Papalitatea şi islamismul

În anul 1985 papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Belgia. Cu acest prilej, a făcut o declaraţie care, dacă acesta s-ar fi găsit în Biserică, în vremuri normale, i-ar fi atras imediat caterisirea şi implicit înlăturarea din scaun. A spus acesta, printre altele, precum că ,,musulmanii şi creştinii sunt supuşii Aceluiaşi Dumnezeu, folosindu-se fiecare de cărţile sfinte corespunzătoare’’ (!!!) Este vorba, evident, de Sfânta Scriptură şi de coran. Ceea ce nu ştia papa, sau se prefăcea că nu ştie, este ceea ce i-ar fi putut spune orice seminarist ortodox, anume că Allah este unul dintre zeii arabilor preislamici şi nu poate fi nicidecum considerat Dumnezeul Adevărului. Când Mahomed şi cei asemenea lui s-au încumetat să întemeieze islamismul, a înlăturat toţi ceilalţi zei, proclamându-l ca zeu unic pe Allah, de unde şi caracterul monoteist al acestei religii.

Ca de obicei, papa a vorbit în numele tuturor celor pe care statisticile îi înregistrează ca fiind creştini, neexcluzându-i nici măcar pe creştinii autentici, cei ortodocşi. Dacă papa se simţea sufleteşte legat de zeul Allah şi credea că e supusul lui, laolaltă cu musulmanii, este menirea catolicilor să constate şi să concluzioneze. Noi nu facem decât să ne delimităm net şi ferm de aberaţiile ,,infailibilului’’ papă, ca şi de islamism, pe care o socotim o ,,religie’’ demonică, nerevelată, cunoscând tulburările şi înşelările diabolice sub care se găsea Mahomed atunci când a fundamentat islamul. Pe bună dreptate scria impăratul David în Psalmul 95, 5: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni”.

Sfânta Ecaterina, cinstită de Biserică la 25 noiembrie, a stat în faţa împăratului închinător la zei şi a mărturisit: ,,Diavolii pe care voi îi cinstiţi ca pe nişte zei, aceia vă înşeală şi vă atrag la pofte dobitoceşti…Dacă vei vrea să scuturi puţin negura întunericului înşelăciunii, vei pricepe prostimea zeilor tăi şi vei recunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu, pe al Cărui nume numai dacă Îl grăieşte cineva, sau dacă se însemnează cu Crucea Lui în văzduh, izgoneşte pe zeii tăi şi-i sfărâmă’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 494).

Ca şi cum aceasta n-ar fi fost de ajuns, în acelaşi an papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Marocul, ţară predominant musulmană, şi a simţit nevoia de a întări cele spuse în Belgia, afirmând: ,,credinţa noastră este comună, atât creştinilor, cât şi musulmanilor’’! Bineînţeles că nimeni din lumea catolică nu s-a găsit să-i atragă atenţia asupra acestei aberaţii monumentale. Se ştie câte suferinţe au provocat mahomedanii Bisericilor Ortodoxe, de-a lungul istoriei până azi, tocmai din pricina faptului că între aceste credinţe sunt incompatibilităţi insurmontabile.

Faptul că papa adoră pe zeul Allah ridică întrebaraea dacă acesta mai este creştin. Papa ar fi trebuit să ştie, de asemenea, că şi între cărţile de căpătâi ale creştinilor şi musulmanilor, respectiv între Sfânta Scriptură şi coran există incompatibilităţi de netrecut. Întâi, coranul nefiind inspirat, ci scris din cutezanţa lui Mahomed, nu poate fi socotit nicidecum sfânt! Mai mult, acesta conţine numeroase afirmaţii blasfemiatoare care-l fac pe orice ortodox să se cutremure. Iată două dintre ele, pe care le reproduce cu strângere de inimă, cerând iertare Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi: ,,Sunt 11 lucruri spurcate: urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia nemusulmani şi treimea’’. Cealaltă: ,,Cine crede în treime este spurcat precum urina şi fecalele’’.

Aceasta este diabolica cugetare a musulmanilor, împotriva Adevăratului Dumnezeu, al creştinilor autentici. Să nu fi ştiut nimic papa Ioan Paul al II-lea despre toate acestea? Greu de crezut. Şi totuşi îmi îngădui o explicaţie privitoate la aceste afirmaţii consternante ale suveranului catolic. Se ştia de mai multă vreme că acesta aparţinea în secret francmasoneriei, au apărut şi fotografii incriminante, ceea ce ne spune că papa n-a avut nimic comun cu Biserica lui Hristos, cu toate că se socotea drept cap al tuturor creştinilor şi perora în numele lor.

În felul acesta, pas cu pas, se pregăteşte ,,unirea’’ celor de neunit, a Bisericii cu islamul pentru ca atunci când va fi ridicat antihrist ca stăpân al întregii lumi, să găsească o singură religie, iar el să fie proclamat dumnezeul acesteia. În fond, papa Ioan Paul al II-lea poate fi, cu îndreptăţire, învinuit de multe păcate şi rătăciri, dar nicidecum de naivitate, ignoranţă sau inconştienţă. Dimpotrivă, el şi-a jucat cu măiestrie rolul prestabilit şi încredinţat, într-un scenariu scris de alţii, cu mult înainte ca el să fi devenit suveran al papistașilor.

Papa Ioan Paul al II-lea a murit în anul 2005 nepocăit, pentru că nu ştim ca la căpătâiul lui să se fi aflat vreun episcop sau preot ortodox căruia să se mărturisească, să ia dezlegare şi care să-l primească în Biserică.

Ceea ce am relevat în legătură cu poziţia ,,infailibilului’’ papă faţă de islamism se adaugă lungului şir de rătăciri în care şeful de la Vatican târăşte milioane şi milioane de catolici. Le sunt imputabile acestora rătăcirile papei? Da, pentru că fie aderă la ele, fie le ignoră, se fac păraşi acestor erezii pierzătoare de suflete, rămânând, iară şi iară, opaci adevărurilor mântuitoare pe care le păstrează şi le propovăduieşte Sfânta Biserică Ortodoxă.

Presbiter Iovița Vasile