Hristos a înviat
Goţii au fost un popor migrator care au îmbrăţişat erezia lui Arie, în frunte cu regele lor, Livighild. Fiul acestuia, Erminingheld, a părăsit erezia ariană şi, călăuzit fiind de Episcopul ortodox Leandru, a venit la Dreapta Credinţă. Tatăl său a voit să-l întoarcă la rătăcirea pe care tocmai o părăsise. Zadarnice au fost toate strădaniile regelui, căci Erminingheld a rămas statornic, iar tatăl său l-a îndepărtat de la moştenirea tronului. A poruncit apoi ca fiul său să fie ferecat în obezi de fier şi să fie ţinut în temniţă.
Se apropia Sărbătoarea Învierii Domnului. Regele Luvighild a trimis un episcop eretic pentru a duce lui Erminingheld împărăşania ariană şi a stărui pe lângă el să se întoarcă la rătăcirea arienilor. ,,Iar Sfântul răbdător de chinuri, îngreţoşându-se de episcopul arian şi mustrând aspru credinţa lui cea rea, l-a izgonit de la sine, neprimind împărtăşania cea eretică. Şi a fost împărtăşit de un preot dreptcredincios, pe care Sfântul Leandru, episcopul, l-a trimis la dânsul în taină cu preacinstitele şi de viaţă făcătoarele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos’’.
Luvighild s-a mâniat şi a poruncit săi să taie capul Sfântului, şi astfel, acesta şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Zadarnic s-a căit regele de fapta sa şi a dorit să vină la Dreapta Credinţă. A fost pedepsit de Dumnezeu cu o boală rea şi a cedat puterea fiului său, Rehader, care, îndemnat de Sfântul Leandru, a primit Credinţa adevărată şi a adus şi pe goţi în Biserica lui Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 10-12).
Cinstite cititorule, învăţăm din pilda Sfântului Erminingheld să ne îngrădim de eretici, să nu sărbătorim împreună cu ei, să ne spovedim cât mai des şi să ne împărtăşim cu adevăratele Taine ale lui Hristos, care le are numai Biserica Ortodoxă.
Presbiter Ioviţa Vasile
Va spun ceva:populatia din India ii alunga cu pietre pe cei care vaccineaza si fac teste PCR.PRIVITI.PAGANII SUNT MAI OMENOSI SI REFUZA MOARTEA.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1989500254536988&id=100004310973990&sfnsn=mo
Hristos a înviat!
Să fie blagoslovit cuvântul ziditor de învăţătura al Sfinţiei Voastre!
Când gândul se transformă în gând al lui Hristos, atunci îşi dobândeşte valoarea, bucuria şi sensul lui veşnic.
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
„Simţămintele omului? – Sunt simţăminte introductive, care prin divino-umanitatea lui Hristos se transformă devenind veşnice.
Numai astfel simţămintele omului nu mai sunt o tortură, un chin pentru spiritul omenesc. Dacă aţi vrea, o puteţi constata: până în clipa în care se atinge de ele minunatul Domn lisus, simţămintele vă sunt cel mai mare chin, oroare şi iad. De îndată ce El Se atinge de ele, acestea se prefac în bucurie, în veselie, în rai. Nu există nici o îndoială că simţământul este o binecuvântare numai în cadrul simţământului lui Hristos; fără aceasta, simţământul e blestem şi teroare.
Tocmai de aceea a fost creat omul după chipul lui Dumnezeu, după chipul lui Hristos şi după chipul Duhului, pentru ca simţămintele lui să devină, în esenţa lor, o nostalgie după Dumnezeu, o nostalgie după Hristos şi o nostalgie după Duhul.
Gândurile omului? – Rostul lor este acela de a se dezvolta în gânduri veşnice şi divino-umane. Gândul este o povară grea şi chinuitoare.
Numai ca şi gând al lui Hristos el devine o povară uşoară şi iubită. Când gândul se logosifică şi hristifică (când se transformă adică în gând al Logosului, în gând al lui Hristos), atunci îşi dobândeşte valoarea, bucuria şi sensul lui veşnic. Fără aceasta, orice gând este un mic iad şi toate laolaltă – un iad nesfârşit şi veşnic.”
Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om
Când omul se roagă, trebuie să se simtă ca un copil mic
SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL
„Ceea ce măsoară Dumnezeu este lucrarea pe care a făcut-o fiecare dintre noi asupra lui însuşi, lupta personală pe care a depus-o ca să ţină poruncile lui Dumnezeu, ca să se facă bineplăcut Acestuia. Astăzi oamenii vor să lucreze puţin şi să câştige mulţi bani. Acest duh a trecut şi la oamenii duhovniceşti, căci vor să se sfinţească fără osteneală.
