Niciodată nu mi-am scris gândurile cu atîta greutate și durere in suflet ca acum. Îmi caut cuvintele, tot șterg, reformulez pentru a putea exprima ceea ce simt: nervi, durere sufletească, tristețe! Ceea ce voi scrie va zdruncina pe mulți, va șoca și pentru că are legătură cu cel mai odios personaj al lumii ortodoxe contemporane, cel care a fost recent la București, cel pentru care mulți, foarte mulți au admirație și sunt impresionați de el, patriarhul ecumenist Bartolomeu I-ul (sper să fie și ultimul!)
Am fost învățați și educați să credem că un genocid se poate întâmpla doar acolo unde există războaie, conflicte armate (așa cum se întâmplă în Gaza). Dar genocidul poate lua și alte forme; cum ar fi, de exemplu, ca din orgoliu personal și ticăloșie, să lași niște oameni fără tratament medical, să-i lași fără electricitate, să le tai orice legătură cu lumea, pe scurt – să-i lași să moară de foame! Și dacă v-aș spune că un astfel de genocid tăcut, lent, sub ochii întregii lumi, care tace cu complicitate, se petrece în locul unde mulți merg mai pregătiți sau mai puțin pregătiți, alții merg să bifeze și asta în viața lor, pentru a da bine in social media. Iar acest loc este Muntele Athos! – bastionul Ortodoxiei! Cu siguranță, ultimul loc în care v-ați fi gandit că așa ceva este posibil!!!
Mănăstirea Esfigmenou, una dintre cele 20 de mănăstiri mari din Munte, trece astăzi prin proba muceniciei autentice pentru adevărul lui Hristos, pentru faptul că așa vrea Bartolomeu! De mulți mulți ani, monahii din Esfigmenou, refuză să pomenească pe patriarhii ecumenici (incepând cu Athenagoras și azi pe Bartolomeu) pentru faptul că aceștia au pactizat cu ereticii, se roagă împreună cu ei! Deși presiunile au fost constante, în ultimii ani, represaliile pornite de diavol (prin Bartolomeu) sunt greu de imaginat.
Mulți monahi au fost arestați și se află în închisoare în Tesalonic, 25 de monahi au murit în ultimii ani pentru că li s-a refuzat accesul la servicii medicale, mănăstirea e sigilată din exterior, electricitatea e tăiată, iar aprovizionarea cu cele necesare, inclusiv mâncare e oprită. Pe românește, ultimii esfigmeniți sunt lăsați să moară de foame! De Bartolomeu, cu complicitatea întregii Chinotite (guvernul) din Muntele Athos! Pentru credință, pentru adevăr, pentru curajul de a-L mărturisi pe Hristos!
Nimeni nu vorbește, toată lumea tace, episcopii tac, preoții tac. Omerta absolută în ce-i privește pe monahii din Esfigmenou! În mileniul toleranței ecumeniste, niște călugări se sting și dispar pentru că au curajul să îl sfideze pe acest demon, Bartolomeu, și să nu-l pomenească la Sfânta Liturghie și la nicio slujbă! Cu toate astea, monahii supraviețuiesc, reușesc, noaptea să se strecoare, ajutați de creștini curajoși să-și mai procure hrană și cele necesare pe care le urcă în mănăstire cu ajutorul frânghiilor! Dumnezeu și Maica Domnului nu-i lasă să dispară așa cum și-ar dori Bartolomeu!
Am scris aceste gânduri pentru că lumea să afle și să știe ce se întâmplă în locul cel mai sfânt al Ortodoxiei!
Autor: Micu Grigorie
