În anul 1659, hoarde de turci şi de tătari au năvălit în Moldova, Ţara Românească şi Ardeal, pricinuind multă jale şi stricăciune, căci au luat mulţime de robi dintre români şi i-au despărţit ne familiile lor, de Biserică şi de ţară.
Între cei luaţi robi se afla un tânăr de numai cincisprezece ani, frumos la înfăţişare, dar frumuseţea lui era mai ales lăuntrică, pentru că iubea pe Hristos, pentru Care, în cele din urmă, a şi pătimit. Cum robii erau socotiţi proprietatea sultanului, Sfântul Ioan Valahul, căci despre el este vorba, a fost vândut unei brute de păgân turc, cu apucături scabroase, de felul celor din cetăţile Sodoma şi Gomora. Tânărul rob nu s-a putut învoi acelui păgân pervers, el socotindu-se, dincolo de robia în care se afla, rob şi mărturisitor al lui Iisus Hristos. Făcându-i-se de multe ori silă spre desfrânare, s-a împotrivit din toate puterile. Când însă turcul a vrut să-l lege de un copac, Sfântul Ioan Valahul a recurs, cu perfectă îndreptăţire, la gestul ultim, pentru a-şi apăra curăţia trupească: l-a ucis pe desfrântul cel fără de Dumnezeu.
Turcii au băgat de seamă lipsa celui spurcat şi au pedepsit cu asprime pe Sfântul lui Dumnezeu, prin foame şi frig, până au ajuns în Turcia, unde vremea era mai blândă. Vizirul l-a judecat, l-a silit să ia femeia celui ucis şi i s-a cerut să se lepede de Hristos, să se închine zeului lor Alah şi să cinstească pe Mahomed. A fost ispitit şi cu bogăţiile văduvei, şi cu traiul comod, dar păcătos, şi mulţi ar fi ales calea pierzării între păgâni. Sfântul lui Dumnezeu nu s-a clintit şi nu L-a trădat pe Mântuitorul. ,,Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine!’’
Vreme de doi ani şi jumătate, femeia l-a ispitit spre însoţire spurcată, fără ca Sfântul Ioan să se plece, în nici un fel, spre dorinţele ei. Astfel, a fost dat eparhului şi de-aici au început alte şi alte umilinţe şi chinuri. În toate încercările s-a întărit cu semnul Crucii lui Hristos. Turcii au văzut că strădaniile lor sunt zadarnice.
În 12 mai 1662, Sfântul Ioan Valahul a pătimit muceniceşte şi s-a încununat între cei care şi-au pus viaţa pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă. Viaţa lui a fost scrisă de un învăţat grec, Ioan Cariofil, iar Bisericile din Grecia şi România i-au înscris numele în sinaxare. Pentru sfintele sale rugăciuni, Bunul Dumnezeu să păzească Sfânta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 273-278)
.Presbiter Iovița Vasile
Hristos a înviat!
,,Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea numai 15 ani. Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcate. Dar Ioan s-a împotrivit şi, împingându-l, ostaşul a căzut şi a murit. Pentru aceasta a fost dat femeii turcului ucis. Stăpâna lui nu i-a luat tânărului Ioan capul, căci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale. Văzând însă că era frumos la înfăţişare, s-a aprins cu poftă spurcată asupra lui, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif, fiul lui Iacov care fusese vândut de fraţii săi. Dorindu-l cu patimă, ea a început prin a-l ademeni cu tot felul de făgăduinţe, vrând chiar să se mărite cu el. Sfântul Ioan Valahul însă nu a voit şi pentru aceasta stăpâna lui l-a dat în mâinile mai-marelui cetăţii ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. După ce a fost întemniţat şi îndelung chinuit, în cele din urmă a fost ucis prin spânzurare, în ziua de 12 mai a anului 1662, la locul numit Parmak-Kapî (Poarta Stâlpului), într-o margine a Istanbulului.” Pr. Ștefan Sfarghie