Doreşti, Creştine, să ţi se ierte şi cele mai mici greşale, pe care ca un om le-ai greşit fie cu urechile, fie cu ochii? Apropie-te de Sfintele Taine cu frică şi cu inimă înfrântă şi ţi se vor lăsa, şi se vor ierta. Aceasta o adevereşte şi Sfântul Anastasie al Antiohiei: „De se va întâmpla să greşim, oarecare greşale mici şi de iertat, ca nişte oameni ce suntem, fie cu limba, sau cu urechile, sau cu ochii sau ne înşelăm şi cădem în mândrie, sau în întristare sau în mânie, sau în altceva asemenea, să ne osândim pe noi înşine şi să ne spovedim lui Dumnezeu şi aşa să ne împărtăşim, crezând că Sfânta împărtăşanie ne curăţă de aceste păcate pe care le-am făcut.
Aceasta o mărturisesc şi mulţi alţi sfinţi. Sfântul Clement spune: „Împărtăşindu-ne cu cinstitul Trup şi cu cinstitul Sânge a lui Hristos, să mulţumim Celui ce ne-a învrednicit să ne împărtăşim cu Sfintele Sale Taine şi să-L rugăm să ne fie nu spre judecată, ci spre mântuire şi spre iertarea păcatelor”.
Sfântul Vasile cel Mare zice: „Și ne învredniceşte, Doamne, a ne împărtăşi fără de osândă, cu preacuratele acestea şi de viaţă făcătoare Taine, spre iertarea păcatelor” (în rugăciunea dela Sf. Liturghie).
Dumnezeescul Hrisostom: „Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului şi spre iertarea păcatelor”.
Și deşi spovedania şi facerea canonului pot ierta păcatele, totuşi este necesară Sfânta Împărtăşanie pentru iertarea păcatelor. Deoarece aşa cum la o rană infectată se scot mai întâi viermii, apoi se taie părţile cele putrede şi se pune alifie pentru tămăduire, căci dacă o lasă revine din nou la starea dintâi; tot aşa este şi cu păcatul: spovedania scoate viermii, împlinirea canonului taie cele putrede, apoi Sfânta Împărtăşanie este ca o alifie, care tămăduieşte (Matei 12,45). Pentru că dacă nu va lua Sfânta împărtăşanie, bietul păcătos vine iarăşi la starea dintâi şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia, mai rele ca cele dintâi.
Auzi, creştinul meu, câte daruri primeşti de la Sfânta împărtăşanie? Că şi păcatele tale cele neînsemnate, şi cele cunoscute ţi se iartă şi rănile ţi se vindecă şi te faci cu totul sănătos? Ce altceva este mai fericit decât să te pregăteşti ca să te împărtăşeşti totdeauna şi cu ajutorul şi cu pregătirea pentru dumnezeiască Împărtăşanie să te afli totdeauna slobod de păcate? Să fii curat, tu pământean pe pământ, aşa cum sunt curaţi şi îngerii în ceruri? Ce altă fericire poate fi mai mare decât aceasta?
(Sfântul Nicodim Aghioritul, Neofit Kavsokalivitul, Deasa Împărtășire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Editura Orthodoxos Kypseli (Stupul Ortodox), Thesalonik)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: „ȚINEȚI LA NEAMUL ACESTA, ȚINEȚI LA ȚARA ACEASTA, ȚINEȚI CU TOT DINADINSUL!”
Țineți la neamul acesta, țineți la țara aceasta, țineți cu tot dinadinsul! Nu vă împrăștiați, nu plecați, cum spune Părintele Arsenie: ,,Nu vă depărtați de țara aceasta că este sfântă și mântuitoare!”. Nu este un loc mai sfânt decât pământul țării noastre cu atâția mucenici și trăitori de viață creștină! Într-adevăr, întoarcem spatele la aceste valori ortodoxe, dar e mare pierdere! Un creștin care pleacă, un tânăr care se duce de aici, pleacă cu o istorie, pleacă cu o credință, cu o tradiție, cu o limbă și cu tot ce are mai valoros.
De aceea, deprindeți-vă și rămâneți aici! Măi, tații noștri nu s-au dus nici în Italia, nici în Franța! Aici au dus ei tot greul. Frații noștri au stat aici și au mugurit pe pământurile acestea. Dar acum nu ne mai place. Vedeți Bărăganul e plin de bălării, în toate părțile. Atâta vreme cât există pământul acesta nelucrat, înseamnă că ne e greu. Dar în străinătate ne ducem, pardon de expresie, să vedem toată mizeria păgânilor sau a luteranilor, a protestanților din Occident și venim de acolo și ne facem casă și gospodărie după argăția aceasta nedemnă, fără prestigiu pentru creștinul ortodox.
Rămâneți aici, pentru că valoarea noastră, aceasta este: suferința și greul, povara. Acestea ne-au dus pe noi în istorie. Nu am lepădat Crucea. Crucea care ni se dă, trebuie să o ducem mai departe fără a căuta ușurința ei. Dumnezeu să vă binecuvinteze!
(Extras din Revista Atitudini Nr. 76)
Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu
SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAVSOKALIVITUL
Unul este lucrul spre care tindem în viaţa noastră: iubirea, adorarea lui Hristos şi iubirea către semenii noştri. Să fim toţi una, având drept cap pe Hristos. Numai aşa vom dobândi harul, Cerul, viaţa veşnică.
Iubirea către fratele cultivă iubirea către Dumnezeu. Suntem fericiţi atunci când îi iubim în taină pe toţi oamenii. Vom simţi atunci că toţi ne iubesc. Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu dacă nu trece prin oameni. Căci „cel ce nu-l iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, cum poate să-L iubească?” (I Ioan 4, 20). Să iubim, să ne jertfim pentru toţi dezinteresat, fără să căutăm răsplată. Atunci se pune omul în rânduială. O iubire care cere răsplată este interesată. Nu este curată, adevărată, sinceră.
Să-i iubiţi şi să-i compătimiţi pe toţi. „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună… Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Corinteni 12, 26-27). Aceasta este Biserica: eu, tu, el, celălalt, noi – să simţim că suntem mădulare ale lui Hristos, că suntem una. Iubirea de sine este egoism. Să nu cerem „eu să stau, eu să merg în Rai”, ci să simţim pentru toţi această iubire. Aţi înţeles? Aceasta este smerenia.
Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 301-302