Filaret Denisenko
În 1990, Patriarhul Pimen al Rusiei a trecut la cele veșnice. Au început procedurile de alegere a noului Patriarh. Printre candidați, Filaret Denisenko, un tip ciudat pînă-n ziua de azi. Ambițiile lui erau extrem de mari însă la alegere a ieșit abia pe locul 3. Decepționat, și-a făcut planul să rupă Biserica Ortodoxă Ucrainiană de Patriarhia Rusiei, el urmînd a fi întîistătătorul. Acțiunile lui necanonice i-au atras pedeapsa Moscovei și în 1992 a fost caterisit și alungat din scaunul episcopal.
Nici această pedeapsă nu l-a adus la ordine pe Denisenko. Și-a continuat demersurile schismatice și a strîns semnături ale ierarhilor pentru susținerea ambițiilor sale nebunești. În 1997 este excomunicat (alungat din Biserică) și anatemizat. Pedepsele acestea, plus cea a caterisirii sunt cele mai grave din cite se pot aplica unui cleric. În urma lor, Denisenko nu mai era nici măcar mirean, era trecut în răndul păgînilor.
Epifanie Dumenko
În această stare, sfidînd Sfintele Canoane, Denisenko l-a ,,hirotonit,, pe Epifanie Dumenko în treapta arhieriei. Putem spune că Epifanie este produsul sută la sută al lui Denisenko, adică necleric aflat cu totul în afara Bisericii. Păgîn, cu alte cuvinte. Adoptat de puterea politică, el preia rolul de dezbinător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene de Patriarhia Moscovei, exact ce doreau americanii. Dintru început, el a beneficiat de susținerea agentului american, Bartolomeu din Constantinopol, care, în schimbul a 20 de milioane de dolari a consimțit să acorde tomosul de recunoaștere a autocefaliei grupării schismatice conduse de Epifanie. Faptul a provocat multă tulburare în lumea ortodoxă. Cîțiva întîistătători s-au grăbit să-l recunoască pe Epifanie, alții au refuzat.
De ce pomenirea la Sfanta Liturghie înseamnă comuniune cu cel pomenit?
,,Biserica lui Hristos, întemeiată pe mărturisirea apostolică și păstrată prin succesiunea canonică a episcopilor, se sprijină nu doar pe unitatea vizibilă a structurii sale, ci mai ales pe unitatea nevăzută a credinței și a comuniunii în Duhul Sfânt. Această unitate se exprimă și se păstrează în primul rând prin comuniunea liturgică, întrucât Sfânta Liturghie nu este o simplă adunare religioasă sau ceremonial simbolic, ci o reală participare la Trupul și Sângele lui Hristos, în chip euharistic și ontologic. Comuniunea liturgică reprezintă expresia cea mai înaltă a unirii în învățătura de credință, în har și în adevăr… cel care intră în comuniune cu un schismatic aflat sub afurisire își asumă aceeași condamnare, întrucât prin gestul său el legitimează ceea ce Biserica a osândit.’’ (CP)
Cu acest păgîn sinistru, Dumenko, au intrat în comuniune cinstiții noștri ierarhi, 65 la număr, adică întregul sinod. Este o cădere totală, pentru că niciunul n-a schițat măcar un gest de împotrivire. Mai jos și mai rău de atît nu se poate. Festivismul și megalomania de al zisa sfințire a catedralei – eu îi zic templu ecumenist – se risipesc încet, încet. Pseudo-ierarhii romani s-au împovărat cu ce e mai rău: erezia și schisma. Și-au pierdut, ireversibil, legitimitatea și credibilitatea.
Bunul Dumnezeu să aibă milă de ei.
Presbiter Iovița Vasile