Scrisoare deschisă către prefectul judeţului Sălaj

Domnule prefect,

Sunt preotul pensionar Ioviţa Vasile din Sânmihaiul Almaşului, nr 55.

Sunteţi reprezentantul guvernului în judeţul Sălaj, de aceea vă rog să citiţi cu atenţie cele ce scriu în continuare, apoi să le transmiteţi efemerului preşedinte KW Iohannis şi lui Ludovic Orban, mai-marele vremelnic al guvernului.

1.Dumnezeu mi-a dat un loc şi un rost în lumea aceasta, aşa cum v-a dat şi vouă, şi oricărei făpturi. Niciodată nu v-am deranjat cu nimic, nici nu vă cunosc decât din nişte imagini televizate. Nu v-am făcut niciun rău, nici nu vă doresc răul. Din partea mea, puteţi sta liniştiţi, trăind cum doriţi, slujindu-L pe Mântuitorul Hristos sau punându-vă în slujba diavolului. Am şi eu pretenţia îndreptăţită să mă lăsaţi să trăiesc în Sfânta Biserică Ortodoxă, după cum socotesc de cuviinţă, prin libertatea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. N-aveţi nicio îndreptăţire să mă batjocoriţi şi înjosiţi, să-mi luaţi darurile pe care le-am primit de la Cel Atotputernic, să mă îngrădiţi cu nişte măsuri abuzive şi absurde. Nu vă permit să dictaţi în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, din care nu faceţi parte, şi care este pe mâna unor ierarhi vânduţi şi necredincioşi, care îndeplinesc orbeşte ordinele voastre. Nu au nicio îndreptăţire să mai stea pe scaunele episcopale ale Bisericii noastre şi îi invităm să plece, prin demisie.

2.Sunteţi luptători împotriva lui Dumnezeu. Aţi comis un păcat inimaginabil de greu, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie, prin faptul că aţi scos armata cu blindatele şi forţele represive ale statului, pentru a împiedica credincioşii ortodocşi să sărbătorească Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vă daţi seama ce-aţi făcut? Nici comuniştii n-au îndrăznit să se coboare la acest nivel de sălbăticie. Vă pregătiţi să ne împiedicaţi să sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Paraschiva; aveţi un plan stabilit ca să împiedicaţi Poporul Român să se bucure de Naşterea Mântuitorului, Tăierea Împrejur şi Botezului Domnului. Vă previn: Dumnezeu vă va pedepsi încă din viaţa aceasta. Aveţi grijă, vă garantez şi vă dau scris, ,,că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri’’ (Matei 26, 52).

3.Nu mai invocaţi legile în temeiul cărora ziceţi că acţionaţi. Legile voastre sunt fărădelegi şi voi sunteţi nişte nelegiuiţi atunci când batjocoriţi un popor întreg, sub cuvânt mincinos că îl apăraţi de coronavirus. Nicio lege nu poate justifica ticăloşia şi batjocorirea unui popor. Daţi ucazuri împotriva oamenilor, îi împiedicaţi să se interneze în spitale, lipsindu-i de asistenţă medicală, fapt de o gravitate excepţională, pentru că mulţi mor cu zile, temându-se să mai apeleze la serviciile medicilor vânduţi şi intimidaţi de voi. Nu vă prefaceţi a nu şti că sunteţi angrenaţi într-un plan diabolic, la scară planetară, prin care se urmăreşte exterminarea a două miliarde de oameni!

4.Nu mai falsificaţi realitatea statisticilor adevărate şi nu mai cereţi medicilor să raporteze cazuri de infectări inexistente, numai pentru a livra televiziunilor, vândute şi ticăloşite, date pe care să le amplifice, să le prelucreze în scop manipulator, ca să întreţină confuzia, frica şi panica. Pandemia nu există, lăsaţi poporul să trăiască în normalitate, nu-l împingeţi spre ruină morală şi economică.

5. Toate aceste acţiuni ticăloase sunt îndreptate împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe, pe care vreţi să o subjugaţi, să o folosiţi (prin ierarhii vânduţi), şi să o distrugeţi. Nu veţi reuşi, pentru că Biserica este lucrarea lui Dumnezeu, iar voi nu sunteţi mai mari decât El. Nu sunteţi dumnezei pe pământ, cum vă socotiţi. Sunteţi nişte jalnici muritori şi nu ştiţi când vă va răpi moartea, când vă va fi lumea mai dragă.

