Numele meu este PocăinÈ›a! Prietenii de suflet care mă cunosc sau care mi-au cerut prietenia mă numesc Metanoia. Am aflat de la ei că înseamnă schimbarea minÈ›ii. Am aflat prin experiență, văzând roadele pe care le aduc în sufletele oamenilor, mai ales acolo unde sunt lacrimi È™i suspine negrăite. AÈ™ putea spune chiar că bucuria mea izvorăște din lacrimile È™i prihănirea de sine ale celor ce mă iubesc, însoÈ›ite mereu de Harul dumnezeiesc necreat. Fără Har nu am nicio putere de a transforma lăuntric pe om. Am văzut multe manifestări false ale unor oameni care mimau sau schimonoseau pocăinÈ›a, însă eu, PocăinÈ›a, nu eram acolo. Adeseori, am privit îndurerată chinurile È™i frământările sentimentaliste sau pietiste ale unora, care nu mă doreau cu adevărat ca prietenă, fiindcă nu mă cunoÈ™teau. Credeau că mă cunosc, însă treceau nepăsători pe lângă mine fără ca măcar să mă privească. ÃŽntotdeauna mi-am ascuns frumuseÈ›ea. Am primit sfatul acesta, cu mult timp în urmă, de la prietena mea, Smerenia. Mi-a È™optit atunci, cu vocea tremurândă È™i privirea timidă È™i luminoasă, să nu mă arat lumii cu adevărata mea bogăție È™i frumuseÈ›e, fiindcă voi suferi de pe urma falsității celor ce se vor folosi de mine. Pe alÈ›ii i-am văzut părăsind Adevărul, fără de care nu pot fiinÈ›a, numindu-se pe sine pocăiÈ›i È™i crezând că au legături de rudenie sau de prietenie cu mine. ÃŽnsă ei sunt păcăliÈ›i de întunericul din inima lor, nu sunt pocăiÈ›i! Nicicând nu i-am cunoscut pe aceÈ™tia È™i niciodată nu le-am acceptat prietenia. Mereu le È™optesc, prin cei care m-au cunoscut sau mă cunosc, că nu pot fi străină de Adevăr. Dacă vor să mă primească în viaÈ›a lor, va trebui să primească baia Botezului, prin întreită afundare. Acolo sunt È™i eu, în Ortodoxie! Mi-a trebuit mult timp ca să înÈ›eleg puterea numelui meu È™i legatura pe care o am cu Cel ce mi-a dat viață È™i m-a aÈ™ezat în inima omului. Am aflat că m-am născut, fără a vedea frumuseÈ›ea Raiului, atunci când Adam È™i Eva mi-au dat viață în inimile lor, prin neascultarea care i-a alungat din Eden. Nicicând nu am văzut în istoria omenirii o tânguire È™i o plângere nemângâiate mai mari decât ale protopărinÈ›ilor neamului omenesc. Tot cosmosul participa la această durere a lor. AÈ™a m-am născut eu! De atunci È™i până la sfârÈ™itul veacurilor voi fi mereu acolo unde mi se va cere ajutorul. Pe nimeni, în cei 7500 de ani de la naÈ™terea mea, nu am refuzat, dacă au fost sinceri în plângerea lor. Pe toÈ›i i-am ajutat, fără a cere nimic în schimb. M-a învățat Harul să ofer totul gratuit. M-a învățat Hristos să mă ofer pe mine însămi, pentru a-l câștiga pe cel care m-a cunoscut È™i mi-a cerut ajutorul. Am învățat, cu cei ce mă poartă în inimi, să strig cu durere, împreună cu ei: ,,Tată, iartă-mă!” |
Preot Claudiu Buză
