Legea cuprinzând această fărădelege e foarte aproape să fie adoptată în parlamentul lui Iohannis. A spus-o deschis individul slinos, numit Nelu Tătaru. Potrivit acestuia, vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi copiii! Vedeţi cu câtă siguranţă se pronunţă. Ştie el ce ştie. Cei care şi-au făcut iluzii precum că pruncii vor fi exceptaţi, vor avea o cruntă dezamăgire.
Părinţii vor fi chemaţi spre a fi consiliaţi de două sau trei ori ca să-şi dea acordul pentru vaccinul ucigaş. Refuzul prezentării la consiliere se va solda cu amenzi împovărătoare, antihriştii fiind foarte darnici în stabilirea cuantumurilor, care pot ajunge până la o sută de milioane. Impactul e dublu. Întâi vor să-i intimideze pe bieţii români, apoi, neputând plăti amenzile, le vor lua locuinţele şi agonisita vieţii. Nu spun antihriştii europeni că românii au prea multe proprietăţi?
Părintele plăteşte amenda şi refuză în continuare să-şi vaccineze copilul. Ce se întâmplă?
,,Discutăm de acea parte a legii care să găsească un tutore din sistemul juridic care să poată accepta acest vaccin’’. ,,Dacă vorbiţi de tutore, înseamnă că părintele este decăzut din drepturi’’. ,,În condiţiile în care nu acceptă, acest drept va fi preluat de altcineva’’ – zice satanistul Tataru.
Înţelegeţi ceea ce Părinţii Bisericii spun de multă vreme. Copiii vor fi sodomizaţi şi duşi pentru a satisface poftele animalice ale mai-marilor lumii, care s-au abătut de la menirea firească a oamenilor normali; altora li se vot preleva organele, pentru a prelungi viaţa antihriştilor aflaţi la ananghie.
Nu vă temeţi! Sunt cuvintele Mântuitorului. Le rostesc şi le scriu ori de câte ori ne ameninţă sataniştii. Duminica viitoare e a 4-a din Sfântul şi Marele Post. În Evanghelia ce se va citi, ne vorbeşte iarăşi Fiul lui Dumnezeu şi ne dă armele cu care să-i biruim pe satanişti: ,,Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post’’ (Matei 17, 21). Acest neam de satanişti poate fi biruit cu rugăciune şi cu post. Crunt îi vom lovi noi cu aceste două arme, cu puterea lui Dumnzeu, pe satanişti!
Presbiter Ioviţa Vasile
Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie
Orice creştin are de la Botez un înger bun, care stă de-a dreapta lui şi îl povăţuieşte spre tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. El scrie cu de-amănuntul, una câte una, toate faptele bune, pe care le face în viaţă şi pe care i le va prezenta în ceasul Judecăţii cînd „cărţile se vor deschide”. De asemenea, creştinului îi urmează din pruncie şi un înger rău (diavol) care scrie şi el, amănunţit, tot păcatul pe care îl face omul în viaţă, până în clipa morţii. Scopul îngerului rău este de a-l ispiti întotdeauna şi a-l îndemna la păcat, cu gândul, cu imaginaţia, cu simţurile, cu cuvântul, cu fapta, cu trupul şi cu sufletul. Dacă omul îl ascultă, se învoieşte la păcat şi chiar îl săvârşeşte; diavolul scrie orice gând, orice cuvânt sau faptă rea făcută în viaţă, de care îi va cere răspuns la Judecata particulară, adică după moarte, dacă nu a fost dezlegat de păcate în viaţă, prin spovedanie şi pocăinţă.
Sfinţii şi dumnezeieştii Părinţi ai Bisericii au înţeles că orice patimă care ne luptă pe noi, este un drac. De aceea, dumnezeiescul şi Sfântul Părinte Efrem Sirul zice: „Că omul are atâţia draci, tot atâţia, câte patimi are”. Şi tot aşa spun şi alţi mulţi Sfinţi Părinţi.
Suntem datori să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute cu Harul Său să putem scoate şi izgoni demonii din noi şi nu din alţii! Şi iarăşi suntem datori să ne rugăm stăruitor şi cu evlavie şi cu umilinţă Preabunului Dumnezeu, să ne ajute să înviem prin pocăinţă adevărată sufletul nostru cel mort prin păcate şi să nu ne îndârjim cu drăcească obrăznicie a cere lui Dumnezeu darul de a învia morţii şi de a face minuni.
Arma cea mai puternică şi mai înfricoşată prin care omul poate scoate şi izgoni din inimă pe draci este numele cel prea înfricoşat al Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care dacă îl va chema cineva din inimă şi cu smerenie şi cât mai des, unul ca acela, cu darul lui Hristos, va scoate şi va izgoni de la sine pe dracii care îi dau război şi îi va risipi pe ei ca praful spulberat de vânt şi se vor stinge ca fumul.
Frânele puterii satanei sunt în mâna lui Dumnezeu. El este câinele lui Dumnezeu şi nu poate să facă nimic fără poruncă.
Sfântul Macarie cel Mare până acolo merge, că zice: „Dumnezeu este şi în draci şi în satana!”. Cum este în draci, zic unii, dacă satana este împotriva lui Dumnezeu? Da, este. Că dacă n-ar fi Dumnezeu într-înşii, cât rău ar face! Dumnezeu este într-înşii cu puterea Sa cea atotţiitoare, una din însuşirile Sale, să-i ţină în frâu, ca pe câinele cel rău, să nu facă rău cât ar vrea ei oamenilor.
Nici în porci n-au putut să intre, fiind ţinuţi de puterea atotţiitoare a lui Dumnezeu. Că puterea drăcească este îngrădită de puterea Dumnezeirii. Că zice la Isaia: „Se luptă cel puternic cu Cel Atotputernic”. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl ţine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea Dumnezeirii. Că altfel, ai văzut, când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate şi i-a omorît fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.
Din cuvintele arhimandritului Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004
Batjocura vine din răutatea inimii. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul
Batjocura vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor.
Soţia împăratului David, Mihala, şi-a bătut joc de o rugăciune însufleţită a bărbatului ei. De această batjocură Dumnezeu S-a aflat mai jignit decât împăratul David. Drept aceea, Cel Preaînalt a pedepsit-o pe Mihala, şi Mihala, fiica lui Saul, nu a avut copii până la moartea sa. Cine urmăreşte cu luare-aminte destinele şi întâmplările omeneşti, acela se poate încredinţa că şi în zilele noastre Dumnezeu pedepseşte cu asprime pe cei ce îşi bat joc de lucrurile sfinte.
Iar tu să spui batjocoritorilor tăi – asta dacă socoţi că vreun cuvânt este pentru ei leac mai tare decât tăcerea -, să le spui: „Mă mint cumva ochii mei, sau văd eu bine că voi în fiecare zi vă rugaţi de negustori şi de judecători şi de poliţişti ba pentru una, ba pentru alta? Şi atunci, de ce vă bateţi joc de mine când mă rog Veşnicului nostru Ziditor? Oare nu e mai caraghios să te rogi unui neputincios decât Celui Atotputernic?
Oare nu e mai nebunesc lucru să te închini prafului decât Făcătorului de viaţă şi Domnului?
Unul din prooroci a spus: blestemat omul care nădăjduieşte în om. Cine îşi pune nădejdea într-un om muritor, într-o băşică vremelnică de spumă, şi nu şi-o pune în Dumnezeu Atotţiitorul, este – e limpede – blestemat. Şi acest blestem asupra lui şi asupra casei lui poate fi confirmat de experienţa vieţii de zi cu zi. Este limpede că la fel de blestemat este şi omul care se roagă numai omului, şi nu se roagă Celui ce ţine toate şi poate toate.
Însă – ia seama! – uneori tăcerea e mai folositoare şi decât vorbele acestea.
Prima batjocură tulbură sufletul rugător. Tu, însă, i-ai supravieţuit deja, şi de la rugăciune nu ai încetat – iar batjocura repetată e un imbold. Şi tu, îmi spui, ai făcut experienţa acestui lucru. Acum, într-un anume fel Dumnezeu ţi-e mai apropiat, şi biserica mai dragă, şi rugăciunea mai dulce. Să ştii că va veni vremea când batjocura aceasta va înceta, iar în locul ei vor veni încuviinţarea şi admiraţia şi lauda – şi atunci, sufletul tău va fi într-o primejdie mai mare decât acum. Acum te înveţi cu smerenia, iar atunci vei fi luptată de trufie. Aceasta însă este altă problemă, altă ispită.
Să ştii că cei ce ne chinuie prin batjocură, tocmai aceştia sunt vrăjmaşii noştri. Şi la ei s-a gândit Domnul când a poruncit: iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Ei ne fac binele neştiind ce fac. Amărându-ne şi strâmtorându-ne, ei aprind în noi torţa înflăcărării dumnezeieşti.
Bârfindu-ne pe la spate atunci când mergem la biserică, ei ne mână mai aproape de Dumnezeu.
Drept aceea, iartă-le lor, şi binecuvântează-i, şi roagă-te lui Dumnezeu pentru ei, şi – ceea ce e culmea a toate – iubeşte-i ca pe cei mai mari binefăcători ai tăi după Dumnezeu. Dar dacă sufletul tău nu va răbda acest nimicnic şuierat de şarpe al prafului pământesc şi se va ruşina de Hristos, atunci vor râde de tine nu numai oamenii, ci şi dracii. Mergi cât mai des în casele plângerii. Mergi cât mai des şi în cimitir. Gândeşte-te la crucea lui Hristos şi sărut-o cât mai des. Şi la sfârşitul vieţii să te gândeşti.
Toate acestea te vor ajuta să te întăreşti în aşezarea rugătoare a fiinţei tale şi să ajungi la biruinţă desăvârşită.
Episcop Nicolae Velimirovici,”Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare”