Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă. Frica lașă este o slăbire a credinței, arătată în așteptarea plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Frica lașă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simțire plină de tremurare a inimii, clătinată și speriată de nenorociri îndoielnice. Frica lașă este lipsa încredințării. Sufletul mândru este robul fricii lașe, pentru că se bizuie pe sine și se teme de zgomotele lucrurilor și de umbre.
Cei ce plâng și nu se sperie de dureri nu sunt stăpâniți de frică. Dar cei ce se înfricoșează de ceva își ies din minți. Și pe drept cuvânt. Căci e drept Cel ce părăsește pe cei mândri. El vrea să fim pedepsiți, ca și noi și ceilalți să nu ne trufim. Toți cei fricoși sunt iubitori de slavă deșartă. Dar nu toți cei ce nu se tem sunt și smeriți la cuget. Pentru că nici tâlharii și jefuitorii de morminte nu au frică, precum se știe.
În locurile în care te-ai obișnuit să-ți fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric, iar de vei tremura puțin, această patimă copilărească și de râs va îmbătrâni împreună cu tine. Mergând, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungând acolo, întinde mâinile în sus și biruiește pe vrăjmași cu numele lui Iisus, căci nu e în cer și pe pământ armă mai tare. Izbăvit de boală, preamărește pe Cel ce te-a izbăvit, căci, mulțumindu-I, te va acoperi în veci.
Așa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-o dată, tot așa nu vei putea birui nici frica dintr-o dată. Și, pe măsura plânsului, va scădea și ea mai repede și, pe măsura lipsei lui, vom rămâne fricoși. Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decât numai de Stăpânul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme și de umbra sa. Trupul se înfricoșează când stă lângă noi în chip nevăzut un duh rău; dar când sufletul se veselește, smerindu-se, stă de față un înger. De aceea, cunoscând din lucrare starea de față a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi.
Cel ce a biruit frica lașă e vădit că și-a predat viața și sufletul lui Dumnezeu.
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, în Filocalia, vol. 9, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă)
Text selectat şi editat de Dr. Gabriela Naghi
Sambata 29 August taierea capului Sf Ioan Botezatorul
Hristos și Pilat, smerenia și slava deșartă
Sf. Ignatie Briancianinov
Fii cu luare-aminte: cel ce ți se închină o face din cinstire față de om, din dragoste și din smerenie?
Sau închinarea lui îți gâdilă trufia, pentru a scoate oarecare folos vremelnic?
Tu, care te numeri printre mai-marii pământului, ia seama: înaintea ta se târăsc slava deșartă, lingușirea, josnicia! Acestea, după ce își vor fi atins țelul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintâi prilej. Niciodată nu-ți revărsa dărnicia asupra celui stăpânit de slava deșartă: acesta, pe cât este de umil înaintea celor mai mari, pe atât este de obraznic, semeț, lipsit de omenie cu cei mai mici. Pe cel stăpânit de slava deșartă îl vei cunoaște după deosebita înclinare pe care o are către lingușire, către slugărnicie, către minciună, către orice lucru ticălos și josnic.
Pilat s-a supărat pe tăcerea lui Hristos, care i s-a părut trufașă. „Mie, a zis el, nu-mi răspunzi? Sau nu știi că am putere să-Ți dau drumul și putere am să Te răstignesc?”
Domnul și-a lămurit tăcerea punând în lumină voia lui Dumnezeu, pentru care Pilat, ce credea că lucrează după bunul său plac, era doar o unealtă oarbă. Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost cu neputință să priceapă că înaintea lui stătea smerenia atotdesăvârșită: Dumnezeu înomenit.
Sufletul înalt, sufletul cu nădejde cerească, care disprețuiește bunătățile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nu este în stare de mărunta dorință de a plăcea oamenilor și de slugărnicie.
Greșești numind trufaș acest suflet pentru faptul că nu îndestulează cerințele patimilor tale.
Smerenia este învățătura și virtutea evanghelică, puterea tainică a lui Hristos. Dumnezeu S-a arătat oamenilor îmbrăcat întru smerenie, și acela dintre oameni care se va îmbrăca întru smerenie se va face asemenea cu Dumnezeu.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, Ed. Sophia
Mitropolitul Gheorghe Khodr din Liban: „Hristos intră în inima tristă și nu locuiește doar între zidurile bisericii”. „El este în voi, în inimile voastre, în ochii voștri!”
„L-am vizitat pe Părintele meu duhovnic [la Paris] și mi-am plâns durerile. El mi-a spus: „De ce ești trist? Ai uitat că Hristos a înviat?”
Frații mei, asta înseamnă că Hristos domină întreaga noastră viață – viața noastră personală și a lumii – și nu găsim învierea Lui doar în biserică, în biserica limitată de pietrele ei.
Hristos este viu, El ne aduce la viață, El ne ridică pe fiecare din noi din mizeria noastră, din tristețea noastră.
Hristos intră în inima tristă și nu locuiește doar între zidurile bisericii.
Dacă ești cu adevărat convins că Iisus este întreaga viață, nu te întristezi. Îndrăznesc să îți spun: nu vei muri – trupul moare, dar ești adus veșnic la viață, pentru ființa Lui vie. Necredinciosul filozof Nietzsche obișnuia să spună: „arată-mi că ești în viață, și voi crede în Hristosul tău”.
Nu trebuie să predici cuvinte pentru că asta este, bineînțeles, o datorie. Totuși, ni s-a cerut să propovăduim o viață nouă. În fiecare dintre noi!
Cel care este împovărat de tristețile lui nu poate predica. Cel care trăiește în păcatul său nu poate propovădui. Doar cel pocăit propovăduiește, căci pentru el Hristos e viu! ”
Cel care nu crede că Hristos este viu acum, și nu numai acum două mii de ani, și cel care nu crede că El personal îl aduce la viață, cu familia și copiii lui, o astfel de persoană ar zice că Hristos este menționat doar în cărți.
Hristos nu se află în interiorul cărților, El este în voi, în inimile voastre, în ochii voștri! Dacă nu-L acceptați așa, El ar fi doar un om care a murit acum două mii de ani.
Hristos este viu! Înțelegeți asta! Cugetați la asta! Trăiți din asta! Iar viața va fi a voastră!
https://www.youtube.com/watch?time_continue=44&v=ynmfR4s_-zM&feature=emb_logo