Învăţătura Sfintei noastre Biserici ne spune că fără a primi Preacuratele Taine, Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului, nu este cu putinţă să ne mântuim. De aceea, cartea bisericească pune asupra preotului care a botezat un prunc sau un matur această datorie: ,,Şi îndată să-l împărtăşeşti cu Sfintele Taine, căci întâmplându-se să se săvârşească din viaţă neîmpărtăşit, greşeşti de moarte’’. De altfel, chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus desluşit: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’’ (Ioan 6, 53-54). Fericit este omul care ajunge să se împărtăşească cu vrednicie!
Părintele Cleopa relata o întâmplare petrecută în anul 1932, când se afla în primii ani de ucenicie în mănăstire. Un cuvios părinte, Calistrat Bobu, a trecut odată printr-o pădure şi a întâlnit o călugăriţă care se nevoia acolo şi care i-a spus: ,,La voi nu se pogoară Sfântul Duh, pentru că aţi urmat noului calendar!’’ Este vorba de calendarul gregorian, introdus în România în 1924. Aceste cuvinte nesăbuite au semănat îndoiala în inima părintelui. De aceea ori de câte ori făcea proscomidia (pregătirea darurilor pentru Sfânta Liturghie), prescura pe care o folosea se făcea amară şi mucegăită. Nedumerit, Părintele Cleopa l-a întrebat despre acest fapt pe duhovnic, şi acesta i-a spus pricina: ,,Pentru că slujeşte cu îndoială. Se îndoieşte că în Biserica lui Hristos, care a urmat noului calendar, se mai pogoară harul Sfântului Duh. A întâlnit de curând o maică în pădure, care i-a spus aceste lucruri. I-am explicat că aceea, de fapt, se înşelase şi că totul nu era decât o ispită, de care trebuia să scape’’.
A trecut o vreme şi părintele Calistrat a slujit iarăşi Sfânta Liturghie. Când s-a rugat să vină Sfântul Duh peste daruri, a constatat îngrozit că pâinea se prefăcuse în carne, iar vinul în sânge. A chemat pe Părintele Cleopa şi el a văzut acelaşi lucru. Au trimis în grabă ca să vină stareţul. A constatat şi el minunea, a pus câţiva fraţi să citească Psaltirea şi l-a mustrat pe Părintele Bobu cu blândeţe: ,,Hei, părinte Calistrat, acum crezi că Duhul Sfânt Se pogoară şi transformă Cinstitele Daruri sau nu?’’ Bineînţeles că atunci s-a risipit orice îndoială din inima călugărului, de aceea a căzut în genunchi şi cu lacrimi a mărturisit: ,,Cred, Părinte, te rog iartă-mă!’’ Pentru îndoiala lui, stareţul i-a dat canon aspru, ca vreme de patruzeci de zile să nu mai slujească Sfânta Liturghie.
Această întâmplare să ne fie spre întărirea Credinţei, iubite cititorule!
Preot Ioviţa Vasile
Eram la o mănăstire de maici și stareța primise în obște o femeie din București care se oferise să doneze garsoniera mănăstirii contra acceptării ei în obște pentru a fi îngropată în cimitirul m-rii. Respectiva soră care nu a mai apucat să primească rânduiala tunderii în monahism avea un cancer foarte avansat drept care mă îngrijeam să nu plece la cele veșnice neîmpărtășită cu Sfintele Taine. Într-una din zile când starea ei se agravase vizibil am spus așa maicii care o îngrijea la pat: în această noapte imediat ce își revine din crizele cumplite veniți grabnic la chilie să mă chemați să vin o să o împărtășesc! O spovedisem pentru ultima oară în ziua respectiva. La ora 4 dimineața s-a liniștit din crizele care o munceau. Am venit am împărtășit-o și pe la ora șase după cum mi-a relatat maica care o îngrijea, bolnava și și-a dat sufletul în veșnicia albă căci chinuirile mucenicești ale cancerului am nădejde că Mântuitorul a încununat-o ca pe muceniță! Iertați dacă am exagerat cu ceva!
Nu ati exagerat cu nimic, decat cu faptul ca v-ati ascuns cu iscusinta identitatea. Dupa cele relatate inteleg ca sunteti preot, si nu unul oarecare ci preot al lui Hristos. Doamne ajuta, Parinte.
Acum domnu Streza ai recunoaște și ca ,,sfinți” http://www.mitropolia-ardealului.ro/volum-bilingv-despre-cultul-sfintilor-aparut-la-sibiu/
A făcut ce a făcut și a găsi t ,,sfințenie” în lutheranism
Draga Strajerule,
Sunteti la datorie, ca deobicei. Nici nu stiam de site-ul acela. Pe Streza l-am avut ca asistent prin anii 1978-1982 si nu banuiam ca va evolua atat de spectaculos. Pacat. A nu se intelege ca a fost asistentul meu, avea acest grad universitar la Institutul Teologic din Sibiu.
