În ceasul morții, nici ascultarea în problema ecumenismului satanist propovăduită sârguincios de pseudoierarhii BOR și trâmbițele lor din parohii, masmedia aservită și mânăstiri, nici ascultarea față de ierarhii care propovăduiesc urâciunea pustiirii din organizația degenerată, subversivă IOTA, nu vor putea înclina talerul balanței în favoarea lor, în fața Dreptului Judecător. Nici mângâierea climaterică, nici iubirismul față de eretici, apostați, homosexuali, oferit de lingăii de serviciu ai ereticului papa Francisc și ai papei răsăritean Bartolomeu, nu-i vor mai putea ajuta pe cei care au înjosit chemarea pastorală, abandonând sau ducând în rătăcire oile încredințate lor, de către Mântuitorul Hristos.
Un pseudo sau fals păstor va propune întotdeauna false criterii de recunoaștere a lucrării sale pastorale și a învățăturii ortodoxe fundamentale, când închinarea nu se mai face „în duh și în adevăr” (Ioan 4, 24), iar unirea cu Hristos nu mai este posibilă. Însăși apartenența BOR și a altor Biserici Ortodoxe la CMB este împotriva Ortodoxiei, căci religia mărturisită în aceste adunări blasfemiatoare, este o religie sincretistă, de tip New Age, păgînă, panteistă, demonică, înșelătoare care venerează orice lucru din natura înconjurătoare, omițând existența Persoanei Lui Dumnezeu, în Treime slăvit.
Dr. Gabriela Naghi
Lumină din Icoana lui Hristos
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Pe 19 octombrie 1978 (c.v.), i s-a întâmplat Cuviosului încă o minune. Era noapte și, îngenuncheat pe pat, a început să facă Pavecernița cu metanierul. Deasupra pernei, avea o Icoană de hârtie a lui Hristos, copie a celei pe care o făcuseră surorile potrivit sfaturilor sale. Așadar, de îndată ce a început să se roage, acea Icoană a început să strălucească! A luat-o și a început să o sărute cu multă evlavie și, în vreme ce o săruta, iarăși a strălucit. Același lucru se întâmpla și atunci când o atingea în locul în care Hristos ține Sfânta Evanghelie.
În acea noapte, găzduia un monah care făcea și el, în același timp, Pavecernița în bisericuță. L-a strigat și a văzut și el razele de lumină care ieșeau din Icoană. „Mângâi-o și tu”, i-a spus, însă acela, uluit, o apăsa cu putere. „Nu așa”, i-a spus, „mângâi-o ușor”. A atins-o ușor și îndată a ieșit lumină. Mâna sa părea transparentă, așa cum par degetele, atunci când în spatele lor este o lumină puternică. De atunci, de fiecare dată când Cuviosul atingea sau săruta Icoana, această minune se repeta. Acest lucru a fost văzut și mărturisit și de alți monahi. Însă, ca să nu afle prea mulți și să se folosească de aceasta diavolul, Starețul a dat Icoana de binecuvântare cuiva. Cuviosul Paisie, „strălucit cu lumina discernământului”[1], a preferat să se lipsească de acea Icoană, care răspândea lumină.
[1] Sfântul Theolipt al Filadelfiei, Viața și opera, Cuvânt despre post rostit în Duminica Brânzei, par. 6, op. cit., pp. 104-105.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
Când noi nu uităm sufletele celor adormiți, atunci nici Dumnezeu nu ne uită pe noi, când ne vom afla la aceeași nevoie
Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul din Arizona
Îmi amintesc că Starețul Arsenie făcea rugăciune pentru cei adormiți și a avut o mică vedenie, să spunem așa. A văzut că se afla într-un loc foarte frumos cu multe corturi. Și în ele se aflau familii, oameni foarte bucuroși, fericiți. Starețul a intrat într-un cort și, simplu cum era, i-a întrebat:
– Ce faceți aici? Vă vizitează cineva?
– Da, ne vizitează ieromonahul Vartolomeu și ne aduce daruri.
Ieromonahul Vartolomeu făcea Liturghii la Mănăstirea Sfântului Pavel. Cât de mare este folosul dumnezeieștii Liturghii! De aceea Părinții, când plecau din această viață, spuneau: „Pomenește-mă, fiule, la dumnezeieștile Liturghii!”.
Dacă omul este mântuit, crește odihna lui. Scoatem la Liturghie părticele pentru Maica Domnului, pentru cele 12 tagme ale Îngerilor, Sfinților. De ce le scoatem părticele, de vreme ce sunt mântuiți și se află lângă Tronul lui Dumnezeu? Le scoatem, deoarece crește slava lor. Dumnezeu adaugă, adaugă slavă și niciodată nu Se oprește în a da sufletelor odihnă.
Îmi amintesc că îmi spunea și Starețul Efrem de la Katunakia. Veneau după Liturghie în vis oameni zdrențuroși, săraci, răniți și îi spuneau:
– Părinte, ne-ai uitat!
Se scula mâhnit.
– Acestea sunt suflete care au nevoie. Eu le pomenesc toate numele.
– Gheronda, nu cumva ai alte nume?
– Nu am, părinte. Ci doar cele de la Proscomidie.
Caută, caută, dar nimic. A doua zi liturghisește, pomenind aceleași nume. După Liturghie se odihnește. Din nou a avut aceeași vedenie.
– Părinte, ne-ai uitat!
– Gheronda, nu cumva ai niște nume în chilie?
– Nu am, părinte!
– Uită-te bine la Sfânta Masă!
A căutat și a găsit nume sub ultimul acoperământ, deasupra plăcii Sfintei Mese. Le-a luat, le-a pomenit și de atunci nu s-au mai arătat.
Ca să ajungă cineva în punctul să se miște și să roage astfel, trebuie să aibă o stare de har. Trebuie să se nevoiască, să se roage, să îngenuncheze, să miluiască, să studieze, să se spovedească, să se împărtășească și viața lui în general să fie una plină de trezvie. Astfel, dobândind rugăciunile sale îndrăznire, vor reuși această mare izbândă pentru sufletele celor încătușați, ale nefericiților oameni aflați în iad, pentru care „Hristos a murit”.
Mor atâția oameni și nimeni nu se îngrijește de ei. Sunt uitați de toți. Noi ne îngrijim doar de ai noștri, de părinții noștri, de rudele noastre și facem parastase, șiraguri de rugăciuni pentru odihna sufletelor lor. Pentru aceștia însă nu am îngenuncheat, nu am vărsat nicio lacrimă, nu am ridicat mâinile la rugăciune. Iar atunci când se face pomenire de către preot la Proscomidie, trebuie în același timp să pomenească și monahii și laicii care se află de față. Există rânduiala ca atunci când sună clopoțelul, toți cei din biserică să pomenească nume. Fiindcă toți suntem Biserica lui Hristos; nu este numai preotul Biserica.
Să ne străduim să devenim oameni duhovnicești, să ne apropiem de Hristos mai mult, ca să-I vorbim. Cu cât ne apropiem, cu atât mergem mai aproape de urechea lui Dumnezeu, ca să-I spunem despre aceștia care suferă. Când vă rugați pentru voi, pentru cei apropiați vouă, să vă aduceți aminte și de acești nefericiți, care „nu au unde să-și plece capul”.
Hristos a murit pe Cruce pentru fiecare suflet și dumnezeiasca Lui Dreptate caută pricină să miluiască pe acești oameni, să îndreptățească izbăvirea lor din osândă. Dumnezeu Se îngrijește de aceste suflete, care sunt întemnițate. Dreptatea Lui impune să fie ținute acolo.
Milostivirea Lui însă vine pe de altă parte și spune: „Roagă-te pentru ei!”. De ce? Să găsească Dumnezeu motiv pentru ca milostivirea Lui să biruiască dreptatea Lui și să trimită mila Sa la aceștia, care suferă acolo. Iar noi, ticăloșii, întunecați de păcat, de neștiință, nu dăm pricină dragostei lui Hristos, ca să-i miluiască.
Vă doresc, fiii mei, ca Hristos să ne dea Har, să ne dea luminare, putere și mai presus de toate harul milosteniei, ca să miluim acele suflete care au plecat în cealaltă viață. Iar când noi nu le uităm, atunci nici Dumnezeu nu ne uită pe noi, când ne vom afla la aceeași nevoie. Astfel vor deveni postul și nevoința noastră bineprimite înaintea lui Dumnezeu. Și să mulțumim din inimă lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să fim creștini ortodocși și să avem această posibilitate, să miluim și să ne nevoim, ca să ne aflăm în slava Sa veșnic împreună cu El. Amin.
Fragment din cartea Arta mântuirii, Părintele Efrem Filotheitul , Editura Evanghelismos.
Imbecilizarea Vestului a început demult. A noastră, abia după 1990
Av. Dan Cristian Ionescu 16 Octombrie 2022
V-ați gîndit vreodată pînă unde merge prezumția de nevinovăție? Teoretic, pînă la Dumnezeu – fiindcă mai sus nu se poate.
Dar haideți să vă pun la încercare. Să zicem că eu asist pe stradă la momentul în care personajul X își înjunghie mortal pe stradă victima, ajung în fața instanței și declar ceea ce am văzut. Judecătoarea (fiindcă la ora asta „dreptatea” este împărțită de femei) reține din declarația mea că găina face ouă și, din lipsă de probe, îl achită pe criminal.
Pînă în momentul pronunțării, acuzatul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Dar eu știu că el este un criminal. După ce judecătoarea oarbă (orbirea are trei cauze: banii, ordinele primite sau prostia) îl achită, inculpatul este pentru toți un nevinovat – dar eu știu că este un criminal.
Din lipsă de „judecători” care să condamne, țara asta este plină de nevinovați, dar eu știu că Ion Iliescu este un trădător și un criminal, că Emil Constantinescu este un trădător (a cărui trădare a fost validată de o majoritate parlamentară din care, spre cinstea lor, au făcut excepție doar patru prieteni ai mei), că Traian Băsescu este un trădător și autor de multe alte infracțiuni, ca și Klaus Werner Johannis, că Laura Codruța Kovesi este o infractoare care a scăpat de răspundere penală mulți mari corupți, etc.
Aceasta a fost o introducere, așa că acum ajung la subiect, adică la pandemie. Trăim vremuri foarte triste, dar și mai mai triste sunt cauzele care le provoacă. „Deșteptarea” mea („My Awakening” – văd că azi nu se poate dacă nu bagi și cîteva vorbe în engleză, așa că îl „plagiez” pe David Duke) s-a produs în momentul în care am realizat că totul este minciună. Totul, începînd cu revoluția de care eram atît de mîndri. Mă credeam un erou, și am constatat că eram doar o posibilă victimă. Păpușarilor puțin le păsa cîți vor fi uciși, puțin le păsa dacă sunt ucis eu sau alți proști ca mine. Cînd umbli printre gloanțe, te schimbi – nu este ca și cum te-ai uita la TV. Și cînd umbli printre gloanțe, mai cîștigi ceva – nu-ți mai pasă de moarte, te-ai confruntat cu ea. De atunci, eu nu mai cred orbește în ceea ce ni se spune oficial.
Noi, cei din est, am avut (în mod paradoxal!) o șansă enormă față de vestici. Noi am trăit minciuna, dar am și simțit-o pe pielea noastră. Vesticii au trăit-o fără să o simtă. Nu vesticii, ci noi am avut libertatea de a gîndi! Imbecilizarea lor începuse de mult, fără să-și dea seama – la noi a început după 1990. Din această cauză, eu consider că în estul damnat, blamat, înjurat, încă sînt mai multe conștiințe vii decît în occidentul care se credea liber, deși era aruncat într-o sclavie fără de scăpare.
Trăim într-un coșmar indus, în care păpușarii mizează pe frica de moarte a oamenilor, pe procentul enorm de imbecilizare la care s-a ajuns (cam ca procentul de vaccinare!). Și aici, ca procent, esticii stau mai bine – mai puțin imbecilizați, se gîndesc mai mult și refuză sinuciderea.
Da, există un virus nou. Dar un virus nou nu este o noutate, decît ca denumire.
Se pare că a venit momentul pentru instalarea noii ordini mondiale. În final, poate chiar cu armele. Păpușarii au controlul complet: asupra politicienilor, asupra organelor de represiune, asupra mass-media, asupra a tot ceea ce contează. Noi, cei care pe unde apucăm spunem adevărul, suntem declarați nebuni (dacă nu mai rău).
Au apărut și s-au înmulțit „morții de covid”. Doar că nimeni nu fusese autopsiat (ordinul ex-ministrului Nelu Tătaru – n.r.), ca să se știe de ce a murit. Doar că aflăm, ulterior, că morții de covid aveau comorbidități severe. Doar că numărul lor nu depășea numărul celor morți în mod curent în urma gripelor obișnuite și că se mai întîmpla cîteodată ca un mort de covid să fi fost de fapt lovit de tren (ca în Anglia).
Repet: dacă era ceva cu adevărat grav, ar fi fost trimiși în judecată cei care au dus cu avioanele în Germania să culeagă sparanghel mii de muncitori din Suceava, singurul județ „roșu” al României la acel moment. Aceia nu au fost judecați și condamnați, dar a fost condamnat la un an de închisoare cu executare nefericitul Matei Strugurel, care și-a salvat viața fugind din spitalul covid în care fusese internat fără să aibă covid! Dacă ar fi fost ceva cu adevărat grav, Iohannis nu s-ar fi hlizit în poze fără mască la Bruxelles, nici Ludovic Orban nu ar fi chefuit fără mască în biroul lui, nici congresul întru alegerea lui Cîțu nu ar fi avut loc.
Mai târziu ne-am trezit cu varianta „Omicron”. Se declară că se răspîndește mult mai ușor decît celelalte, dar se recunoaște că nu are efecte grave. Din ce am citit, am găsit un singur caz mortal pe plan mondial (dacă într-adevăr aceea a fost cauza!). Dar s-a profitat de acesta pentru declanșarea atacului final. Este lesne de înțeles că drepturile omului nu mai contează cînd omul trebuie omorît (în interesul unor oameni!). Tot mai multe țări impun pașaportul covid, tot mai multe țări impun vaccinarea obligatorie – nu m-aș mira dacă în curînd mi s-ar interzice să ies din casă pentru a-mi lua medicamentele sau mîncare. Și poate că, în final, ultimii care ne vom împotrivi vaccinului, vom fi împușcați ca luptătorii din munți.
Mă uit cu jale la motivele pentru care reprezentanți ai bravului popor român au acceptat vaccinarea: unii, pentru trei mici și un suc; alții, fiindcă la „Biblioteca Națională” le-a cîntat la ureche un violonist celebru fără să fie nevoie să-i lipească pe frunte o bancnotă de o sută, ca la cîrciumă; alții, pentru a participa la tombolă; alții, pentru a primi o primă de la serviciu; alții, ca să poată pleca în Maldive sau Seychelles. Bravo, popor român, cu ăștia ne vom apăra țara, cu ăștia ne vom păstra tradițiile și demnitatea!
Oamenii devin tot mai supuși, tot mai sclavizați. Puternicii devin tot mai puternici, bogații tot mai bogați. Se pare că bugetele naționale vor avea o singură direcție: Big Pharma (și subvenționarea presei care o susține).
Faceți o socoteală: este evident că două vaccinuri nu mai sunt suficiente, nimeni nu știe la cîte se poate ajunge, poate din 6 în 6 luni, adică zeci sau sute de miliarde! Gîndiți-vă la cîte teste se fac, inclusiv în U.E., cînd treci dintr-o țară într-o anumită altă țară! Dar, mai ales, gîndiți-vă la măști! Autoritățile române (care nu știu nimic, așa cum de fapt nu știe nimeni) au decis că măștile de pînză, pentru lipsa cărora s-au dat nenumărate amenzi timp de 20 de luni) de fapt nu protejează (ceea ce ar presupune restituirea amenzilor încasate!) ci trebuie altele, mai sigure și mai scumpe; în același timp, aud la „Radio România-Actualități” doctorițe care ne sfătuiesc ca la fiecare 4 ore să schimbăm masca; asta ar însemna zeci de milioane de măști în fiecare zi numai în România! Dar nu pe spinarea mea – eu nu am cumpărat nici o mască, din ziua de 11 mai 2020 și pînă acum am folosit 5 măști, nici una cumpărată.
Dar profiturile fabricanților sunt depășite de cele ale intermediarilor, și poate cele ale oficialilor. Fiindcă dezmățul cu banii publici s-a desfășurat prin două instituții ale statului, „Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate” (O.N.A.C.) și „Unifarm”. Printre mafioții apărați de stat se numără Cornelia Nagy, președinta O.N.A.C., promovată și susținută de mai multe mafii, printre care și mafia U.D.M.R. (da, fără să știe, cetățenii români de origine maghiară, trimit din 4 în 4 ani în parlament mafioții lor, tot așa cum noi îi trimitem pe ai noștri). S-au cumpărat izoletele din plastic la prețul de 80.000 lei bucata, dar nimeni nu cercetează penal ce s-a întâmplat cu ele și unde se află acum!
Presa mituită exultă cînd moare cîte un adversar al vaccinului, dar nu șoptește un cuvînt despre tinerii sportivi din întreaga lume care au murit în urma vaccinului […]. Potrivit ultimului raport publicat de Institutul Național de Sănătate Publică, numărul infectaților nevaccinați a fost egalat de numărul infectaților vaccinați. Mai mult, procentul de mortalitate Covid a urcat la 20% în rândul vaccinaților…
Unii poate se cred nemuritori. Eu știu că toți vom muri, dar important este cum mori. Din această cauză, cele mai dragi versuri ale mele provin de la Coșbuc: „Din zei de-am fi scoborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori!/ Totuna e dac-ai murit/ Flăcău ori moş îngârbovit;/ Dar nu-i totuna leu să mori/ Ori câine-nlănţuit.”
Mai marii lumii au pus de un genocid. Eu voi lupta împotriva lui pînă în ultima mea zi.