LUNA IANUARIE
Ziua a 3-a
Sf. Prooroc Maleahi; Sf. Mucenici Gordie ÅŸi Filie; Trei Sf. Mucenici: mama ÅŸi doi fii; Cuviosul Petru; Cuvioasele Tomaida ÅŸi Genevieva
      ÂAstăzi pomenim între SfinÅ£ii lui Dumnezeu, dragi nouă, pe Proorocul Maleahi.
Prin gura şi scrierea Sfântului Prooroc Maleahi, Dumnezeu a dat lumii această proorocie: ,,Căci buzele preotului vor păzi ştiinţa şi din gura lui se va cere învăţătura, căci el este solul Domnului Savaot’’ (Maleahi 2, 7). Profeţia aceasta nu se referă la preoţii păgâni, cum a fost preotul din Madian (Ieşire 2, 16), nici la preoţii idolatri care slujeau diavolului (IV Regi 10, 11, 19; 23, 5, 20), nici la preoţii evrei necredincioşi care nu L-au primit pe Domnul Iisus, nici la preoţii mincinoşi de astăzi, care se insinuează sub acest nume. Dumnezeu a avut în vedere pe preoţii din Biserica Mântuitorului, numiţi de Cartea Apocalipsei (1, 6; 5, 10; 20, 6) preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos.Aceştia şi-au luat, de-a lungul istoriei, misiunea grea de a-L vesti lumii pe Hristos Mântuitorul şi a întinde Sfânta Biserică de la o margine până la cealaltă a lumii, de multe ori cu preţul vieţii lor.
Ştiinţa despre care se pomeneşte în proorocie nu este aceea mincinoasă, împotrivitoare lui Dumnezeu care depărtează pe om de la Credinţă (I Timotei 6, 20-21). Este ştiinţa cărţilor sfinte ale Bisericii, prin care-L cunoaştem pe Adevăratul Dumnezeu şi pe Fiul Său trimis în lume. Este ştiinţa care se propovăduieşte din faţa sfintelor altare.
Având ştiinţa sau cunoaşterea dreaptă, este de la sine înţeles că preoţii lui Dumnezeu sunt aleşi, rânduiţi şi trimişi să înveţe pe oamenii din toate vremurile şi locurile adevărurile mântuitoare descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Cei ce aşteaptă aceste învăţături drepte, le primesc. Ceilalţi îşi rânduiesc învăţători impostori, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme’’(I Timotei 4, 3-4).
Trăim, din păcate, acele vremuri ale înşelării, imposturii şi batjocoririi celor sfinte, ceea ce ne arată cât de necesar ne este să ne ţinem de cuvintele sfinte ale Proorocului Maleahi, citate la început, să nu plecăm urechea spre cei ce hulesc adevărul, ci spre slujitorii rânduţi de Dumnezeu, despre care este acest cuvânt. Bine ar fi ca toţi cei chemaţi la slujirea preoţească să părăsească starea comodă în care se complac, şi să iasă în câmpul mărturisirii.
Pr. Ioviţa Vasile
un nr. de telefon, parinte ?
Acesta-i: 0740 557 189. Doamne ajuta.
Repet numarul pentru siguranta: 0740 557 189
Domnule Victor, v-am trimis in doua randuri numarul meu. Nu stiu ce se intampla ca nu am nicio confirmare precum ca ar fi ajuns la dumneavoastra. Vi-l mai scriu inca o data: 0740 557 189. Doamne ajuta.
Domnule Victor, v-am trimis in doua randuri numarul meu. Nu stiu ce se intampla ca nu am nicio confirmare precum ca ar fi ajuns la dumneavoastra. Vi-l mai scriu inca o data: 0740 557 189. Doamne ajuta.
am vorbit deja cu d-voastra parinte in problema calendarului editat !!
Da, dragul meu, mi-amintesc. Precizez ca ac calendar e in stadiul de imbunatatire. Primesc multe sugestii folositoare, binevenite, atat de la preoti, cat si de la mireni si acesta va fi baza de plecare pt intocmirea calendarului in anii urmatori. Atunci va fi postat in conditii grafice bune. Acum n-am stiut cum sa-l postez fara a i se schimba grafica si paginatia. Domne ajuta.