Ereticii sunt oameni primejdioşi. Prin strâmbarea adevărurilor cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, ei se despart de Dumnezeu, aleargă pe căile pieirii şi atrag după ei şi alţi naivi. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel are un îndemn scurt, limpede şi categoric, prin care ne spune: ,,De omul eretic, după întâia şi a daua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11). Atât îngăduie Apostolul lui Hristos: două mustrări sau încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă. Dacă eşuăm, nu ne mai este îngăduit să avem legături cu acesta. Sfintele Canoane ale Bisericii sunt la fel de intransigente, încât ereticii sunt anatemizaţi, iar dacă sunt clerici, caterisiţi.
Astăzi pomenim pe Sfântul Pahomie cel Mare. Cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’ Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’. Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).
Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie.
Presbiter Iovița Vasile