Cei care se ocupă cu lupta pentru unire, ori se amăgesc, ori sunt mânaţi de cine ştie ce pricini. Acest lucru este inacceptabil. Toate s-au petrecut o dată cu trecerea timpului şi în, problema unirii, cuvântul politic a avut întâietate faţă de cel religios. Când vom auzi că diavolul se va uni cu cetele îngereşti, atunci vom crede că cei de altă credinţă vor să se unească sincer cu noi… Dacă-şi vor da seama de rătăcirea lor, sunt datori să se întoarcă de unde au plecat, fără nicio condiţie. Este amuzant să ceri să se facă sinoade pentru unire… Biserica Răsăriteană are deschise colimvitrele cu apă sfinţită. Cel ce vine spre ea de bunăvoie, nu va fi dat afară. Biserica Răsăriteană nu poate să schimbe nicio virgulă din ceea ce au instituit Sfinţii Părinţi.
Botezul latinilor este mincinos şi nu este primit, fiindcă ei sunt eretici… Latinii sunt nebotezaţi, fiindcă nu se săvârşesc cele trei afundări celui botezat.
Luptăm pentru credinţa Părinţilor noştri. Ce să discutăm cu papistaşii? Dacă este în regulă adăugirea lor la Simbolul Credinţei, pe care noi îl ţinem neschimbat cu harul lui Hristos, …sau nebunia lor despre infailibilitatea papei, care nici nu încape în mintea omului simplu? Monahii simpli aghioriţi cred că astfel de dialoguri sunt îngăduite la facultate, pentru discuţii istorice şi academice. Credem nezdruncinat că discuţii despre Credinţa noastră sunt inacceptabile. Rămânem credincioşi celor şapte Sinoade Ecumenice şi hotărârilor inspirate de Dumnezeu ale Sfinţilor Părinţi. Avem mărturisirea Ortodoxiei şi îi primim cu prietenie pe cei de altă credinţă care acceptă mărturisirea şi dogmele noastre. De asemenea ne rugăm „pentru unirea tuturor…”
Cei despărţiţi să rămână credincioşi celor spuse de cele şapte Sinoade Ecumenice, să îndepărteze inovaţiile lor neîntemeiate şi atunci nu mai e nevoie de niciun dialog. Ne vom uni automat dogmatic şi liturgic şi într-un glas şi într-o inimă vom slăvi numele Preasfântului nostru Dumnezeu, aşa cum se cuvine să facă fraţii creştini. Nu suntem cuprinşi de ură faţă de alte religii, după cum vor să ne caracterizeze superficialii susţinători ai unirii. Ne luptăm pentru credinţa Părinţilor noştri şi după duhovniceasca datorie aducem la cunoştinţă cele de mai sus pleromei ortodoxe numite cu numele lui Hristos, pentru a o păzi de cursele satanice ale uniaţiei”.
Niciodată biserica apuseană n-a vrut cu adevărat unire întru Hristos cu cea Răsăriteană, iar dacă s-a prefăcut că întinde o mână spre asta, a făcut-o doar din dorinţa de înrobire a Ortodoxiei. Dacă cineva spune că astăzi s-au schimbat lucrurile şi vremurile, vom răspunde că poate s-au schimbat, dar de-a lungul timpului această mentalitate a stăpânit la Roma, această lăcomie de a înghiţi. Timpul a arătat mulţimea atacurilor văzute şi nevăzute, din faţă şi din lături, pe care Apusul le-a dat asupra Bisericii şi a mult-pătimitorului nostru popor, şi toate relele care ne-au venit din Apus.
De curând s-a întâmplat în Răsărit stingerea celor şapte făclii creştine ale Apocalipsei de către necredincioşi, în aplauzele entuziaste ale lumii catolice. Tăcerea vinovată a Apusului „creştin”, în frunte cu tronul papal a fost grăitoare, atunci când a fost vandalizată marea cetate. Şaizeci de biserici au fost jefuite şi pustiite de vrăjmaşii creştinismului şi Apusul cel… prietenos n-a mişcat nici măcar un deget pentru a împiedica o astfel de fărădelege.
Ortodocşii răsăriteni să rămână statornici şi neclintiţi în cele învăţate şi predate de strămoşii lor şi să stea departe de discuţiile cu catolicii, căci ele sunt nefolositoare şi zadarnice, cum spune Apostolul. Cei ce se grăbesc spre unire aleargă în zadar. De vreme ce Biserica Apuseană pune condiţia, pentru a se uni cu cea Răsăriteană, ca aceasta din urmă să recunoască rangurile absurde şi antievanghelice ale papei şi acceptarea inovaţiilor papale, lucrările şi acţiunile pentru unirea Bisericilor vor rămâne simple dorinţe irealizabile.
(«Ελληνικός Βορράς», 6 februarie 1964)
(traducere din neogreacă de ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/09/blog-post_8583.html )
Este o profeție a unui Sf Părinte care nu rețin numele in care spunea cam așa : chiar și înger de lumină de vi s-ar arăta sa nu va lăsați înșelați și să nu dați crezare
Cel ce crede în Hristos este plin de veselie și nădejde
Cuviosul Părinte Arsenie Papacioc
Cum să scăpăm de împietrirea inimii?
V-am dat un sfat: să fiți veseli. Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ.
Inima asta pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, aceasta este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință. Poartă în adâncul și în profunzimea ei acel punct extraordinar pe care l-a făcut Dumnezeu chip și asemănare, acolo unde spune Mântuitorul: vom veni cu Tatăl și locaș la el Ne vom face. Asta este chipul și asemănarea, nu picioarele și ochii și urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
Cum ajungem la inima aceasta?
Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea.
Ce înseamnă asta: „Eu sunt amărât”? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mama și tata, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea.
Extras din Dialoguri – Părintele Arsenie Papacioc, Editura Areopag
Prorocii ale Sfântului GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos(1929-1995)
Despre sorocul vremurilor
În vremurile de pe urmă, omul se va mântui prin iubire, smerenie și bunătate. Bunătatea deschide porțile Împărăției cerurilor, smerenia îl urcă pe om în cer; cel cu inima plină de iubire va vedea pe Dumnezeu.
Despre venirea lui Antihrist
Jumatate din iad e deja pe pământ, Antihrist este la ușă și, dacă încă nu bate in ea, e gata-gata s-o dărâme. Voi veți fi martorii împărației lui. Vor fi prigoniri peste tot. Ca să vă mantuiți, grăbiți-vă de faceți pomană [milostenie – n.n.] și dăruiți iubire frățească.
***
Venirea lui Antihrist s-a pregustat cumva, căci au fost deja două războaie, dar semne în cer încă nu s-au arătat și nu s-a ajuns încă la deplina lepădare de credință.
În vremurile lui Antihrist, cea mai puternică ispită va fi să se aștepte mântuirea de la cosmos, adusă de umanoizi, de extratereșri, care de fapt sunt demoni. Rar să priviți la cer, caci semnele pot fi înșelătoare, și atunci poți să te pierzi.
În timpul lui Antihrist, unii vor tâlcui Scripturile după capul lor, nenorociții! Apoi, ucenicii lui Antihrist vor lua și ei parte la slujbe, vor face semnul crucii și vor propovădui Evanghelia. Adevărații creștini însă se vor cunoaște după faptele lor cele bune.
Ţineti minte ca Hristos este Unul și Singur, și nu va fi niciodata un alt hristos!
Satana a pus 666 de curse. Pecetea lui nu va fi nevăzută, ci se va vedea pe frunte și pe brațe. Dacă pecetea se va pune cu forța, în ochii lui Dumnezeu va fi ca necinstirea unei fecioare. Cea mai grea încercare a creștinilor va fi să vadă că părinții lor primesc să fie pecetluiți. Pecetea va fi fără efect dacă va fi pusă contra voinței omului. Dar închipuiți-vă cursa întinsă de Antihrist pentru o mamă rămasă singură cu cinci copii! Cum să-i hrănească altfel decât primind pecetea?
Pecetea va fi pusă pe degetul arătător, iar nu pe palmă, cu ajutorul unui calculator. Întâi, pecetea va fi oferită voluntarilor. Dar, când Antihrist va urca pe tron, toată lumea va fi silită să primească pecetea. Neascultarea va fi înfățișată ca trădare.Oamenii se vor ascunde în păduri. Vor trebui să se îngrijească și să umble în grupuri de zece sau cincisprezece oameni, căci demonii vor putea să-i prăbușească în prăpastii pe cei singuratici.
Crestinii vor fi păziți de Sfântul Duh. Orice s-ar intâmpla, să nu vă pierdeți niciodată nădejdea! Ajutati-vă unul pe altul. Dumnezeu vă va lumina și veți ști ce să faceți. Cel care va răbda până la sfârșit se va mântui (cf. Matei 24,13)
Dacă [în vremea aceea de foamete] veți fura, ca să aveți ce mânca, călcați una dintre poruncile lui Dumnezeu și urmați lui Antihrist. Creștinii trebuie să-și pună toată nădejdea în Dumnezeu.
Adevăratul creștin nu va simți nici foame, nici sete. În vremea nenorocirii, creștinii nu vor pieri. Domnul va face minuni pentru ei. O frunză le va fi de ajuns pentru o lună. De vor face semnul crucii pe o bucată de pământ, aceasta se va preface in pâine.
Să nu primiți pâine de la cel care a primit pecetea lui Antihrist! Multe alimente au deja pe ele pecetea, dar nu este grav, numai să spuneți Tatăl nostru, să faceți semnul crucii și să stropiți mâncarea cu agheasma.
Credința adevărată își află sălaș în inimă, nu în minte. Antihristul va fi dat pe față de creștinii care își au credința în inimă, în vreme ce aceia care își au credința în cap îl vor urma.
Să nu vă pierdeți niciodată nădejdea în Dumnezeu și veți fi feriți de foame, de sete și de nenorociri.
Sfântul GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos, Jean-Claude Larchet, Editura Sophia, 2016
Fără smerenie nu se mântuiește sărmanul om
Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul din Arizona
Să iubim din toată inima smerenia lui Hristos. În toate să-L aducem pe Hristos înaintea noastră și să cercetăm ce a făcut Hristos aici, ce a făcut acolo? La fel să fac și eu. Acela fără de păcat, eu om; Acela a pătimit pentru mântuirea mea, însă eu, dacă nu am cunoașterea aceea, ca să le fac pe toate pentru Dumnezeu, peste tot, cel puțin să mă nevoiesc să le fac, ca să-mi mântuiesc sufletul.
Dumnezeu a făcut ascultare de om, în timp ce noi ne îngreuiem să facem ascultare pentru Dumnezeu, chiar și față de Părintele Duhovnicesc. Iar dacă cineva nu se smerește, nu poate nici să se supună. Căci ascultarea corectă, sinceră, presupune SMERENIE. Aceasta este singura cale, care îl izbăvește pe creștin de orice greutate demonică.
Fără smerenie nu se mântuiește sărmanul om. Dimpotrivă, mândria l-a aruncat din Cer pe Lucifer și toată tagma sa. Mândria l-a condus pe Adam la neascultare, la grăire-împotrivă, la izgonirea din Rai. Egoismul și mândria se ridică ca un zid, și astfel Dumnezeu nu poate comunica cu noi. Dimpotrivă, smerenia, această virtute preasfântă, îl înmiresmează pe om. Omul smerit este învățat de smerenie cum să se poarte cu fratele său.
Cel smerit niciodată nu scoate un cuvânt greu, care îl amărăște pe aproapele său. Cel smerit, oriunde ar merge, devine foarte cunoscut pentru virtutea sa. De aceea și marii părinți, cei îmbogățiți cu harul smereniei, aveau noblețea duhovnicească, cu care îi cucereau pe toți.
Tot astfel și noi, să ne străduim să fugim de ochii oamenilor, când intenționăm să facem ceva bun. Pe cât putem, să lucrăm în ascuns poruncile lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, Care cunoaște orice lucrare ascunsă a omului, dar și cel mai adânc gând pe care îl are, ca să-și ascundă faptele sale, ca să nu devină cunoscut și să fie slăvit, are planul Său, cum să slăvească acel suflet.
Nicio faptă sau rugăciune ce se face cu smerenie, nu este nimicită de Domnul. Cu cât cineva se smerește, cu atât se înalță. Cu cât fugim de slavă, cu atât slava ne urmărește. Mulți oameni sfinți s-au străduit să-și ascundă virtutea, ca să nu fie slăviți pe pământ. Dar cu cât ei au încercat să fugă de lauda omenească, cu atât Dumnezeu i-a făcut cunoscuți, i-a slăvit, i-a cinstit.[…]
Și spune Sfântul Isaac Sirul, că dacă omul se va smeri înlăuntrul său, în adâncul sufletului său vede și slava lui Dumnezeu.
Fragment din cartea Arta mântuirii, Cuviosul Efrem Filotheitul -Editura Evanghelismos.
Ce virtuţi trebuie să aibă omul, ca să fie adumbrit de Harul lui Dumnezeu?
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
– Chiar şi singură smerenia este de ajuns. Adeseori unii mă întreabă: „De cât timp este nevoie ca să dobândească cineva Harul dumnezeiesc?”. Se poate ca unii să trăiască toată viaţa lor, chipurile, duhovniceşte, să facă asceză etc., dar să creadă că sunt ceva şi de aceea să nu primească Harul lui Dumnezeu. Iar alţii primesc Harul în scurt timp, fiindcă se smeresc.
Dacă omul se smereşte, se poate ca într-un minut să fie scăldat de Harul dumnezeiesc, să devină Înger şi să se afle în Rai. Dar dacă se mândreşte, poate deveni într-un minut demon şi să ajungă în iad. Adică omul, vrea, poate deveni miel, dar poate deveni şi capră. Sărmanele capre, chiar dacă vor, nu pot deveni miei, însă Dumnezeu i-a dat omului posibilitatea din capră să se facă miel; e de ajuns doar să vrea. Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând?” (Isaia 66:2) Dumnezeu vrea să avem puţină smerenie, ca să ne înrudim cu El, iar apoi toate darurile Sale vin cu îmbelşugare unul după altul. Într-un oarecare fel Dumnezeu îi datorează omului smerit mult Har, pe care i-l dă în dar, fără ca el să-l ceară. Aceasta este lege duhovnicească. Nu spune Scriptura: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar ce lor smeriţi le dă Har?” (Iacov 4:6; I Petru 5:5; Pilde 3:34) Aşa le-a rânduit Dumnezeu. „Sunt smerit” înseamnă „Am Harul dumnezeiesc”.
Cel foarte smerit primeşte mult Har de la Dumnezeu, fiindcă este ca un burete care absoarbe Harul dumnezeiesc. Cel care se pleacă cu smerenie şi primeşte loviturile celorlalţi, scapă de propriile umflături, se înfrumuseţează duhovniceşte ca un Înger şi astfel poate să intre pe poarta cea strâmtă a Raiului. Nimeni nu urcă în Cer prin urcuşul lumesc, ci prin coborâşul duhovnicesc. Smerenia deschide porţile Cerului şi vine în om Harul lui Dumnezeu; pe când mândria le închide. Părintele Tihon spunea: „Un om smerit are mai mult Har decât mulţi oameni la un loc. În fiecare dimineaţă, Dumnezeu binecuvintează lumea cu o singură mână, dar când vede un om smerit îl binecuvintează cu amândouă mâinile. Cel mai mare dintre toţi este acela care are mai multă smerenie!”.
Toate depind de cugetarea smerită. Când există în om cugetare smerită, atunci se întâlnesc în el în mod firesc pământul şi Cerul. Oamenii prin smerenie au găsit butonul; apasă pe el şi urcă la „al treilea Cer” (II Corinteni 12:2) cu ascensorul duhovnicesc al dragostei. Şi-i mai auzi pe unii spunând: „Şi de ce Dumnezeu vrea să ne smerim?”. Auzi vorbă! Dar dacă omul nu se smereşte, nu încape în Rai şi nici în această viaţă nu-şi găseşte odihnă. Ce a spus Hristos? „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29).
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și Virtuți, Ed. Evanghelismos, p. 167.