În vreme ce Se afla în cetatea Sa, Capernaum, Mântuitorului nostru I se aduce un om paralizat, întins într-un pat din care nu se putea ridica. Ca și boala lui Lazăr din Betania, ,,această boală nu era spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca prin ea, Fiul lui Dumnezeu să se slăvească’’ (Ioan 11, 4). Fiind în această stare de teribilă neputință, a trebuit să fie purtat cu patul de patru oameni. Aceștia arată, prin fapta lor, neclintita Credință în puterea Mântuitorului Hristos. Din fapta lor, văzând Credința lor, Domnul Iisus a spus slăbănogului: ,,Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!,, (Matei 9, 23). Credința lucre faptele cele bune, după cum ne încredonțează și ne cere Sfântul Apostol Iacov (2, 23). Limpede vedem, din cuvintele Scripturii, cum Credința unora este de folos spre mântuire altora, în cazul de față slăbănogului. Tot așa și Credința nașilor este spre luminarea și mântuirea pruncilor pe care-I aduc la Taina Sfântului Botez. Celor care se bizuiesc pe logica lor și spun că pruncul trebuie să ajungă matur și să aibă credință spre a fi botezat, le răspundem că gândurile lor nu sunt ca gândurile lui Dumnezeu (Isaiia 55, 8) și că pruncul se botează în Biserică pe temeiul Credinței nașilor care, împreună cu părinții copilului vor avea grijă ca acesta să adauge Sfântului Botez Credința sa, până la sfârșitul vieții sale pământești.
Psalmistul David a scris: ,,Tu ești Cel Ce m-ai scos din pântece, nădejdea mea, de la sânul maicii mele. Spre Tine m-am aruncat de la naștere, din pântecele maicii mele, Tu ești Dumnezeul meu,, (Psalmul 21, 9-10). Sfântul Prooroc Isaiia (49, 1). spune, de asemenea: ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. La fel consună și cuvintele Sfântului Prooroc Ieremia (1, 5): ,,Domnul m-a chemat de la nașterea mea, din pântecele maicii mele mi-a spus pe nume,,. Un alt mare Prooroc al lui Dumnezeu reproduce cuvintele lui Dumnezeu: ,,Înainte de a te urzi în pântece, te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit Prooroc pentru popoare,, (Ieremia 1, 5).
Așadar, Dumnezeu nu așteaptă, precum sectarii cei nesăbuiți, ca omul să ajungă la maturitate pentru a alege. Între ce să aleagă? Între Dumnezeu și diavolul? Îi lăsăm această opțiune, bine știind că Dumnezeu ne alege pe fiecare din pântecele maicii noastre spre mântuire? De vreme ce Dumnezeu este Creatorul și Stăpânul nostru, înțelept lucrează Sfânta Biserică atunci când botează pruncii în Numele Preasfintei Treimi și-i povățuiește să rămână toată viața credincioși slujitori ai Celui Atotputernic.
Înțelepțește au lucrat și cei patru oameni, când l-au încredințat puterii și milostivirii lui Dumnezeu pe acel slăbănog. Doctorul sufletelor și al trupurilor știa pricina bolii acestuia: păcatul. De aceea s- și îngrijit, înainte de toate, de sufletul său, de înlăturarea cauzei care l-a slăbănogit, de iertarea păcatelor sale. Vindecarea sufletului i-a adus și tămăduirea trupească, prin puterea cuvântului Domnului ,,Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta,, (Matei 9, 6).
Când omul, în boala sa, se încredințează lui Dumnezeu și cere sfatul preotului, și acesta, asemenea Mântuitorului, îl cercetează sufletește în Taina Sfintei Spovedanii, îi dă dezlegare de păcate și canon, apoi îl împărtășește cu Trupul și Sângele Domnului ,,spre iertatea păcatelor și spre viața de veci,,. Apoi îl îndeamnă la dreaptă viețuire în Hristos, îl pomenește la Sfânta Liturghie știind că ,,rugăciunea Credinței va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va ridica,, (Iacov 5, 15). De multe ori s-a văzut că un păcat ascuns pricinuiește boală îndelungată, iar după mărturisirea acestuia, Dumnezeu dă sănătate celui neputincios.
Binele făcut de Mântuitorul n-a bucurat însă și pe cărturarii cei îndărătnici. Fără să arate prin fapte ori vorbe, aceștia cugetau: ,,Acesta hulește. Cine poate să ierte păcatele decât numai Unul Dumnezeu?,, (Marcu 2, 7). Vedeți câtă întunecime în mințile iudeilor, care refuzau să creadă că Dumnezeu Însuși Se afla printre ei și se apleca asupra neputințelor omenești, le ierta păcatele și le dăruia sănătate. Și chiar mai mult, a dat sfințiților slujitori ai Bisericii puterea de a ierta păcatele oamenilor (Matei 9, 8).
Evanghelia de azi ne arată binele pe care Bunul Dumnezeu l-a semănat în lume. Fie că ne merge bine, fie că suntem în grele încercări, Dumnezeu este aproape de noi în toată vremea. ,,Ca izvor al vieții și al iubirii, Dumnezeu Se apleacă și Se descoperă continuu oamenilor. El nu este niciodată prea sus sau prea departe, pentru că El sălășluiește în inimile noastre’’ (Învățătura de Credință Creștin Ortodoxă, EIBMO, București, 1952, p. 5-6).
Cărturarii iudei, împuținați la minte cum erau, se ridicau împotriva Mântuitorului întotdeauna când acesta aducea binele în mijlocul lor. Cărturarii nebuni ai veacului acestuia, fii ai diavolului (I Ioan) se insinuează și astăzi printre noi, Îl tăgăduiesc pe Mântuitorul lumii, rostesc blasfemii la adresa Maicii Domnului, a Sfinților, batjocoresc Biserica și cele sfinte, seamănă necredință. Îndoială, și confuzie, săvârșesc faptele întunericului, spre pierzarea lor și a celor care-i ascultă. Pe aceștia avem datoria să-I aducem la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu, iar dacă stăruie în rătăcirea lor, să ne depărtăm de ei.
Fie ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate și putere pentru a-I sluji în această viață, iar la Dreapta Judecată să ne spună și nouă: Îndrăznește fiule! Iertate sunt păcatele tale,,. Amin.
Presbiter Iovița Vasile