Ei doresc să nu piardă nici Raiul, dar să se şi desfete în această viaţă.
Pocăinţa este o lucrare care nu se sfârşeşte niciodată. Să nu socotiţi pierdere de timp lucrarea duhovnicească pe care o săvârşiţi asupra voastră înşivă. Când omul se roagă, trebuie să se simtă ca un copil mic, iar pe Dumnezeu trebuie să-L perceapă ca pe un Tată iubitor. Şi să ştie că orice I-ar cere, Acela îi va dărui, dacă este spre folosul lui.
Rugăciunea care nu se face cu inima este doar pentru gândul nostru şi nu va ajunge departe. Lăsaţi povara cea mai mare a luptei pe seama rugăciunii, pentru că aceasta ne ţine în legătură cu Dumnezeu. Ca să fie auzită de Dumnezeu, rugăciunea trebuie să fie făcută cu smerenie, cu sentimentul adânc al păcătoşeniei noastre, şi din inimă.
Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunea omului smerit.”
Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009
Patriarhia Romana iese tot mai mult la lumina cu agenda ei proguvernamentala si se va distanta tot mai mult de popor.Agenda secreta a patriarhiei Romane de acum iese la iveala iar distantarea de popor si de ortodoxie va fi din ce in ce mai fara dubii pentru multi care mai cred in ei.In scurt timp poporul isi va da seama ca Patriarhia Romana are alta agenda menita sa o separe definitiv de restul poporului drept credincios.
https://m-hotnews-ro.cdn.ampproject.org/v/s/m.hotnews.ro/stire/24772692?amp_js_v=a6&_gsa=1&&usqp=mq331AQHKAFQArABIA%3D%3D#aoh=16200661534657&referrer=https%3A%2F%2Fwww.google.com&_tf=De%20pe%20%251%24s&share=https%3A%2F%2Fwww.hotnews.ro%2Fstiri-esential-24772692-patriarhul-daniel-prezenta-multor-credinciosi-sfantul-mormant-datorata-vaccinarii.htm
Ioan, această pseudo patriarhie, ducase unde vrea cu nebuneala ei cu tot, ceea ce este mai grav este faptul că aceasta va trage după ea pe ft multi
„Inima să-ţi bată cu Hristos, să-L respiri pe Hristos. Numai atunci eşti om adevărat”
Sfântul Sofronie Saharov
Părintele Sofronie mărturisea cu tristeţe despre o realitate în care trăim: „Cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobşte suferă mult, ci faptul că mor fără a fi cunoscut pe Dumnezeu”.
„Părintele participa la zbuciumul tuturor oamenilor. Tragedia lumii îi sfâşia inima. Suferea pentru toate popoarele care trăiau sub conduceri dictatoriale. Când vorbea despre tragedia lumii înţelegeai cât de mult suferea. Faţa i se umplea de amărăciune şi nu mai putea să vorbească nimic. Îl simţeai şi îl vedeai cum se adânceşte în propria lui lume de rugăciune. Pe om îl iubea mult, asculta cu atenţie ceea ce i se spunea, răspundea şi uşura orice suflet întristat”. „Părintele trăia drama sufletului care nu se exteriorizează, cunoştea bucuria, care nu se exprimă şi se comportă după cum era nevoie, odihnea, mângâia.
Spunea: Dacă nu trăieşte înlăuntrul tău Hristos, nu poţi înţelege corect lucrurile în viaţă. Cum să înţelegi durerea, bucuria oamenilor, dacă nu le trăieşti şi dacă nu trăieşte în tine Hristos. Inima să-ţi bată cu Hristos, să-L respiri pe Hristos. Numai atunci eşti om adevărat”.
Suferea nemăsurat de mult pentru decăderea omului şi întotdeauna se arăta mirat că omul nu înţelege ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie. Însă nu-şi îngăduia să vorbească, el tăcea, exprimând, totuşi, prin atitudinea lui, întreaga măreţie a iubirii ce i-o purta omului. Neputând să înţeleagă împietrirea inimii omului şi rămânând uimit în faţa iubirii negrăite a lui Hristos pentru om.
De aceea şi mărturiseşte: „Dumnezeu nu sileşte nicidecum omul, ci stă cu răbdare la poarta inimii sale, aşteptând cu smerenie momentul în care această inimă I se va deschide. Dumnezeu Însuşi îl caută pe om înainte ca omul să-L caute pe Dumnezeu”.
