Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – şi a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiţii este cumplit să fii al omului. Nu vă faceţi robi oamenilor (I Cor. 7, 23), a zis Apostolul. Întotdeauna m-au mişcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul şi la sine însuşi şi care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: Cel ce are mireasă este mire, grăieşte Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă şi ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 29-30).
Orice povăţuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc, trebuie să ducă sufletele la El, nu la sine însuşi, trebuie să le vestească despre nemărginita, negrăita frumuseţe a lui Hristos, despre nesfârşita Lui bunătate şi putere: sufletele trebuie să-L iubească pe Hristos, Care este fără doar şi poate vrednic de dragoste. Iar îndrumătorul, asemenea marelui şi smeritului Înaintemergător, să stea deoparte, să se socoată pe sine însuşi a fi nimic, să se bucure de micşorarea sa înaintea ucenicilor, micşorare care este un semn al sporirii lor duhovniceşti. Atâta timp cât în ucenici precumpăneşte simţământul trupesc, îndrumătorul este mare înaintea lor, dar când va apărea în ei simţirea duhovnicească şi va creşte în ei Hristos, vor vedea în îndrumătorul lor doar o unealtă binefăcătoare a lui Dumnezeu. Păziţi-vă de împătimirea faţă de îndrumător! Mulţi nu s-au ferit, şi au căzut împreună cu îndrumătorii lor în cursa diavolului. Sfatul şi ascultarea sunt curate şi plăcute lui Dumnezeu doar atâta timp cât nu sunt spurcate de împătimire. Împătimirea face din omul iubit un idol: Dumnezeu Îşi întoarce faţa cu mânie de la jertfele aduse acestui idol. Şi se pierde în zadar viaţa, pier faptele cele bune ca buna mireasmă de tămâie pe care o împrăştie viforul sau o acoperă o putoare. Nu faceţi loc în inima dumneavoastră pentru nici un idol!
Şi tu, îndrumătorule, păzeşte-te de păcat! Nu-L înlocui cu tine însuţi pe Dumnezeu în faţa sufletului care aleargă la tine! Urmează pildei Sfântului Înaintemergător: caută doar să crească Hristos în ucenicii tăi. Când El va creşte, tu te vei micşora: văzându-te micşorat datorită creşterii lui Hristos, umple-te de bucurie. Această purtare va face să adie asupra inimii tale o pace minunată: vei vedea în tine împlinirea cuvintelor lui Hristos: cel ce se smereşte pe sine va fi înălţat (Matei 23, 12). Fericiţi cei ce urmează cu lepădare de sine adevăratei învăţături evanghelice, care s-au lepădat de împlinirea poftelor trupului şi poftelor duhului! Poftele trupului căzut sunt păcătoase: păcătoase sunt şi poftele sufletului căzut. Acesta caută peste tot să-şi realizeze „eul” propriu, să devină o fiinţă aparte, de sine stătătoare, care se bucură de întâietate, de dragul căreia trebuie să existe toate celelalte. Evanghelia cere ca această viaţă să fie omorâtă, ca omul să-L recunoască pe Dumnezeu drept Dumnezeu şi să se pună pe sine însuşi la locul său. După omorârea vieţii nebuneşti, închipuite, care nu există de fapt, poate apărea viaţa adevărată, cu preaîmbelşugată simţire a fiinţării: viaţa în Dumnezeu.
(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu. Scrisori către mireni, Editurile Sophia și Cartea Ortodoxă, 2012)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
SOS
Salvati Frasineiul!
Dumnezeu sa se milostivească spre acel sfant locas, pangarit de prea multe lepre care i-au trecut pragul. Noi romanii am asistat pasivi, sau am avut reacții pakide la actiunile descreieratului de la Craiova, Popa Ioan, zis și Irineu. Toate se platesc.
Sfantul Iustin Popovici:
Dogmatika Pravoslavne Crkve – Tom III (prvi deo) – Strana 165 – Svetosavlje
https://svetosavlje.org/dogmatika-pravoslavne-crkve-tom3-1/165/
Sinoadele Ecumenice reprezinta, fără îndoială, conștiința dogmatica a Bisericii lui Hristos.
Sinoadele sunt cele mai desăvârșite marturisiri de credinta și ne arata si mărturisesc Adevărul lui Hristos.
Și cu acestea apărăm credinta ortodoxa.
Din moment ce Dumnezeul-Om Domnul Hristos este Întruparea Adevărului = Atot-adevărul, pentru Parintii de la Sinoade fiecare abatere de la Adevar constituie o lupta împotriva Bisericii, de fapt, o cadere de la Hristos și o apostazie de la Dumnezeul-Om.
Și aceasta este întreaga lucrare a lui Antihrist și a înaintemergatorilor săi.
Sfinții Părinți, acești ochi prea luminati ai Bisericii, ne arata și marturisesc că ereticii sunt — „înaintemergatorii lui Antihrist”.
Așa cum venirea și activitatea Antihristului vor fi in intregime — „prin lucrarea lui Satana”, tot așa este activitatea fiecărei erezii — prin lucrarea diavolului.
Părinții purtători de Dumnezeu ai Primului Sinod Ecumenic susțin că ereticii — sunt „purtatori de diavol care lucrează prin ei” și astfel își face diavolul lucrarea fără de minte și distrugătoare de suflet.
Mărturiile patristice ne arata:
în fiecare erezie și în spatele fiecărei erezii, diavolul este ascuns și lucreaza!
De aceea Sfinții Părinți ai Soboarelor Ecumenice sunt adversari atât de ireconciliabili ai fiecărei erezii.
De aceea sunt ereticii anatemizati atât de unanim și soborniceste.
De vreme ce toți Părinții prezenți la Sinodul al VI-lea Ecumenic au semnat Hotărârile Dogmatice: „Sfântul Sinod a proclamat:
Noi toți credem în acest fel; Una este credința. Cu toții credem acest lucru; Cu toții am semnat la unison și in comuniune. Aceasta este credința Apostolilor; Aceasta este credința Părinților, aceasta este credința ortodoxă.
Lui Nestorie, Eutihie, Dioscor anatema!
Lui Apollinarie și Sever anatema!
Lui Serghie și Honorius anatema!
Toți ereticii sa fie anatema!
Sfântul Sinod Ecumenic de la Calcedon a luat această decizie:
Nu permitem nimănui să se pronunțe, să scrie și să compună o altă marturisire deccredință decât cea a Sfinților Părinți, adunați in Soboare de Duhul Sfânt.
Dacă cineva îndrăznește sau compune o altă credință sau o proclama, să fie aceștia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie excomunicați: un episcop sa fie depus din episcopie, un cleric depus din preotie și laicii să fie supusi anatemei!
Judecata Bisericii a statuat întotdeauna că merită să fie condamnat oricine fie modifica ceva prin eliminare la marturisirea de credință, fie adaugă ceva la marturisirea de credință.
Căci credința, care ne-a fost dată mostenire intreaga de la apostoli, nu permite nici adaugirea, nici eliminarea cuvintelor.
Erezia este puterea distrugătoare de suflete care îl cufundă pe om în toate morțile, pentru că îl desparte de Biserica lui Hristos, Singura în care se gasesc nemurirea și viața veșnică pentru o ființă umană.
Sfinții Părinți ai Sinodului al șaptelea ecumenic se pronunță:
„Este evident că erezia desparte pe fiecare om de Biserică”.
Ereticii iau de obicei unele versete din Sfintele Scripturi inspirate de Duhul lui Dumnezeu și, prin ratiunile lor nelegiuite, desfigurează ceea ce este pronunțat corect de Duhul Sfânt!
Acest lucru este subliniat de Apostolul Petru, zicând:
„sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc, ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 16).
Căci ereticii sunt ahtiati să răsucească cuvintele, după dorința lor egoista, sa rastalmaceasca sensul dogmelor adevărate și dumnezeiesti.
Ereticii vor să ne impresioneze pe noi, creștinii ca pe niște copii naivi, cu sofismele lor.
Ereticii suferă de o neînțelegere a Tradiției Bisericii și, după ce s-au vatamat cu aceasta boala mortala, și-au stricat mințile.
Căderea de la Adevăr este orbirea minții și a ratiunii.
Cuvintele Mantuitorului, „porțile iadului”, nu vor birui Biserica, așa cum au fost interpretate de Sfinții Părinți ai Sinodului al V-lea Ecumenic semnifică:
„gura si limba aducatoare de moarte a ereticilor” = „portile iadului”