Ce sa mai zicem, Dumnezeu cu mila, de îndreptat absolut nici un semn din partea dumnealor
Părintele Ioannis Romandis specifică:
Întreruperea tradiției îndumnezeirii semnifică despărțirea de succesiunea apostolică (de harul sfințitor respectiv mântuitor), anume de comuniunea Tainei Crucii și Învierii și implică chiar căderea din adevăr. O dovadă evidentă a întreruperii succesiunii apostolice este absența cinstirii sfinților și a sfintelor icoane și, de asemenea, absența minunilor lucrate prin ele.
Sfântul Nicolae Velimirovici scrie de asemenea:
Teologii eretici au măcinat pe dedesubt și au dărâmat dogmă după dogmă; au distrus poruncă evanghelică după poruncă; au lepădat canon apostolic după canon apostolic și patristic după canon; cuvintele sfinților le-au luat în râs; pildele de nevoință le-au numit legende.
Apoi au urmat grabnic un șir întreg de negări ale realităților duhovnicești, precum negarea existenței îngerilor și a demonilor, negarea Raiului și a iadului, negarea slavei nemuritoare a sfinților și a drepților, negarea postului, negarea puterii crucii și a valorii rugăciunii, și așa mai departe.
Încă teologii eretici s-au îndoit sau chiar au respins puterea atingerii. De aceea mulți dintre ei au renunțat la hirotonia preoților și la punerea mâinilor asupra bolnavilor, și la sărutarea crucii și a icoanelor, la ungerea cu ulei, și la stropirea cu agheazmă, și la punerea crucii și a icoanelor și a veșmintelor preoților asupra celor bolnavi.
Totuși în Biserica Ortodoxă atingerea este considerată mai importantă decât toate. Prin atingere se transmite puterea, se leagă omul de cer, se arată cinste și dragoste lui Dumnezeu și îngerilor și plăcuților lui Dumnezeu.
Iar aceasta înseamnă că Răsăritul a crezut mai mult în atingerea de aproape a omului cu omul, decât în cuvântul gol. Apusul e în întregime din cuvinte, din teorii, fără putere și forță. De aceea în Apus toți împrăștie cuvinte rostite și scrise, dar fără putere.
Aceasta e taumaturgie (magie)! – ne pot striga ereticii. Spuneți-i cum doriți, doar să nu echivalați Evanghelia cu alte cărți sau legi, sau credințe sau filosofii. Căci aceasta nici nu este și nici nu poate face așa ceva. Și tot ce face Dumnezeu este minune, de la un capăt la celălalt, și de la începuturile vremii până la sfârșit. Precum este scris despre Cel Preaînalt: tu ești Dumnezeu carele faci minuni!
Când este vorba despre legătura Bisericii pământești cu Biserica cerească, teologii ereticii refuză și resping această legătură. Ei nu-și adresează rugăciunile lor nici Maicii Domnului, nici îngerilor, nici apostolilor și nici sfinților. Din dragoste către noi ei se roagă lui Dumnezeu pentru noi. Iar noi din dragoste pentru ei îi proslăvim pe pământ, le ridicăm biserici, facem daruri în numele lor și le înălțăm rugăciuni și cereri, precum rudeniilor noastre mai mari și mai slăvite, precum curtenilor Împărăției Domnului, ca ei, cu ajutorul Dumnezeului lor și al nostru, să ne ajute.
Ereticii vor să-L cinstească pe Hristos, respingând secerișul și roadele trudei și lacrimilor Sale, și chinul și sângele și moartea Sa. Ei nu vor nicio legătură cu copiii lui Dumnezeu, cu miliardele de plăcuți ai lui Dumnezeu mântuiți. Întrebarea este dacă Tatăl, pe ai cărui copii ei îi disprețuiesc, dorește vreo legătură cu ei, cei care disprețuiesc pe copiii Săi. Sau îi leapădă în mânia Sa, așa cum ei îi leapădă pe copiii Săi.
Ce este Proscomidia? Ereticii nici nu au proscomidie. Proscomidia este partea introductivă a Liturghiei, prologul ei. Ea este legătura noastră cu Împărăția cerească și cu cetățenii cerului. În jurul agnețului – Mielul lui Dumnezeu – preotul așează bucățele din prescură pentru Maica Domnului – pentru ea în primul rând, pentru că în ea S-a întrupat Dumnezeu -, pentru Sfântul Ioan și ceilalți proroci, pentru apostoli, pentru Părinții Bisericii, pentru mucenicii și mărturisitori, pentru precuvioasele noastre maici, pentru doctorii fără de arginți și toți făcătorii de minuni. Vai, ce bogăție și ce slavă! Și pentru răposații noștri părinți și frați, și pentru creștinii în viață. Vai, vai, vai! Ce bogăție și ce slavă! Vremea și spațiul dispar. Apartenențele etnice și naționale nu se iau în seamă. Doar Împărăția Mielului lui Dumnezeu și cetățenii săi. Bucățelele tuturor acestora le punem în Potir, în cel mai sfânt pahar, împreună cu băutura cerească, și după aceea ne împărtășim. Aceasta este atingerea noastră cu ei; unirea noastră cu ei. O împărăție, o cetățenie, o credință, o familie a lui Dumnezeu.