Într-o corespondenţă pe care o are cu un monah catolic englez, care mai apoi devine ortodox, exprimă marea durere a sufletului său în rugăciunea pentru lume: „Iubirea pentru lume, pentru om, mă împinge să mă bat cu Dumnezeu. Uneori mă rog cu lacrimi dulci, adeseori, însă, ca un nebun, mă lupt, insist, pretind, înjur, ba chiar hulesc. Mă lupt împotriva lui Dumnezeu, Îl înjur, în lupta mea pentru soarta oamenilor Îl mâhnesc cu obrăznicie, dar, în cele din urmă, oricare ar fi destinul întregii umanităţi, al întregii creaţii, pe Dumnezeu Îl iubesc cu o iubire veşnică, unică şi adevărată. De mii de ori s-a desfăşurat în sufletul meu o luptă aspră, dar iubirea lui Hristos a biruit mereu”.
„Plânsul adânc din întreaga noastră fiinţă, din pricina acestei iubiri a cărei prezenţă arde înlăuntrul nostru în timpul rugăciunii pentru lume, poate atinge o intensitate care depăşeşte puterea noastră de a o răbda. Însă după aceasta sufletul cearcă o dulce linişte şi acea pace despre care Apostolul Pavel spunea că ea “covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4,7)”. În acelaşi timp, însă: „Părintele punea in practică libertatea absolută şi imensa iubire a lui Dumnezeu” şi spunea că „nici o facere omenească dacă nu este făcută din voinţă liberă, nu are valoare veşnică înaintea lui Dumnezeu”.
Rugăciunea pentru lume a copleşit viaţa Stareţului; iată ce spunea în acest sens: „Întreaga mea viaţă, mai mult sau mai puţin conştientă, am petrecut-o în rugăciunea pentru lume. Dorinţa inimii mele este să-i văd pe toţi şi pe fiecare în parte, purtători ai acelei plinătăţi de viaţă dumnezeiească, pe care Hristos a adus-o lumii: “Furul nu vine decât ca să fure, să junghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă şi din bleşug să aibă”(Ioan 10, 10)”.
„Prin pocăinţa noastră nu trăim doar o dramă personală, ci trăim în noi înşine tragedia umanităţii întregi, drama istoriei sale de la începutul veacurilor”.
„Hristos este Dumnezeul infinit. El n-a fost răstignit numai pentru credincioşi, ci pentru toţi oamenii de la Adam până la ultimul om născut din femeie. A urma pe Hristos înseamnă a suferi pentru a vindeca şi a mântui întreaga umanitate. Nu există altă cale”.
Sursa: Pr. Morariu Iuliu Ovidiu, “Prezenţe patristice contemporane. Repere duhovnicești”, Alba Iulia, 2008, pag. 44-46.
Ierarhii din BOaU nu cred că Focul Sfânt coboară în mod miraculos
Potrivit lui Epifanie, conducătorul schismatic al BOaU schismatice, pogorârea Focului Haric este „în cea mai mare parte o amintire despre prima minune săvârșită la un moment dat”.
Într-un interviu pentru „Canalul 5”, a răspuns la întrebarea dacă crede că pogorârea Focului Sfânt, care are loc anual în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, este o minune.
„Este ceva simbolic cum noi, de exemplu, sfințim apa de Bobotează: avem o substanță, apa, ea nu apare din nimic, nu se întâmplă un miracol. Adică preotul nu creează apă ca atare, el pur și simplu o sfințește și ea primește putere harică.
La fel se întâmplă și cu Focul Sfânt – el este pur și simplu scos din Sfântul Mormânt ca un semn al Luminii care a strălucit în timpul Învierii Domnului. El este adus de Patriarh, care intră, face o rugăciune, iar această Lumină Binecuvântată – cineva crede că el într-un mod miraculos (pogoară – Ed.), dar în cea mai mare parte aceasta este o amintire despre prima minune care a fost săvârșită într-un anumit moment. Ca semn despre acea minune, ea se întâmplă în fiecare an – ca o pogorâre, scoaterea acestei Lumini Sfinte din Sfântul Mormânt ca simbol al Învierii lui Hristos”, a explicat Dumenko.
Sfânta Lumină a fost adusă în Ucraina de către delegația oficială a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Doamne, habauc mai poate fi Epifanie. Gandire de om care n-are nimic comun cu preotia sau cu Biserica. Diversionist politic infiltrat in Biserica – acesta e Epifanie.