…şi ne-au vândut. Întâi au scos pe tarabă Sfânta Credinţă Ortodoxă, în Creta. Acum împing Turma Cuvântătoare spre vaccinul ucigaş.
Documentul pe care vi-l prezentăm mai jos nu e destinat publicităţii. Având un circuit intern, s-a voit a fi ţinut secret. A ajuns, totuşi, să ne fie cunoscut. Stupefiant! Domnul Daniel Ciobotea a bătut iar palma cu autorităţile atee şi antihristice şi s-a angajat cu toată fiinţa în a susţine campania de vaccinare, cu toate că zilnic se înregistrează victime ale acestui diabolic vaccin. A preluat, fără o minimă analiză, tot ce i-a furnizat propaganda mincinoasă şi a transmis în teritoriu, până la ultima unitate administrativă a Bisericii noastre. Putea să le pună măcar o întrebare de bun simţ, privitoare la prezenţa în soluţia vaccinală a celulelor de embrioni umani. N-a făcut-o, şi ştie dumnealui de ce.
În câteva rânduri, am cerut pseudo-ierarhilor români să plece din scaunele pe care cu dezonoare le ocupă, fără a-mi face iluzia că vor da curs cererii unui neînsemnat slujitor al Bisericii, şi în locul lor vor veni ierarhi cu adevărat iubitori de Hristos şi de Biserică. Oamenii aceştia nu mai au nicio legitimitate, admiţând că ar fi avut cândva. Au, în schimb, un extraordinar potenţial de a face rău Bisericii. Şi-l vor face, în continuare. ,,Cu dragoste în Hristos, voluntar şi sigur’’.
Presbiter Ioviţa Vasile
Antet. Nr. 33/ 8 ianuarie 2021
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu dragoste în Hristos, Vă comunicăm faptul că, luni 14 decembrie 2020, Secretariatul de Stat pentru Culte a organizat o întâlnire, în format videoconferinţă, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice cu atribuţii în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi reprezentanţii cultelor religioase recunoscute în România.
Între altele, în cadrul întâlnirii amintite, s-a hotărât ca, pentru o bună informare privind Campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, domnul colonel dr.VALERIU GHEORGHIŢĂ, PRESEDINTELE Consiliului naţional pentru coordonarea activităţilor de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, să pună la dispoziţia cultelor un material informativ.
În data de 4 ianuaie 2021, Secretariatul de Stat pentru Culte a transmis la Cancelaria Sfântului Sinod materialul informativ intitulat Vaccinarea împotriva Covid-19 în România. Gratuită, Voluntară, Sigură, o broşură format din 18 pagini, care clarifică din punct de vedere medical mai multe aspecte cu privire la subiectul vaccinării cetăţenilor împotriva virusului SARS-CoV-2.
Întrucât, potrivit Strategiei de vaccinare împotriva Covid-19, în etapa a doua de vaccinare este inclus şi personalul clerical care desfăşoară activităţi cu risc crescut de expunere la infecţia cu SARS-CoV, Vă transmitem, Înaltpreasfinţia Voastră, broşura informativă Vaccinarea împotriva Covid-19 în România. Gratuită, Voluntară, Sigură, împreună cu solicitarea de a transmite acest material informativ către personalul clerical şi neclerical din eparhie (ierarhi, preoţi, diaconi, cântăreţi bisericeşti, vânzători/gestionari, asistenţi sociali etc., de la centrul eparhial, parohii şi mănăstiri), asfel încât aceştia să aibă acces în cel mai scurt timp la informaţiile şi clarificările oferite de specialişti pentru a putea decide în cunoştinţă de cauză dacă doresc să se vaccineze.
Cu binecuvântare şi dragoste în Hristos
DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Pr. Ionuţ-Gabriel Corduneanu, Vicar Administrativ Patriarhal
Doamna Gabriela Naghi,citesc cu multa bucurie ce scrieti pentru edificare sufleteasca si va sunt plin de recunostinta.Doresc sa precizati pentru lamurire,multumita cunostintelor Dumneavoastra de medicina si bio-nanotehnologie,daca va permite timpul amanunte edificatoare si pe intelesul tuturor categoriilor de lecturanti:ce sunt nanoparticulele LNP?Unde as putea gasi poate ceva in imagini si cu detalii (si ca sa inteleg ceva ) despre nanobotii din vaccinul Pfizer.Din materialul de mai jos care mi se pare putin nuantat an descoperit un limbaj tehnic care acopera fata reala a problemei.Ce ma intereseaza?Unde sunt nanobotii din vaccin care sunt structuri metalice totusi?Unde actioneaza,cum actioneaza la comanda persoanei care are mouse-ul si te controleaza de la distanta?Si,daca se poate si aveti timpul necesar ,sa prezentati putin”babeste”,pt ca e o problema acuta si foarte multi sunt in postura ca nu-i duce mintea sa discearna ce modificari genetice intervin in defavoarea purtatorului vaccinului anticovid 19 si nu -si pot imagina ca ,programat arbitrar se pot produce,la comanda din mouse modificari covarsitoare intr-o mili-fractiune de secunda.Adica,daca vrea proprietarul vaccinului care,prin acceptarea acestui produs in propriul corp,devine, sine die,proprietarul tau ca individ;multi nu inteleg cat de usor te treci singur si nesilit de nimeni sub proprietatea unei persoane pe care nu ai s-o vezi niciodata pt ca iti va fi toata viata necunoscuta tie si va face ce vrea din tine cu ajutorul nanobotilor pe care ti i-ai bagat in corp.Va multumesc din suflet.
Iata ,va pun la dispozitie materialul:
https://www.precisionnanosystems.com/workflows/formulations/lipid-nanoparticles
pentru care va rog sa-mi explicati cum puteti Dumneavoastra,cum va lumineaza Dumnezeu.
Nefiind cunoscator de engleza, nu pot explics nimic. Dar avem noi suficiente cunostinte. Problema e nu ca nu stim ce sa face, ci ca nu facem ce stim.
Rog sa-mi scrieti cat mai mult despre vaccin.Mai am aici un mic material care arata ca vaccinul anticovid e o… Nu e vaccin ,ci e un modificator genetic.Iata dovada.Cate dovezi sa mai aducem?Dovezjle le vor simti oamenii pe propria piele.
https://youtu.be/AYzOynSct9g
Staretul Partenie al manastirii Sf ap Pavel din Sf Munte: nu voi da la nimeni binecuvantare pt vaccin
La Tesaloniki au fost dizlocate trupe masive de forte de ordine pt a fi impiedicata sfintirea apelor in ziua de Boboteaza
Rog sa fiti atenti.Fricosii care se inteapa si in limba de frica sa nu se curete mai au o cale de tamaduire.Credinta.Copil din imagine are 8 anisori si nu are niciun vaccin facut.E tun, bai fratilor.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=121098283191371&id=100058735997677&sfnsn=mo
Bolohanul sia facut canal youtub si nu rateaza o clip fara sa il atace pe Parintele Ioan
Nimea-n drum, lingaul lui Teofan, uzurpatorul, tipul care face ,,pastoratie” cu jandarmii, fara de care ar zbura imediat din Schit Orasani.
Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos.
Arhim. Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.
Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.
Referitor la vaccin, Arhim. Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.
Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin aceasta declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.
Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.
O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhim. Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.
Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.
Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.
Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.
Prea Cuvioase Părinte Partenie, rugați-vă Domnului Hristos pentru noi păcătoșii!
Ani mulți și binecuvântați cu pace, bucurii și roade bogate duhovnicești!Amin
Monahul Filotheu de la Petru Vodă: Vaccinul „anti-Covid” poate aduce: 1 – Cancer, 2 – Infertilitate și 3 – Moarte. Părintele Justin Pârvu a fost categoric: Nu primiți acest vaccin!
Monahul Filotheu Bălan, cunoscut exeget, editor și autor de lucrări patristice, fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu, a susținut la Mănăstirea Petru Vodă, săptămâna trecută, predica de Sfântul Vasile cel Mare, pentru a întâri pelerinii și frații întru credință în Noul An. Cu această ocazie, în încheierea predicii, s-a referit și la problema fierbinte a României, în ziua de azi și, probabil, și de mâine: vaccinurile.
„Știu că întrebarea zilei este „ce facem, părinte, ne vaccinăm sau nu?” Răspunsul ni-l dau doi sfinți. Întâi: Sf. Paisie Aghioritul, care, în urmă cu vreo 30 de ani, întrebat fiind despre Sfârșitul Lumii, a spus: ”Iată, acum, a apărut o boală pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu și ca să-l poată face cineva îl vor pecetlui. Îi vor pune cipuri”. Găsiți asta în cartea sa ”Trezire duhovnicească”, publicată de părinții de la Schitul Lacu din Sf. Munte, la pagina 195 din ediția din 2006. Ca să nu zică cineva că, stai să vezi, că Sf. Paisie n-ar fi spus asta. Ba da, a spus asta: că vor găsi o boală, și pentru ea vor face un vaccin, care va fi obligatoriu și ca omul să poată să dovedească faptul că și-a făcut vaccinul se va ajunge în cele din urmă la această chestiune cu implantarea de cipuri.
Iar Părintele nostru Justin, a zis așa: ”Aveți încredere, că Domnul vă va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică. Întreaga clasă politică este vrăjmașa lui Hristos și slujitoare a răului. De aceea, numai simpla noastră viețuire, fără să abdicăm de la principiile noastre creștine, este o mărturisire de mucenicie, de zi cu zi. ”
Așadar, nu primiți acest vaccin!
Și nimic nou ce aduc puterile politice de azi. Totul este la vedere și sunt conștienți că nu mai au niciun adversar de temut și luptă pentru exterminarea populației, ca cei puțini care vor rămâne să se închine lor. Acum ei studiază și fac trierea, iar modul în care vor distinge oamenii între ei sunt cipurile. Ai sau nu ai cip? Căci în fond, ce este cipul? O armă împotriva omului. Iar noi nu mai avem arme. Tineretul nostru este obosit, încât chiar să vrea să se ridice din vraja în care trăiește nu mai are putere.
Singurele noastre arme sunt numai cele duhovnicești: rugăciunea, smerenia, dragostea dar și mărturisirea. Nu se poate dragoste fără mărturisire. Dragostea este jertfitoare, iar dacă noi ne temem să mărturisim Adevărul, ce jertfă mai avem? Sau dacă nu ne pasă de aproapele nostru care este în neștiință și noi nu îl informăm si il lăsăm să cadă pradă acestui sistem, ce dragoste mai avem? Cei care se mai luptă astăzi să trezească pe fratele lor, care nu au rămas nepăsători față de viitorul nației și ai Bisericii, aceia sunt fiii dragostei lui Dumnezeu. Care își pun viața pentru frașii lor.
De aceea, mamelor, educați-vă creștinește copiii și nu-i lăsați neconstrolați, nu-i lăsați să-și facă mendrele lor, nu-i lăsați să cadă pradă acestei societăți pentru că le-ați și asigurat moartea sufletească. Dar iată că, prin vaccinuri, și pe cea trupească. Mai degrabă ieșiți din mijlocul acestei societăți și vă creșteți copiii în dragoste și simplitate. Sărăcia și greutățile vă vor întări mai mult și mintea și sufletul și trupul. Nu vedeți că prin atâtea libertăți și drepturi ale copilului ei ajung să aibă dreptul de a ți-l ucide, dreptul de a distruge o nație?”
Fraților, e foarte simplu acum, în privința coronavirusurilor: dicționarul medical spune că nu există medicament, nu există remediu, nu există nici o soluție împotriva coronavirusurilor. Acest covid este un coronavirus, deci nu se poate inventa nici un medicament. De ce? Tot dicționarul medical spune că datorită faptului că face foarte multe mutații. Se transformă el pe el însuși în tot felul de forme. Se cheamă, în termeni medicali, virus pleomorfic. Deci nu ne certăm cu Dicționarul! Dacă dicționarul spune că nu este tratament, nu este tratament. Și mă veți întreba: și ce fac acum ăștia cu vaccinul. Păi se ceartă ei înșiși cu dicționarul. Dacă de mii de ani de când e medicina nu s-a găsit o soluție concretă pentru aceste viroze, gripe, nici de-acum înainte nu se vor găsi. Dar ei ce vor să facă? Ei spun așa: vă facem un vaccin, pe care va trebui să-l repetați, care o să vă modifice structura celulei umane, în speță ARN-ul – acidul ribonucleic – , astfel încât, virusul dacă intră în organism, să nu vă mai poată afecta.
Dar știți care este problema? Că, dacă s-a modificat structura internă a celulei, la 3 lucruri trebuie să se aștepte omul: 1 – Cancer, 2 – Infertilitate și 3 – Moarte. Adică slăbirea imunității și părăsirea sănătății desăvârșite.
Noi atâta vrem să vă spunem: Părintele Justin a fost categoric: nu vă vaccinați cu aceste nenorociri, iar dacă vă vaccinați să vă așteptați la aceste trei lucruri.
Acum au și început să o facă. Iată, avem milioane de români care sunt în afara granițelor și li se pune condiția: nu veți putea să vă întoarceți în țara voastră, dacă nu vă vaccinați. Sau: pe la instituțiile statului sau la marile firme – nu veți mai putea lucra dacă nu vă vaccinați. Și nu avem nici un drept în momentul de față iar legea nu ne mai poate lua apărarea, că aceasta ar fi o discriminare.
Așa încât gândiți-vă foarte bine ce faceți. Cei mai liniștiți la ora aceasta sunt cei care nu trebuie să plătească facturi, adică cei care au o casă a lor, cu pământul lor, cu grădina lor.Restul, vedeți, gândiți-vă foarte bine ca să nu vă vindeți sufletul pentru confortul și comoditățile de care se bucură azi omenirea. Mare luare aminte!
E foarte posibil ca acestea să fie ultimele zile ale omenirii și e foarte posibil ca după aceste zile să vină cu soluția să dovediți că v-ați vaccinat. Să vă puneți niște cipuri. Deja au spus-o. Cei care plătesc campania de vaccinare și sunt în spatele acestei mari crime planetare au și spus: soluția va fi implantarea cu cipuri.
Părintele Justin, în urmă cu 11 ani, când a luat hotărârea să-și piardă pacea ultimelor sale zile și când a fost acuzat că și-a pierdut mințile, că ce-și bate el capul cu așa ceva, nu a mințit. Ne-a spus de mai înainte exact ce se va întâmpla acum.
Deci fraților, Adevărul îl știți. Și acesta e rolul Bisericii, de la Sfinții Apostoli, de la Sfinții Părinți Vasile și Grigorie, și până la sfinții cei de azi. să vă spună Adevărul. Știți Adevărul, Adevărul vă va face liberi! Decideți care este soarta pe care v-o asumați. Amin!”
Ca medic primar cu două specialități, sunt șocată de poziția clerului și a cinului monahal al BOR, care în tăcere au consimțit să devină cu toții, agenții propagandei ‘voluntari și siguri’ ai vaccinării anti-covid 19. Se pare ca sunt nevoiți să se vaccineze pentru a fi exemplu în fața credincioșilor.
Nu au competența medicală pentru a sfătui credincioșii, să facă un vaccin, aceasta fiind o problemă de elementar bun simț și de prestanță deontologică. Refuzul era un început bun de mărturisire în fața Domnului Hristos, cu atât mai mult, cu cât li s-a cerut să împartă obștilor parohiale broșuri venite indiferent din partea oricărei autoritați medicale sau slugi a leviatanului, slugi la rândul lor ale păpușarilor Noii Ordini Mondiale.
Dacă pseudo patriarhul BOR a consimțit indiferent pentru care recompensă, să cadă la învoială cu slugile cezarului, în problema vaccinării, era problema Prea Fericirii Sale.
Tăcerea clerului o consider acum, când viața zidirii lui Dumnezeu, este pusă în balanță, impardonabilă.
Au cedat ispitei viclene a înșelătorului de a gusta din Puterea Divină? De unde au câștigat dreptul să influențeze alegerea credincioșilor într-o problemă medicală de viaţă și de moarte, să se foloseasca viclean de încrederea acordată de aceștia, să conlucreze (cu cine?)la moartea, la suferinţa aproapelui?
Chiar dacă nu vor lămuri verbal credincioșii pe tema vaccinării, chiar dacă vor lăsa broșurile la intrarea în biserică, conștiinta lor nu le va da pace pentru lașitatea și lipsa de responsabilitate dovedită.
Acum 4 ani au devenit propagandiștii fără simbrie ai hotărârilor sinodului tâlhăresc din Creta, acum ai vaccinului care urmărește modificarea genetică a oamenilor și îmbolnăvirea celor nevaccinați cu tulpini virulente ale virusului covid19.
La moartea sufletească, se adaugă suferința trupească sau chiar moartea oilor aflate în păstorire-de care se fac răspunzători, două trădări ale Preoției sfinte la care au fost chemați de Cel Vechi De Zile, de care vor da seama la vremea potrivită.
„Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,
Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. (Efeseni 5,15,16)