Lagărele de concentrare – altfel. Wieslaw Kielar – Cinci ani la Auschwitz

Cartea lui Wieslaw Kielar s-a publicat în România în anul 1984, la Editura Politică, o editură bine şi riguros controlată de evreii din conducerea Partidului Comunist Român. Directorul editurii era Valter Roman, la acea dată. Lectura acestei cărţi nu a avut la vremea aceea efectul unei revelaţii. Chestiunea Holocaustului nu avea nici o tangenţă directă cu noi, românii. Decât cel mult pentru a ne oferi prilejul să constatăm, cu satisfacţie, abţinerea românilor, în frunte cu Ion Antonescu, de a participa la prigoana împotriva evreilor declanşată la sfârşitul anilor ’30.


Cartea lui Wieslaw Kielar, Cinci ani la Auschwitz, nici vorbă să nege Holocaustul. Ea conţine dese referinţe la arderea în crematoriu a cadavrelor rezultate din gazarea a mii de deţinuţi, dar, pentru orice meseriaş al scrisului (şi al cititului), aceste relatări sunt în mod evident „lipite”, exterioare reconstituirii propriu-zise, afectând prea puţin evoluţia personajului principal. Fără să ne propunem o lectură şi o analiză detaliată a acestei cărţi, o considerăm totuşi din categoria acelor texte care spun mai mult şi câteodată cu totul altceva decât autorul ar fi vrut să spună. Şi asta pentru că relatarea fiind de cele mai multe ori onestă, lasă să „scape” în text detalii şi aprecieri, fapte aşadar, care contrazic teza cărţii. Teza cărţii fiind aceea că la Auschwitz a fost anus mundi, adică locul cel mai murdar şi mai abject al lumii, al umanităţii.
Iată numai câteva din întâmplările şi situaţiile descrise de autor care infirmă nu numai teza din titlul cărţii, ci şi întreaga literatură a Holocaustului, infirmă imaginea „standard” a Holocaustului, imaginea hollywoodiană a acestuia:
1- deţinuţii primeau fără restricţii scrisori şi pachete de la familie şi de la orice altă persoană;
2- un deţinut „cânta în orchestra lagărului la tamburină şi la tobă”. Deci exista o orchestră a lagărului!
3- Alt deţinut „şi-a aranjat în cameră un fel de atelier cu şevalete, cadre şi alte accesorii pentru pictură, unde se dedica cu pasiune artei în orele libere”.
4- Pe scurt, „Fiecare făcea ce ştia. (Mai mulţi deţinuţi) pregăteau o comedioară sau ceva în genul ăsta. De obicei veneau după masă, când nimeni nu-i deranja: Lagerarzt-ul (medicul de lagăr, SS-ist) lipsea întotdeauna, iar SDG-ul (SS-istul din serviciul sanitar) se evapora şi el undeva, iar autorităţile din lagăr îi tratau cu indulgenţă”(p. 62 şi 96);
5- la Auschwitz s-au înfiripat o mulţime de idile, deoarece „o dată cu trecerea timpului şi stabilizarea, într-un anumit sens, a condiţiilor din lagăr, în relaţiile cu femeile a început să predomine alt element, de natură mai intimă, şi anume cel sexual, care izvora din imbolduri mai terestre, dar cât se poate de naturale”(p.111);
6- citat: ”Pe Lagerstrasse era o înghesuială ca pe Corso într-un oraş mare. Toţi se grăbeau să ajungă la concertul de lângă bucătăria lagărului, aflată în apropierea gardului de sârmă care despărţea lagărul de bărbaţi de cel de femei.[…] Tocmai în acest loc deschis cei înţeleşi îşi aveau punctul de întâlnire. Orchestra lagărului cânta valsuri. Am căutat-o cu privirea pe Halina.”(p.210);
7- „E drept, foamea nu mă ameninţa. Primeam multe pachete cu alimente de acasă”(p.281); „Pe noi nu ne interesau aceste chestiuni. În perioada aceea nu sufeream de foame şi aveam alte probleme de rezolvat” (p.279);
8- „Andrzej, un hoţ, beţiv şi zănatic, nu trăise în viaţa lui atât de bine ca aici în lagăr. De ce ar fi evadat?”(p. 260);
9- de evadat de la Auschwitz nu era prea greu. Autorul nostru a avut nenumărate ocazii. Iată una: „Doamna Zommer mi-a dat clar de înţeles că aş putea să evadez. Aş primi îmbrăcăminte, o bicicletă şi aş fi ajutat să ajung până la graniţa Generalgouvernement-ului. Deşi nu o dată fusesem tentat să plec, nu am acceptat acest proiect atât de ispititor.”(p.135 şi altele);
10- „De atunci, evadările au devenit tot mai frecvente. Cel mai des evadau ruşii şi polonezii. Încet-încet, autorităţile lagărului s-au obişnuit cu această situaţie. Cu timpul s-a renunţat chiar şi la apelurile prelungite.”(p. 270);
11-deţinuţii primeu bani de acasă şi-şi puteau face cumpărături la bufetele din lagăr (p.232);
12- „Am primit un pachet mare cu alimente. M-am mirat: chiar alaltăieri primisem altul de acasă. Numele expeditorului a lămurit totul: pachetul îl trimisese Tosia, fiica bătrânului. Ce surpriză plăcută![…] Alimentele primite nu le mâncam singur, le împărţeam cu ei, iar ei îmi dădeau sardele sau alte conserve.”(p.225) Sunt nenumărate relatările din care rezultă că alimentaţia deţinuţilor era convenabilă, iar posibilităţile de a o îmbunătăţi se ţineau lanţ.
13- la Auschwitz a funcționat o cantină dietetică pentru deținuți, ceea ce te face să concluzionezi că la Auschwitz nu puteai fi exterminat, eventual prin gazare, decât dacă erai într-o …stare perfectă de sănătate;
14- la Auschwitz a funcţionat şi un Familienlager (lagăr pentru familii);
15- deţinuţii care aveau păduchi şi nu declarau aceasta spre a fi despăducheaţi erau pedepsiţi luându-li-se pâinea din meniu;
16-„Sărbătorile au fost bogate. Am avut carne, şuncă, salam, votcă. Era o atmosferă de parcă ne-am fi aflat în libertate. Stomacul plin şi alcoolul generau optimism.”(p.250);
17- „Cel mai rău era duminica, ziua în care nu se lucra. După amiaza avea loc obligatoriu Lausenkontrolle (controlul păduchilor), iar apoi o oră de Bettruhe (odihnă). E adevărat, Lausenkontrolle nu ameliora prea mult condiţiile de igienă din lagăr, dar cel puţin îi obliga pe anumiţi jegoşi să se spele o dată pe săptămână şi să-şi schimbe lenjeria cu alta mai curată. Şi „odihna” obligatorie de o oră duminica după-amiaza, la sfârşitul unei săptămâni cu douăsprezece ore de muncă pe zi, nu era altceva decât tot o şicană: blocarea pentru un timp a mişcărilor şi a contactelor dintre deţinuţii din diferite blocuri. […] Eu notam numerele celor deosebit de murdari şi păduchioşi, care mai târziu urmau să fie duşi de Stubendienst (şeful de sală) la despăduchere, operaţiune deosebit de dezagreabilă deţinuţilor.”(p. 247);
18-deţinuţii care erau prinşi că s-au ascuns ca să nu plece la muncă erau pedepsiţi cu cinci lovituri la fund (p.242-243);
19- „Percheziţia s-ar fi sfârşit aici, dacă nu ar fi scos de sub pat două pachete mari cu alimente.[…] Hans a scos pe rând tot conţinutul şi l-a pus pe masă. Helmersohn s-a făcut verde de furie: – Soldaţii noştri mor de foame pe front, iar aici „ăştia” au de toate?![…] Scandalul mare a început abia după deschiderea dulăpiorului din care cădea lenjerie de mătase. Foloseam lenjerie de mătase pentru că în ea păduchii nu rezistau atât de bine ca în lenjeria de bumbac. Nu-mi fusese greu să fac rost de ea…”(p.239);
20- Când au început bombardamentele aliaţilor asupra Germaniei, paznicii aveau mare grijă să-i pună pe deţinuţi la adăpost, adică se străduiau să evite exterminarea celor deportaţi într-un lagăr mai târziu declarat lagăr de exterminare!
21- la Auschwitz naziştii au întocmit un „registru al decedaţilor” (Totenbuch) „care trebuia ţinut la zi, căci altfel apelurile ieşeau prost”(p. 155). Un prim comentariu: unde sunt azi aceste registre? Cuprind ele 4.000.000 de nume? În plus, fiecare deces făcea obiectul unui raport de deces, în care se făcea „un istoric al bolii”(p. 195). S-a produs astfel o arhivă bogată şi explicită, care ne-ar permite o inventariere exactă a victimelor nazismului. De ce nu s-a făcut până azi?
22-ca să ucidă un deţinut, fie el şi evreu, bunul plac al SS-istului nazist nu era destul, nu era acoperitor, ci trebuia să însceneze un motiv, de regulă tentativa de evadare, cu declaraţii ale unor martori etc., ceea ce nu era uşor (p. 123 ş.u.).
Cele de mai sus sunt suficient de edificatoare pentru ca mărturia autorului să intre, fără voia acestuia, în contradicţie netă cu ceea ce s-ar putea numi imaginea standard sau hollywoodiană a Auschwitzului nazist.
Ion Coja (preluare selectivă)