O oaie care se răzleţeşte de turmă, este o pradă uşoară pentru lupi. Un om care merge rar la biserică, sau nu merge deloc, este uşor amăgit de sectari şi cade în cursele pierzătoare ale acestora. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut grijă să ne lase în paginile Sfintei Scripturi cuvinte prin care ne-a prevenit asupra acestor primejdii: ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’ (Matei 7, 15); ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8); ..Vedeţi să nu vă înşele cineva’’ (Marcu 13, 5); ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărteză-te’’ (Tit 3, 10); ,,Ieşti din ea, poporul Meu, ca să nu vă faceţi părtaşi păcatelor ei şi să nu luaţi pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Cuvintele acestea sunt fără echivoc şi cunoscându-le trebuie, necesarmente, să şi ţinem seama de ele. Aşa cum la judecăţile civile un om nu este iertat dacă spune că nu a cunoscut legea, şi noi la judecata lui Dumnezeu nu vom avea iertare, chiar dacă nu am cunoscut legea lui Dumnezeu. Avem datoria să o cunoaştem, Biserica tocmai legea aceasta îi învaţă pe oameni, dar dacă oamenii sunt comozi şi stau departe de Biserică, nu au cum s-o cunoască, iar necunoaşterea nu le va fi scuză la judecată. Dimpotrivă, îi va acuza şi mai mult.
Iubite cititorule, sectele pierzătoare din zilele noastre au o extraordinară susţinere financiară din partea vrăjmaşilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale. După 1989 s-au înmulţit în toate satele casele în care se adună şi din care-şi propovăduiesc ereziile lor pierzătoare. Dispun de publicaţii, de posturi de radio şi televiziune, sunt plătiţi bine pentru a lupta împotriva Bisericii lui Hristos. Nefiind lipsiţi de cele materiale, au şi timp suficient să facă o propagandă murdară peste tot, în rândul celor lipsiţi, pe care-i ademenesc cu bani sau cadouri, uneori cu câteva zdrenţe de mâna a doua, iar naivii nu-şi fac procese de conştiinţă în a-şi trăda Credinţa.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan ne-a lăsat scris în cea dintâi Epistolă: ,,Copiii mei, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat, de aici cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar nu erau dintre ai noştri, căci de-ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri, de aceea au ieşit’’(I Ioan 2, 18-19).
Presbiter Ioviţa Vasile
Macron provoaca islamismul contra crestinismului:
https://www.lefigaro.fr/actualite-france/le-president-du-conseil-francais-du-culte-musulman-ne-souhaite-pas-que-les-caricatures-de-mahomet-soient-montrees-dans-les-ecoles-20201027
Si uite asa sunt provocate tari sa se urasca intre ele.Asistam la provocari intre natii.Pt aceste provocari se folosesc piese care au ca rezultat invrajbirea.Daca ma intrebati cum va sari islamismul la gatul crestinismului,va raspund:e suficient sa incingi spiritele cu aceste caricaturi.Nu trebuie mai multe.
https://www.lefigaro.fr/flash-actu/erdogan-caricature-par-charlie-hebdo-ankara-apportera-une-reponse-judiciaire-et-diplomatique-20201028
Tehnicile astea de provocare au rol bine ticluit.Lui Macron si altor dezaxati care sunt recasatoriti cu femei mai mici cu 20 de ani decat ei provocari din astea retardate sunt motive pt a declansa instabilitate sociala si terorism pt ca ei prospera mult din frica oamenilor.Le cunoastem gargaunii inavutirii prin panica generala si zapaceala ecumenista.Ei stiu ca atunci cand e panica si frica,populatia da buluc gramada in supermarket uri si cheltuie pe nerasuflate,chipurile ,sa se asigure in caz de.Dupa ce s au golit magazinele,astia lasa panica jos,lasa si terorismul,lasa si coviririgul.Cand simt nevoia iar da cate ceva.
Daca ati sti cati bani castiga gologanii din protestele de strada(sa fie cat mai multe zic ei):pe veste verzi sau galbene,pe artificii,pe coktail uri molo,pe fumigene si pocnituri,pe bannere ,pe steaguri,pe bastoane,pe bate de baseball,pe rangi si alte prostii.
Scriitor, filozof, sociolog, economist, spirit enciclopedic şi personalitate complexă a generaţiei anilor ’27-
Martirul Mircea Vulcanescu (3 martie 1904 Bucuresti- 28/29 octombrie 1952 Inchisoarea Aiud)
Ultimul Cuvânt
„Ascultand aceasta incriminare, nu mi-am putut stapani un amestec de mandrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un crestin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decat de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfarama, in lumea vazuta a lucrurilor de aici, unul din talerele acelei dreptati pe care sunteti pusi s-o aparati si fara de care nu e posibila convietuirea pamanteasca. (…)
Onorata Curte ma va judeca dupa cum crede de cuviinta si, dupa cum va putea, ma va condamna ca autor principal, complice, cu sau fara circumstante atenuante, la ani de temnita grea sau de inchisoare altfel zisa si la risipirea casei parintesti, sortita, in gandul tatei, sa asigure ptin timp soarta a trei fiinte nevinovate, si la degradare civica, la interdictia exercitarii puterii parintesti, a dreptului de a tine scoala etc.
Altii decat Onorata Curte, aplicandu-mi cu sau fara drept regimul de exterminare la care am fost supus, vor preface mai curand sau mai tarziu pedeapsa Onoratei Curti intr-o pedeapsa mai aspra, potrivit unor intentii ramase pentru mine de neinteles. Nu pentru asta ma plang!
Sunt in lumea asta riscuri pe care datoria barbateasca, ca si datoria ostaseasca, te obliga sa ti le asumi, chiar daca nu te poate mangaia nici amintirea foloaselor materiale ce n-au fost si nici amintirea magulitoare a cinstirii unei fete, pe care unul din domnii procurori ne-a amintit-o drept compensatie. O stiu si repet: nu pentru asta ma plang!
Un lucru am insa dreptul sa pretind Onoratei Curti, atunci cand chemandu-ma in fata ei, am inteles sa raspund „De fata!”
Este dreptul pe care-l am sa-i cer ca, daca va judeca si va hotari ca trebuie sa ispasesc ceva, revendic dreptul de a patimi si de a muri pentru Adevar!
Adevarul acesta, Onorata Curte, ma trudesc insa zadarnic sa-l cuprind, incercand sa infrunt unul dupa altul, fiecare dintre capetele actului de acuzare, ori fiecare din articulatiunile argumentarii domnilor procurori.
Patru ani mi-am cercetat toate actele, cautand sa aflu in activitatea mea publica unul de care m-as putea cai. N-am gasit!
In asemenea conditii Onorata Curte poate sa hotarasca in privinta mea orice! Un singur lucru o pot asigura de pe acum, cand am inca integritatea mea corporala si a facultatilor mele sufletesti: ca pana in ultimul meu ceas o sa dorm bine!
Onorata Curte, termin rugandu-va sa ma iertati ca am abuzat de timpul Domniilor voastre si ca am spus lucrurilor pe nume dar eu cred in Adevar si stiu ca nu e putere in lume mai mare decat Adevarul.
Sa va ajute Dumnezeu domnilor judecatori sa fiti nu judecatori drepti, ci Judecatori Adevarati!”
Mircea Vulcănescu
Extrase din Ultimul Cuvânt al Martirului Mircea Vulcănescu rostit în data de 15 ianuarie 1948 în fața „Tribunalului Poporului”
Mircea Vulcănescu, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist
În 1948-1949, Gheorghe Bălănescu avea să-l întâlnească pe Vulcănescu în Penitenciarul de la Jilava, apoi în cel din Aiud: „Din diferite celule de la Jilava, au fost strânşi câțiva şi izolați într-o celulă [fără paturi, cu cimentul gol, n.n.]. Îmi amintesc numele lui Mircea Vulcănescu, Alexandru Constant, Aristide Manolescu şi fostul primar al Jilavei, al cărui nume nu mi-l amintesc. Toți au fost dezbrăcați la pielea goală şi introduşi într-o celulă, fără paturi, fără tinetă. Rugăm cititorii să-şi imagineze iarna, într-o celulă dintr-o închisoare subterană, la Jilava, [oameni] în pielea goală. Fostul primar al Jilavei era bolnav de tuberculoză pulmonară. Mircea Vulcănescu nu era preocupat decât de acest bolnav şi căuta soluții, pe care nu le putea găsi, pentru a-l salva. Au sperat, câteva ore, că este o sancțiune care va dura… câteva ore. Noaptea târziu, bolnavul, sfârşit, a căzut. Mircea Vulcănescu a folosit toată forța lui morală să-l convingă pe acest bolnav, că el, Mircea Vulcănescu este sănătos şi, ca atare, se va întinde pe ciment, iar bolnavul să se aşeze deasupra lui, pentru a avea protecția trupului său cald. Insistențele lui Mircea Vulcănescu nu au fost atât de mari, deoarece bolnavul, nemaivând capacitatea morală şi fizică de a se opune, a acceptat. Mircea Vulcănescu a rămas lungit pe ciment (repet, în pielea goală) atâta timp cât bolnavul a dormit. În situația aceasta, a adormit şi Mircea Vulcănescu. Când s-au sculat, erau literalmente înghețați amândoi. Fără îndoială, ca şi ceilalți din celulă, care, totuşi, s-au mai mişcat puțin. Au apărut apoi doi plutonieri gardieni, care i-au bătut cu bastoanele de cauciuc, până la epuizare. În această bătaie, trupurile s-au mai înviorat puțin. A urmat o nouă noapte şi aşa mai departe 3 sau 4 zile consecutiv, după care toți, leşinați au fost duşi într-o celulă. În această înfiorătoare încercare, Mircea Vulcănescu a contractat tuberculoza pulmonară, care, după doi ani, l-a stins”.
Despre perioada Aiud, acelaşi fost deținut politic avea să rememoreze: „Traversând culoarul etajului doi, unde ne aflam, îmi arunc ochii la un deținut zdrențăros, care freca scândurile cu terebentină. Mi-au atras atenția ochii mari, sticloşi şi îndrăzneala cu care ne privea, ştiut fiind că deținuții politici, atunci când întâlneau un alt deținut sau un grup de deținuți, erau obligați să privească în pământ. Am trecut chiar pe lângă el. Era Mircea Vulcănescu. Ne şopteşte: «Mergeți la muncă». În privire, i-am surprins un fel de bucurie, îmbinată cu amărăciune. Aplecat, îngenuncheat pe duşumea, doar cu ochii şi fruntea, care mi-a părut nimbată, îl mai aminteau pe cel de altădată. Corpolența lui era redusă la un schelet, îmbrăcat în haine vărgate. Coloana vertebrală se observa prin zeghea de puşcăriaş.
[…] Mai târziu – îmi este greu să-mi amintesc anul – am stat de vorbă cu fostul secretar de la YMCA-filiala Bucureşti – Zahiernic, în brațele căruia a murit Mircea Vulcănescu. Zahiernic mi-a mărturisit următoarele:
„Mircea Vulcănescu avea o cavernă la plămânul stâng. Aflase de la alți deținuți că cei cu cavernă la plămânul stâng mor în timpul somnului. Voința de a avea conştiința a tot ce se petrece cu el era atât de mare, încât făcea eforturi supraomeneşti să nu doarmă, ceea ce îi slăbea mult rezistența, îngrijirea medicală îi era redusă la câteva aspirine pe zi şi nici acestea în fiecare zi. Cu toate că fusese internat, în ultima fază a bolii, la infirmeria penitenciarului, n-a primit nici o medicație specifică. Medicamentele străine, care erau în depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru îngrijirea delatorilor sau a acelora de la dreptul comun, adică a criminalilor de rând. Şi-a dat duhul, mi-a mărturisit Zahiernic, în brațele mele, cu ultimele cuvinte: «Spuneți-i Aninii să mă ierte!» (Este vorba de Anina Rădulescu- Pogoneanu, care a fost prima lui soție)”.
Tot despre ultima perioadă din viața lui Mircea Vulcănescu, avem informații şi din cele preluate de părintele Zosim Oancea de la preotul Gavrilă Zob, pe când se afla în Penitenciarul Aiud: „Stătuseră mult împreună, la camera de TBC. Ajunsese ca o fantasmă şi-l obseda gândul morții. Nu al unei morți care va veni cândva, ci al unei morți iminente, legată de culcatul în pat, motiv pentru care stătea nopți întregi cu capul pe mâinile prinse de speteaza de fier a patului şi dormea aşa. Aceasta l-a slăbit şi mai mult şi i-a grăbit sfârşitul, ducând cu sine, într-un mormânt fără cruce, atâtea comori de gând şi bogăție intelectuală”.
Alte mărturii completează tabloul morții lui Mircea Vulcănescu: “A cerut câtorva deținuți de la Aiud să-l vegheze, să nu-l lase să adoarmă. Voia să moară treaz. Era obsedat de gândul de a surprinde moartea lucid, de a privi Moartea în față, aşa cum privise drept în față toate binecuvântările şi blestemele vieții. Şi a spus atunci acele patru vorbe: «Să nu ne răzbunați»”. Astfel, martirul creştin îşi ierta persecutorii.
Daniel Flonta, Adrian Nicolae Petcu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 738-747
Omul și iubirea lui Dumnezeu
Pentru gândirea creştină, dragostea este Dumnezeu Însuşi, adică, mai exact, Dumnezeu este arătat şi apropiat ca dragoste, iar lumea toată, cu lucrurile şi cu temeiurile ei, nu este decât produsul acestei dragoste. Acesta este punctul cardinal care deosebeşte ideea creştină despre Dumnezeu de toate celelalte idei despre Acesta. Creator, Atotputernic, Omniprezent, Atotţiitor sunt caractere pe care le găsim şi în alte metafizici prin analogie. Dumnezeu iubitor, creator şi ţiitor din dragoste al lumii şi răspânditor de har rămâne o dezvăluire proprie doar Bisericii creştine. Cuvântul în creştinism nu e doar o expresie abstractă a „temeiului” oricărui lucru. Nu e o formulă sau un obiect formal prin care se explică lumea şi cele ce se petrec în ea.
Cuvântul, Logosul, Cunoaşterea întemeiată nu reprezintă nici măcar un atribut al divinităţii.
Logosul este Dumnezeu Însuşi, una din Feţele Dumnezeirii, totuna cu Fiul, Unul Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Este Faţa Treimii care ia chip asemenea nouă, Se întrupează.
Cele Trei Persoane nu sunt trei feluri de a fi, nici trei moduri, nici trei atribute ale lui Dumnezeu, ci trei subiecte de acţiune. (…)
Cu totul altceva sunt, prin urmare, cunoaşterea şi iubirea omenească şi cu totul altceva vor fi cunoaşterea şi iubirea în Dumnezeu. Dar oricare ar fi transcendenţa lui Dumnezeu şi oricât de multă lipsă de comună măsură ar fi între dragostea şi cunoaşterea Lui şi dragostea şi cunoştinţa noastră, totuşi, între ele există o apropiere, o asemănare, oricât de depărtată. Dacă nu ar exista această asemănare, ar fi un blestem să spunem că Dumnezeu e înţeles sau că Dumnezeu este iubire.
Mircea Vulcănescu, Logos şi eros
Din învăţăturile Părintelui Paisie Olaru 20 iunie 1897-18 octombrie 1990
„Să ne întâlnim la uşa raiului!” -„Să ne vedem noi scăpati de viclenii diavoli şi ajunşi la uşa raiului, că aici strigăm la Maica Domnului, cerem ajutorul sfinţilor, plângem la uşa milostivirii Mântuitorului şi nu ne lasă El afară. Până aici este greu!”.
Despre erezii şi secte
Sectele se înmulţesc mai întâi din cauza preoţilor care nu au grijă pentru turma lui Hristos. Unde preoţii îşi fac datoria de păstori şi trăiesc precum învață pe oameni, acolo nu pătrund sectele. Mai mult decât cunoaşterea Sfintei Scripturi şi decât teologia şi predica este viaţa preotului. Aceasta este, şi trebuie să fie cea mai puternică predică a preotului de la ţară şi oraş.
Despre smerenie
Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăște şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdam şi zicem: „Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele”, aceasta este smerenia cea adevărată. Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. Când te ocărăște cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră. Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui. Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţi dă şi mâine îţi cere; azi te laudă şi mâine te ocărăște. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată.
Pentru preoţi
Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, iar nu băţul. Adică cu blândeţe, iar nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decât cu vorbele, ca oamenii văzând faptele cele bune ale voastre, să slăvească pe Dumnezeu. Apoi să facă slujbe frumoase, cu credinţa şi evlavie; să dea milostenie la cei săraci şi bolnavi din parohie, să înveţe dreapta credinţă pe credincioşi, bătrâni, tineri şi copii; să-i spovedească regulat, să-i îmbărbăteze în necazuri şi să le fie model în toate, hrănindu-i cu cărţi sfinte şi cu tot cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru mama credincioasă
O mamă credincioasă care are bărbat şi copii, oricât ar suferi de la soţul ei, trebuie să rabde pentru mila copiilor. Apoi este legată de bărbat prin taina cununiei şi trebuie să asculte pe Sfântul Pavel, care zice că „femeia credincioasă mântuieşte pe bărbatul necredincios” prin rugăciune, post şi răbdare. Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ducă până la capăt crucea căsătoriei.
Soţia bărbatului desfrânat, care are şi copii, să rabde cu nădejdea întoarcerii soţului la pocăinţă şi să nu-l părăsească de mila copiilor. Iar dacă nu are copii să-l părăsească un timp până dă dovada de pocăinţă şi, dacă o cheamă, să se reîntoarcă în familie fără a-i mai aminti de păcatele făcute în trecut.
Despre vremurile de apoi
Spune ucenicul său de chilie, că uneori părintele Paisie începea a plânge cu lacrimi şi când îl întrebă de ce plânge, bătrânul răspundea: „Vin timpuri foarte grele de încercare şi suferinţă şi mulţi vor cădea, fiind biruiţi de ispitele veacului celui de pe urmă!”.
Despre Maica Domnului
Dragii mei, până la uşă este tare greu, răspundea bătrânul, şi începea să plângă … Dacă ajungem noi acolo, strigăm la Maica Domnului: „Ușa milostivirii deschide-o nouă!”şi Măicuţă Domnului, cu rugăciunile ei, ne va deschide uşa să intrăm în Rai, căci ea ne ajută tuturor la mântuire. De aceea în fiecare, zi suntem datori să-i citim, dimineaţa Acatistul Buneivestiri, şi seara, Paraclisul, căci este tuturor mamă, acoperământ şi grabnică ajutătoare…
(Material preluat din Revista Atitudini Nr 15)