Astăzi pomenim în rândul Sfinţilor lui Dumnezeu pe cei patruzeci şi doi de Sfinţi Mucenici din Amoreea. Faptele asupra cărora ne vom opri s-au petrecut în secolul IX după Naşterea Mântuitorului, în vremea împăratului Teofil, cel cu nume mincinos, pentru că nu era iubitor de Dumnezeu. Dimpotrivă, se făcuse vrăjmaş al Său, pentru că ura sfintele icoane, iar pe cei care le priveau cu drag, îi prigonea.
Pentru păcatele lui Teofil a îngăduit Dumnezeu să cadă cetatea Amoreea în mâinile păgânilor turci. Aceştia au trecut prin sabie pe locuitorii cetăţii, lăsând în viaţă, patruzeci şi doi slujbaşi împărăteşti, stăruind pe lângă ei să se lepede de Hristos: ,,Voi, o, bărbaţilor de care tocmai vorbim şi pentru care ne doare inima, ascultaţi-ne pe noi care vă sfătuim bine; abateţi-vă de la calea aceasta strâmtă, pe care vă porunceşte vouă Fiul Mariei să călătoriţi, şi mergeţi pe calea ce este prea largă, în veacul de acum şi în cel viitor, pe care marele nostru prooroc ne-o spune… Căci Dumnezeu fiind foarte milostiv şi văzând că slăbeşte tot omul care vrea să împlinească cu lucrul legea cea grea a lui Hristos, a trimis pe proorocul său Mahomed să ridice toată greutatea de la oameni şi toată neputinţa s-o dezlege’’.
Sfinţii din Amoreea n-au slăbit în Credinţă. Au mărturisit cu mult curaj şi nădejde: ,,Cu slobozirea lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre, aţi biruit în timpul din urmă, prin puterea oştirii voastre. Şi se întâmplă de multe ori şi nouă creştinilor, cei ce cinstim drept pe Dumnezeu, de avem biruinţă asupra vrăjmaşilor, cu ajutorul Lui. De asemenea, când mâniem pe Hristos, Domnul nostru, şi suntem fără pocăinţă atunci aduce asupra noastră oameni necuraţi, ca pedeapsă pentru greşelile noastre. Însă noi şi pedepsiţi fiind, nu ne lepădăm de Stăpânul nostru. Ci Lui ne rugăm, şi împreună cu Credinţa avem şi Nădejdea către El că ne va milui. Iar pe al vostru învăţător, care nu are mărturii prooroceşti, iar mai vârtos fiindcă este şi potrivnic Sfinţilor Prooroci, nicidecum nu-l primim, ci îl lepădăm’’ Apoi au întărit această mărturisire cu aceste cuvinte: ,,Anatema lui Mahomed şi tuturor celor ce-l mărturisesc a fi prooroc!’’
Sfinţii din Amoreea au păşit spre mucenicie şi au fost ucişi cu sabia.
Presbiter Iovița Vasile
astradorm iar își face numărul, cei care sunt îngrădiți sunt categorisiți in fel și chip, iar un locatar de la Petru Vodă scrie tot felul de elucubrații pe acolo