Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și cu sfetnicul Ianache au fost declarați Sfinți Martiri de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiți pe 16 august, pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Sfârșitul lor jertfelnic din 15 august 1714, chiar în ziua când domnitorul împlinea 60 de ani, este descris astfel de Andrea Memno, ambasadorul venețian de la Constantinopol, obligat să asiste la execuție, într-un raport către Doge, redat ad litteram de Arhivele Diplomatice ale MAE:
„Duminică, 15 august, de dimineață, s-a tăiat capul bătrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui și unui boier care-i era vistier. Iată cum s-a făcut: Încă de dimineață, Sultanul Ahmed se puse într-un caic împărătesc și veni la seraiul, zis foișorul Jalikiacs, pe canalul Mării Negre, în fața căreia era o mică piață, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru băieți ai lui și pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap și Sultanul i-a mustrat făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune.
Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebați dacă voiesc să se facă turci și atunci vor fi iertați. Glasul cel înăbușit de credință al bătrânului Brâncoveanu răsună și zise înspăimântat de această insultă:
„Fiii mei! Iată, toate avuțiile și tot ce am avut am pierdut; să nu ne pierdem însă și sufletele! Stați tare și bărbătește, dragii mei, și nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos Mântuitorul nostru câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit; credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați nici vă clătiți din credința cea pravoslavnică pentru viața și lumea aceasta.”
La aceste cuvinte, Ahmed se făcu ca un leu turbat și porunci să li se taie capetele. Gâdele înfiorător, ridică securea și capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ.
Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnului, Beizadea Mateiaș, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă; sărmanul copilaș, văzând atâta sânge de la frații lui și de la Văcărescu, se rugă de Sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc.
Însă părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său și zise: „Mai bine să mori în legea creștinească, decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câțiva ani mai mult pe pământ!”.
Copilașul ascultă și ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: „Vreau să mor creștin. Lovește!”. În urmă ucise și pe Brâncoveanu. O, Doamne! O, Doamne! Pana-mi tremură când vă scriu Excelență. Ceea ce am văzut…”.
(Preluare de pe ActiveNews)
Scrisoarea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu către brașoveni, spre a nu trece la greco-catolicism
Lupta împotriva uniației
Văzând că ortodocșii sunt statornici în credință, papii au uneltit viclenia uniației, prin care le promitea preoților ortodocși îmbunătățirea situației materiale prin aderarea lor la hibridul „greco-catolic”. Greco-catolicii își puteau păstra formele exterioare ale cultului, însă erau obligați să îl pomenească și să îl recunoască pe ereziarhul papă ca patriarh al Romei și ca cel mai înalt patriarh al Bisericii.
Din documentele istorice cunoaștem foarte bine intențiile cele viclene ale papistașilor. Episcopul Athanasie Anghel uită de făgăduinţele făcute la Bucureşti în faţa Mitropolitului Teodosie şi a Patriarhului Dositei al Ierusalimului de a păstra dreapta credință şi semnează unirea cu papistaşii. Când se află că el a fost „rehirotonit” episcop papistaș la Viena şi că a depus jurământ să rupă legăturile cu Ţara Românească, începând cu 25 februarie 1701 se întrerupe orice relaţie bisericească cu Athanasie. Iar Patriarhul Dositei al Ierusalimului aruncă anatema asupra lui.
Cei dintâi care au protestat împotriva uniaţiei au fost românii din Șcheii Braşovului sfătuiţi de Patriarhul Dositei să se ferească de a avea legături cu Athanasie.
Braşovenii s-au prezentat la Alba Iulia protestând împotriva instalării unui episcop unit în catedrala istorică a românilor ortodocşi din Ardeal. De la catedrală, suita s-a îndreptat spre reşedinţa mitropolitană (mănăstirea oraşului) unde delegaţia a repetat protestul dar a fost alungată cu forţa.
Vestea unirii unor români din Ardeal cu adunarea papistaşilor şi statornicia braşovenilor în credinţa strămoşească îl determină pe Voievodul Constantin Brâncoveanu să le adreseze acestora la 5 iulie 1701 o scrisoare prin care le făgăduieşte ajutor prin scris şi faptă. Voievodul intervine la împăratul Leopold să nu forţeze pe românii ortodocşi la unire. În urma acestei intervenţii, Leopold garantează românilor ortodocşi libertatea religioasă. Neoficial însă, împăratul Leopold dă dispoziţii generalului Rabutin să facă sforţări de a-i trece pe românii ardeleni la biserica unită.
Scrisoarea Domnitorului către binecredincioșii din Brașov:
„Io Costandin voevod Bojiĭu milostiĭu gospodarŭ zemli Vlahscoe
Molitvelor voastre preoților dela Brașov și altor bătrâni den Șchéĭ sănătate vă poftim, carté ce aț trimis néu venit și toate căte ne scrieț am înțeles. Căt pentru dumnéluĭ piscupul de aciĭ din Ardél, în ce félĭu s-aŭ purtat și ce aŭ făcut am conoscut din scrisoare-vă, de care bună nădéjde am avut și încredințat săntem, că Dumnezeŭ unora ca acestora, cariĭ ocărăscu și nu cinstescu légé întru care s-au pomenit și înainté lui Dumnezeŭ s-au făgăduit, cu degrab le va răsplăti, că de multe ori aceasta am văzut, că cel ce-ș lasă légé sa și poftéște alta, ĭ-aŭ plată de la direptul Judecător Dumnezeu, ĭar molitva voastră și dumnévoastră alalți pravoslavnici, cumcă nimic nu v-aș lunecat, nici aț umblat după acéĭa, ci aț păzit curata lége cé pravoslavnică caré de la părințiĭ și moșii voștri o aveț, de aceasta foarte néu părut bine și ném bucurat, căcĭ cunoaștem că aț făcut lucru cinstit și cuvios, plăcut lui Dumnezeu și oamenilor celor înțelepți, dela care Dumnezeu rugăm să vă întăréscă și să vă păzéscă tot în cea strămoșască pravoslavnică lége, să o puteț ținé și păzi curată și nezmintită, căci noi vedem și de la curté împărătéscă dela Becĭ avem știre că piscupul n-are voe împărătéască ca să facă silă oamenilor, fără că numaĭ ceĭ ce vor vré de voĭa lor. Decĭ nu găndim, nici socotim că să va tinde dumnélui maĭ mult den cătu-ĭ iaste porunca, și ales, că la acé besérică săntem și noĭ ctitorĭ, de vréme ce ĭaste făcută de răposațiĭ Domniĭ aĭ acești țărĭ ce trebuiaște să păzéscă și să urméze légé care au ținut pănă acum și noĭ iarș cu céĭa ce va fi de pre parté noastră a vă păzi și avă ajuta, cu céia ce se va puté, nu vom lipsi. Înțeles-am, că și părințiĭ dela Făgăraș și alțĭ creștini pravoslavnicĭ, ĭarăș asémené nimic nu s-aŭ lunecat cu firé, ce ș-au păzit cinsté legiĭ sale, care și de aceasta mult ném bucurat, măcar că așa li s-au căzut a și face, dé vreme ce noi acé sfăntă besérecă o am rădicat și o am făcut cu acé nădejde că o închinăm présfănțitei săborniceștii a răsăritului Beséreci și că va fi prăn putință preoțiĭ și creștiniĭ lăcuitoriĭ de acolo, de acé pravoslavie să nu să lipséscă și noi iar zicem, cu céia ce ne va fi prin putință aĭ căuta și aĭ păzi nu vom lipsi. Aceasta acum și Dumnezeu pururé să vă fie într-ajutor.
Iulie 5, 7209
Io Costandin voevod”
Lauda Patriarhului Constantinopolului
Cinstindu-l pentru osteneala sa în apărarea dreptei credințe, Patriarhul Calinic al Constantinopolului îi scrie Voievodului Constantin următoarele:
„Prealuminate Doamne, precum vedem, cugeți ca un al doilea Patriarh și ai prevedere pentru orice pricină bisericească și te îngrijești de Biserică în multe; pentru care ne faci să gândim că, deoarece lucrezi și cele ale Domnilor și cele ale Patriarhilor, laudă Luminăției tale și de trei ori laudă se cuvine, bucură-te și te veselește, căci multă răsplată te așteaptă în ceruri pentru ostenelile tale”.
Notă:
În 1690 tipăreşte Manual împotriva schismei papistaşilor”, manual distribuit gratuit. Lângă stema Ţării Româneşti se află scris: „aşezată între lună şi soare pe radioasele ramuri ale Ortodoxiei, răzbind papismul cu baston şi sabie”[1]. Tipăreşte multe alte cărţi de mărturisire ortodoxă şi combatere a ereziilor catolice şi calvine.
[1] Bianu, I. Hodoş, N., Bibliografie românească veche, vol. I (1508-1716), Bucureşti, 1903, p. 398.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 24)