Întâmpinarea Domnului

,,Bucură-te cea plină de dar, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că din tine a răsărit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei din întuneric. Veseleşte-te şi tu, bătrânule Drepte, cel ce ai primit în braţe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel Care ne-a daruit nouă şi învierea’’. Aceasta este cântarea, cu care Biserica lui Hristos Îl cinsteşte pe Pruncul Iisus, Cel de patruzeci de zile, adus la templul din Ierusalim spre împlinirea Dumnezeieştilor rânduieli, căci spune Legea Sfântă: ,,Dacă femeia va zămisli şi va naşte prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile, cum e necurată şi în zilele regulei ei. Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur. Femeia să mai şadă treizeci şi trei de zile şi să se curăţească de sângele ei; de nimic sfânt să nu se atingă şi în locaşul sfânt să nu meargă, până se vor împlini zilele curăţirii ei… După ce se vor împlini zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică, să aducă preotul la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat; preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi de curgerea sângelui ei’’(Levitic 12, 2-7).

            În această zi s-au împlinit cele patruzeci de zile de la Naşterea Mântuitorului  nostru Iisus Hristos. Despre necurăţie nu poate fi vorba când vorbim de Preacurata Fecioară Maria, căci ea a fost fecioară înainte de Naştere, în vremea Naşterii şi după Naştere, adică în vecii vecilor. Cărţile noastre bisericeşti o numesc ,,mai curată decât strălucirile soarelui’’. Dar din smerenie şi din dragoste pentru Legea lui Dumnezeu, a adus pe Pruncul Iisus spre a-L închina Domnului. Nu a adus jertfa celor bogaţi, mielul de un an, ci o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, cum obişnuiau cei mai săraci, pentru că săracă era Fecioara şi în sărăcie a crescut şi Pruncul Iisus.

            La templu aştepta de mulţi ani să vină această zi sfântă Dreptul Simeon, cel încărcat de ani mulţi, pentru că lui i se vestise că nu va muri până când nu va ţine în braţele sale pe Mântuitorul lumii. Ce privilegiu, ce cinste i s-a dat acestui om! L-a luat în braţe pe Prunc, a binecuvântat pe Dumnezeu şi L-a rugat să-i facă dezlegarea din trup, cu cuvintele: ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace; că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor’’(Luca 2, 29-31).

            La templu, s-a rânduit de Dumnezeu să fie şi Ana Proorociţa, cea care ,,de templu nu se depărta, slujind ziua şi noaptea în post şi în rugăciuni’’(Luca 2, 37).

           Din vremea binecredinciosului împărat Iustinian, Biserica are această zi sfântă de sărbătoare, căci cinstind după cuviinţă Întâmpinarea Domnului, au încetat molima şi cutremurul ce se abătuseră asupra Bizanţului şi Antiohiei.

Presbiter Ioviţa Vasile

5 comentarii la „Întâmpinarea Domnului

  1. Felicitari parinte Vasile; simplu, scurt si la obiect!
    Slava lui Hristos pentru toate!

    1. Doamne ajuta. Sa ne bucuram de Sarbatoarea imparateasca de maine si de Duminica – ziua Invierii Domnului.
      Aveti un pseudonim ciudat.

  2. gabrielanaghi spune:

    Să fie blagoslovit cuvântul Sfinţiei Voastre în veci de veci, Părinte Vasile!

    *”Când dreptul Simeon vorbeşte despre mântuire şi luminarea lumii întregi cu lumina credinţei, îi are în vedere pe toţi oamenii. Iar la sfârşitul cântării sale el vorbeşte doar despre slava poporului lui Dumnezeu, noul Israel. După moartea mântuitoare a lui Hristos, poporul ales al lui Dumnezeu, adică noul Israel, este Biserica Noului Testament, adică drepţii Noului Testament.
    …Să ne sârguim neîncetat către această slavă harică pregătită nouă de Dumnezeu, prin împlinirea neabătută a poruncilor Dumnezeieşti. Atunci această slavă, într-o oarecare măsură, se va închipui în noi în viaţa noastră pământească, iar în cea cerească Împărăţie a lui Hristos, se va descoperi deplin.

    Atunci asupra noastră se vor împlini cuvintele rugăciunii Arhiereşti a lui Hristos, Care se ruga astfel Dumnezeiescului Său Tată pentru ucenici, pentru toţi ceilalţi credincioşi adevăraţi: „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17, 24).”

    **„In El să umblaţi” este porunca poruncilor.
    Domnul lisus S-a făcut om pentru ca „în El să umblăm”, pentru ca în El să trăim ca în Dumnezeul-om pe pământ, iar nu pentru ca să-L vedem de departe, să-L admirăm şi să filozofăm cu privire la El… „In El să umblaţi” este porunca poruncilor. Să trăim adică în El, şi aceasta nu potrivindu-L pe El după noi, ci potrivindu-ne noi după El; nu transformându-L şi schimbându-L pe El după eul nostru, ci schimbându-ne pe noi, după El; nu modelându-L pe El după chipul nostru, ci modelându-ne pe noi după chipul Lui.
    Numai îngâmfaţii eretici, aceşti stricători de suflete, lipsiţi de minte falsifică şi transformă pe Dumnezeul-om Hristos după poftele şi concepţiile lor, din care pricină există atâţia „pseudo-hristoşi” în lume şi atâţia „pseudo-creştini”.
    Dar adevăratul Dumnezeu-om Hristos în toată plinătatea realităţii Lui divino-umane evanghelice este în întregime prezent în trupul Lui divino-uman, Biserica, atât în timpurile Sfinţilor Apostoli cât şi astăzi şi în veci. Viaţa lui divino-umană se prelungeşte în trupul divino-uman al Bisericii în vecii vecilor.
    Trăind în Biserică, noi trăim „în El” întocmai după cum porunceşte purtătorul-de-Hristos Apostol.
    Acest fapt îl trăiesc în măsura cea mai desăvârşită şi mai deplină Sfinţii, lucru care explică sfinţenia lor cea făcătoare de minuni.
    Trăind suflet şi trup în Hristos, sfinţii se sfinţesc prin El, se înhristizează, se îndumnezeiesc, devin atotputernici, atât în epoca apostolică şi post-apostolică cât şi mai târziu, ieri şi astăzi, acum şi întotdeauna, „până la sfârşitul veacului”. Ei păstrează Chipul divino-uman al lui Hristos.
    „Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”(Ioan 17;26)

    *Sf.Serafim Sobolev, Biserica Rusă „Sf. Nicolae” din Sofia la 2/15 februarie 1947
    **Arhimandritul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-Om, Editura Deisis, Sibiu, 1997

    1. Multumesc frumos pentru aceasta folositoare contributie. Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *