Modul în care au fost înșelaţi credincioşii de către ecumeniştii reprezentanţi ai clerului monahal şi laic din BOR, și împiedicaţi să se îngrădească de erezia propovăduită de pseudo-arhiereii semnatari ai documentelor tâlhărescului sinod cretan, concordă întru totul cu părerea acestor „formatori de opinie” antiecumenistă, interpretând în manieră denaturată aplicarea canonului 15 I-II Constantinopol şi cuvintele dumnezeescului Hrisostom. Astfel, s-a vehiculat ideea că al 15-lea Canon nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului sau patriarhului său, nici chiar în caz de erezie, recomandând în toate situațiile așteptarea unei condamnări sinodale. În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”.
„Nimic nu poate irita mai mult pe Dumnezeu decât dezbinarea Bisericii! Chiar de am săvârşi mii de lucruri bune, noi cei care sfărâmăm pleroma bisericească nu suntem mai puţini vrednici de pedeapsă decât cei care au răstignit Trupul Său! Căci faptul acela a fost spre folosul lumii întregi, chiar dacă nu a fost făcut cu această intenţie, în vreme ce acesta [care face schisma] nu numai că nu aduce niciun folos, ci aduce multă vătămare […] Vătămarea aceasta nu este mai mică decât cea adusă de vrăjmaşii [Bisericii], ci cu mult mai mare, pentru că cea dintâi o face mai strălucită, pe când aceasta o face de ruşine în faţa vrăjmaşilor ei, când este luptată de proprii ei fii. Căci acest fapt li se pare [vrăjmaşilor] drept o mare dovadă de înşelare: ca cei care au fost născuţi şi crescuţi în Biserică şi au fost învăţaţi cu exactitate tainele ei cele negrăite, tocmai aceia să se întoarcă fără de veste şi să se pună în rândul vrăjmaşilor ei” (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Efeseni, 11, PG 62, 85).
Răspunsul în faţa acestei perfide şi viclene înșelări teologice îl oferă cu dreaptă-cugetare pe înţelesul tuturor, Părintele Mărturisitor Claudiu Buză:
„Textul părții a doua a Canonului ne spune că „despărțirea de comuniunea cu întâiul stătător” se face pentru „oarecare erezie” propovăduită în public nu pentru schismă. Schisma, ca și dezbinarea, sunt consecințe ale ereziei. Dacă mergem la hotărârile pseudo-sinodului de la Creta, din iunie 2016, putem vorbi de legiferarea sinodală a unei panerezii propusă spre receptare tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale. Patriarhia Română a luat „act cu apreciere” în legătură cu aceste hotărâri pe 29 octombrie 2016, apoi, în decembrie, a afirmat că BOR practică un „ecumenism lucid”, ca în cele din urmă să editeze și să distribuie („cu capul descoperit”) prin toate mănăstirile și parohiile din țară „Broșura Patriarhiei” despre „Sfântul și Marele Sinod” din Creta. Așadar, pentru a „izbăvi Biserica de schismă”, „dreptul și datoria” (după Arhid. Ioan Floca) clericului este de a întrerupe pomenirea. Lipsa acestei atitudini duce la „schismă și dezbinări”.[6]
„După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7, 16-19). Nu poţi fi un vrednic lucrător în via lui Hristos, dacă ai idei preconcepute sau te lași influenţat de părerea unora sau altora, legată de evlavia oricăruia dintre noi faţă de Sfinţii Părinţi Martiri, Mucenici, Mărturisitori din temniţele comuniste, fenomen care a tulburat pacea dintre noi și care încă mai persistă..
Nu stă în puterea noastră, nu avem competenţa teologică, nu putem să-i jignim, fără a-l supăra pe Domnul Hristos, pe cei care au evlavie faţă de oricare dintre aceşti Cuvioşi Mărturisitori ai Dreptei Credinţe, a contesta viața, jertfa și opera lor, denigrându-i, răstălmăcind totul în viziune personală, căutând cu lupa, greșelile strecurate în cărţile și învăţăturile lor, în picturile zugrăvite în biserici, acuzându-i acum când sunt în Împărăţia Celui Prea Înalt de înșelare, rătăcire, sau erezie. Este o abatere gravă de la etica şi morala ortodoxă, călcarea cu bună ştiinţă în picioare a dreptului aproapelui de a avea dragoste şi preţuire pentru cel considerat de el Sfânt, pe care o ştie doar Dumnezeu Cel Atotputernic şi cel considerat Sfânt. Să-i consideri pe fraţii tăi întru Hristos, rătăciţi şi înşelaţi din acest motiv, creând astfel dezbinări şi tulburări în Biserică, este imaginea proprie rătăcitului, înşelatului, care deşi s-a îngrădit de erezie, nu a lucrat destul pentru despătimirea de poftă, mânie şi iuţime, crezând ca dreptatea este de partea sa, ceea ce a creat o spărtură în scutul său de apărare împotriva duhurilor necurate care l-au luat în stăpânire, întunecându-i mintea şi discernământul.
Dr. Gabriela Naghi