Ereticii au tăgăduit puterea lui Dumnezeu de a face minuni prin lucruri materialnice. Prin aceasta au voit să înduhovnicească credința creștină, dar în fapt au sărăcit și au sluțit creștinismul. Ei au lepădat puterea lucrării lui Dumnezeu prin icoane, prin moaștele sfinților, prin Sfânta Cruce și până în sfârșit unii dintre ei au tăgăduit chiar puterea Sfintei Împărtășanii. Dacă ar urma până la sfârșit calea lor cea rătăcită, ar trebui să tăgăduiască încă și minunile ce s-au făcut prin trupul Domnului nostru Iisus Hristos în timpul viețuirii Sale pe pământ, căci și trupul Său era tot materialnic; asemenea și minunile ce s-au făcut prin atingerea mâinilor apostolilor și sfinților, căci și mâinile lor sunt materialnice, fără să mai pomenim toiagul lui Moise sau veșmântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu sau ștergarul Apostolului Pavel și câte altele. Prin tăgăduirea aceasta, ereticii stau împotriva Bisericii din vechime.
Ecumeniștii într-adevăr și-au propus „reabilitarea” lui Luther și recunoașterea lui sfânt și inserarea lui în calendarul ortodox. Rămâne de văzut dacă într-adevăr vor merge până la acest grad de hulă și blasfemie!
Stimați cititori,
Am găsit în Evhologiu (Molitfelnic), edițiile 1834 și 1896, în transcrierea călugărului stilist Teodosie Neghiniță, că cei proveniți dintre catolici nu trebuie botezați, ci doar mirunși, dacă vin la Ortodoxie.
A se vedea paginile 554-555 de aici:
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Molitfelnic%201834.pdf
Dimpotriva, la pagina 555 : „care nu se va boteza in trei afundari, si in trei chemari, sau va fi stropit, nu este desavârsit botezat.
…pre tot felul de eretic, si apusean, sa se boteze desavârsit cu toata orânduiala, iar nu numai cu ungere de mir”.
M-am gândit că mi se va replica asta, dar priviți ce am găsit aici despre botez la catolici:
„Este recomandat însă să se facă prin scufundarea de trei ori în apa baptismală”
Sursa: http://www.credinta-catolica.ro/manual-rc-sacramente/celebrarea-sacramentului-botezului/
P.S. Știu și eu despre catolici că sunt schismastici, adică nu au păstrat întru totul dreapta credință.
Am o legatura (telefonica) cu Teodosie. Nu stiu ce-a transcris acesta si cat de exact, dar am Evhologhiul din 1896, reeditat de Parintele Iustin Parvu, si eu pe acesta il cred si-l folosesc. Pag. 74-79 contin randuiala primirii catolicilor si greco-catolicilor la Ortodoxie La sfarsit se arata: ,,Si precum Sfintii Parinti ne-au aratat, pe ereticii catolici si cei protestanti, ca pe unii care nu savarsesc cele trei afundari, nu mai au harul lucrator si nici dogma Treimii curata, se cuvine a-i primi cu Botezul intreg, dupa care-i miruim precum urmeaza”. Scurt, limpede, deslusit. Acesta-i drumul de urmat. Doamne ajuta.
Eu am găsit sursa pe net, dar pe net sunt și multe mistificări.
A se vedea și cartea:
Părintelui Gheorghe Metallinos
Mărturisesc un Botez
Interpretarea şi aplicarea canonului al şaptelea al Sinodului al ll-Iea Ecumenic de către călugării Colivazi şi de către Constantin Iconomu (O contribuţie la o viziune istorico-canonică asupra chestiunii validităţii botezului confesiunilor apuse)
Se poate descărca de aici:
https://teologiepastorala20102014.files.wordpress.com/2015/05/marturisesc-un-botez.pdf
De văzut paginile 9-10 de acolo.
De unde eu inteleg ca nici cei botezati prin stropire de catre preotii ortodoxi nu sunt de fapt botezati .
Am putea spune că nu sunt botezați corect!
