„*Biserica este una; Capul ei este unul; turma este una; trupul este unul, cu multe madulare. Fara Cap – Hristos – Biserica nu este Biserică, ci adunare samavolnică: aşa sunt luteranii, rascolnicii ruşi si sectantii.
Câte greseli dintre cele mai mari, pierzatoare pentru sufletele omenesti, nu a nascocit ,,Biserica’’ Catolică, papistă, in dogme, in ritualuri, in randuielile canonice, in slujbe, in atitudinea plina de răutate a catolicilor faţă de ortodocşi, în hulele si clevetirile impotriva Bisericii Ortodoxe, în batjocurile îndreptate asupra Bisericii Ortodoxe şi asupra creştinilor ortodocşi! Şi pentru toate acestea este vinovat papa cel „infailibil”, este vinovată doctrina lui si a iezuitilor, duhul lor de minciună, de făţarnicie si mijloacele nedrepte de tot felul ad majorem Dei gloriam („spre mai marea slava a lui Dumnezeu”).
Noi suntem mădulare ale Bisericii Ortodoxe, mădulare ale Trupului lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi si ale carui mădulare suntem fiecare în parte; Hristos – Capul Trupului – este Sfânt – şi mădularele trebuie sa fie sfinte.
Creştinii sunt mădulare ale Bisericii, iar Biserica este Trupul lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi şi al cărui Luminător este Duhul Sfant.
Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea… ca s-o infăţiseze Sieşi Biserică slavită, neavând pată sau zbărcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfânta şi fără de prihană (Efes. 5, 25; 27).”
Iata că Sf.Ioan de Kronstadt foloseşte pentru adunarea papistaşilor termenul de ,,Biserică’’,cu toate că nu o recunoaşte ca atare. Aşa-zisul sinod trebuia sa susţină cu tarie folosirea termenului de BISERICĂ numai pentru ORTODOXIE.
S-a cimentat astfel în mintea creştinilor de pe intregul mapamond folosirea greşită a termenului de „biseric㔺i pentru celelalte denominatiuni creştine.
Când citesc, mă cutremur. Exemplu: BISERICA ANGLICANĂ încurajează persoanele TRANSGENDER să devină PREOŢI …
Iar diavolul, vrajmaşul mântuirii noastre, „*se straduie să îi dezbine pe toţi, să-i despartă, să-i împrăştie ca pe o turmă fără pastor: in familii aduce vrajbă, sfadă, nemulţumire ori supărare; în sate, în oraşe îi ridică pe unii impotriva altora; în ţări ridică un popor impotriva altuia, o împărăţie impotriva altei impărăţii; în comunităţile religioase îi ridică pe cei ce mărturisesc o mărturisire de credinţă împotriva celor ce mărturisesc alta, şi mai ales suflă încrâncenare asupra celor care mărturisesc credinţa ortodoxă, fiindcă aceştia sunt adevarata Biserică a lui Dumnezeu, pornind împotriva lor felurite prigoane. Sa ne ţinem, deci, de Biserica Ortodoxă cea Una şi Sfântă, al carei Cap este Însuşi Hristos Dumnezeul nostru, Care lucrează în noi fără încetare spre mântuirea şi înnoirea noastră.”
Ca dovadă a egalităţii terminologice (este primul pas) pe care, ierarhii au facut-o între BISERICA LUI HRISTOS, CEA UNA şi celelalte denominaţiuni creştine (în Creta2016) este acceptarea căsătoriei între ortodocşi si ne-ortodocşi,fără necesitatea prealabilă a botezului ortodox a celor din urmă. ,,Ea poate fi oficiată prin condescendenţă şi iubire de oameni, cu condiţia ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă.”
Dureros este faptul ca nu există practice ,,modalităţi de a pune presiune” pe ierarhie. Sinaxe,broşuri, conferinţe, toate sunt bune, dar nu reuşesc să convingă laicii sau preoţii (fie nu-i interesează, fie nu ajung la urechea lor, având interdicţie categorică de la sinodali de a face cateheze de informare pe aceasta temă).Propaganda ecumenistă din seminariile si facultăţile de teologie din Romania este deja la cel mai inalt nivel.
*Sfantul Ioan de Kronstadt, Adevarurile in care cred, Editura Sophia, 2012
Gabriela Naghi
Creștinul e un om fericit!
Bineînțelesc că necazurile nu îi ocolesc nici pe creștini, dar noi nu suntem oameni fără de nădejde. Și de câte ori am probleme în viață, ca tot omul, revin la unul dintre cele mai cunoscute texte ale Sfântului Apostol Pavel, dar în traducerea Pr. Gala Galaction, considerată unanim ca fiind una dintre cele mai bune:
I Corinteni 15, 1-11
Nu e ușor să fii creștin, mai ales într-o lume plină de păcate și care dinadins te îmbie la păcat, căruia în mod hotărât trebuie să ne opunem, deci haideți să ne întărim în credință revenind la textele fundamentale ale Ortodoxiei: Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți.
Doamne ajuta
O alta încetare a pomenirii de asta data la Petru Vodă, este vorba despre Monah Teofan, care anunță încetarea pomenirii, voi reveni cu linkul, căci mi la trimis un frate
Multumesc, draga strajerule. Am preluat, am postat. Sa dea Bunul Dumnezeu sa facem cat mai des lucrul acesta. Doamne ajuta.
Am revenit, https://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com/2018/06/13/ieromonah-teofan-andone-de-la-manastirea-petru-vodanu-mai-intarzii-a-va-marturisi-dumneavoastra-intregii-obsti-a-manastirii-precum-si-tuturor-celor-ce-vor-citi-aceste-randuri-ca-socotesc/