Nemernicia omeneasca turnata in tiparele legilor silnice

Cu mai bine de patru sute de ani înainte de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, evreii se gaseau deportaţi în Babilon. Aici erau supuşi unui regim aspru de robie. Dintre ei s-a ridicat Sfântul Prooroc Daniel care, datorită însuşirilor deosebite primite de la Dumnezeu, a ajuns în demnitaţi înalte ale regatului babilonian. Faptul acesta a stârnit invidia celorlalţi slujbaşi imperiali, de aceea i-au căutat pricini pentru a-l înlătura din poziţia înaltă pe care o ocupa. Nu i-au găsit niciuna. Imediat  au căutat altă modalitate de a-l ,,compromite’’ pe Proorocul lui Dumnezeu: ,,Dacă nu-i găsim lui Daniel nicio pricină, cu toate acestea îi vom afla lui una, în legea Dumnezeului lui’’ (Daniel 1, 6). Au chibzuit împreună şi i-au propus regelui Darius să emită o lege ,,ca oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om, decât regele, să fie aruncat în groapa cu lei’’ (V. 8).

Aşadar, o reţetă foarte veche, uzitată pe scară largă şi-n vremea noastră. Sau mai ales acum.

Acum să vedem cum a primit Sfântul Prooroc această lege nedreaptă. ,,Îndată ce află Daniel că porunca a fost dată,, intră în casa sa, care avea în cămara de sus fereastră deschisă spre Ierusalim, şi în fiecare zi îngenunchea de trei ori, se ruga şi lăuda pe Dumnezeu, cum făcea şi mai înainte’’ (v. 11). Admirabilă, pilduitoare atitudinea lui! Cu grăbire a călcat legea nedreaptă, împlinindu-şi datoria faţă de Dumnezeul Cel Preaînalt. Vrăjmaşii lui aşteptau momentul şi au năvălit degrabă asupra lui, bucuroşi că-şi pot împlini planul mârşav. Urmarea a fost aceea că alesul lui Dumnezeu a fost pedepsit cu asprime, aruncat fiind în groapa unde se găseau animalele feroce. Dumnezeu însă a astupat gura leilor, încât Daniel n-a suferit nicio vătămare.

Întreb, precum un învăţător în faţa unor elevi din primele clase: au făcu bine acei oameni nemernici? Nicidecum.

Cu puţină vreme în urmă, cele două camere ale Parlamentului României au adoptat o lege punitivă împotriva celor care ar cuteza să rostească măcar un cuvânt de scădere împotriva evreilor. Fără dezbateri, cu o celeritate exemplară. Legea aceasta s-ar justifica să fie aplicată în Israel, nicidecum în România. La noi, etnicii evrei au poziţii privilegiate în toate domeniile vieţii sociale. Au deţinut de cel puţin două ori postul de prim-ministru, n-au fost străini nici de preşedenţia României, numeroase ministere le-au revenit, multe locuri în Parlament.  Conducerea SIE a fost încredinţată unui etnic evreu, la fel şi SRI-ul. Care ţară şi-a încredinţat conducerea principalelor servicii secrete unor etnici evrei? De aproape trei decenii, Banca Naţională a României stă sub pixul lui Mugur Isărescu, care stabileşte cursuri de referinţă, hotărăşte dobânzi şi influenţează economia României cum găseşte de cuviinţă. Dacă unul şi-a dorit să ajungă episcop în Biserica noastră, n-a întâmpinat nicio piedică. Catedre universitare, fotolii în Academia Română şi multe alte poziţii însemnate ocupate pe scara socială. Şi totuşi etnicii evrei sunt nemulţumiţi şi se vor protejaţi de legi speciale. Împotriva a ce? Dacă ne-am duce în Israel, sunt sigur că n-am găsi un român care să fi ajuns măcar portar la un minister.

Legea despre care vorbim are o bătaie mai lungă şi o ţintă ascunsă: Biserica Ortodoxă Română. Aceasta deţine Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, are un cult de o frumuseţe şi bogăţie de neegalat, are o istorie bimilenară, şi toate acestea la un loc consemnează şi păstrează adevăruri despre evrei, nu întotdeauna plăcute. Aceste adevăruri le vor ei înlăturate, desfiinţate şi scoase definitiv din memoria colectivă. Şi cum s-o facă, decât printr-o lege silnică. Cine-şi închipuie că adevărul poate fi şters definitiv printr-un astfel de mijloc, dă dovadă de o crasă necunoaştere, ca să nu spun mai mult. Această lege va fi şi temeiul pentru persecutarea acelor ortodocşi care nu se vor înfricoşa de prevederile ei, şi vor continua să mărturisească adevărul care-i va face liberi. Mai mult decât munca. Cine va cuteza să afirme adevărul, în pofida legii, este pasibil de ani grei de închisoare. În felul acesta ne apropiem de vremea când adevărul va fi stabilit de orwellianul minister, care va hotărî ce trebuie spus şi ce se cuvine să fie trecut sub tăcere. Impresionant, nu?

