Avva Agaton spunea cu multă dreptate că erezia este despărţire de Dumnezeu. Zadarnic se revendică ereticii a fi slujitori ai lui Dumnezeu, zadarnic îşi numesc adunarea lor Biserică. Ei nu sunt alceva decât nişte lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu.
Sfântul Gherasim a trăit în asprimile vieţii călugăreşti, în vremurile Sinodului IV Ecumenic din 451 de la Calcedon. Părinţii de la acest Sfânt Sinod au luptat cu multă osteneală împotriva ereticilor monofiziţi, cei care nesocoteau adevărul revelat de Dumnezeu şi învăţau că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire. Dumnezeu l-a împodobit cu multe daruri. Avea putere asupra duhurilor necurate, scoţându-le din oameni şi alungându-le în pustie. Ceea ce n-au reuşit vrăjmaşii nevăzuţi, diavolii, au reuşit vrăjmaşii văzuţi ai lui Dumnezeu, ereticii monofiziţi, care l-au atras la rătăcirea lor. Auzind de această cădere, Sfântul Eftimie s-a dus la dânsul şi l-a învăţat Dreapta Credinţă, iar el degrabă a părăsit vătămarea eretică şi s-a pocăit vreme îndelungată pentru înşelăciunea în care căzuse.
Ne-a rămas scris despre Sfântul Gherasim că ,,era atât de postitor, încât în Sfântul şi Marele Post nimic nu gusta până la luminata zi a Învierii lui Hristos, decât numai işi întărea trupul şi sufletul cu Sfânta Împărtăşanie a Dumnezeieştilor Taine’’.
Bunătatea lui se arăta pentru toate fiinţele aduse de Dumnezeu la existenţă. A întâlnit într-o zi un leu bolnav din pricina unui ghimpe mare care i-a intrat în picior. În faţa Sfântului s-a arătat blând şi din priviri l-a rugat să-l ajute. Acesta i-a scos ghimpele, i-a curăţat rana şi din acel moment leul nu se mai despărţea de el, încât se mira cât de recunoscătoare poate fi o fiară necuvântătoare.
A venit vremea ca Sfântul Gherasim să se despartă de trup şi să urce spre locaşurile fericirii veşnice. În acea vreme leul lipsea din lavra vieţuirii Sfântului şi când s-a întors, nu l-a găsit. Atunci a început a se tângui ca un om, până când l-au dus la mormânt. ,,Însă aceasta s-a făcut nu pentru că leul ar fi avut suflet cuvântător, ci pentru că Dumnezeu a voit să preamărească pe cel care L-a preamărit pe El, adică pe Sfântul Cuviosul Gherasim, nu numai în viaţă, ci şi după moarte, şi să ne arate nouă câtă ascultare aveau fiarele către Adam, mai înainte de a lui neascultare şi cădere din Rai’’(După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 61-66).
Presbiter Iovita Vasile
„Înţelepţite de Dumnezeu, părinte Gherasim, într-aripându-ţi gândul tău cu credinţă spre Domnul, nestatornicia celor lumeşti ai defăimat şi, pe umerii tăi luându-ţi crucea, Stăpânului tău celui din cer ai urmat, supunând judecăţii trupul cel cu anevoie de înfrânat, cu nevoinţele pustniciei, prin puterea Sfântului Duh“ (prima stihiră a Cuviosului, de la „Doamne, strigat-am…“).
Sfântul Gherasim de la Iordan, praznuit in Biserica Ortodoxa in 4 martie, prima zi a postului alb in acest an, a strălucit ca o stea luminoasă, cu razele faptelor bune, întemeind o mânăstire lângă râul Iordanului, in pustiul Tebaidei.
Atât de mult s-a împărtășit de viața dumnezeiască, încât și fiarele sălbatice i se supuneau.
Condacul sfântului ne aduce aminte de aceasta: „Aprinzându-te de dorirea celor de sus, asprimea pustiului Iordanului mai mult decât toate dulceţile lumii ai socotit-o, acolo plecându-se ţie fiara cu ascultare până la moarte, cu jale pe mormântul tău s-a sfârşit, într-acest fel preamărindu-te Dumnezeu; pe Care roagă-L pentru noi, părinte Gherasim“.
