„Trebuie să purcedem la o respingere hotărâtă a ecumenismului și nu trebuie să avem nicio comuniune cu adepții lui. Calea noastră nu este și a lor. Trebuie să spunem acest lucru cu hotărâre și să îl arătăm prin faptele noastre.
Vine spre noi o epocă a adevăratei mărturisiri de credință, e epocă în care probabil vom rămâne singuri și prigoniți.
Datorită faptului că toate Bisericile Ortodoxe locale au intrat deja în rândurile „Consiliului Mondial al bisericilor” și prin aceasta au trădat Ortodoxia, a venit vremea deplinei noastre îngrădiri.
Nu putem și nu trebuie să avem nicio comuniune cu apostații adevăratei Ortodoxii și trebuie să fim pregătiți, dacă va fi necesar, să ne retragem în „catacombe.”
Postura noastră de luptători și mărturisitori ai adevărului curat și neprihănit al lui Hristos ne conferă o mare responsabilitate, mai mult decât oricând altcândva în trecut.
Trebuie să ne amintim întotdeauna faptul că un păstor adevărat al adevăratei Biserici a lui Hristos nu poate niciodată și nu trebuie să aibă niciun alt interes decât acela al râvnei curate pentru slava lui Dumnezeu și pentru mântuirea turmei lui – numai spre aceasta trebuie să se concentreze toate gândurile lui, toate simțămintele și acțiunile sale, întotdeauna.”
„Vor veni vremuri în care oamenii nu-L vor mai prigoni pe Hristos pe față, ci Îl vor înlocui încet, fără zgomot.
Îl vor păstra în icoane, dar Îl vor scoate din viață;
Îi vor rosti numele, dar Îi vor lepăda poruncile.
Vor spune «cred», însă vor trăi ca și cum Dumnezeu nu vede, nu judecă și nu mântuiește.
Credința va deveni obicei, nu jertfă; rugăciunea – grabă fără lacrimi; spovedania – rară și fără durere pentru păcat.
Atacul cel mai mare nu va veni din afara Bisericii, ci dinlăuntrul ei: din comoditate, din dorința de a fi pe placul lumii.
Adevărul va fi îndulcit ca să nu rănească, Crucea micșorată ca să nu sperie, asceza batjocorită ca exagerare.
Sfinții vor fi admirați, dar nu urmați; harul va fi căutat fără pocăință, iar mângâierea fără schimbare de viață.
Mulți vor alerga după semne și minuni, dar vor fugi de tăierea voii.
Vor vorbi despre dragoste fără adevăr, despre pace fără luptă cu păcatul, despre unitate fără pocăință.
Dumnezeu nu va lipsi din lume, dar lumea va încerca să trăiască fără Dumnezeu.
În aceste vremuri, cei credincioși nu vor fi cei strălucitori, ci cei smeriți; nu cei zgomotoși, ci cei statornici.
Vor fi puțini, dar luminați: vor plânge în taină, vor posti fără laudă, vor suferi fără cârtire și vor iubi fără compromis cu minciuna.
Mântuirea nu va fi ușoară, ci posibilă doar pentru cei care vor rămâne până la capăt în adevăr, ascultare și cruce.”
„În vremurile din urmă răul și erezia vor stăpâni atât de mult, încât credincioșii nu vor mai găsi ierarh, preot, păstor, care să-i ferească de înșelări și să-i conducă pe calea mântuirii.
În acel moment credincioșii nu vor putea accepta îndrumări sigure de la oameni, însă îndrumătorul lor va fi scrierile Sfinților Părinți. În această perioadă fiecare credincios va fi responsabil de tot poporul Bisericii.
Fraților, este timpul să ne asumăm cu toții responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu și a istoriei.
Nu o luați pe drumuri alunecoase și alte înșelări de la episcopii și preoții voștri.
Nu vă faceți că nu vedeți, sunteți responsabili.”
„Dumnezeu este foc mistuitor (Evr. 12, 29). Când un obiect se atinge de foc, el se schimbă: ori arde, ori se călește. La fel și omul, când se atinge de Dumnezeu, ori piere, ori se mântuiește. Focul este întotdeauna foc! Dar vedem că din atingerea de el rezultă fie cenușă, fie oțel, în funcție de ceea ce se atinge.
.La fel se întâmplă și cu omul, și totul depinde de ce anume va aduce el focului dumnezeiesc, adică în ce stare este omul când se atinge de Dumnezeu. Dacă se ține ca fierul, atunci puterea fierului va deveni de oțel. Dar dacă se coboară până la slăbiciunea paielor, va fi mistuit.
Fiecare om, mai devreme sau mai târziu, este în mod inevitabil adus la Dumnezeu și vai lui dacă nu se va pregăti pentru această întâlnire. Lev Tolstoi s-a apropiat de Dumnezeu cu neglijență, plin de sine, fără frică de Dumnezeu, s-a împărtășit cu nevrednicie si a ajuns apostat. Va veni ceasul când ne vom atinge de puterea lui Dumnezeu, indiferent dacă vrem sau nu acest lucru.
Lopata este în mâinile Domnului. Cu lopata se aruncă semințele și paiele; paiele le împrăștie vântul, iar semințele cad la picioarele Stăpânului si sunt strânse în jitnițe, în timp ce paiele sunt lăsate deoparte sau arse. Întâlnirea cu Domnul este inevitabilă si trebuie sa ne pregătim pentru ea. Păcatele noastre sunt paiele care sunt mistuite la această întâlnire. Trebuie ca, din vreme, să facem singuri judecata cu noi însine și noi înșine, pregătindu-ne pentru această întâlnire, trebuie să ne desprindem de paie, să mistuim paiele păcatelor prin pocăință.
Ori se mistuie ele singure, ori împreună cu ele se mistuie și omul, care s-a înrobit păcatului.
Trebuie să știm că vine Judecata de Apoi și să ne raportăm cum se cuvine la acea zi și la acel eveniment. Trebuie să ne curățim sufletele și să ne rugăm. Trebuie să ne raportăm la acel eveniment în mod limpede și conștient, iar nu ca o jivină care-și ascunde capul ca să nu vadă primejdia.”
„Orice ai fi tu, cititorule, de vei primi cu inimă mulțumitoare, ca din mâna Domnului, tot ce ți se va întâmpla în viață (plăcut sau neplăcut) din voia sau cu îngăduința Domnului, fericit vei fi și bine-ți va fi !”
Text preluat – Adrian