Oamenii lui antihrist(os) se unesc pentru a-și primi dumnezeul

Din aproape-n aproape, trădătorii lui Hristos din Biserica noastră se unesc cu ereticii. Am urmărit un film cu spiciul unui pastor penticostal, cu imagini dintr-o sală, cu rătăciții lui și în prezența lui Joantă Serafim, pseudo-mitropolit asupra unei părți din occidentul păgan  și eretic.

Din cele spuse acolo, mi-am dat seama de atitudinea penticostalilor vorbitori de limbi neînțelese, față de Biserica Ortodoxă, pe care, pană mai ieri, o huleau cu ură nedisimulată. Brusc, la ordin, mesajul lor s-a îndulcit. Ortodocșii sunt Biserică tradițională, alături sunt și ei biserică, așa încat apropierea și apoi unirea nu sunt departe. Penticostalii sau tremuricii, cum le spuneam în copilărie, botează in numele Sfintei Treimi, de aceea nu este nicio incompatibilitate între Botezul nostru și botezul mincinos pe care-l practică ei. Cu alte cuvinte, ereticii au taine valide. Doamne, păzește-ne!

N-a uitat să pomenească preasfintele cuvinte ale Mantuitorului Hristos, ca toți să fie una. Oamenii aceștia s-au imbecilizat de-a binelea și stăruie-n această stare. Cum să unești cele care sunt de neunit. Una înseamnă ,,un Domn, o Credință și un Botez (Efeseni 4). Una înseamnă singura Biserică întemeiată de Fiul lui Dumnezeu, cea Ortodoxă. Ce unire poate fi între aceste contrarii? Și ce au comun acești rătăciți, care este liantul care ar putea să-i țină împreună? Răspunsul este dureros: erezia. Aceștia vor alcătui gloata cea mare care-l va primi pe antihris(os) și-l vor proclama dumnezeu, părăsindu-L, pentru veșnicie, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Antihrist va avea credincioșii pe care-i merită, iar aceștia, dumnezeul care li se potrivește.

Ne e milă de ei, însă suntem neputincioși în fața îndărătniciei lor. Ne-a fost milă și de cei care se buluceau la centrele de vaccinare. Mulți acuză lipsa catehizării. N-ai cum să înveți, dacă te duci de două ori pe an la biserică, așa încat aș transfera o parte din vină și asupra credincioșilor, pentru indiferența lor față de mantuirea sufletelor. Cine vrea să se informeze, are destule posibilități la îndemană, chiar în aceste condiții cand cei mai mulți preoți se complac în a urma directivele trasate de pseudo-ierarhi.

Prozelitismul sectar a slăbit mult în intensitate. Nici nu-i necesar, în condițiile în care aceștia-și urmează pseudo-păstorii, bucuroși că vor fi una cu papistașii, protestanții și puzderia de secte create și finanțate de tăiații împrejur.

Nu te teme, Turmă mică!

Presbiter Iovița Vasile

Epigrama zilei:

În partidul liberal,

Ciucă-i șeful lui Iohannis.

Unu-i ,,intelectual’’,

Celălalt e boul Apis.

2 comentarii la „Oamenii lui antihrist(os) se unesc pentru a-și primi dumnezeul

  1. Covidel spune:

    Sfantul Gavriil Georgianul:

    „Înscăunarea lui antihrist va avea loc în templul lui Solomon, care va fi restaurat cât mai curând posibil.
    Există deja toate condițiile pentru asta.
    Lumea (intreaga planeta) va avea în curând un stăpân (mondial).
    Va fi înființat un centru guvernamental mondial, condus de Antihrist.
    Se pare că acest lucru se va întâmpla prin alegeri globale. Straduiți-va să nu participați la astfel de alegeri.
    Exponentii forțelor malefice vor încerca să facă din liderii natiunilor oameni care sa fie loiali (slujitori ai lui Antihrist), pentru ca mai târziu acesti lideri ai natiunilor să susțină în unanimitate intronarea lui Antihrist.”
    https://orthodoxyellas.blogspot.com/2023/11/blog-post_82.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *