Prin anii nouăzeci părintele Iustin Pârvu și alți duhovnici au sfătuit credincioșii să refuze cardul de sănătate din motive religioase și să ridice salariile direct de la bancă în numerar, din aceleași motive.
Aflu că acum se acceptă pomelnice cu plăți on-line la biserică! Eu cred că Biserica ar trebui să-și mențină o poziție fermă în această problemă și să nu încurajeze folosirea cardului bancar în general și nicidecum pentru achitarea unor servicii religioase. Nu s-a schimbat modul de funcționare al cardului. Are același sistem de operare bazat pe 666. E necesară o conștiința religioasă vie și o determinare pentru a menține numerarul.
Sfântul Paisie Aghioritul și alți sfinți spuneau să evităm răul cel mic pentru a-l putea evita și pe cel mare… Spunea, adică, să evităm documentele electronice pentru a putea evita pecetea pe mâna dreaptă ori pe frunte, conform capitolului 13 din Apocalipsă.
Poate că este mai ușor de folosit cardul pentru diverse plăți. Poate că e mai ușor de trimis un pomelnic în țară de către cei aflați în străinătate… Totuși, cu o lume fără numerar și cu o identitate electronică pe un document sau pe un cip implantat, ne pregătim pentru cea mai cruntă sclavie, sclavia lui antihrist! În plus, atragem mânia lui Dumnezeu asupra noastră, așa cum scrie în capitolul 14 din Apocalipsă.
Numerarul conferă niște avantaje pe care le vom conștientiza cu întârziere atunci când nu vom putea folosi banii din cont dacă și iar dacă… Iar elitele tocmai ne pregătesc orașele de 15 minute, cu restricțiile de rigoare. Prin documente electronice și mai apoi prin cipuri implantate ori prin ,,vaccinul” cu luciferază și nanoboți cu hydrogel, se creează posibilitatea realizării unor constrângeri diverse pentru a ne conforma.
Rugăciunea stareților de la Optina împotriva pecetluirii cu semnul lui Antihrist.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzește-ne de înșelăciunea vicleanului Antihrist, a cărui venire se apropie, și ne izbăvește de toate uneltirile lui. Acoperă-ne pe noi și pe toți dreptmăritorii creștini de mrejele lui cele viclene, în tainica pustie a mântuirii Tale. Nu ne lăsa pe noi, Doamne, să ne îngrozim de frica diavolească mai mult decât de frica lui Dumnezeu și să ne depărtăm de Tine și de Biserica Ta cea Sfântă. Dă-ne, Doamne, mai bine să pătimim și să murim pentru sfânt Numele Tău și Credința cea adevărată, decât să ne lepădăm de Tine și să primim semnul mârșavului antihrist și să ne închinăm lui. Dă-ne nouă, zi și noapte, lacrimi să plângem greșalele noastre și îndură-Te de noi, Doamne, în ziua Înfricoșătoarei Tale Judecăți. Amin.
Sora Pelaghia
„Mai presus de lucrare este paza”
Sfinții Părinți spun: „Mai presus de lucrare este paza”. Mulți dintre noi se sârguiesc cu multă mărinimie atât la ascultare, cât și la privegherea de noapte. Într-adevăr, se ostenesc mult, în mod deosebit pentru a ajunge la umilință și la lacrimi înainte de împărtășire, dar cu toate acestea, fiindcă nu iau aminte la ei înșiși, rămân aproape în același loc sau de multe ori se întorc mai mult înapoi decât merg înainte. Și atunci unii se întreabă: „Unde greșesc? Fac ascultare, mă mărturisesc, postesc, priveghez, iert, mă rog pentru cei ce mă mâhnesc și mă prigonesc. Unde este greșeala?”
Răspunsul ni-l dă un mare isihast al Sfântului Munte, Starețul Daniil, care s-a nevoit în peștera Sfântului Petru Atonitul. Trăind într-o desăvârșită liniște, de îndată ce se termina Sfânta Liturghie, fără să vorbească cu cineva mergea și se închidea în chilia sa neprimind pe nimeni. Făcea excepție numai cu marii asceți Iosif și Arsenie, cei de o nevoință cu el. De obicei primele sale cuvinte pe care le spunea acestora erau: „Sfânta Singlitichia spune: Opaițul luminează, dar buzele i se ard”. Prin aceste cuvinte voia să arate cât de mult se temea el însuși ca nu cumva prin vorbire să piardă harul pe care îl dobândea atât prin osteneala privegherii, cât și prin împărtășirea cu Sfintele Taine.
Acum să-și imagineze fiecare dintre noi câte portițe deschidem nu numai prin discuții nevinovate, ci chiar și prin cele duhovnicești. De cele mai multe ori convorbirile duhovnicești sfârșesc în vorbire deșartă, flecăreli, discuții politice și judecarea celorlalți. Și după toate acestea ne mai întrebăm unde greșim.
Pentru acest motiv, și fericitul nostru stareț Iosif a predat fiilor lui duhovnicești această rânduială: adică îndată după Sfânta Liturghie, dar mai ales după împărtășire, toți frații să se retragă în tăcere la chiliile lor. Această rânduială a fost pusă și de Starețul meu, Părintele Haralambie, în obștea sa, rânduială pe care a respectat-o cu acrivie atât la Schitul Nou, cât și la Burazeri.
Este vădit faptul că la cei care, împreună cu lucrarea duhovnicească, își păzesc în același timp și simțurile și mai ales limba, roadele duhovnicești sunt bogate. Cred că aceasta înseamnă „Lucrați și păziți”.
Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, București, 2005
Vor fi și ei în „rândul lumii”…