Seceta…

…a ucis orice boare de vînt. Pîraiele și rîurile au secat. Bietele viețuitoare de pe cîmp aleargă în căutarea apei. Fîntînile sunt și ele seci. Știm că înțelepții din ue intenționează să ne interzică să le mai folosim! Fantînile părinților noștri. Vegetația e pîrjolită, culturile plîng de lipsa apei, pămîntul își arată crăpăturile incredibile. Locuiesc, de 74 de ani pe Valea Almașului și țin minte că o singură data a secat. Acum e a doua oară. Oamenii însă o țin într-o veselie și nu se arată îngrijorați. Ca-n vremea lui Noe.

Ce-i de făcut? Eu aș sugera ca globaliștii, ocultiștii ecumeniștii, sectarii, ateii, păgînii, barabarii să strige către dumnezeii lor de la Bruxelles și de aiurea. Care dumnezei? Aceia care răcesc clima, pot provoca ploile și le pot opri, alungă sau aduc grindina; aceia care provoacă cutremure, inundații și au inventat inteligența (de fapt, prostia) artificială.

Nu strigă nimeni? Nu, pentru că dumnezeii lor, balii, sunt neputincioși. Vă invit să citiți cu atenție Capitolul 18 al Cărții a III a a Regilor. În vremea Proorocului Ilie, pămantul si făpturile lui Dumnezeu suspinau după ploaia ce nu mai venea. Poporul s-a împărțit în două, exact ca-n vremea noastră. O parte din oameni au rămas credincioși Dumnezeului Adevărului, ceilalți s-au robit lui Baal. Și unii și alții resimțeau dureros lipsa apei; și unii și alții au promis venirea ploii.

A venit vremea jertfei și au început adepții lui Baal să strige către demonul și domnul lor, dar n-a fost niciun glas, niciun răspuns. Zadarnic săreau și se scălămbăiau în jurul jertfelnicului. A fost momentul în care Proorocul Ilie a rîs și a batjocorit prostia și neputința lor: ,,Strigați mai tare, că doară-i dumnezeu. Poate stă de vorbă cu cineva, sau se îndeletnicește cu ceva, sau este în călătorie, sau doarme; strigați tare, să se trezească’’ (III Regi 18, 27).
La jertfa de seară, poporul cel binecredincios s-a adunat și Proorocul Ilie a înălțat rugăciune către Dumnezeul Cel Atotputernic. Foc s-a pogorît din cer și a ars jerfa cea bineplăcută. La scurt timp, Ilie a trimis vorbă regelui Ahab, cerul s-a acoperit de nori și ploaia cea binecuvîntată a căzut peste pămînt.

Mîine este Ziua Domnului. Fie că veți sta în fața altarelor tăinuite, la Sfanta Liturghie, fie că vă veți ruga în cămara voastră, înălțați mîinile și cugetele voastre spre cer și veți vedea cum Dumnezeu se va milostivi spre noi și va vădi nimicnicia dumnezeilor mincinoși și neputincioși.

,,Cel ce ridici norii de la marginile pămîntului și fulgerele spre ploaie le-ai făcut, poruncește acelora să slobozească ploi liniștite și rouă aducătoare de roadă pe pămînt, cu lacrimi ne rugăm Ție, Unule Bun, auzi-ne degrabă și cu milostivire ne miluiește’’.
Dă, Doamne. Amin. Așa să fie.

Presbiter Iovița Vasile

6 comentarii la „Seceta…

  1. Ioan spune:

    Rabinul Elhanan Beck le spune lui Vexler,Trump ca „evreii sunt sub porunca atotputernicului ca sa ramana total in exil si ca statul Israel nu trebuie sa existe si Gaza,Cisiordania ,Cipru,Romania,Ukraina si Turcia nu trebuie sa fie ocupate nici de khazari nici de ashkenazi nici de evrei si de catre nimeni apartinator cultului mozaic si simpatizantii lor”.
    Va rog sa faceti o raspandire extrem de masiva a acestui text,al numelui rabinului Elhanan Beck cu ce spune in clipul de mai jos cu tot cu clipul de mai jos.
    https://vm.tiktok.com/ZNdPy27jG/

  2. Ioan spune:

    Acelasi rabin pe nume Elhanan Beck spune ca existenta statului Israel si ce face el acum cu razboaiele lui si SUA este rebeliune impotriva atotputernicului si ca nu vor reusi in nimic din ce vor ei sa faca acolo si cu planeta pamant.
    https://vm.tiktok.com/ZNdPyVamn/
    Intrati in contul videoclipului ca sa va luminati in chestiunea evreilor si Israelului si nu mai stati dezinteresati pentru ca sustineti propaganda khazara si gresiti.

  3. Ioan spune:

    Spun despre doamna Diana Sosoaca prin cuvintele acestei femei.
    https://vm.tiktok.com/ZNdPfsMfy/

  4. Mihai spune:

    Nu mai departe în zilele acestea, in Athos este primit cu osanale cel care a legiferat sodomia in Grecia, premierul Mitotakis

    1. Nu-i de mirare, Atosul a fost burdușit cu ecumeniști, de-a lungul anilor. Dacă ar fi numai călugării vrednici, Atosul ar fi o redută.

  5. Constanta Florea spune:

    Sfântul Gavriil, cel nebun pentru Hristos

    Când icoana de la Iviron a Maicii Domnului va părăsi Muntele Athos, clopotele vor rasuna.

    Cupolele bisericilor se vor închina Reginei Cerului și a Pământului, iar toate acestea vor fi arătate la televizor.

    Va fi marea milă a lui Dumnezeu pentru ca lumea să vadă.

    Când Fecioara Maria de la Mănăstirea Iviron (Icoana Portarita) se pregătește să părăsească Athosul, clopotele vor începe să bată singure, bisericile se vor închina vizibil în fața ei și toată lumea va vedea acest lucru.

    Toate acestea vor fi arătate la televizor.

    Astăzi, forțele inteligente ale conspirației masonice globale plănuiesc dinainte să creeze războaie între diferite țări, să creeze foamete artificiala, revolte și diverse tipuri de mari dezastre și nevoi.

    De la cei extrem de săraci și nevoiași, încă se mai aude:

    ce se va întâmpla cu noi?

    Cine ne va salva și ce ne va salva?

    În astfel de momente, când tot felul de tulburări și nevoi vor fi la apogeu și lumea pare să ajungă într-un impas fără speranță, Antihristul va veni în lume ca un salvator [mântuitor].

    Pentru ca venirea Antihristului să fie cât mai asemănătoare cu venirea lui Hristos în lume, el va fi precedat de venirea predecesorului sau „înaintemergătorului” său.

    El le va arăta oamenilor minuni mincinoase foarte mari.

    Oamenii uimiți îl vor recunoaște aproape ca pe un dumnezeu.

    El le va spune:

    cine este comparabil cu mine, care vin în această lume ca mântuitor și protector al vostru?

    Există o profeție:

    „Antihristul se va naște din seminția lui Dan ”.

    Se va spune în presa că o fecioara l-a născut.

    De fapt, se va naște dintr-o prostituată profană.

    Toată răutatea lumii se va concentra în el, deoarece Satana însuși va locui în el…

    Martiriul sfinților Enoh și Ilie prigoniti de Antihrist va fi difuzat la televizor.

    Din cauza păcatelor, vor fi cutremure.

    Când Părintele Gabriel a fost întrebat dacă vom ști cine este Antihristul, el a răspuns :

    „Veți intui. Amintiți-vă, Antihristul bate la ușă.

    Când bate el, ce ar trebui să fac? – să deschid.

    Când deschideți ușa și vedeți un vizitator, ce ar trebui să spuneti?

    Intrați.

    Asta, vă va fi un semn…, va fi el care va veni.

    Ușa este deja deschisă acum.

    El nu mai bate la ușă ca să aștepte: ci da buzna”

    În ultimii ani, susținătorii Antihristului vor merge goi pe stradă fără rușine.

    Creștinul se va îmbrăca modest însă va fi recunoscut și persecutat.

    Bărbații se vor transforma în femei, femeile în bărbați!

    Atunci va fi momentul în care va trebui să va dovediti bărbația.

    Dacă ești femeie, atunci va trebui să devii curajoasa, iar dacă ești bărbat, va trebui să devii erou!

    Antihristul s-a născut deja, iar pecetea lui va fi pusă nu doar invizibil, ci și vizibil pe mâna sau pe frunte.

    Produsele pe care este pus numărul antihristului nu ne pot face rău.

    Aceasta nu este încă pecetea.

    Este necesar să citim rugăciunea „Tatăl nostru”, pentru a binecuvânta și a putea primi alimentele sfințire.

    În acest fel, fiecare mâncare va fi sfințită.

    Aplicarea semnul fiarei nu va fi în palma, ci la baza degetului arătător.

    Pecetea va fi plasata subcutanat cu ajutorul unui computer.

    Inițial, acceptarea semnul fiarei va fi voluntară, iar odată cu apariția la vedere a Conducătorului Mondial Antihrist va deveni obligatorie pentru toată lumea.

    Cei „neascultători” , care vor refuza sa primească pecetea vor fi declarați trădători și atunci oamenii vor fi forțați să se ascundă în munți, în pădure.

    Vor trebui să plece în grupuri de 10-15 persoane.

    Oricare ar fi situația, nu trebuie să ne pierdem speranța.

    Cu ajutorul lui Dumnezeu, mintea va deveni clară în privința a ceea ce trebuie să facem în continuare.

    Cine își păstrează credința în inima până la sfârșit nu va fi atins de foamete sau dezastre naturale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *