,,Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scapa’’ (Marcu 8, 35). Acest adevăr al cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos l-a ilustrat în chip mucenicesc Sfânta Anastasia Romana. ,,Anastasia’’ înseamnă în limba greacă ,,Înviere’’, căci fiecare din noi trăim întru nădaejdea învierii morţilor şi a vieţii veşnice.
Sfânta Muceniţă Anastasia Romana a trăit în vremurile cumplite ale persecuţiilor împotriva Bisericii lui Hristos. Abia avea trei ani când a rămas orfană, însă Dumnezeu i-a purtat de grijă şi a călăuzit-o pe calea mântuirii. A fost luată de o cinstită călugăriţă, Sofia, şi a crescut în mănăstire, învăţând frica de Dumnezeu şi cele ce-i erau de folos mântuirii sufletului.
Diavolul însă n-a putut răbda să vadă această odraslă binecuvântată şi i-a îndemnat pe slujitorii săi, pe păgânii fără Dumnezeu să prindă pe Anastasia, cea care avea acum douăzeci de ani, şi s-o ducă în faţa ighemonului, care, văzându-i frumuseţea, a îndemnat-o să se lepede de Credinţa în Hristos şi să se alipească de zeii lor diavoleşti. Mireasa lui Hristos, Anastasia, a mărturisit în faţa păgânilor pe Domnul şi de-aici au început chinurile care pe noi ne îngrozesc numai citindu-le. Întâi a fost bătută peste obraz. Au legat-o apoi de patru stâlpi şi sub dânsa au aprins foc din care ieşea un fum greu şi înecăcios, în vreme ce o băteau cu toiege fără milă. Nu s-au oprit aici. Au legat-o de o roată şi i-au zdrobit oasele, iar venele i le-au rupt. A patra pedeapsă a stat în aceea că au spânzurat-o şi i-au strujit coastele. Fiarele cu chip de oameni au născocit încă o grozăvie, căci i-au tăiat sânii cu briciul. I s-au smuls unghiile, i-au tăit mâinile şi picioarele, i-au zdrobit dinţii. Pentru că nu a încetat să strige către Dumnezeu, Care o întărea, i-au tăiat şi limba şi abia atunci poporul s-a îngrozit, încât au strigat împotriva ighemonului diavolesc. Acesta a poruncit să fie scoasă din cetate şi să i se taie cinstitul cap, şi aşa s-au sfârşit chinurile cele cumplite ale Sfintei, iar sufletul său curat s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 381-388).
Am stăruit asupra chinurilor inimaginabile la care a fost supusă Sfânta Anastasia Romana, iubite cititorule, pentru că aşa se poate măsura nevrednicia noastră, aşa ne dăm seama cât de puţin facem noi atunci când numele Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este batjocorit, în chipul cel mai josnic, de nemernicii zilelor noastre.
Presbiter Iovița Vasile