Am ales doar trei exemple de adevăr, adevăr Dumnezeiesc, care te pot trimite după gratii, în caz că ţi-ai îngădui să le rosteşti într-o împrejurare oarecare.

,,Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul ieslea domnului său, poporul Meu nu Mă pricepe’’ (Isaia 1, 3).

,,Ştiu necazul tău şi sărăcia ta (tu însă eşti bogat) şi hula din partea celor ce se zic pe sine iudei şi nu sunt, ci sinagogă a satanei’’ (Apocalipsa 2, 9).

,,Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei si nu sunt, ci mint, iată îi voi face să vină să se închine înaintea picioarelor tale, şi vor cunoaşte că te-am iubit’’ (Apocalipsa 3, 9).

Exemplele se pot număra cu miile. Să mai amintim că Prohodul Domnului a fost deja cenzurat, eliminându-se părţile care-i incriminează pe iudei? Să nu îndrăznească cineva să afirme că iudeii l-au răstignit pe Mântuitorul, sau măcar au avut o contribuţie, pentru că faptul e de o gravitate extremă, în optica celor care au promovat legea. Nimeni să nu pomenească de omorurile rituale, consemnate de istorie.

Peste puţină vreme legea aceasta va intra în vigoare şi va fi un puternic instrument de oprimare a Bisericii lui Hristos. Va trebui să se schimbe, prin falsificare, textul Sfintei Scripturi. Cărţile de slujbă vor avea alt conţinut, unul laudativ la adresa evreilor. Învăţătura Bisericii va trebui şi ea modificată. Dogmele, stâncile de neclintit, vor fi batjocorite. Ierarhii năimiţi tac, se prefac că nu ştiu nimic. Aşteaptă doar un semn spre a purcede la falsificarea adevărului, întocmai cum le vor impune etnicii evrei. Ei care ar trebui să fie în linia întâia întru apărarea Poporului lui Dumnezeu, Sfânta Biserică Ortodoxă.

Iubitorii de Hristos să nu se înspăimânte. Soluţia există. Ne-a fost dată în urmă cu două milenii şi jumătate chiar de un evreu: Sfântul Prooroc Daniel. Când a auzit de legea aceea silnică, prima lui grijă a fost aceea de a o ignora. Aşa vom face şi noi. Mai departe, va fi lucrarea lui Dumnezeu.

Preot Ioviţa Vasile

10 comentarii la „Nemernicia omeneasca turnata in tiparele legilor silnice

  1. Mihai spune:

    Pai la ei viclenia face parte din instinctul lor, ce urmăresc ei prin această lege? Știm ft bine, cine va fi antisionist și antisodomit automat va fi categorisit și antisemit, avem un exemplu,(nu de la noi) din Grecia, este vorba de Ips Ambrozie de Kalavrita și Aigealeia unde este târât prin instanțe de diverse o.n.g- uri ce militează pt ,,drepturile” celor mai sus menționați, imaginativă ce vor face și la noi indivizi precum Astalos și Florian de la c.n.c.d și ,,institutul” Wiessel când stăpâni lor din umbră le va zice so pe ei

    1. Invatatura Sfintei noastre Biserici ne face sa traim in firescul nostru, ca fii ai lui Dumnezeu Atotputernicul. Cine o ia pe cai laturalnice si ratacite, sfarseste in nebunia asta generalizata, pe care a proorocit-o Sfantul Antonie cel Mare.

  2. gabrielanaghi spune:

    Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Minunate exemplele,pe care ni le-ati oferit ca hrana duhovniceasca din Sfanta Scriptura, pentru a mai atenua amaraciunea si dezgustul provocate de promulgarea legii antiromanesti,de un presedinte vremelnic care a facut pact cu puterea Ocultei mondiale.
    Ne rasar in minte cuvintele „Romanului Absolut”,Mihai Eminescu ,si ne ridicam cu a noastra subreda si fragila putere,spijininiti de Domnul Dreptatii,impotriva celor care s-au dovedit a fi vrajmasi ai neamului romanesc,care din vechi timpuri ,pripasiti pe aceste meleaguri ,ne calca in picioare,”Nu vedem azi că simţământul de rasă e mai puternic în ei decât patriotismul, decât iubirea pentru naţia în mijlocul căria trăiesc?[..]
    „Elemente străine, îmbătrânite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus, totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe.”
    (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” – 22 martie 1881)
    “Aceasta e alternativa fatală in fața căreia se află neamul romănesc în zilele noastre; aceasta e morala și neînduratul adevăr pe care nici un român nu trebuie să-l scape din vedere; nouă, generațiunilor în viață ne-a căzut sarcina măreață de a dovedi că buna a fost prăsila ce Traian a sădit pe pământul Daciei și că nu în zadar au luptat străbunii noștri atâtea veacuri de-a rândul.”
    (Mihai Eminescu, Timpul, 2 noiembrie 1879)
    Un alt prilej de dezamagire constatata in aceste zile, a fost lipsa unitatii dintre noi toti,romanii ortodocsi,traitori pe aceste meleaguri si patriarhul cu Inaltii sai Ierarhi,trambitasi ai lozincilor patriotarde,dar aliati in ascuns cu elita sionisto-masonica,care se bucura de aceasta victorie inscrisa in agenda ei de supunere a ne-evreilor,de pe orice meleaguri.

    Ne confruntam astazi ,cu fatalitatea de avea un presedinte,antiromân şi arogant, care a batjocorit Constituţia României, deşi a jurat s-o apere şi s-o respecte.
    Ce mai putem spune despre acest presedinte care si-a pierdut de mult credibilitatea,care face sluj în fața evreilor, fiind decorat de aceștia pentru merite deosebite, adică recunoașterea unui așa-zis holocaust în România, prin care a transformat poporul român în neam de ucigași, bun de plata unor zeci de miliarde de euro ca despăgubiri către statul Israel.
    Un presedinte nedemn de functia cu care a fost investit ,care calca in picioare cetatenii romani,aspiratiile si drepturile lor,un presedinte dictatorial,ca multi altii dinaintea lui,care a reinstaurat cenzura,a strivit libertatea si democratia,cu o singura semnatura.
    Legea inutila a trecut rapid in regim de urgenta,si a fost semnata la fel.
    Stapanii din umbra pot fi multumiti de inca un punct castigat de pe agenda lor de instaurare a Noii Ordini Mondiale,adica noul haos al satanei.
    Antisemitii inexistenti(dar ce conteaza),vor fi aspru pedepsiti conform legii.
    Dura lex,sed lex!
    Altminteri, că veni vorba, mai precizăm o dată, din clasicii Universitatii de la Aiud: să fii PATRIOT este o obligație, stabilită prin lege și Constituție, care te obligă să-ți dai și viața pentru Țară și Neam, ca militar aflat sub jurămînt!

    1. Aveti dreptate in privinta lui Iohannis. Il doare in cot de Constitutie si de romani. Am spus-o si alta data, o tara nu se mai cucereste prin forta armata. Exista o metoda mai perfida: sa iti pui oamenii tai in pozitiile-cheie ale unei tari. Iohannis e un asemenea specimen, un fel de guvernator al coloniei numita Romania. Salvarea noastra nu sta in cultura, ci in Sfanta Credinta Ortodoxa.

  3. Ioan C. spune:

    A murit un tânăr de 29 de ani, pe nume Călin Farcaș, dar pe care România nu a putut să îl salveze.
    Însă pentru oamenii Sistemului, ca Alexandru Arşinel, se găsesc tot timpul soluţii.
    Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/pacient-in-romania/a-murit-calin-farcas-tanarul-pentru-care-oamenii-au-iesit-in-strada-la-brasov-956794

    „Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii!”
    (Isaia 1, 4)

  4. Mihai spune:

    M-am uitat acum și pe publicațiile basilica și ilumina sa vedem daca daca apare vreo reacție, nau absolut nici un stres, ei sunt acum preocupați cu festivaluri, la patriarhie au fost decorați pt ,,merite deosebite” masoni cu fațetă de ,,academicieni” cum ar fi Bălăceanu stolnici

    1. Sigur ca ierarhii nostri sunt preocupati de festivisme, de sarbatori si comemorari artificial create. N-au ei grija Turmei lui Hristos, decat in masura in care e furnizoare de bani si celelalte avantaje.

