,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească…’’ De aceste cuvinte profetice ale Sfântului Antonie cel Mare mi-am adus aminte urmărind o înregistrare dintr-o emisiune a unui post de televiziune adventist, protagonist fiind preotul lui Baal, Alexandru Stan. Am întâlnit acest personaj sinistru pe la începutul anilor 80 ai secolului trecut, la un examen, la Institutul Teologic din Sibiu. Acum mi-a fost dat să-l revăd în filmuleţul amintit. Îmbrăcat în reverend bej, cu un fes ridicol, omul se expunea batjocurii moderatorului eretic adventist cu o inconştienţă crasă. Între timp, Dumnezeu l-a trecut din viaţa aceasta pământească şi, desigur, a trecut şi prin judecata particulară şi a dat răspuns pentru neghiobiile cu care a smintit atâta lume. Cât va fi putut răspunde.
Chiar de la început, Alexandru Stan o ţinea morţiş pe-a lui. Spunea cu nonşalanţă că Adam n-a existat, că avem de-a face cu o legendă. Despre cartea Genezei vorbea ca despre o metaforă împrumutată de la babiloneni. Pentru el, cele relatate în Vechiul Testament sunt… prostii. Dumnezeule Mare! Când a venit vorba despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, preotul lui Baal a ajuns la apogeul ridicolului: Fiul lui Dumnezeu n-a murit pentru păcatele omenirii, ci pentru că a fost condamnat la moarte şi din această inepţie nu l-a mai putut clinti nimeni. A fost momentul când ereticii adventişti l-au luat în derâdere, Stan avea mintea prea înceţoşată ca să-şi dea seama, şi aşa se încheie prestaţia tâmpă şi jalnică a acestui impostor, care a ocupat zeci de ani o catedră universitară la Facultatea de Teologie şi a întinat cu prezenţa sa câteva Sfinte Altare.
Am stat şi m-am întrebat: cum a fost cu putinţă? A fost, pentru că de multă vreme trăim într-un absurd existenţial, într-o nebunie generalizată, când nesimţirea şi mârlănia sunt ridicate la rang de virtuţi. Sentimentul care ne încearcă este unul de amărăciune, acelaşi pe care l-a simţit Sfântul Prooroc când a scris: ,,Necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă deoparte; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc. Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat’’ (Isaia 59, 13-15).
,,Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va secera’’ (Galateni 6, 7). Şi Dumnezeu a adus sfârşitul lui Alexandru Stan, într-o zi de toamnă târzie a anului 2016. Obişnuitul mesaj al lui Daniel Ciobotea a fost citit la înmormântarea ereticului preot, fiindu-i lăudată activitatea de la Sfântul Altar şi cea de la catedra universitară. Ca între eretici. Este dureros când moare cineva cuprins de morbul ereziei, fără pocăinţă. Aşa a fost Alexandru Stan. Am fi dorit să rostim măcar obişnuitul ,,Dumnezeu să-l ierte’’. N-o putem face, şi asta ne sporeşte amărăciunea.
Pr. Ioviţa Vasile.