ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

După ce a vieţuit mai mulţi ani în casa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, precum a fost voia Fiului său, Preacuratei Fecioare Maria i s-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, prin Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a binevestit şi Naşterea Mântuitorului. Era vremea când Sfinţii Apostoli erau răspândiţi în lume pentru a vesti tuturor Evanghelia cea veşnică. Dorinţa Preacuratei era să-i mai vadă o dată pe ei, înainte de a se duce în locaşurile cereşti la Fiul său. Aşa a rânduit Dumnezeu ca Sfinţii Apostoli să se adune din toată lumea, ca să fie de faţă la Adormirea Preacuratei şi să rânduiască cele de trebuinţă îngropării sale.

A sosit şi ziua a cincisprezecea a lunii august. Însuşi Mântuitorul S-a arătat la slăvita mutare a Maicii Sale şi văzându-L, s-a bucurat cu duhul, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. La vremea cuvenită, Sfinţii Apostoli au ridicat patul pe care stătea trupul primitor de Dumnezeu a Sfintei Fecioare Maria şi s-au îndreptat cu cântări spre locul de îngropare.

Privind icoana Adormirii, vom vedea arătat un fapt care s-a petrecut atunci. Evreii cei răi şi necredincioşi, care L-au răstignit pe Domnul, s-au tulburat de pizmă pentru cinstea ce se făcea Maicii Sfinte. ,,Deci înştiinţându-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de mânie şi au trimis slujitori şi ostaşi, şi încă au îndemnat pe mulţi din popor ca, alergând cu arme, să izgonească pe cei care petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe Ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc’’. Dumnezeu i-a lovit cu orbire şi i-a făcut neputincioşi în răutatea lor. Dintre ei s-a desprins un anume preot Atonie şi a zis : ,,Acesta este trupul care a născut pe înşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri!’’. S-a repezit cu sălbăticie spre patul purtat de Sfinţii Apostoli, dar când s-a atins de el, îngerul Domnului i-a retezat amândouă mâinile. Atunci s-a căit de fapta sa şi a mărturisit; ,,Noi şi mai înainte L-am ştiut că este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecându-ne de răutate, n-am vrut să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi I-am rânduit ucidere cu nedreptate. Iar El, cu puterea Dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi urâtorii Lui, pentru că ne sârguiam să ascundem Învierea Lui, dând multă plată străjerilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 206-230).

La acest cinstit praznic, Biserica lui Hristos cântă cu evlavie Sfintei Fecioare Maria: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti de moarte sufletele noastre’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Eram la hramul Bisericii din satul Schit-Orăşeni, la Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. Bucuria revederii şi împreună-slujirii ne era oarecum umbrită de faptul că, a doua zi, Părintele mărturisitor Ioan Ungureanu avea înfăţişare la Tribunalul din Suceava, după ce Mitropolia Moldovei şi Bucovinei atacase prin apel sentinţa Judecătoriei Suceava. De sentinţa acesta atârna rămânerea Părintelui în mijlocul credincioşilor pe care-i păstoreşte de douăzeci de ani. A fost voia lui Dumnezeu ca instanţa de apel să de a hotărârea cea dreaptă, respingând ordonanţa preşedinţială de îndepărtare a Părintelui din Parohie. Nu e greu de înţeles ce s-ar fi întâmplat dacă această ordonanţă ar fi fost admisă: cohorta de jandarmi ar fi intervenit prompt pentru punerea în aplicare a sentinţei.

Pentru scandalul declanşat şi întreţinut de vătafii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei de ani de zile, întâistătătorul Savu Teofan şi acoliţii ar trebui să plece de la cârma Bisericii, iar credincioşii să-şi aleagă un ierarh vrednic. Utopiile sunt frumoase, nu? Nu vor renunţa aceştia la traiul bun, slava deşartă şi la ecumenismul care-i ţine în fotoliile înalte, de unde răspândesc otrava ereziilor. Cel puţin un obiectiv l-au atins : acela de a provoca un scandal şi a atrage hula necredincioşilor asupra Bisericii lui Hristos.

Părintele Ioan Ungureanu are acum momente de linişte. Nu pentru multă vreme, căci hidra ecumenistă are multe capete. După ce îşi vor fi revenit din năuceală, slujbaşii de la Mitropolie se vor pune pe lucru şi vor da asaltul următor asupra Parohiei Ortodoxe Române Neecumeniste din Schit-Orăşeni. Căci grija domnului Savu Teofan nu este mântuirea sufletelor din Moldova, ci tulburarea vieţii bisericeşti. Spuneam şi altă dată ca domnia sa face ,,pastoraţie’’ cu ajutorul jandarmilor. Dacă a ajuns în această stare, e grav. După ce a semnat documentele eretice din Creta, după ce a jucat ,,sârba-n căruţă’’ în sinagoga din Iaşi, domnul acesta ar face mai bine să se retragă. Nu o va face. Răul trebuie perpetuat până la ultima sa consecinţă.

Presbiter Ioviţa Vasile

Astăzi pomenim pe Sfântul Prooroc Miheia. În vremea sa, Ahab, regele lui Israel şi Iosafat, regele lui Iuda, au încheiat o înţelegere pentru a-şi uni armatele şi a merge împreună împotriva Ramotului din Galaad. Cum era obiceiul vremii, cei doi au socotit că este bine să ceară şi cuvântul proorocilor. Atunci Ahab a adus nu mai puţin de patru sute de prooroci mincinoşi, care, fără excepţie, au anunţat victoria celor doi în confruntarea militară ce urma să aibă loc. Aici trebuie accentuat faptul că Ahab era un rege al fărădelegii, căci s-a împovărat cu multe şi grele păcate, prin urmare, proorocii chemaţi erau asemenea lui.

Sceptic în faţa proorocilor mincinoşi, Iosafat a întrebat: ,,Nu se găseşte aici un Prooroc al Domnului, ca să-l întrebăm şi pe el?’’ Proorocul Domnului era acolo: Sfântul Miheia. Regele Ahab îl ura, din pricini pe care le-a spus el însuşi: ,,Mai este un om prin care am putea întreba pe Domnul, dar nu-l iubesc, pentru că nu prooroceşte de bine pentru mine, ci întotdeauna îmi prooroceşte numai de rău’’ (II Parlipomena 18, 7). Cum ar fi putut Miheia să proorocească de bine unui rege tiran, care se înstrăinase cu totul de Dumnezeu? Sfântul Prooroc le răspunde: ,,Viu este Domnul. Ce-mi va spune Dumnezeu, aceea voi prooroci’’. Aşadar, nu şi-a îngăduit a ieşi cu nimic din cuvântul lui Dumnezeu, în totală opoziţie cu proorocii nebuni care nu conteneau să mintă şi să anunţe biruinţa celor doi.

Răspunsul Sfântului Prooroc Miheia a fost oarecum indirect, ocolit chiar: ,,Am văzut pe toţi fiii lui Israel risipiţi prin munţi ca oile care n-au păstor, iar Domnul mi-a spus: Aceştia, neavând domn, să se întoarcă fiecare la casa lui cu pace!’’ De-aici se putea înţelege limpede deznodământul luptei şi dacă Ahab l-ar fi ascultat pe Proorocul Domnului, n-ar fi murit în acea luptă. Înţelege, iubite cititorule, ce bine a făcut Miheia regelui, spunând adevărul şi iată cum a fost ,,răsplătit’’ pentru acest bine: ,,Puneţi pe acesta la închisoare şi să-l hrăniţi ca în vreme de lipsă, cu puţină pâine şi cu puţină apă, până când mă voi întoarce cu pace’’. În optica acestui tiran, orice faptă bună trebuia pedepsită, în vreme ce proorocii cei mincinoşi, care l-au trimis pe rege la moarte, erau ţinuţi la mare cinste.

Deznodământul luptei nu putea fi altul decât cel spus de Dumnezeu prin Proorocul Său: o săgeată rătăcită a rănit de moarte pe regele Ahab, iar la asfinţitul soarelui acesta a murit. Dumnezeu a pus astfel capăt unei domnii tiranice, pentru că Ahab avea ca regină pe Izabela, la fel de rea şi de ticăloasă. Învăţăm de-aici, cinstite cititorule, cum trebuie să preţuim pe binefăcătorii noştri, care cu adevărat ne îndrumă paşii spre bună şi dreaptă vieţuire.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Eu însă vă spun vouă: Să nu staţi împotriva celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt’’ (Matei 5, 39); ,,Deci dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 20-21). Acestor porunci Dumnezeieşti s-a făcut ascultător Sfântul Tihon de Zadonsk pe care-l pomenim şi-l cinstim în această zi. A ales să trăiască viaţă simplă de monah, dar fiindcă Biserica l-a chemat la slujire mai înaltă, a primit să fie hirotonit episcop, nu pentru slavă deşartă, ci pentru binele turmei celei cuvântătoare. Dacă i se părea că a jignit pe cineva, îi făcea metanie până la pământ şi îi cerea iertare.

Ne-a rămas scris despre el că a fost invitat la un tânăr boier, unde se afla un aşa zis iluminist, un fel de necredincios care-şi asocia numele cu lumina, dar care era fiu al celui întunecat. Cu un aer prostesc de superioritare, acesta a început să râdă de Sfânt şi să-l ridiculizeze. Fiindcă Sfântul Tihon a răspuns cu blândeţe şi înţelepciune, iluministul şi-a ieşit din fire şi a cutezat să-l pălmuiască pe arhiereul lui Hristos. Departe de a se tulbura, acesta a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că l-a mâniat cu cuvintele sale. S-a întâmplat ceea ce spun cuvintele citate la început, căci iluministul s-a căit pentru fapta sa şi a ajuns un credincios bun al Bisericii. Astfel, răul a fost biruit cu binele.

Când se întâmpla ca la chilia sa să vină mulţi săraci ca să ceară milostenie, se bucura pentru că putea să împlinească poruncile lui Hristos. Dimpotrivă, când veneau mai puţini, se întrista. ,,Uşa sa era întotdeauna deschisă, atât săracilor, cât şi oricărui călător, care găseau la Sfântul Episcop mâncare, îmbrăcăminte şi cuvinte de mângâiere sufletească… Sfântul Tihon încerca o milă neprefăcută pentru cei care îl cleveteau şi îl insultau, socotind că diavolul este singurul răspunzător pentru purtarea lor. El era întotdeauna primul care cerea iertare de la cel care îl jignea, chiar dacă ar fi fost un simplu frate sau un slujitor, astfel încât din duşman al său se schimba în prieten şi mare admirator’’. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, de aceea cu trei zile înainte a chemat pe fraţi şi, arătându-le Crucea, le-a spus: ,,Mă voi ruga Domnului pentru voi toţi’’. Apoi şi s-a dus în faţa tronului ceresc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.173-177).

Presbiter Ioviţa Vasile

De la vrednicul de pomenire Arh.Ioanichie Balan aflam, că ,,Numele unui sfânt, care se dă copilului la Botez, îl face pe noul botezat ucenicul acelui sfânt al cărui nume îl poartă. Prin aceasta, sfântul devine rugător, ajutător şi protector al copilului creştin înaintea lui Dumnezeu, atât în această viaţă cât şi după moarte şi la Înfricoşătoarea Judecată de apoi. La fel se întâmplă cu numele primit la hirotonirea unui ierarh. În Biserică, fiecare e prezent după numele său, ca persoană unică, inconfundabilă şi irepetabilă, din momentul unirii cu Hristos până la trecerea la cele veşnice şi chiar dincolo, până la momentul final al Judecăţii de Apoi. Rămâne acest nume şi în grija urmaşilor noştri, care, pomenindu-l, îi dau viaţă permanentă şi, aşa cum afirmă părintele Stăniloae, numele pomenit cheamă de îndată sufletul pe care îl desemnează.

Trăim într-o vreme şi într-o societate secularizate, când numele ne serveşte doar pentru a ne identifica dintr-o mulţime. Nu ne mai interesează simbolurile, semnificaţiile, încărcătura spirituală a numelui pe care îl purtăm. Unde mai găsim pe acel episcop, în aceste vremuri tulburi, care sa nu se teamă de cei puternici ai veacului, dar care, mai mult, să mustre şi să înfrunte în numele lui Hristos tocmai pe “binefăcătorii” lor lumeşti, să le refuze darurile şi făgăduinţele viclene, să le dea pe faţă făţărnicia şi nedreptatea, chiar şi atunci când caută a fi înduplecat printr-o mincinoasă şi formală căinţă? Unde mai găsim în zilele noastre pe acel episcop care să nu aiba frică mai mult de stăpânitorii vremelnici decât de Dumnezeu şi care să nu facă niciun fel de rabat de la poruncile Celui Preainalt pentru a face pe plac câte unui “boier” nelegiuit care caută să-şi împlinească poftele şi interesele sale prin intermediul sau cu “binecuvântarea” Bisericii? Unde sunt acei păstori care să nu mai invoce, ipocrit, interesat şi eretic, preceptul “supunerii fata de stapaniri”? Unde mai sunt, în general, păstorii duhovnicesti care să caute mai mult la cel sărman şi oropsit decât la cei făloşi şi puternici?