Cuviosul Gherasim a rămas in istoria Bisericii Ortodoxe, ca fiind primul om care a reuşit să unească sihăstria cu monahismul de obşte. Astfel, călugării petreceau o perioadă în mănăstire, după care se retrăgeau în pustietate, în totală sihăstrie. Totodată, se mai spune, că Sfântul Gherasim, în Mănăstirea ridicată pe malul Iordanului, avea reguli clare şi stricte, pentru toţi cei care voiau să urmeze calea spre călugărie, izvorâte şi din sărăcia lucie ce-I înconjura. Aşa se face, că cinci zile pe săptămână fiecare “învăţăcel” trebuia să stea în chilia lui, singur, în tăcere şi să mănânce doar pâine uscată, curmale şi apă. În plus, îndeletnicirea de bază a acestor călugări anahoreţi era lucrul de mână. Ei trebuiau să împletească frânghii, coşuri şi pânze, pe care la sfârşitul săptămânii, odată cu întoarcerea la mănăstire, le predau Cuviosului.
Sâmbăta şi duminica, se reuneau cu toţii la mănăstire, prilej cu care mâncau ceva gătit şi beau puţin vin pentru întârirea trupului. Sihastrii veneau în mănăstire sâmbăta dimineaţa, seara se întorceau în chilia lor, iar duminica dimineaţa veneau iar la Mănăstire pentru a doua Sfântă Liturghie. Regula aceasta, a săvârşirii celor două Liturghii, sâmbăta şi duminica, era o rânduială preluată de Cuvios din monahismul egiptean. Astfel, în cele două zile, veneau cu toţii în mănăstire, participau la Liturghie, se împărtăşeau, după care se retrăgeau în trapeză unde luau masa. Cu toate, acestea, între cele două moduri de vieţuire, sihăstrie şi lavră, existau numeroase deosebiri. Spre exemplu, cei care locuiau în sihăstrie, aveau dreptul să poarte sandale, pe când ceilalţi le purtau doar în drumul de la chilie spre mănăstire şi invers, în zilele de sâmbătă şi duminică.
Duminică după-amiază, iarăşi fiecare se ducea la pustniceasca sa chilie, luând puţină pâine şi curmale şi un vas cu apă, cum şi mlădiţe de finic, pentru împletit coşniţe. Şi atât de mare le era sărăcia, încât fiecare nu avea nimic altceva, decât numai o haină veche ce-i acoperea trupul, o rogojină pe care se odihnea şi un vas de lut cu apă. Şi aveau poruncă de la părintele lor ca, ieşind din chilie, să nu-şi închidă uşa, ci să lase chilia deschisă, ca oricine ar fi voit să intre şi să ia ce i-ar plăcea din acele lucruri, să nu fie oprit. Toţi aveau o inimă şi un suflet, încât fiecare dintre dânşii zicea că nimic nu este al său, ci toate sunt de obşte.
Se mai povesteşte şi aceasta: Unii din acei părinţi pustnici, venind la Cuviosul Gherasim, îl rugau ca să le poruncească să aprindă uneori lumânare în sihăstreştile lor chilii, pentru citirea de noapte, iar uneori să aprindă şi foc ca să-şi încălzească apă pentru trebuinţa lor. Sfântul le răspundea: „De voiţi să aveţi foc în pustie, veniţi de petreceţi în mănăstire, împreună cu noii începători, căci eu niciodată nu voi lăsa să se facă foc în locaşurile pustniceşti, în toate zilele vieţii mele!”
Auzind cei din Ierihon de o viaţă aşa de aspră a pustnicilor, care erau sub mâna Sfântului Gherasim, şi-au făcut obicei ca, în toate sâmbetele şi Duminicile, să vină la locaşul Cuviosului Gherasim şi să aducă îndestulare de hrană şi vin şi toate câte erau de trebuinţă mănăstirii. Cuviosul Gherasim atât era de postitor, încât în Sfântul şi Marele Post nimic nu gusta până la luminată zi a Învierii lui Hristos, decât numai îşi întărea trupul şi sufletul cu Sfânta Împărtăşanie a dumnezeieştilor Taine.
„Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, parintele nostru Gherasim; si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta.
Slava Celui ce ti-a dat tie putere; slava Celui ce te-a incununat pe tine; slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.”AMIN
(Troparul Sfantului Cuvios Gherasim de la Iordan)
Din contributia dumneavoastra am aflat o seama de lucruri pe care le uitasem, ori nu le-am stiut niciodata. Nu intamplator spune Psalmistul ca voia cea sfanta a lui Dumnezeu se implineste, in cel mai inalt grad, in vietile Sfintilor Sai. Faca-se voia lui Dumnezeu in toate!
Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre, in veci de veci, Parinte Vasile!AMIN
O stire de ultima ora: schismaticul”Mitropolit”Epifanie este de acord cu infiintarea Vicariatului Romanesc pentru cele 127 de parohii vorbitoare de limba romana din Bucovina.”Biserica” sa este dispusă să îndeplinească condițiile stabilite de Sfântul Sinod BOR, enuntate în comunicatul recent cu privire la problema ucraineană.”Desigur, trebuie să negociem. Această declarație a fost facuta publica săptămâna trecută. Vom discuta totul; suntem pregatiti „, a spus Epifanie, menționând, la fel ca și Sinodul Român, că există un vicariat ucrainean în cadrul Bisericii Române. „De ce sa nu oferim românilor aceeași oportunitate?”, a întrebat el.
Epifanie Dumenko este sigur ca problema va fi rezolvată, iar Biserica Română va recunoaște autocefalia schismatică.
Cu toate acestea, el consideră că reorganizarea clerului său este imposibilă, deși Sinodul României a enuntat si acest aspect.Problema legitimității hirotonirilor facute de episcopii schismaticei „Patriarhii ai Kievului” și ai „Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene” schismatice a fost soluționată atunci când Patriarhia Constantinopolului a primit tot clerul în randurile sale pe 11 octombrie.
„Patriarhia Ecumenică, care avea dreptul să facă acest lucru, a acceptat apelurile noastre și a decis să ne primească cu hirotonirea pe care o aveam deja”, a explicat Dumenko. „Constantinopolul a recunoscut anatema ca fiind invalidă pentru Filaret – în consecință, tot ceea ce s-a întâmplat de atunci (în special, hirotonirile pe care le-a făcut) au fost recunoscute ca fiind valabile. Moscova nu poate limita acțiunea harului Duhului Sfânt „, a spus acesta.
Reamintim că întreaga Biserică Ortodoxă, inclusiv Patriarhul Bartolomeu, a recunoscut și a acceptat excomunicarea și anatematizarea ulterioară a lui Filaret.
Referindu-se la ideea re-hirotonirii cu participarea ierarhilor din Moscova și Constantinopol ca posibil compromis pentru rezolvarea situației, liderul schismatic a spus „acest lucru este nerealist și imposibil” și nu va fi acceptat de poporul ucrainean.
Bisericile Sârbe și Poloneze au respins cu fermitate biserica schismatică ucraineană, menționând tocmai că preoții ei nu sunt cu adevărat hirotoniți. Bisericile Cipriote și Române au subliniat problema în declarațiile lor, iar ierarhii din Bisericile Greaca, Georgiana, Cipriota și Ceho-Slovaca au respins posibilitatea de a sluji cu schismaticii ne-hirotoniti.
http://orthochristian.com/119700.html
Schismaticii nu se impiedica de ,,amanunte” cum ar fi hirotonia. Imaginati-va ca pot lua un mirean si fara sa piarda vremea cu o pseudo-hirotonie, il imbraca in vesminte arhieresti, il pun pe tron si-l proclama episcop. In scurt timp acesta-si poate invata rolul de ,,episcop” pe care-l joaca pana la sfarsitul vietii. Daca Dumnezeu nu hotaraste altfel. Schismaticii n-au frica de Dumnezeu, de oameni nu se rusineaza si isi fac jocul – cred ei- de a distruge Biserica lui Hristos. Adevaratiluotatori impotriva lui Dumnezeu.
NU UITA NICIODATA CINE ESTI CU ADEVARAT ! PARINTELE IOSIF VATOPEDINUL
https://www.youtube.com/watch?time_continue=97&v=olKtWRVK6w0