Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.
Tu, fiul meu, cauți pe Hristos, vrei să intri în cetatea cerească. Se roagă pentru aceasta duhovnicul tău, se roagă părinții toți, mă rog și eu sărmanul aici, între stânci. Domnul ne aude pe toți, dar pentru înfrângerea semeției sufletului tău ca să se smerească acesta, pentru a lupta împotriva mâniei, furiei, fierbințelii patimilor, egoismului, ți-a trimis un ghimpe – această mică ispită – să te înghiontească, să înduri, să te deranjeze continuu, să înveți îndelunga răbdare. Și încet-încet să îmblânzești mânia, furia și tulburarea, înăbușindu-le înlăuntrul tău și neîngăduind să iasă afară vreun cuvânt greu. Atunci, puterea satanei, care este înăbușită o dată, de două ori, de multe ori, pleacă și lasă omul ca eu un miel blând și liniștit.
Ascultă un lucru care mi s-a întâmplat mie. Când eram în lume, cu mulți mă certam. Aveam inimă de leu. Dar iubirea lui Hristos m-a înmuiat. Dacă ar fi să povestesc câte am primit în fiecare zi din cauza acestei patimi, ar trebui să scriu o carte întreagă. Vrând să mă slobozească din legăturile patimii, Dumnezeu a adus asupra mea toate relele: ocări, batjocură, ispitiri, osândiri pe nedrept. Și nu așa, numai de încercare, ci în stare să ucidă. Dar îndurând și înăbușind înlăuntrul meu pe satana cu nemărginită răbdare, am primit eliberarea de rău.
Într-o iarnă grea, m-a păzit ispititorul și a ridicat asupra mea toate năpăstuirile, așa cum știe el să ispitească și cum Domnul îl lasă să încerce. Și dacă a încercat de două-trei ori și atacurile lui au rămas fără rezultat, iată că un vânt puternic a pătuns deodată pe ușă, care a cutremurat acoperișul casei cu toți cei de față, ridicând acoperișul acela de piatră în aer ca și când ar fi fost un avion și făcându-l să se sfărâme de stâncă în fața noastră, în zăpadă. Dacă vei auzi și felurile ispitelor, nu te poți să te ții fără să te vatămi, judecând pe cei vinovați. Cu toate acestea însă, îndurând toate încercările tale, vei primi ca răsplată atâta har pe măsura ispitelor, care sunt fără de măsură. Să nu crezi că dacă fugi de o ispită nu va veni alta. Va veni oricum.
Și dacă te arăți fără de curaj în fața uneia, așa vei fi în fața tuturor ispitelor. Pentru că ispita este înlăuntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu? Ia, fii atent!
O aprinde pe aceasta, înfierbântă sângele și urcă spre gât, ajunge la cap, întunecă mintea. Stă ca un nod în gâtul nostru și împiedică chiar și răsuflarea, făcând pe om să se înăbușe. Poate să fie celălalt care ațâță cel mai rău om, sau poate ispita îl pune și pe acela să te tulbure și să te întunece pe tine. Domnul îl lasă însă pentru ca tu să devii, de fiecare dată, mai încercat și să ajungi la nepătimire. Deoarece, atunci când tu ești pregătit și îl aștepți, nu te tulburi, nu te pierzi, nu-ți ieși din fire.
Îmi scrii că, dacă ai fi cunoscut că aveai să primești har, ai fi suferit o mie de astfel de ispite. De unde știi tu că, dacă ai răbdat, n-ai fi primit har? Eu îți spun ție și tuturor fraților că nu cunosc alt drum mai scurt ca acela de a suporta ispitele care-ți vin, oricare ar fi felul în care vin.
Starea duhovnicească a omului și harul pe care îl are din răbdare se văd.
Cum de vă rabdă pe toți duhovnicul? Pentru că are răbdare. Aceasta dovedește că are har. Are virtute. Virtutea nu are clopoțel, ca să o cunoști după sunatul clopoțelului. Clopoțelul virtuții, dacă crezi, este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința. Acestea sunt podoabele monahului și ale oricărui creștin. Dacă are în vedere răsplata de sus și harul pe care îl va lua de la Domnul, cel ce se luptă toate le va îndura.
(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină București – 1995)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
„Ziua de azi este a ta, cea de mâine a lui Dumnezeu”
Sfântul Nicodim Aghioritul
Nu întârzia a-ţi ţese haina de mire când trebuie să mergi acolo împodobit, ca să întâmpini pe Mirele Hristos.
Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara.
De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu. Nu! Ci întrebuinţează toate momentele vieţii tale cum place lui Dumnezeu, ori ca și cum n-ar avea să-ți mai dea altă vreme. Și gândeşte că pentru fiecare minut vei da seamă cu de-amănuntul; fiindcă într-adevăr scumpă este vremea ce-o ai în mâini şi va veni ceasul când o vei căuta, dar n-o vei găsi.
Consideră ticăloasă acea zi în care, deşi ai făcut multe lucruri, n-ai câştigat multe biruinţi împotriva plăcerilor şi voilor tale rele şi în care n-ai mulţumit lui Dumnezeu, nu numai pentru binefacerile primite, ci pentru patima lui cea nemuritoare suferită pentru tine. Mulţumeşte-I mai ales pentru părinteasca pedepsire şi cercetare a necazurilor ce s-ar întâmpla a-ți trimite vreodată.
Sfârşesc şi te sfătui: „Nevoieşte-te totdeauna cu nevoinţa cea bună” (1 Timotei 6, 12).
Căci de multe ori numai un ceas al sârguinţei a câştigat Raiul şi un ceas al trândăviei l-a pierdut.
Fii sârguitor dacă voieşti să fie întemeiată nădejdea către Dumnezeu a mântuirii tale. „Cine a nădăjduit spre Domnul, cu sârguinţa va fi” (Proverbe 28, 25).
Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, p. 65-66
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Ție, Doamne!
La sfârşitul fiecărei ectenii, preotul cheamă poporul să se dea în chip deplin Domnului Hristos, zicând: „Pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” La care poporul răspunde: „Ţie, Doamne!”. Acestea sunt nişte cuvinte foarte importante, şi pot fi aplicate în multe împrejurări din viaţa omenească.
Când ai sănătate și spor în treabă, înalță-ți inima și zi: ”Ție, Doamne!”
Când oamenii te cinstesc și te laudă, spune-ți în sinea ta: ”Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci – Ție, Doamne!”
Când îți trimiți copiii la muncă ori la școală, ori în armată, binecuvântează-i din pragul casei tale și zi: ”Îi dau în grijă – Ție, Doamne!”
Când te lovesc invidia omenească și necredința prietenilor, nu cădea cu duhul și nu ține amărăciune în inima ta, ci zi: ”Toate acestea le dau spre judecată și dreptate – Ție, Doamne”
Când mergi în urma sicriului ce poartă tot ce ai mai drag, pășește cu vitejie ca atunci când duci un dar celui mai mare Prieten, și zi: ”Acest suflet drag Ți-l aduc în dar – Ție, Doamne!”
Când se vor aduna asupra ta chipurile întunecate ale ispitelor drăcești, și suferințelor, și bolilor, nu deznădăjdui, ci spune: ”Ajutor și milă cer – Ție, Doamne!”
Când îngerul morții va veni la patul tău, nu te speria – prieten este, ci iartă-te cu această lume și spune: ”Sufletul meu pocăit îl dau în mâini – Ție, Doamne!”
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi- scrisori misionare,traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sofia, Bucureşti, 2002, pp. 99-100
Bucuria este dovada clară a prezenței lui Dumnezeu
Cuviosul Părinte Emilianos Simonopetritul
Durerea, supărarea, agonia, tragedia sufletească sunt consecințele căderii omului care se datorează egoismului lui. Înfumurările ego-ului nasc în suflet mâhnirea, în timp ce starea lui fiziologică este bucuria, fiindcă Dumnezeu este pace, iar sufletul este o insuflare a lui Dumnezeu, a fost creat de El, și se îndreaptă spre El. prin urmare mâhnirea este străină și nejustificată în viața omenească.
Și, cu toate acestea, astăzi nu mai găsești un om bucuros, ceea ce înseamnă că nu mai găsești nici un om echilibrat, fiziologic liniștit. Mâhnirea, supărarea, amărăciunea este o boală înfricoșătoare care biciuiește lumea, poate cel mai mare chin al omenirii, cea mai mare dramă. Nu este numai începutul osândei, ci trăirea osândei încă din viața aceasta.
Lipsa bucuriei înseamnă lipsa lui Dumnezeu, în timp ce bucuria este dovada prezenței Lui. Dacă cineva este om lumesc și se desfătează de cele vremelnice, se bucură de plăceri, de cele trecătoare și deșarte, acesta poate are o oarecare plăcere, oarecare mulțumire, dar în realitate dacă cineva ia aminte, va vedea că în viața lui există necaz și strâmtorare, cum spune Scriptura: „necaz și strâmtorare peste tot sufletul omului care săvârșește răul” (Romani 2, 9).
Nu este cu putință să existe bucurie acolo unde este călcarea poruncii lui Dumnezeu, după cum este cu neputință să existe mâhniciune în aplicarea legii lui Dumnezeu.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Despre Dumnezeu. Rațiunea simțirii, Indiktos, Atena, 2004
2024, anul tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți. Ce sărbători au fost adăugate în calendarul creștin-ortodox pentru anul viitor
https://ortodoxinfo.ro/2023/10/21/2024-anul-tuturor-sfintilor-tamaduitori-fara-de-arginti-ce-sarbatori-au-fost-adaugate-in-calendarul-crestin-ortodox-pentru-anul-viitor/
În patriarhie sunt destui prostănaci. Cu ceva timp în irmăm au declarat ,,anul omagial al Sfântului Maslu,, Se știe bine că sunt omagiate persoane, nu taine, nici pietre, nici munți, nici fapte mărețe. Comuniștii aveau un dram de minte în plus și ziceau ,,omagiu conducătorului iubit..
Iertare.
Nu am vrut sa fac pe nimeni gay.Am scris poate cineva pricepe vreo legatura a cuvantului pentru khazari”goym” cu cuvantul „gay”.