Amintesc aici cuvintele Fericitului Arhiepiscop Averchie de Jordanville, care comentau chiar invataturile Sfantului Nifon: ,,Acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică – acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora, prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite – acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu. Şi ce este acolo? Acolo este numai făţărnicie “. “Teme-te de această făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică… “

 Câteva din prorociile Sfântului Ierarh Nifon, care se adeveresc cu prisosinţă în vremea noastră: “ Până la sfârşitul lumii, fiule, nu vor lipsi drepţii Domnului Dumnezeu, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi. În zilele cele mai de pe urmă, însă, adevăraţii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Şi chiar dacă nu vor face semne şi minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea strâmtă, cu toată smerenia. Aceştia vor fi în Împărăţia lui Dumnezeu mai mari decât părinţii făcători de minuni. În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semne minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înţelepţească în luptele duhovniceşti. În primul rând, cei ce vor şedea pe scaunele bisericeşti din toată lumea, vor fi cu totul străini şi nici idee nu vor avea despre virtute. Dar şi întâistătătorii monahilor vor fi la fel. Vor fi robii pântecelui şi ai slavei deşarte, încât vor fi mai degrabă sminteală pentru oameni decât pildă de virtute, deorece virtutea va lâncezi. Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfăta cu banii. Că aceştia vor fi urâciune înaintea lui Dumnezeu şi nu vor vedea faţa Domnului. Monahii şi mirenii vor da bani cu camătă şi nu vor vrea să-i înmulţească în Dumnezeu, prin milostenie la săraci. De aceea, dacă nu se lasă de această lăcomie, vor fi aruncaţi în Tartar şi în muncile iadului. Deci atunci, cum am zis mai înainte, cei mai mulţi se vor rătăci în neştiinţă pe calea cea largă a pierzării.“

* “Apostazia si Antihristul. Dupa invataturile Sfintilor Parinti”, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008

Dr. Gabriela Naghi

Prilejuit de faptul că stătătorul pe scaunul Episcopal din acest oraş poartă acelaşi nume de călugărie cu Sfântul Ierarh Nifon, pomenit de Biserică în această zi. Din informaţiile primite, am înţeles că e o mobilizare generală în Episcopie. Protopopii au transmis directivele de rigoare preoţilor parohi ca aceştia să fie prezenţi la festivitate şi nu oricum, ci însoţiţi de un număr prestabilit de credincioşi, care să-şi exprime ataşamentul faţă de Domnul Nifon Mihăiţă. Beneficiul acestei mobilizări este dublu: întâi, parohiile din Eparhie vor fi lipsite de Sfânta Liturghie, în buna tradiţie ecumenistă, apoi vor fi satisfăcute vanităţile sărbătoritului care, înainte de a fi episcop, a fost un monah încercat, şi aşa a rămas până în ziua de azi.

Urările mele pentru Domnul Nifon Mihăiţă sunt acestea: sănătate deplină şi ani îndelungaţi; să renunţe la cele patru erezii pe care le-a promovat la întâlnirea de la Busan, din Coreea de sud şi să revină la Dreapta Credinţă; să renunţe la tot ceea ce este definit de cuvântul ,,ecumenism’’, colecţia tuturor ereziilor lumii; să lupte din toate puterile pentru a călăuzi Turma spre Împărăţia lui Dumnezeu, încât la următoarea onomastică, credincioşii să vină din dragoste, neîmpinşi de la spate.

 Cadoul meu pentru Domnul Nifon este unul modest: această scurtă însemnare despre viaţa Sfântului Nifon, Patriarh al Constantinopolului, Ierarh al Ţării Româneşti, păzitor al catârilor din Sfântul Munte Atos, cu îndemnul de a se ridica la înălţimea morală a Sfântului.

Iubitorul de Dumnezeu Nifon era de neam străin. Văzând dreapta lui vieţuire, Biserica lui Hristos l-a chemat la vrednicia slujirii preoţeşti. ,,Cine sunt eu, puturosul şi păcătosul, să primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul rănit?’’, se întreba plăcutul lui Dumnezeu. Deşi nu-şi dorea, a ascultat de glasul Bisericii, care l-a înălţat în scaunul de Patriarh al Constantinopolului. Păstorind aici, îndruma bine turma cea cuvântătoare a lui Hristos spre izvoarele cele limpezi ale Dumnezeieştilor învăţături. ,,Dar diavolul, urâtorul de bine, n-a suferit să vadă nişte bunătăţi ca acestea şi a pornit pe nişte clerici făcători de sminteală să izgonească pe Sfânt departe de turma lui şi făcând tovărăşii împotriva bunului păstor, au năvălit cu stăpânire împărătească, izgonindu-l din Patriarhie’’. S-a rugat pentru răufăcătorii săi şi s-a retras în liniştea unei mănăstiri. După o vreme, Radu, domnul Ţării Româneşti, a auzit de Sfântul şi în mai multe rânduri a stăruit să vină pentru a păstori în ţara sa. Sfântul Nifon s-a învoit, spunând domnului: ,,Orice voi face pentru îndreptarea voastră, să o primiţi cu mulţumire şi chiar tu de vei greşi, să primeşti duhovnicescul meu sfat’’.

În vremea aceea, un boier din Moldova, cu apucături rele, a fugit în Ţara Românească, lăsând în urmă soţie şi copii. Făcându-se prieten cu domnitorul Radu, acesta i-a dat spre însoţire nelegiuită chiar pe sora sa. Când a auzit arhiereul lui Hristos, Nifon, s-a mâhnit adânc, a chemt pe moldoveanul împricinat şi i-a vorbit cu blândeţe, îndemnându-l să lase însoţirea cea întru fărădelege şi să se întoarcă la soţia luată după legea lui Dumnezeu. Pe domn l-a mustrat pentru călcarea Sfintelor Canoane ale Bisericii şi i-a prevestit rele întâmplări, care au şi venit asupra sa. A îmbrăcat apoi veşmintele arhiereşti, a afurisit pe moldoveanul nelegiuit şi pe cei care-l ajutau. După aceasta, a pus veşmintele sfinţite pe Sfânta Masă, a sărutat sfintele icoane şi a plecat, lăsându-se în voia lui Dumnezeu. A vieţuit într-o casă mică la margine de sat şi un tânăr, Neagoe, fiul său duhovnicesc, venea şi-i aducea cele de trebuinţă. Zadarnic a vrut Radu să-l aducă iarăşi pe scaunul arhieresc. Sfântul s-a dus la Mănăstirea Vatopedu ca un străin şi a fost pus ca argat să păzească catârii. Abia mai târziu, prin iconomie Dumnezeiască, a fost cunoscut ca fiind arhiereu al lui Hristos. A trecut la Domnul într-o zi de 11 august, după o viaţă bineplăcută (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 120-140).

Presbiter Ioviţa Vasile

Într-o comunicare apărută recent pe site-ul Orthochristian.com, se adresează o rugăminte către toţi credincioşii ortodocşi de pretutindeni, de a se ruga Atotmilostivului Dumnezeu, pentru sănătatea lui Gheronda Gavriil din Sfântul Munte Athos, ucenic al marelui Sfant Paisie.Potrivit vimaorthodoxias.gr, Gheronda Gavriil suferă de multă vreme de zona zoster. Sănătatea sa s-a deteriorat în ultimele patru luni și a încetat să mai primească vizitatori la chilia sa.

Starețul Gabriel este el însuși unul dintre cei mai iubiți bătrâni, întelepţi îndrumatori ai dreptcredincioşilor ortodocşi. S-a ostenit mulți ani în chilia Sfântului Christodoulos din Mănăstirea Koutloumousiou, lângă Karyes, capitala Muntelui Athos, unde nenumărații pelerini veneau să capete binecuvântarea sa și să audă un cuvânt spre mântuire. Starețul Gabriel s-a numărat printre cei 12 monahi, care s-au adresat Sfintei Chinonite a Muntelui Athos, în apărarea Bisericii canonice ucrainene, în semn de protest față de acțiunile anti-canonice ale Patriarhiei din Constantinopol. Sfințiții Părinți subliniau că nu își vor pune în pericol mântuirea, intrând în comuniune cu schismaticii excomunicaţi și că nu vor promova actuala schismă la nivel ortodox local sau global. Mai mult, fondatorii mișcării schismatice ucrainene sunt condamnați nu numai de Biserică, ci și de instanțele civile pentru infracțiuni morale grave, de neconceput chiar și pentru non-creștini, se arată în scrisoare. De asemenea, Sfințiții Părinți condamnă legăturile schismaticilor ucrainieni cu uniaţii și persecuția declanşată împotriva Bisericii canonice, mai ales după ce Constantinopolul le-a acordat autocefalia. De asemenea, aceștia deplâng declarațiile recente ale „Mitropolitului” Epifanie Dumenko cu privire la păcatul homosexualității.

Mai mult decât atât, schismaticii care vizitează Sfântul Munte sunt motivați mai degrabă din punct de vedere politic, şi nu duhovnicesc – căutând doar acceptarea grupului lor nelegitim, pe care astfel îl pot face cunoscut în lumea ortodoxă, „și pentru a-și îndeplini planurile nelegiuite”, scriu bătrânii atoniți. „Ne temem de o schismă inter-atonită, dacă nu luăm decizii corecte și curajoase”, concluzionează Părinții.

Dr. Gabriela Naghi

După ce Iuda Iscarioteanul a căzut din cinstea de Apostol, la care l-a chemat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ceilalţi Sfinţi Apostoli au cugetat că este potrivit să fie ales altul în această vrednicie, şi Dumnezeu a hotărât, prin mijlocirea sorţilor, ca acesta să fie Sfântul Matia (Fapte 1, 23-26). Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Matia, încât el a fost numărat în rândul celor doisprezece Sfinţi Apostoli. A propovăduit Evanghelia Împărăţiei în Etiopia, Macedonia şi printre evrei.

Arhiereu era, în vremea aceea, Anan, ,,urâtor şi hulitor al numelui lui Iisus Hristos şi prigonitor al credincioşilor, cu a cărui poruncă şi Sfântul Iacov, ruda Domnului, a fost aruncat de pe aripa templului şi a fost ucis’’. În faţa acestuia a fost adus Sfântul Apostol Matia, acuzat de multe ,,vini’’, care toate alcătuiau binele pe care acesta l-a semănat în mijlocul evreilor. Căci spune cartea bisericească: ,,Acest lucru nesuferindu-l diavolul să-l vadă, s-a arătat necredincioşilor în chip de copil mic, poruncindu-le să-l ucidă pe Matia, pentru că strică cinstea lor cea drăcească’’. Împreună-lucrarea oamenilor cu diavolul a adus în lume cele mai mari nenorociri. Ceea ce a vorbit Anan despre Mântuitorul nostru, este o mostră de cutezanţă diavolească, şi reproduc în parte cuvintele lui, cu tristeţe, căci ele ne oferă cheia în care trebuie înţelese toate blasfemiile ce le proferează evreii vremurilor noastre. Aşadar: ..Dar mai mare începător de eresuri decât toţi S-a sculat Iisus Nazarineanul, Care propovăduindu-Se pe Sine că este Dumnezeu, şi Fiul lui Dumnezeu, a uimit ochii multora cu semnele Sale şi cu minunile Sale făcute cu farmece, şi inimile lor le-a tras în urma Sa, defăimând păzirea legii; dar a luat judecată după Legea pe care o hulea… Şi-a găsit sfârşit vrednic, luându-Şi plata după faptele Sale! O, de ar fi pierit pomenirea Lui odată cu Dânsul, şi de ar fi murit învăţătura Lui odată cu El, ca să nu mai fie nimeni să o învie!’’

Aceasta este marea durere dintotdeauna a evreilor: n-au putut nimici Dumnezeiasca Învăţătură propovăduită lumii de Domnul nostru Iisus Hristos! Sfântul Apostol Matia a mărturisit cu tărie pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, în faţa celor mai vajnici vrăjmaşi ai Săi, de aceea a şi hotărât Anan: ,,Acest Ucenic al lui Hristos ce stă în faţa noastră este vrednic de moarte’’. Au adus asupra lui învinuiri nedrepte, că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea, el iubitorul de Dumnezeu şi rob al Său! L-au pus în mijlocul lor şi au început să arunce cu pietre până când Sfântul Apostol Matia şi-a dat sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu Atotputernicul (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 104-109).

Presbiter Ioviţa Vasile

De praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, bunii credincioşi din Parohia Schit-Orăşeni şi-au sărbătorit hramul bisericii. În jurul Sfintei Mese s-a adunat un sobor de preoţi nepomenitori alcătuit din Părinţii Ioan Ungureanu, Ieromonah Petroniu, Cosmin Tripon, Claudiu Buză, şi Vasile Ioviţa şi Pr.Mihai care au săvârşit Taina Sfântului Maslu, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului. În faţa altarului de vară, credincioşii locului şi cei veniţi din alte părţi ale ţării au trăit momentele liturgice într-o atmosferă de rugăciune, şi mare parte din ei, copii şi adulţi, s-au împărtăşit cu nemuritoarele Taine.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Părintele Cosmin Tripon. Sfinţia sa a vorbit despre marea sărbătoare a Schimbării la Faţă pe Muntele Taborului, ca eveniment Dumnezeiesc al istoriei de mântuire a neamului omenesc. În partea a doua a cuvântului a relevat, cu argumente convingătoare, nedreptatăţile ierarhilor împotriva preoţilor nepomenitori pentru ,,vina’’ acestora de a se fi ridicat întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Citând dintr-o carte teologică, Părintele Cosmin a accentuat faptul că în aceste vremuri grele, când erezia ecumenistă a pătruns în Biserica Ortodoxă, datoria noastră de căpetenie e aceea de a rămâne fii statornici ai Bisericii, nu de a o părăsi, bine ştiind că Mama noastră este în suferinţă şi are nevoie de strădaniile noastre pentru îndepărtarea ereziilor pierzătoare de suflete.

A urmat agapa frăţească, bun prilej pentru ca Părinţii nepomenitori să-şi împărtăşească bucuriile şi tristeţile, reuşitele şi neîmplinirile, să facă schimb de informaţii utile şi să constate că luptei antiecumeniste s-au alăturat şi alţi credincioşi  mireni şi din cinul călugăresc.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această întâlnire şi vrem să transmitem un mesaj ierarhilor noştri: nu vă suntem vrăjmaşi, nu vă dorim răul, nu vă urâm. Vă aşteptăm să vă împliniţi înalta misiune ce v-a fost încredinţată de Hristos Domnul, aceea de a călăuzi sufletele spre Împărăţia cea veşnică.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând Ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea; strălucească şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururrea fiitoare, pentru rugiunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie’’. Cu această cântare bisericească cinstim pe Mântuitorul lumii azi, în zi de praznic împărătesc. Cu puţină vreme înainte de Sfintele Sale Patimi, Domnul Iisus Hristos S-a urcat pe Muntele Taborului. Avea Fiul lui Dumnezeu obiceiul sfânt de a se ruga în singurătate, cum s-a întâmplat în alte dăţi, dar acum a luat cu Sine pe Sfinţii Apostoli Petru, Ioan şi Iacov. Acolo S-a depărtat puţin şi a început a se ruga. Sfinţii Apostoli, obosiţi de greutatea urcuşului, au adormit.

Mântuitorul S-a schimbat la faţă, aceasta făcându-I-se luminoasă, veşmintele-I erau asemenea zăpezii. Atunci s-au arătat cei doi Sfinţi Prooroci, Moise şi Ilie. Slava lui Dumnezeu s-a arătat aici atât cât îi era ochiului şi minţii omeneşti cu putinţă a cuprinde. Despre Moise ne spun Sfintele Scripturi că a murit şi a fost îngropat într-un loc necunoscut, până în ziua de astăzi. Şi totuşi Dumnezeu l-a adus la vederea ochiului omenesc, arătându-ne adevărul cuvintelor Mântuitorului: ,,Dumnezeu, deci, nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El’’ (Luca 20, 37) şi alt cuvânt: ,,cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi’’ (Ioan 11, 25). Sfântul Prooroc Ilie nu a cunoscut moartea, deoarece Dumnezeu a trimis un car de foc, care l-a ridicat cu trupul la cer. Cartea bisericească ne spune că el a venit pe munte din rai, acolo unde se veseleşte până când Dumnezeu îl va trimite iarăşi în lume, la sfârşitul veacului acestuia, ca să întărească pe credincioşi în zilele de prigoană ale lui antihrist (Apocalipsa 11, 3-12).

Aşadar, sufletele credincioase se întâlnesc întotdeauna în slujirea lui Dumnezeu, aşa cum Sfinţii Apostoli s-au întâlnit cu Sfinţii Prooroci din vechime, pe Muntele Taborului. ,,Dumnezeu este lumină’’, ne spune Sfântul Apostol Ioan în Întâia sa Epistolă (1, 5); ,,Eu sunt lumina lumii’’, a spus Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin Evanghelia aceluiaşi Sfânt Apostol (8, 12). Această lumină Dumnezeiască au văzut-o Sfinţii lui Dumnezeu, care s-au învrednicit a fi pe Muntele Taborului la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului. ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor’’, citim în textul liturgic. De aceea datoria noastră sfântă este de a ne deschide inimile şi a primi lumina învăţăturilor lui Hristos Domnul, căci cine stă închistat în sine, nevrând să se lase luminat de lumina veşnicelor adevăruri, petrece în întunericul păcatului şi al neştiinţei.

Iubite cititorule! Astăzi am fost împreună în sfânta biserică şi am participat la Sfintele Slujbe. Este ca şi cum am fi fost prezenţi pe Muntele Taborului, învăluiţi de Dumnezeiasca lumină, laolaltă cu Sfinţii Prooroci şi Sfinţii Apostoli. Laolaltă cu toate sufletele credincioase de pe faţa pământului.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’(Psalmul 76, 13). Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială. Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.

Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune.

Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).

Presbiter Ioviţa Vasile

Ascultarea de duhovnicii noştri înseamnă ascultare faţă de Dumnezeu, căci a spus Mântuitorul: ,,Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cel ce se leapădă de Mine, se leapădă de Cel Care M-a trimis pe Mine’’(Luca 10, 16).

Despre Sfântul Lavrentie de Cernigov se spune că a fost vizitat de o copilă de numai zece ani. Când a văzut-o, Părintele spus celor de faţă: ,,O vedeţi? Ea va cânta şi va dirija un cor’’. Cu trecerea vremii, aceste cuvinte s-au împlinit. Fiind însă cam zvăpăiată şi neascultătoare, i-a fost dat să treacă prin grele încercări. Părintele a trimis-o acasă, însă fata n-a ascultat, alegând să mai petreacă o vreme în mănăstire. Când a ajuns acasă, a fost chemată de autorităţi. A mers iarăşi la Sfântul Lavrentie şi el a mustrat-o cu blândeţe: ,,De ce nu m-ai ascultat la timpul potrivit, de ce nu m-ai ascultat?’’Atunci i-a descoperit că va fi deportată şi i-a dat aceste sfaturi: ,,Tu eşti slabă, dar de felul tău eşti bună; să fii atentă: dacă îţi va propune un bărbat ceva, să nu te dai de bună voie. Să fii atentă că îţi va propune multe, dar să nu cedezi sub nicio formă, căci dacă nu e de bună voie, Dumnezeu va judeca altfel’’. Şi spunând acestea, a binecuvântat-o.

După trei zile a fost chemată şi a fost deportată la mare distanţă de casă, unde a început munca. După o vreme, un bărbat s-a apropiat de ea şi i-a propus să se căsătorească. Amintindu-şi de poveţele Sfântului Lavrentie, nu s-a învoit. Totuşi, a rămas însărcinată fără voia ei, exact cum i s-a spus. Când s-au sfârşit cei opt ani de deportare, s-a întors acasă şi şi-a adus aminte de ceea ce-i spusese cândva Părintele: ,,Vei fi măicuţă!’’ Cuvintele-i păreau fără noimă, de vreme ce nu se putuse păzi ca soră de mănăstire. Când a trecut pragul Sfântului Lavrentie, acesta i-a spus: ,,Bine că totul a fost fără voia ta. Este ceva neplăcut, dar bine că te-ai întors. Tu, bogăţia mea, eu vreau ca Dumnezeu să te ierte’’. I-a poruncit să ducă copilul ce i se născuse la părinţi, apoi să se întoarcă în mănăstire. A primit binecuvântare de la episcopul locului şi a fost tunsă în monahism.

De toate acestea îşi aducea aminte monahia de care este vorba şi se gândea cât a trebuit să plătească pentru că a neglijat sfatul duhovnicului, care bine o învăţa (După Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, Iaşi, 2003).De aceea a scris şi Sfântul Apostol Pavel: ,,Ascultaţi pe cârmuitorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele vostre, avand sa dea seama de ele”  (Evrei 13, 17).

Presbiter Ioviţa Vasile

Celebrul chirurg estetician Adina Alberts (50 de ani) a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, scrisoare în care spune că cele două fete dispărute din Caracal ar fi de fapt în viaţă şi ar fi fost scoase din ţară pentru a se prostitua. Sunt intru totul de acord cu cele spuse de doamna chirurg. Iată ce scrie Adina Alberts în postarea sa de pe Facebook care a devenit deja virală, având sute de distribuiri:

,,Stimată doamnă, cu respect pentru funcţia pe care o ocupaţi în stat, daţi-mi voie să va spun că dvs sunteţi, în toată povestea asta, foarte departe de adevăr! Dvs cu referendumul despre care vorbiţi public…Fetele astea nu sunt moarte! Doamna, mai pierdeţi mult vremea!?!? Sesizaţi, pentru Dumnezeu, Interpolul! Daţi-le în urmărire generală. Există organisme internaţionale care se lupta din greu cu acest fenomen. Ştiţi că România ocupă locul întâi în Europa la traficul de minori pentru sex şi organe? Deplasaţi-va personal la Caracal, “înghesuiţi-l” pe procurorul care a întârziat acţiunea poliţiştilor şi aflaţi adevărul! Luaţi-o la întrebări şi pe doamna procuror care a ieşit public alaltăieri seară, la 21:30, ora de maximă audienţă, şi cu lacrimi în glas ne-a anunţat că “în cenuşă din cazan s-au găsit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum şi fragmente de oase şi dinţi ce par a fi umani”, declaraţie publică ce a avut o singură menire, aceea de a ne face pe noi toţi să credem că fetele sunt moarte şi să ne obişnuim cu ideea”. FETELE ASTEA NU AU FOST RĂPITE CA SĂ FIE OMORÂTE, CI CA SĂ “PRODUCĂ” Iată nişte indicii care mă fac să cred cu tărie că aceste fete sunt în viaţă şi probabil sunt deja scoase din ţară:

1. Simplu fapt că pe lângă situaţia Alexandrei, se încearcă “o rezolvare” şi a celuilalt caz cu notorietate publică, acela al Luizei… care necesită, nu-i aşa, şi acesta o soluţie gen “praf în ochi”!

2. Cazanul în care cică a incinerat-o pe fată… cum să incinerezi un corp într-un cazan!? Corpul uman conţine 70% apă. Că să incinerezi un corp îţi trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poţi obţine decât într-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucureşţi, când se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniu. Cum puteţi crede că Alexandra a fost incinerată în cazan, în aer liber?!

3. Ieşirea publică a dnei procuror, seară, la 21:30, total neobişnuită, oferind detalii menite să ne “facă praf” pe noi telespectatorii, şi să ne şteargă orice urmă de îndoială asupra morţii acesteia!

4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un număr necunoscut şi o voce bărbătească i-a spus:”Mama soacră, eu şi fata ta, am plecat în Anglia că să facem bani!”

t 5. “Criminalul” declara că a surprins-o pe fată la telefon apelând 112. Păi oricine ştie că, după un apel la 112, ar fi trebuit că poliţia să ajungă urgent. “Criminalul” asta, în schimb, nu s-a sinchisit, şi “a omorât-o, a tranşat-o, a incinerat-o” parcă ştiind că nimeni şi nimic nu-l va deranja din treaba!

6. Faptul că mama Luizei, după o prima tentativă nereuşită pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci când am sunat-o din nou după două zile, mi-a zis că e greşeală şi că ea n-are nicio fată, deşi vocea era aceeaşi! Probabil a fost ameninţată!

7. Dacă fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista această reticenţă din partea poliţiei, procuraturii, această lentoare incredibilă în a acţiona…

8. Şi nu în ultimul rând, simplu fapt că aşa zisul criminal avea bluza galbenă a copilei aruncată lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toată această dorinţa de manipulare a maselor! Doamnă, ce fac specialiştii de pe lângă dvs? Doamnă, fetele astea valorează greutatea lor în diamante! Fetele astea nu au fost răpite că să fie omorâte, ci ca să “producă”! Uitaţi-va la tinereţea şi la frumuseţea lor!!! Ştiţi câţi bani “produce” o fată de calibrul acesta, pe zi? 50 000 de euro pe zi! Şţiţi câţi clienţi sunt obligate să aibă într-o singură zi?!  Mai puteţi respira, doamna? Mai puteţi dormi noaptea? Pentru că eu, nu pot! Pentru dumneavoastră, doamna, ar trebui să fie foarte uşor să accesaţi nişte informaţii clasificate. Ar trebui să fie foarte simplu să va informaţi corect, aveţi pârghii, aveţi instituţii, aveţi puterea! De ce n-o faceţi? Căutaţi şi la Brăila! Va implor… din nou!”

Dr. Adina Alberts

Iubiţi cititori,

De mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp potrivit spre a ne îndrepta paşii spre duhovnic pentru Sfânta Spovedanie. De multe ori avem sentimentul că am uitat să mărturisim anumite păcate, deşi ne-am pregătit şi ne-am spovedit cu toată sinceritatea. Am primit aceasta ,,Mărturisire’’ de la un Părinte mai tânăr, fiind amândoi de acord că e un auxiliar potrivit pentru o Spovedanie cât mai temeinică, adică una completă, sinceră şi curată. Citind-o cu atenţie, vom constata că fiecare din noi ne regăsim în acele păcate. Ea poate fi citită de cel care se spovedeşte după ce, în prealabil, a mărturisit păcatele de care se simte împovărat. Cereţi îngăduinţa Părintelui duhovnic şi aşa citiţi-o cu zdrobire de inimă. Doamne ajută.

Mărturisesc Domnului Dumnezeului meu Atotţiitorul, Celui în Sfânta Treime slăvit şi închinat, Părintelui şi Fiului şi Sfântului Duh şi Stăpânei mele, Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi sfinţiei tale, cinstite părinte.

Toate păcatele mele câte le-am făcut din copilărie până astăzi şi de la mărturisirea mea cea mai de pe urmă, cu umilinţă le mărturisesc, că multe răutăţi am făcut, greşind fără număr. Căci în păcate m-am zămislit şi în păcate, până în ziua şi ceasul de acum, am vieţuit. Că voia lui Dumnezeu şi sfintele Porunci niciodată nu le-am păzit; nici frica şi dragostea Lui, mai înainte de toate, n-am cinstit. Căci în noroiul poftelor, dulceţilor trupeşti şi în grijile vieţii fiind cufundat, cu totul m-am întunecat la minte, ticălosul, şi nebuneşte întru cunoştinţă am păcătuit, de unde şi rob şi locaş patimilor m-am făcut şi din răul obicei în răutăţi şi în toate voile mele, din tinereţe, am urmat. Şi aşa, cu lenevire şi cu multă nesimţire acum petrec, făcându-mă cu totul bucurie dracilor.

În viaţa mea, faptă bună şi pocăinţă adevărată cu lacrimi de umilinţă niciodată nu am arătat, şi în tot ceasul a greşi nu încetez. Căci ce fel de păcate nu am făcut? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit? Cu covârşire şi cu sârguinţă, întru arătare şi întru ascuns, cu voie sau fără de voie, întru ştiinţă şi întru neştiinţă, cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu mintea şi cu toate simţirile mele cele sufleteşti şi trupeşti. Ştiinţa despre Dumnezeu şi despre sfinţia ta, duhovnicescul meu părinte, şi despre aproapele, niciodată nu o am păzit curată.. Şi când stau la rugăciune şi la canon, mă cuprind de lenevire şi nu mă rog cu trezvie şi cu evlavie adevărată, ci în gânduri necuviincioase şi în griji lumeşti şi deşarte mă răspândesc. Pravila şi canonul cel rânduit nu le împlinesc cum se cuvine, nici în timpul rânduit nu le săvârşesc. Sărbătorile nu le-am cinstit cum se cade. La biserică nu urmez regulat şi, în biserică fiind, nu stau cu frica lui Dumnezeu şi cu luare aminte la pravilă sau la rugăciunea în minte, ci mă răspândesc cu gândul şi dormitez întru nepăsare şi fără mustrare de conştiinţă. Sunt stăpânit de iubirea de sine-mi şi de tot felul de dulceţi: de odihnă şi de voia trupului, de nebuna împătimire şi de tot felul de iscodiri şi necurăţii, păcate multe şi nelegiuiri cu neoprire săvârşesc: cu lăcomia pântecelui, cu neînfrânarea, în toate zilele nesăţios şi cu prea saţiu mâncând şi bând, fără de vreme şi fără de rânduială, la arătare şi într-ascuns, şi în beţii petrecând.

Cu multă trândăvie şi somn peste măsură, cu necurate năluciri şi întinăciuni în somn, cu multă întunecare drăcească petrec, în gânduri necurate şi în tot felul de curvii şi înverşunări şi toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti mi le-am împuţit cu reaua mea voinţă. Mă laud în mine şi cu gura, mândrindu-mă sufleteşte şi trupeşte, îndulcindu-mă cu slava deşartă şi mâniind pe Dumnezeu cu părerea de sine-mi că sunt ceva, cu înalta cugetare şi cu îngâmfarea; cu iubirea de argint şi cu toată agoniseala de prisos, de îmbrăcăminte şi de alte lucruri nefolositoare, cu scumpetea, cu silnicia, cu răpirea, cu nemilostivirea şi cu neînfrânarea, cu neîndurarea şi când făgăduiesc a da şi a face bine, nu împlinesc. Cu făţărnicia şi cu vicleşugul am amăgit pe alţii, cu nedreptatea, cu pâra şi cu minciuna, cu mânia şi cu iuţimea, cu clevetirea, cu pizma, cu urâciunea, cu silnicia şi cu răsplătirea cu rău, cu defăimarea, cu cârtirea, cu nerăbdarea, cu vorbe deşarte, cu glume şi cu râs, cu limbuţia, cu furtişagul şi cu îndoiala în suflet şi în gând, cu hulă şi cu necredinţă sunt, cu nemulţumire pentru facerea de bine către Dumnezeu şi către oameni. Am osândit, am ocărât, am pârât, am blestemat, am urât, am zavistuit, am ţinut minte răul, am minţit, am fost martor mincinos, am jurat strâmb şi am pus pe alţii să jure. Sunt urâtor de fraţi, ocărăsc fără de ruşine, ţin minte răul şi caut să mă răzbun. Am împietrire de inimă, m-am aprins de mânie şi de ură şi de toată răutatea sufletească şi trupească, certându-mă cu alţii, cu vină şi fără de vină. Am ocărât, am îmbrâncit, am bătut, am lovit şi sângerare am făcut, şi apoi n-am căutat să fac pace şi să cer iertare, ci plin de urâciune şi cu împietrire de inimă petrec neiertat. Am spus cuvinte de ruşine şi spurcate şi am pricinuit sminteli şi poticniri. Mi-am spurcat ochii cu privirea feţelor de sminteală şi a părţilor celor ascunse, privind şi pipăind fără ruşine. Am curvit cu mintea, cu inima şi cu sufletul şi m-am spurcat cu poftele şi cu voirea. M-am înfrumuseţat şi m-am împodobit ca să fac ochilor străini plăcere spre sminteală. M-am făţărnicit şi m-am lăudat, ca să fiu numit şi cinstit între oameni. Am înşelat, camătă am luat, pe săraci nu i-am miluit, pe bolnavi nu i-am căutat şi cu vicleşug m-am purtat, pe cei scârbiţi nu i-am mângâiat, nici i-am împăcat. M-am arătat nemulţumitor către făcătorii mei de bine. N-am inimă dreaptă către fraţi şi către cei mai mari. Am făcut răutate şi vicleşug. De câte ori am mărturisit sfinţiei tale păcatele şi neputinţele mele, nu le-am mărturisit curat, cu frica lui Dumnezeu şi cu zdrobire sufletească, am ocolit pricinile păcatului, ca să nu ştii toate ale mele cum le-am făcut.

Canonul ce mi l-aţi dat nu l-am împlinit cum se cuvine şi porunca sfinţiei tale nu o am păzit. Făgăduinţele Sfântului Botez nu le-am păzit curate. Greşesc în toate zilele şi în tot momentul, noaptea şi ziua, pe faţă şi într-ascuns, smintindu-mă şi smintind pe alţii cu vederea cu auzirea, cu mirosirea, cu gustul şi cu pipăirea, cu neînfrânarea ochilor şi a limbii şi cu toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti, şi fac intrigă între fraţi. Şi fiindcă în toate fărădelegile am petrecut, şi câte slăbiciunea omului poate greşi, am greşit înaintea lui Dumnezeu, şi sunt vinovat întru toate păcatele fără de număr care le-am mărturisit şi câte le-am uitat, pentru toate acestea mă pocăiesc şi-mi pare rău şi cu sfărâmarea inimii mă rog Preasfintei, Preabinecuvântatei şi Slăvitei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, cinstite părinte, să-mi fiţi martori în ziua Judecăţii împotriva vrăjmaşilor mei, diavolii, că toate acestea le-am mărturisit şi canon pentru ele am primit. Şi te roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea şi îndreptarea mea, că mă făgăduiesc să pun început bun.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a descris în Cartea Apocalipsei, capitolul 12, în forme metaforice şi simbolice, strâmtorarea prin care va trece Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai istoriei, în vremea domniei lui antihrist. Aici Biserica este înfăţişată sub chipul unei femei ,,înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’.Desluşim din această descriere că Soarele este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, numit de Proorocul Maleahi (3, 20) ,,Soarele Dreptăţii’’. Metafora este deosebit de potrivită şi sugestivă, deoarece lumina cunoştinţei ne vine de la Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cele douăsprezece stele ne trimit cu gândul neapărat la cei doisprezece Sfinţi Apostoli, prin care a lucrat Dumnezeu pentru întemeierea Bisericii, dar şi la cei doisprezece Patriarhi din vechime.

            A scris apoi Sfântul Ioan că Femeia ,,era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască’’. Cu adevărat Biserica naşte fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, iar atunci naşterea acestora din apă şi din Duh, va fi deosebit de grea, datorită modului sălbatic în care va fi persecutată de slujitorii satanei. Diavolul, adică balaurul, cu toate cohortele sale de demoni şi oameni, îşi va îndrepta toată răutatea împotriva slujitorilor şi credincioşilor, încât aceştia vor fi nevoiţi să se retragă în locuri pustii şi acolo să vieţuiască şi să slujească Mirelui Hristos, căci în bisericile sfinţite se va aşeza urâciunea pustiirii (Matei 24, 15) şi se va oficia cultul satanic al spurcatului antihrist, adorat de mulţimile oarbe, ca un dumnezeu. ,,Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, unde e hrănită acolo vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’.Aici se arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică. Hrana va fi alcătuită din adevărurile mântuitoare, unite cu făgăduinţa vieţii veşnice, dar şi din cele necesare vieţii trupeşti. Această făgăduinţă ne este dătătoare de mari nădejdi şi ne întăreşte, de pe-acum, în mărturisirea lui Hristos până la moarte, ,,Vreme’’ înseamnă un an; ,,vremuri’’ înseamnă ,,doi ani’’; ,,jumătate de vreme’’înseamnă ,,o jumătate de an’’.Aşadar, aceste perioade însumate dau trei ani şi jumătate,cât va dura tirania lui antihrist. Spun Părinţii Bisericii că atunci ziua va fi ca ora, săptămâna ca ziua, luna ca săptămâna, iar anul ca luna, într-atât va scurta Dumnezeu vremea, ca să se mântuiască cei aleşi (Matei 24, 22). ,,Iar când se vor întâmpla acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’(Luca 21, 28).

Presbiter Ioviţa Vasile