Lucian Ciuchiță. Ciuma modernă: prostul cu carte

În viață m-am ferit, cu aceeași grijă cu care îți aperi buzunarul de un hoț în tramvai, de două specii umane: nebunii și proștii cu carte.
Primii – săracii de ei – au măcar noblețea inconștienței. Uneori chiar îi privesc cu o vagă simpatie, ca pe niște oracole căzute în derizoriu. În vechime erau aclamați pe ulițe, priviți ca înțelepți în transă, demiurgi ai delirului. Astăzi, nu mai sunt decât umbre rătăcitoare, aruncate în stradă, libere ca porumbeii și la fel de ignorate. Dar nu ei sunt ținta acestui rechizitoriu – nebunii își păstrează, chiar și în cădere, o anumită demnitate.

Adevărata pacoste, pericolul ce se insinuează zilnic în viața noastră ca o molimă fără antidot, îl reprezintă proștii cu carte. Da, acea specie monstruoasă, clonată în laboratoarele mediocrității, care se înmulțește cu o viteză mai mare decât șobolanii în subsoluri. Sunt cei care au trecut prin facultăți particulare ca gâsca prin apă și au ieșit de acolo convinși că tocmai au primit actul de noblețe intelectuală. Ei nu gândesc – recită. Nu creează – reproduc zgomot. Nu scriu – bâjbâie cu tastatura până când internetul geme de aberațiile lor.

Îi găsești pretutindeni: pe rețele sociale, împopoțonați cu titluri ridicole de bloggeri, vloggeri, influenceri. Influenceri ai cui? Ai prostiei, firește! Ai superficialității ridicate la rang de virtute, ai imbecilității servite în ambalaj lucios, cu miros de fake news și iz de servilism. Nu trebuie să aștepți mult ca să-ți dai seama de natura lor: e suficient să-i auzi deschizând gura. Atunci prostia lor izbucnește ca un foc de artificii stricate, un spectacol absurd de ignoranță cu ifose.

Sunt, fără excepție, slugile perfecte ale sistemului. Le place să pupe în dos toate nonvalorile oficiale, să ridice ode nulităților, să saliveze la picioarele celor care le dau firimituri de atenție. Nu au personalitate, nu au coloană vertebrală, nu au onoare. Singurul lor scut este turma: adoră să se strângă în stoluri, să tropăie în cor, să repete ca papagalii lozinci în care nici ei nu cred.

Și, atenție, acești proști cu carte nu sunt doar ridicoli. Nu, ridicolul ar fi un lux în cazul lor. Sunt periculoși! Periculoși pentru că prostia lor este agresivă, militantă, convinsă că e inteligență, ba chiar spirit fin, umor și superioritate. Sunt ca niște copii care se joacă cu chibriturile într-o benzinărie și râd în timp ce dau foc la tot. Prostia lor nu ucide cu intenție – ucide din exces de zel, din siguranța lor falsă că au descoperit rețeta adevărului absolut.

Iată, deci, categoria socială cea mai de temut: nu nebunii, nu săracii, ci acești prostovani cu diplomă, acești diletanți ai gândirii, acești paraziți cu cont de Facebook. De ei trebuie să te ferești mai abitir ca de ciumă, pentru că în prostia lor solemnă poartă o armă redutabilă: iluzia că ar fi inteligenți.

Preluare de pe Facebook