6.Nu mai executaţi ordinele ticăloase ale străinilor care urăsc Poporul Ortodox Român şi şi vor să-l târască în iad. Avem străini veniţi pe pământ românesc care suferă alături de noi. Când însă, unii din aceşti străini, se caţără în poziţii politice înalte şi batjocoresc Poporul Român, nu-i putem socoti decât ca nişte scursori şi lepădături. Lăsaţi-ne să ne creştem copiii în frică de Dumnezeu, nu-i ucideţi lent, prin metodele criminale dictate de străini.

7.Noi, Biserica Ortodoxă Română a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ştim ce ne aşteaptă. Ne aşteaptă moartea, mucenicia, pentru că Îl mărturisim pe Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie. Le vom primi cu seninătate, cum au făcut Sfinţii Mucenici, de-a lungul istoriei. Voi nu ştiţi încotro vă îndreptaţi, dincolo de împlinirea orbească a unor ordine venite de la nişte demenţi. Ţineţi cu dinţii de nişte privilegii, care se vor risipi curând, precum fumul. Vă chemăm să (re) veniţi în Sfânta Biserică Ortodoxă şi să va bucuraţi de darurile cele veşnice ale Marelui nostru Dumnezeu.

8. Ştiţi cine sunt, mi-am dat numele şi adresa. Trimiteţi forţele represive să mă aresteze şi să mă întemniţeze într-un spital, din care să nu mai ies decât mort. Puneţi pe cineva să mă împuşte, fără alte formalităţi. Eu mă voi duce la Hristos, voi veţi merge în chinurile veşnice ale iadului, cu Iohannis, Orban, Arahat, Tătaru, Vela, Cercel, Rafila şi alţii, care batjocoresc Poporul Român. Mă voi folosi de puterea preoţească ce mi s-a dat, prin Apostolică succesiune, spre a sta împotriva voastră, deţinători ai puterii brute şi oarbe. Veţi vedea că Hristos este mai Mare şi mai Puternic decât voi. Nu-mi veţi putea face niciun rău, fără ştirea şi îngăduinţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ştie cum să orânduiască lucrurile pentru credincioşi şi pentru ticăloşi.

Dragi români, alipiţi-vă de Domnul nostru Iisus Hristos, de Sfânta Biserică Ortodoxă, pentru a ajunge la viaţa veşnică. Lăsaţi-i pe antihrişti în drumul pe care l-au ales, atunci când şi-au vândut sufletele pentru măriri iluzorii şi trecătoare.

Presbiter Ioviţa Vasile                             12 octombrie 2020

20 de comentarii la „Scrisoare deschisă către prefectul judeţului Sălaj

  1. Mihai spune:

    La Sf Parascheva strict interzis, in schimb liber la spurcaciuni, la Sibiu va avea loc un festival al sodomitilor

    1. CORNEL ABRUDAN. spune:

      E TIMPUL MÀRTURISIRII LUI IISUS – HRISTOS, ÌN FAȚA OAMENILOR. AMIN! ÌNGRÁDIȚI – VÀ DE ECUMENISM, EREZIA EREZIILOR , FOCUL IADULUI CELUI VEŞNIC, DUPÀ SFATUL SFINȚILOR NOŞTRI PÀRINȚI ŞI TOATE NEAMURILE ORTODOXE. AMIN! IISUS – HRISTOS – CERCETAŢI DUHURILE ŞI LUAŤI CE E BUN. AMIN! SFÌNTUL APSTOL PAVEL – NU PUTEȚI SLUJI LA DOI STÁPÌNI, ORI SLUJIȚI LUI MAMONA, ORI SLUJIȚI LUI DUMNEZEU. AMIN! ÌNGRÁDIREA DE EREZIE, NU ESTE SCHIZMÀ. AMIN! MULŤUMESC LUI DUMNEZEU, CÀCI NU N – E VA PÀRÀSI NICIOADATÀ, MULŤUMESC DOAMNE, CÀCI NE – AI DÀRUIT POPORULUI ROMÌNESC THE ORTODOX, PREOȚI NEPOMENITORI AI EPISCOPILOR ZONEI, CATERISIȚI DE EPISCOPUL ZONEI SEMNATAR AL SINODULUI DIN CRETA ECUMENIST, DECLARAT OFICIAL ÌN BISERICA LUI HRISTOS. . . ACEŞTIA SUNT ADEVÀRAȚII MÀRTURISITORI A LUI IISUS – HRISTOS, ÌN FAȚA OAMENILOR ŞI PUȚINII MIRENI CARE AU AVUT CURAJUL MÀRTURISIRII LUI IISUS – HRISTOS, ÌN FAȚA OAMENILOR. AMIN! ACEASTA ESTE BISERICA LUI HRISTOS. PE CARE PORȚILE IADULUI NU O VA BIRUI PE EA. AMIN! MULŢUMIȚI , SFINŢITE PÀRINTE, PENTRU APÀRAREA DREPTEI – CREDINȚE, ORTODOXIA, DUPÀ SFATUL SFINȚILOR NOŞTRI PÀRINȚI ŞI CANOANELE APOSTOLICE. AMIN! ÌMPÀRÀȚIA LUI DUMNEZEU VA FI A D – VOASTRÀ ŞI CELOR CARE MÀRTURISEC PE IISUS – HRISTOS. ÌN FAȚA OAMENILOR. AMIN! DOAMNE, AJUTÀ. AMIN!

      1. Multumesc Domnule Cornel. Textul Dumneavoastra e o surpriza pentru mine. Pana acum am comunicat numai prin grai, fata catre fata. Doamne ajuta.

    1. Sa nu ne miram. Klausul Iohannis este un aprig sustinator al lor. Ciudata simpatie!

      1. dumitru spune:

        Parinte Vasile,dragi crestini,Cuvioasa plange.Icoana Sfintei de la Sf.Racla plange
        https://youtu.be/zzAUq2p1zLA

  2. Gabriela Naghi spune:

    Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, în vecii nesfârșiți !Amin
    Puternică și plină de har Sfânt este Mărturisirea Sfinției Voastre, pentru Adevăr, în fața Domnului Hristos, a tuturor celor care au ridicat război împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe, împotriva poporului dreptcredincios, împotriva Însuși Împăratului Hristos, Dumnezeu Atotțiitorul, Atotfăcătorul, care este Dumnezeul nostru.
    „Fără Mine, nu puteți face nimic”, spune Hristos. Iar ce spune Hristos este adevărul, căci El este Adevărul.
    Spunea un monah ca în vremurile rele de acum, vremuri de încercare a tăriei neșovăielnice a credinței noastre ortodoxe, îngăduite de Dumnezeu, există multă risipire, foarte multă minciună, neorânduială. Și, în astfel de cazuri, poporul totdeauna are nevoie de cineva, care, prin jertfa lui, să dovedească că este cu putință împotrivirea în fața celui rău.
    Reperele noastre luminoase în bezna acestor veacuri. când statul antihristic prin slugile lui, a ridicat puhoaie grele de stavile și îngrădiri ale libertății religioase, depășind în cruzime și nimicnicie, statul bolșevic, sunt Martirii, Mucenicii, Mărturisitorii, in majoritatea lor tineri, elita neamului românesc, care au pătimit și și-au vărsat sângele pentru credința în Hristos, neam și tară în închisorile comuniste, carliste și antonesciene.
    Lor le datorăm că acest popor mai există și Domnul ÎndelungRăbdătorul nu și-a întors fața Sa de la noi.
    Eroii neamului sunt sprijinul acestor vremuri și sunt viața acestui neam, ceea ce dovedește că Învierea există, pentru că, iată, ei sunt mai vii decât noi, cei care trăim acum, care suntem morți duhovnicește, slăbănogiți de păcate și puțin credincioși.

    1. dumitru spune:

      Arde Taborul(la propriu)!
      https://youtu.be/JnudZCoIXBk

    2. Adevărat.. Amin… Amin… Amin…!!!

  3. Constantin spune:

    Icoana Cuvioasei de la sf.racla plange
    https://youtu.be/zzAUq2p1zLA

    1. Acest semn il vad si orbii. Cei cu ochi sanatosi – nu. Vor plange ei in vesnicie, daca nu se pocaiesc.

      1. Constantin spune:

        Foarte bine ați făcut publice aceste imagini, drept mărturie a puterii Domnului nostru Iisus Hristos! Amin!

  4. dumitru spune:

    O mica portiune din tunica Domnului tesuta de Maica Domnului va pleca din Serbia de unde a stat pana acum si va fi dusa in Rusia:

    https://spzh.news/ru/news/75106-chastica-khitona-gospodnya-vernetsya-v-rossiju-iz-serbii

    1. dumitru spune:

      Dupa ce flacarile(puse de maini criminale anticrestine) au cuprins Muntele Taborului unde e manastirea ctitorita de Cuv.Antipa Romanul,iata ca au cuprins si Nazaretul
      http://iubire.me/nazaretul-arde-la-propriu/

      1. dumitru spune:

        Pun problema (gandindu ma special la cei care au credinta religioasa cretana cum ca”toate religiile sunt bune si egale la dumnezeu,ce tot atata ura religioasa”),de ce dupa atatea „acorduri”,”declaratii comune”,”tratate de iubire in spiritul pacii si tolerantei”inca se ucid „crestini”din ce in ce mai multi?Si ce categorie de „crestini”sunt ucisi?Pentru ca Biserica Ortodoxa discerne adevaratii mucenici de falsii mucenici(printre care se numara si aceasta”crestina” de mai jos din congregatia ecumenista Basel),care,sa fie limpede,nu a murit”martira”pentru ca traia ortodox,propovaduia ortodoxia,ci pentru ca propovaduia evanghelia antihristului,ecumenismul.Pentru aceasta „cauza”a murit.Si pentru ca a predicat crestinismul antihristic,adica ecumenismul si nu crestinismul adevarat care este Ortodoxia,Biserica intreaga o numeste pe aceasta drept falsa mucenita.De ce aceasta precizare?Pentru ca crestinii simpli la cugetare,care nu au discernamant si mai pretind pe deasupra si altor prosti ca ei sa creada la fel,au credinta ca aceasta femeie si altii carora li s au taiat capetele,nu conteaza ce religie au,sunt „mucenici”,adica s au mantuit.Ori stim clar ca Sf.Ap.Pavel precizeaza destul de clar:”Daca Hristos(Cel ortodox,nu cel sau cei antiortodocsi care sunt in realitate antihristul cel nevazut pentru care mor multi in inselare,adica falsi „mucenici”) nu a inviat,zadarnica este propovaduirea noastra si zadarnica este si credinta voastra”.
        https://spzh.news/ru/news/75102-v-mali-islamisty-ubili-khristianskuju-missionerku-iz-shvejcarii

  5. Ioana spune:

    Speram sa le vina randul cat de curand! O comisie internationala de avocati va pleda în cea mai mare afacere de delict civil din toate timpurile: SCANDALUL FRAUDEI CORONA, care între timp s-a transformat în CEA MAI MARE CRIMĂ COMISĂ VREODATĂ OMENIRII.
    https://actadiurna2016.wordpress.com/2020/10/14/avocatul-germano-american-reiner-fuellmich-da-pe-fata-sarlatania-planetara-pe-nume-corona-virus-si-o-numeste-pe-drept-cuvint-crima-contra-omeni

    1. Am spus din capul locului ca e o mare si monstruasa sarlatanie. Ca sa impresioneze, au marit numarul infectatilor (din pix) la 4000 si acum zic sa multiplicasm cu 10, ca sa ajungem la 40000 zilnic. Ei socotesc ca cu cat e mai mare minciuna, cu atat e mai credibila. Se inseala. Dumnezeu va face ca acest buboi mare si spurcat sa se sparga, nu peste multa vreme. Cereti in rugaciune ca Dumnezeu sa le zadarniceasca planurile marsave.

  6. Copaci Nicolae spune:

    Vremea cea de pe urmă a sosit ! Alegerea fiecăruia dintre noi este făcută!
    Sîntem iubitori de Dumnezeu, de Duhul cel sfînt și de Christos. Să ne rugăm și să ne păzim de ispite. Să ajutăm și pe frații și pe surorile noastre să ramînă alături de bine și de adevăr, de lumină și de frumos. Să rămînem uniți, vigilenți și mult iubitori, puternici in bine și în credință. Doamne ajută !!!

    1. Aveti dreptate in ceea ce spuneti. Lumea refuza sa inteleaga ca ne apropiem de sfarsitul veacului acestuia.
      Doamne ajuta.

Răspunde-i lui Gabriela Naghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *