Cât de des ne îmbolnăvim numai din aceea că nu ne rugăm înainte de masă şi nu chemăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra măncării. Înainte, oamenii făceau toate cu rugăciunea pe buze: când arau se rugau, de asemenea şi semănatul şi secerişul grânelor îl făceau tot cu rugăciune.
Acum noi nu mai cunoaştem ce fel de oameni au pregătit ceea ce noi mâncăm, fiindcă de multe ori alimentele sunt pregatite cu cuvinte de hulă, cu batjocură şi blasfemie. De aceea neapărat trebuie să stropim cu aghiasma de la Bobotează deoarece ea sfinteşte totul şi se poate mânca ceea ce am pregătit, fără să ne tulburăm.
Tot ceea ce mâncăm noi este darul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii; prin mâncarea pe care o mâncăm, toată natura şi lumea îngerească slujeşte omului. Pentru aceasta, înainte de masă trebuie să ne rugăm în mod deosebit. Nu în zadar noi spunem: „Să ai înger la masă!”. Şi cu adevărat îngerii sunt cu noi la masă când noi mâncăm din mâncare cu rugăciune şi mulţumire.
(Extras din Alexandru Trofimov, “Sfântul Serafim de Virița. Patericul Viriței“, Editura Biserica Ortodoxă, Galați, 2003)
Text selectat și editat de Sora Gabriela Naghi
Un articol de: Pr. Dr. Emilian Băbăruși – 26 Martie 2023
„Scara” face legătura dintre pământ și cer, între punctul în care ne aflăm și destinația la care trebuie să ajungem. Sfântul Ioan Scărarul face cunoscute cele 30 de trepte sau virtuți prin care călugărul, destinatarul inițial și prin extensie noi, creștinii, trebuie să le parcurgem pentru a ajunge la Dumnezeu. Vom descrie mai jos de ce credem noi că Scara Sfântului Ioan este potrivită și laicilor, nu doar monahilor.
„Nu vom fi învinuiți, o, prieteni, la ieșirea sufletului, că nu am săvârșit minuni, nici că n-am teologhisit, nici că n-am fost văzători cu duhul, dar vom da negreșit socoteală lui Dumnezeu pentru că nu am plâns” (Scara VII, 73). Aceste preafrumoase cuvinte au fost scrise acum mai bine de 1.350 de ani de Sfântul Ioan Scărarul. El vrea să ne atragă atenția că la judecata sufletului nostru Dumnezeu ne va cere socoteală nu pentru faptele mari pe care le-am făcut, ci pentru că am pierdut timpul în „lucrări mărețe” și nu am plâns pentru greșelile mai mici sau mai mari sau pentru binele pe care puteam să îl facem și nu l-am făcut. Omul zilelor noastre plânge pentru orice ține de trup (că nu are sănătate, bani, lucruri frumoase), numai pentru mântuirea sufletului nu plânge. Cel mai dureros este că nu conștientizează aceasta nici măcar când se află în fața morții. Puține sunt cazurile când, asemenea tâlharului de pe cruce, pe ultima sută de metri a vieții, își dă seama de timpul pierdut și își îndreaptă viața către Dumnezeu. Plecând de la aceste gânduri, îmi propun în rândurile ce urmează să răspund cât îmi permite spațiul unui ziar la întrebarea: În ce măsură sfaturile Sfântului Ioan Scărarul mai pot fi înțelese de omul de azi (mai sunt valabile pentru omul de azi)? El a scris o lucrare intitulată „Scara”, în care prezintă viața duhovnicească a omului ca pe un urcuș pe o scară.
Primul argument despre folosul Scării pentru orice om îl aduce Cuviosul Ioan şi se bazează pe credința într-un singur Dumnezeu. „Dumnezeu este al tuturor; este viața tuturor celor ce voiesc; este mântuirea tuturor: al celor ce cred și al celor ce nu cred; al celor drepți și nedrepți; al celor cinstitori de Dumnezeu și necinstitori; al celor nepătimași și pătimași; al călugărilor și al mirenilor; al înțelepților și al celor neînvățați; al celor sănătoși și al celor bolnavi; al tinerilor și al vârstnicilor. Căci e ca răspândirea luminii, ca arătarea soarelui, ca schimbarea ceasurilor. Și altfel nu poate fi. Că la Dumnezeu nu e căutare la față” (Rom. 2, 11) ( Scara I, 4). Vedem deci că, indiferent de drumul pe care l-a ales un creștin, fie al călugăriei, fie al căsătoriei, Dumnezeu este Același pentru toți. Acest unic Dumnezeu adresează tuturor, laici și călugări, același îndemn la mântuirea sufletului, la curățirea sufletului de păcate printr-o luptă interioară neîncetată: „Creştin, citim în Scara, este cel ce urmează lui Hristos pe cât e cu putinţă oamenilor prin cuvinte şi fapte şi crede cu o cugetare dreaptă şi neprihănită în Sfânta Treime“ (I, 6), iar călugărul este „cel ce se ține numai în hotarele și cuvintele lui Dumnezeu în toată vremea, în tot locul și lucrul. Călugărul este cel ce supune firea sa unei sforţări neîncetate și simțurile sale unei oaze neîntrerupte. Călugăr este cel ce și-a făcut trupul neîntinat, gura curățită și mintea luminată” (Scara I, 9).
Dumnezeu îi cheamă pe toţi la desăvârşire
Sunt unii credincioși care le reproșează preoților că le cer, pentru a fi creștini cu adevărat, să renunțe la unele plăceri ale acestei lumi și mai spun ei că nu pot trăi asemenea călugărilor pentru că sunt căsătoriți. Plecând de la cuvintele din Scriptură: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16), Sfântul Ioan explică celor care cred că îndemnul la sfințenie nu se adresează doar călugărilor, ci este valabil și laicilor: „Am auzit pe unii care petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: Cum putem noi cei ce viețuim împreună cu soțiile (sau soții) noastre, să petrecem viață călugărească? Acestora le-am răspuns: „Toate lucrurile bune pe care le puteți face, faceți-le! Nu defăimați pe nimenea, nu furați de la nimeni, nu mințiți față de nimeni, nu vă înălțați față de nimeni, nu urâți pe nimeni, nu vă despărțiți de adunările de la slujbele din biserică, pătimiți împreună cu cei lipsiți, nu pricinuiți nimănui sminteală; de ce e al altuia să nu vă apropiați; îndestulați-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De veți face așa, nu veți fi departe de Împărăția cerurilor” (Scara I, 37).
Un alt argument pe care îl putem aduce în favoarea utilității cărții Sfântului Ioan pentru creștinul de rând ar fi că viața duhovnicească nu este doar teorie, ci are și un aspect practic. Creștinul adevărat nu este cel care vorbește frumos, elevat despre Dumnezeu, ci cel care în același timp se luptă să se vindece de patimile sufletești. Asupra acestui aspect ne avertizează Însuși Mântuitorul: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7, 22). Găsim în „Scara” multe mărturii despre experiența proprie a autorului și experiențele auzite de el la unii părinți înduhovniciţi. În acest sens, el folosește sintagmele: „Precum părinții spun” (VI, 16), „Precum mi-a povestit careva dintre cei care au încercat aceasta…” (XV, 22), „Mi-a istorisit careva dintre cei care au suferit cercarea vicleniei”
(XV, 63) sau povestește chiar experiența unor părinți pe care i-a întâlnit, precum este cazul Cuviosului Ioan Savaitul (IV, 111). Tot de latura practică a creștinismului, cum spuneam, ține lupta creștinului de a se lăsa de patimi. Oare nu suntem stăpâniți, mai mult sau mai puțin, de ținerea de minte a răului, de bârfă, de minciună, de îmbuibare, de iubirea de arginți, de mândrie, de nepăsare, de lingușire? Ei bine, Sfântul Ioan Scărarul se ocupă în amănunt de toate aceste boli sufletești, le arată cauza, cum evoluează ele și cum se poate vindeca omul de acestea. De aceea, laicul care citește Scara poate să citească doar despre patima care îl interesează. Mai trebuie să adăugăm că lupta împotriva patimilor nu o face creștinul singur, ci doar sub conducerea unui părinte duhovnicesc. Plecând de la episodul ieșirii poporului evreu din Egipt și al luptei aceluiași popor împotriva lui Amalec, sub conducerea lui Moise, Cuviosul Ioan spune că toți avem nevoie „de un Moise oarecare, ca mijlocitor către Dumnezeu și după Dumnezeu, care stând pentru noi la mijloc cu făptuirea și cu vederea (contemplarea), să întindă mâinile spre Dumnezeu, ca să trecem, povățuiți de el, marea păcatelor și să punem pe fugă pe Amalic, căpetenia patimilor. S-au înșelat deci cei care s-au încrezut în ei înșiși și au socotit că n-au nevoie de nici un povățuitor” (I, 13). Pentru că tot am amintit de nevoia unui părinte duhovnicesc, vom întreba unde se întâlnesc laicii cu el dacă nu în scaunul Tainei Sfintei Spovedanii? Din experiența pastorală, noi, preoții, ne confruntăm de multe ori cu credincioși care în loc să-și asume păcatele făcute, probabil de ruşine, dau vina pe alte persoane, ori cuvântul este fără echivoc: „Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina. A mea e buba, părinte, a mea a rana. Din nepăsarea mea s-a pricinuit, și nu din a altuia. Nimeni altul nu e pricinuitorul ei: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci neglijența mea! Fă-te la mărturisire și cu purtarea, și cu chipul, și cu gândul ca un osândit, plecându-te spre pământ și dacă se poate udând cu lacrimi picioarele doctorului și judecătorului ca ale lui Hristos” (IV, 56).
Se înţelege aşadar că Scara Sfântului Ioan Scărarul este actuală și trebuie citită de laicii de azi cu creionul în mână şi cu rugăciune pentru luminarea minții, deoarece este o carte profundă, și notate păcatele sau patimile ca să conștientizeze de ce patimi suferă, să le mărturisească preotului duhovnic, să urmeze tratamentul duhovnicesc dat de el și numai așa vor ajunge să primească harul Sfântului Duh și să ajungă la ultima treaptă a scării, care este întâlnirea cu Dumnezeu.
( Sursa: Ziarul Lumina)
Traim azi din plin efectele manipulatoare ale mass-mediei si internetului precum si AI asupra societatii.Savantul Virgiliu Gheorghe pe care il pretuiesc asa cum se cuvine spusese prin 2012 ca atunci cand tehnologia intreaga va fi convertita de unii in scop asupritor/manipulator vom discuta perfect constienti de primele praguri ale debutului sfarsitului civilizatiei umane ramanand ca doar mila lui Dumnezeu sa intervina in istorie intru continuitatea umanitatii.Si raspunsul vine de la invatatura de credinta ortodoxa care fixeaza limita destul de apropiata de fiintele umane ale tehnologiei,chiar de mii de ori mai jos de ele.Potrivit stiintei ortodoxe,e gresit a cadea in deprimarea si in teza ca tehnologia orice forma ar avea e infinita.Tendinta de infinit a acestei unelte seci e data doar de o minte complet idioata ,retrograda.Prin urmare e normal ca interventia divina in istorie in context de hiper-tehnologie sa aiba pecetea contextului tehnologic prin care ea insasi,interventia divina e normal ca va face resetarea ei atat a tehnologiei cat in special a civilizatiei ca niciodata sa nu se mai miste atat prima cat si cealalta decat strict in cadrul lasat de dumnezeire.Si este cat se poate de normal ca intru-totul asa va fi.
https://youtu.be/hfB87vm4cCI?t=1