Sfantul Cuvios Dula

,,De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă ca un creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta’’ (I Petru 4, 14-16). Cinstite cititorule, am ales aceste cuvinte de început pentru că astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Cuviosul Dula, numit ,,purtător de chinuri’’.

Despre acesta s-a scris aşa: ,,Era smerit şi defăimat la vedere, iar la înţelegere mare şi cinstit. Acesta, fiind defăimat şi grăit de rău, încă şi scuipat de toţi, se bucura şi se veselea cu duhul. Deci îi făcea nevinovaţi pe cei ce-l defăimau şi se ruga lui Dumnezeu pentru ei, ca să nu li se socotească lor aceea întru păcat. Iar pricina o arunca asupra diavolului, căci acela tulbura pe fraţi’’. Diavolul a pus un frate să fure sfintele vase din biserică şi să le ascundă, apoi a stat în chilie că şi cum nici n-ar fi avut ştire de furt. Pentru că plăcutul lui Dumnezeu, Cuviosul Dula, era bolnav, s-a rugat în chilia sa şi nu s-a dus la Sfintele Slujbe. Bănuiala fraţilor a căzut asupra lui. L-au scos din chilie si-l batjocoreau în toate chipurile. Un potop de învinuiri nedrepte au pornit asupra lui, iar Sfântul răspundea cu umilinţă neprefăcută: ,,Iertaţi-mă, sfinţilor părinţi, căci sunt om păcătos!’’, şi nu mai încerca să se apere. Nu s-au mulţumit cu atât. L-au dezbrăcat de hainele călugăreşti şi l-au îmbrăcat ca pe un mirean, spunând că, pentru faptele sale nu se cade a fi calugăr. L-au dat stăpânirii lumeşti ca să fie pedepsit după lege, adică să i se taie mâinile.

Dumnezeu n-a îngăduit această pedeapsă nedreaptă asupa Sfântului Său. Fratele care a furat cinstitele vase bisericeşti şi le-a tăinuit, a fost cuprins de grozavă frică şi se gândea ce va răspunde la judecata lui Dumnezeu. A alergat şi a spus avvei că vasele s-au găsit şi nu se cade să taie mâinile dreptului Dula. Monahii au alergat degrabă la Cuvios şi-i cereau iertare pentru nedreapta asuprire. Sfântul lui Dumnezeu nu simţea nici urmă de ură în sufletul său şi le spunea cu lacrimi în ochi: ..Iertaţi-mă pe mine, părinţilor şi fraţilor, mare mulţumire dau eu vouă; căci pentru durerile cele de puţină vreme, pe care mi le-aţi mijlocit mie, mă voi izbăvi de veşnicele munci’’. Aşa cugetau Sfinţii lui Dumnezeu! Şi Cuviosul Dula s-a mutat la Dumnezeu, cu mulţumire (După Vieţile Sfinţior, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 281-286).

Presbiter Iovița Vasile