Trebuie văzut materialul teologic ca un tot unitar. Altfel fiecare înțelege ce-i convine. Cei care au fost deja primiți nu ar trebui să intre în aria noastră de cercetare. Noi ne referim, ca de altfel Părintele Metalinos, la cei care urmează să fie primiți în Trupul Bisericii. Dacă nu respectăm acest sfârșim într-un dialog și război interminabil!
De ce oare Sfântul Nicodim Aghioritul și Sfântul Atanasie de Paros nu pun la îndoială procedeul Sfântului Marcu al Efesului care îi considera eretici dar îi primea prin Mirungere pe catolici? Pentru că pe ei îi interesau cum vor fi primiți în Trupul Bisericii cei contemporani cu ei, căci aveau de înfruntat ofensiva latino-papistă care influențase teribil zona Greciei prin Adamantios Korais sau Coraïs (n. 27 aprilie 1748 – d. 6 aprilie 1833) un adevărat cancer anti-patristic și anti-isihast! Dar niciodată Sfântul Nicodim nu s-a preocupat dacă cei primiți de Sfântul Marcu Eugenicul au fost primiți în mod corect sau ba! Au lăsat asta la Judecata lui Dumnezeu și s-au preocupat de cei care urmau să fie primiți în Trupul Bisericii!
adica un papist miruns ortodox sa nu se mai si boteze caci deja a fost primit in ortodoxie?
putem sa ne jucam cu mântuirea?
botezul e unul, cel ortodox, il ai sau nu il ai.
Se știe că prin Ardeal exista / există procedeul Botezului prin stropire, deci greșit canonic. Am citit o întâmplare cum că o familie care își boteza-se pruncul în Ardeal luând contact cu preoți care pretindeau că pruncul lor nu este Botezat, au acceptat să-l boteze pe copil încă o dată! Ce se întâmplă însă? Preotul care a săvârșit Botezul a îndrăznit să săvârșească din nou Taina Botezului aceluiași suflet care fusese botezat prin stropire, dar el primise și Taina Mirungerii și Taina Euharistiei! Deci vajnicul căuzaș tare la cerbice încrucișa Tainele Bisericii suprapunându-le fără nicio remușcare numai de dragul „acriviei”. Rezultatul a fost că acel prunc după botezul săvârșit din nou acel preot super-acrivist s-a umplut de bube – deci un semn pentru părinții pruncului care din credulitate au acceptat repetarea Botezului dar de asemenea un semn pentru și pentru preotul „Pindalion” care ignora că de fapt Hristos este în Trupul Bisericii și El adăugă sau scoate în / din Trupul Său Dumnezeu Omenesc pe mădularele Sale și El este lucrător în Taine nevăzut prin harul Său. Așa cum prin iconomie „Didahiile Apostolilor” spun că un prunc în pericol de moarte undeva departe de biserică sau preot poate fi botezat prin iconomie ( fără cele trei afundări că n-are posibilitatea ad-hoc) rostindu-i se formula ( chiar de către un mirean): Se botează robul lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh! Și dacă pruncul supraviețuiește nu i se mai fac ulterior trei afundări, ci se continuă Taina Botezului de unde a rămas de dincolo de formula Botezului. Deci se înțelege că este riscant să ne amestecăm unde deja s-a făcut prin stropire Botezul dar i s-a aplicat Mirungerea și Euharistia! Noi trebuie să avem în vedere pe cei care urmează să intre Trupul Bisericii care au fost botezați la romano-catolici și să fim prudenți atunci când aplicăm extensia echivalării cu cei romano-catolici considerându-i identici cu cei botezați în Ardeal! Să lăsăm la Judecata lui Dumnezeu căci Lui incumbă și să nu aplicăm noi acrivia de poziții ne-omenești adică de dincolo de bine și de rău din poziția Co- mântuitori! Nu, se recomandă smerenie!
Dă-te tu cu fundul de pământ din invidie și îngustime dacă Hristos Capul Trupului Bisericii îl acceptă să zicem pe un papist să intre în Trupului prin Mirungere – Hristos îți va spune ca și lui Apostolului Petru: Dacă eu voiesc să rămână acesta până la venirea Mea ce-ți pasă ție! Așa și aici ce-ți pasă ție, tu vezi-ți de mântuire , că nu tu hotărăști mântuirea! Este Hristos Judecător!
Sfântul Iustin Popovici nu exclude procedeul Sfântului Marcu Efeseanul care îi primea prin Mirungere pe catolici:
Pentru aceasta, potrivit cu cugetul Bisericii soborniceşti a lui Hristos şi cu întreaga Predanie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu îngăduie existenţa altor Taine în afara ei, nici nu le socoteşte Taine, până la venirea prin pocăinţă ( aici intervine iconomia aplicată de Sfântul Marcu) din „biserica” eretică, adică dintr-o biserică mincinoasă, în Biserica Ortodoxă a lui Hristos.