s-a uscat mâna lui chiar în clipa aceaa!
În toate actele anticreştine stă un Rabbi Tarfon. În ucideri, în defăimarea creştinismului, în laşitatea celor care nu apără pe Iisus, în desfrânarea fizică şi spirituală propovăduită cu putere de profeţii “drepturilor omului”, în bombardarea Bisericii Naşterii Domnului din Betleem, în orice acţiune de această natură, există un Rabbi Tarfon care încearcå să lovească obrazul lui Iisus.
În păcatele noastre, în necredinţa noastră, în cesiunile făcute lumii acesteia pierdute, în desfrâul idolilor, stă Rabbi Tarfon.
Iubiţilor, nu ridicaţi mâna inimii voastre să loviţi obrazul lui Hristos. Nu numai braţul inimii, ci toată inima voastră se va usca.
HRISTOS A ÎNVIAT!
sursa: parintelecalciu.wordpress.com