  5. gabrielanaghi spune:

    Foarte potrivite in contextul actual,ca de altfel in toti anii nostri ingaduiti de Domnul Puterilor,sa-i mai ducem pe „acest pamant ratacitor”,sunt cuvintele de foc si de lumina ale Marturisitorului Preot Nicolae Grebenea(25 octombrie 1905 – 2 iulie 2006),de la a carui plecare la Domnul se implinesc,12 ani.

    „Azi nori negri se ridică la orizont. Forte oarbe, satanice, sunt în plină desfăsurare si luptă. Dumnezeu e tăgăduit de ele mai mult ca oricând. Sfânta Lui Biserică, stâlpul adevărului, e
    amenintată cu distrugerea ei. Însăsi rasa umană, care merge acum înapoi, e amenintată în existenta ei. Acum ea se distruge, lent, biologic si spiritual. Viitorul apare nesigur. Şi nici un profet nu apare să arate lumii calea salvării ei.[..]

    Sursum corda! Sus să avem inimile!
    Ridicati-vă! Dumnezeu e viu în vecii vecilor.
    La planurile întunecate care se pot tese în diferite oficine ascunse, neamul meu poate găsi singurul sprijin, statornic si nedezmintit, numai în Dumnezeu. Întoarce-te la El cu toată
    inima si puterea, mărite Neam Românesc! Lipeste-te de El, căci El este viata ta. Caută-te pe tine si fii ce ai fost.
    Priveste drept în sus, spre lumină, fără a lua seama de zarva din jur. Şi vei fi mântuit. Şi vei fi lumină pentru altii.”

    Pr. Nicolae Grebenea
    Piatra Neamt, 18 august 1997

    Parintele Nicolae Grebenea este unul dintre parintii care au marturisit Adevarul si iubirea de neam, in inchisorile comuniste,patimind vreme de peste 23 de ani in inchisorile comuniste din Galati, Ploiesti, Aiud, Baia Sprie, Nistru, Iasi si Jilava.(18 ani doar in inchisoarea de la Aiud,unde ii va intalni pe Marturisitorii : parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Radu Gyr, Nichifor Crainic etc.)
    Cuviosul Parinte Iustin Parvu, care l-a cunoscut pe parintele Nicolae Grebenea la…. mănăstirea… Cavnic spune in Cuvânt înainte la volumul “Amintiri din întuneric”-scris de Marturisitorul Preot Nicolae Grebenea,vas ales al lui Dumnezeu:
    „Consider că toate locurile sfinţite de lumea temniţelor dintre 1948-1964 pot fi considerate ca nişte mănăstiri cu cel mai adânc caracter ascetic şi de trăire ortodoxă. Şi Aiudul, şi Gherla, şi Piteştiul, şi celelalte închisori, toate locurile acestea sunt punctele noastre de mare greutate pe lângă altarele şi mănăstirile voievodale. Nu trebuie uitat niciodată că ele sunt o mărturie pentru viitor a suferinţelor, lacrimilor şi sângelui nostru…, iar despre autorul acestor cutremuratoare Amintiri din intuneric: “Pentru dragostea pe care o are pentru adevar si pentru Dumnezeu, pentru sfintia sa e tot una; ca vorbeste cu cel mai mare dusman al vietii lui sau al vietii neamului lui, parintele este acelasi… deschis, curat, frumos la suflet, elegant in raspuns, de cea mai inalta tinuta academica, drept pe toata linia, atat cu vrajmasii, cat si cu oricine altcineva.”
    Desi eliberat, securistii il vor urmari insa multa vreme, nu putine fiind necazurile pe care parintele le va patimi de la acestia. Astfel, cantaretul sau il va otravi, iar securistii il vor iradia, in data de 24 ianuarie 1980. Marginalizat, umilit, uitat, batjocorit, mutat si trimis din loc in loc, parintele Nicolae Grebenea nu a incetat pana in sfarsit sa fie un om rabdator si iubitor, infatisand o seninatate si o smerenie rara.
    Sa il pomenim cu dragoste si evlavie,si sa avem parte de rugaciunile acestui mare Marturisitor,la inaltimea caruia,in acest veac al ratacirii si minciunilor ,putini vor putea ajunge.

  6. Asa se construieste religia lui antihrist, incet-incet, pas cu pas. Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa stam departe de ea si sa ne lucram mantuirea, dupa putinele noastre puteri. ,,Succesuri” din acestea o sa mai vedem noi multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *