,,Acești urâtori ai vieții monahale, care au numai înfățișarea credinței (ecumeniștii n.m.), se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire și înlesniri lumești, dar amenințându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor amenințări, cei împuținați cu sufletul vor fi foarte umiliți, chinuiți de propria neputință.
De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioși care nu au alte virtuți, vor primi cununi numai pentru stăruința în Credință, după cuvântul Domnului: ,, Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-l-voi și Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc”(Matei 10,32).(…)
Însă în acele zile, vai monahilor legați de averi și bogății și care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înșiși să se robească ereticilor. Își vor adormi conștiința spunând: ,,Vom cruța mănăstirea și Domnul ne va ierta”.
Nenorociți și orbiți, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) și rătăciți (ecumeniști n.m.), diavolul va intra în mănăstire și că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.
Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul și nu-i va părăsi niciodată pe robii Săi. Vor exista mereu creștini adevărați, până la sfârșitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice și pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgonește harul și desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit ca în așa fel să-l socotești pe eretic, încât ,,să-ți fie ție ca un păgân și vameș”(Matei 18,17).”